Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 699/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR. 699/2009-
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Băltărete Savina
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor în contencios administrativ declarate de: recurentele pârâte:SC SRL, SC COMPUTER SRL ambele cu sediul în O,-, jud.B, SC (fostă SC cu sediul în procedural ales în O, str. -, nr. 1, cam 6. jud.B, cu sediul ales în O, str. -, nr. 1, cam 6. jud.B,LM.cu sediul ales în O, str. -, nr. 1, cam 6. jud.B,CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, P-ța -, nr.1, jud. B, în contradictoriu cu intimații reclamanțiG șiambii cu domiciliul ales în O,-,jud.B, intimatele pârâtePRIMĂRIA MUNICIUPULUI O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O, INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O și MUNICIUPULUI O- toate cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, jud. B, împotriva sentinței nr.255/CA/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, - având ca obiect - vînzare spații comerciale Legea 550/2002.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în data de 10 decembrie, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 17 decembrie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 255/2009 Tribunalul Bihora admis acțiunea precizată formulată de reclamanții G și, cu domiciliul ales în O, str. - - 5, jud.B, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului O - Administrația Imobiliară O, Instituția Primarului Municipiului O, Municipiul O, toți cu sediul în O, P-ța - nr.1, jud.B, SC SRL, SC Computer SRL, ambele cu sediul în O,-, jud.B, SC SRL O, cu sediul ales în O, str. - nr.1, cam.5 parter, jud.B, cu domiciliul ales în O, str. - nr.1, cam.5 parter, jud.B, domiciliată în loc.Otopeni, str.- nr.10/A, jud.I, și Consiliul Local al Municipiului O, cu sediul în O, P-ța - nr.1, jud. și, în consecință:
- a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Municipiul O prin Administrația Imobiliar și SC SRL, autentificat sub nr.127 din 22.01.2004, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Municipiul O prin Administrația Imobiliar și SC Computer SRL, autentificat sub nr.541 din 30.01.2004, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Municipiul O prin Administrația Imobiliar și SC SRL, autentificat sub nr. 212 din 30.01.2004 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între G, în reprezentarea SC SRL și, autentificat sub nr.1535 din 24.09.2007.
- a dispus rectificarea CF col. nr.2723, CF indiv. nr.81272/A, CF indiv. nr.81325 și CF indiv. nr.81344 O, în sensul radierii drepturilor de proprietate dobândite de pârâți în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare menționate anterior și restabilirea situației anterioare de CF.
Din coroborarea întregului material probator aflat la dosar, instanța a reținut următoarele:
comerciale care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare atacate prin prezenta cauză au aparținut proprietarului tabular, antecesorul reclamanților G și. În temeiul Decr.92/1950, imobilele în litigiu au trecut în proprietatea Statului Român, așa cum rezultă din CF-urile depuse la dosar.
În temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, antecesorul reclamanților a formulat o notificare, prin executorul judecătoresc, către Primăria Mun. O, înregistrată sub nr.351/N/18.07.2001 (fila 74 dosar), prin care a solicitat restituirea în natură, iar dacă acest lucru nu este posibil prin echivalent bănesc, a imobilului situat în O,-. Totodată, prin această notificare, antecesorul reclamanților a comunicat Primăriei Mun. O domiciliul ales în O, str. - nr.45, la sediul biroului avocatului ales, împuternicindu-l pe d-nul avocat să îl reprezinte în fața tuturor autorităților și instanțelor în vederea parcurgerii procedurilor prevăzute de 10/2001, așa cum rezultă din procura nr.11163/2001, aflată la fila 73 dosar.
Prin Dispoziția nr.1375/03.09.2003, aflată la fila 75 dosar, Primarul Mun. Oad ispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului solicitat de către antecesorul reclamanților, pe considerentul că petentul nu a depus la dosar actele de stare civilă prin care să facă dovada că este una și aceeași persoană cu fostul proprietar al imobilului și nici nu a depus alte acte prin care să facă dovada că el este cel care a avut în proprietate respectivul imobil.
Conform art.26 al.3 din 10/2001 actualizată, "decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare".
Din recipisa poștală depusă în copie la fila 144 dosar, precum și din recipisa tradusă în limba română aflată la fila 143 dosar, rezultă indubitabil că pârâta Primăria Municipiului Oae mis mandatul de comunicare a dispoziției primarului de respingere a notificării cu antecesorul reclamanților în Israel, unde acesta avea domiciliul, însă această comunicare nu a ajuns niciodată la cunoștința destinatarului, comunicarea fiind înapoiată expeditorului la data de 03.10.2003. De altfel, nici nu era posibilă comunicarea și luarea la cunoștință sub semnătură de către antecesorul reclamanților a dispoziției emise, întrucât destinatarul era decedat încă din data de 22.08.2002, așa cum rezultă din copia certificatului de deces aflată la fila 128 dosar. Prin urmare, susținerile pârâților, conform cărora antecesorul reclamanților a luat la cunoștință sub semnătură despre existența acestei dispoziții, emise în baza 10/2001, nu pot fi reținute, întrucât mandatul poștal a fost datat 03.10.2003, iar decesul destinatarului a survenit cu un an înainte de așa-zisa comunicare a dispoziției în discuție. Mai mult, antecesorul reclamanților și-a ales domiciliul procedural la cabinetului avocatului, situat în O, str. - nr.45, unde pârâții aveau obligația de a-i comunica toate informațiilor și comunicările referitoare la imobilele revendicate în baza 10/2001 de către fostul proprietar tabular. Cu toate că pârâții aveau cunoștință de acest domiciliu ales, așa cum rezultă dresa de la fila 124 dosar, nu i-au comunicat antecesorului reclamanților la acest domiciliu dispoziția emisă, preferând să o comunice la domiciliul din Israel, la un an după decesul acestuia.
Din întreg materialul probator administrat în cauză nu rezultă o altă comunicare a dispoziției de respingere a notificării adresată antecesorului reclamanților, în afară de cea din data de 19 mai 2005, când reclamanții, sub semnătură, au luat cunoștință despre dispoziția nr.1375/2003, dispoziție pe care, în temeiul art.26 al.3 din 10/2001 actualizată, au atacat-o la instanța competentă, cauză care nici în prezent nu este soluționată.
Conform art.24 al.1 din 550/2002, "în cazul spatiilor comerciale sau de prestari de servicii trecute în proprietatea statului în conditiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, procedurile de vânzare sunt suspendate de drept pana la data încheierii procedurilor de restituire, prevazute de Legea nr. 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia dreptului de a depune o solicitare în conditiile prevazute la art. 17 alin. (1)", iar conform al.2 din același articol, "contractele de vânzare-cumparare încheiate cu încalcarea prevederilor alin. (1) sunt nule".
Față de aceste dispoziții legale și ținând cont de faptul că procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 cu privire la imobilele în discuție nu era finalizată la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare atacate, nefiind finalizată nici la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța a constatat că aceste contracte sunt lovite de nulitate absolută, sancțiune care este prevăzută în mod expres de către legiuitor.
De asemenea, conform art.4 lit.a din 550/2002, prin noțiunea de vânzător se înțelege consiliul județean, consiliul local al comunei, orașului, municipiului, sectorului municipiului B sau regia autonoma de interes local care are în administrare, respectiv în patrimoniu, spatii comerciale sau de prestări de servicii. Vânzatorul încheie contracte de vânzare-cumparare în numele statului sau în nume propriu, dupa caz, în condițile prezentei legi.
Din examinarea acestui text de lege rezultă că vânzătorul spațiilor comerciale aflate sub incidența Legii 550/2002 este consiliul local în reprezentarea proprietarului tabular Statul Român. Ori, în contractele de vânzare-cumpărare atacate, vânzătorul este Primăria Municipiului O, lipsind astfel consimțământul adevăratului proprietar de CF la momentul încheierii contractelor.
Față de aceste aspecte, contractele atacate sunt lovite de nulitate și sub aspectul nerespectării condițiilor de valabilitate a actului juridic consacrate în art.948 civil.
Susținerile pârâților, conform cărora reclamanții nu au încunoștințat decesul antecesorului lor și a faptului că, contractele de vânzare-cumpărare atacate au fost încheiate în baza unei hotărâri de consiliu local care nu a fost anulată, nu au nici o relevanță în prezenta cauză, întrucât instanța a fost investită cu soluționarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art.24 din 550/2002, sancțiunea nulității fiind prevăzută expres de legiuitor. Prin urmare, instanța este abilitată să constate nulitatea absolută a acelor contracte chiar dacă hotărârea consiliului local la care au făcut referire pârâții nu a fost anulată, întrucât contractele de vânzare-cumpărare în discuție au fost încheiate în baza Legii 550/2002, și nu în baza acestei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal au formulat recurs recurenții, Computer, Consiliul Local al Municipiului O - Administrația Imobiliar, și (fosta ), aceștia solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții intimați G și privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare a spațiilor comerciale și rectificarea situației de carte funciară.
În motivarea recursului declarat, recurenții, Computer au arătat că instanța de fond în considerentele hotărârii atacate, a făcut o analiză și critică Dispoziția primarului municipiului O, afirmând că a aceasta nu a fost comunicată la destinatar potrivit dispozițiilor legale și ca atare aceasta nu are caracter definitiv. În temeiul acestei analize a legalității comunicării Dispoziției primarului și a problemelor ridicate legate de faptul dacă aceasta este sau nu definitivă, sau dacă reclamanții mai sunt sau nu în termen să o atace sau este tardiv, instanța a tras concluzia că această dispoziție nu este definitiv soluționată, că s-a comunicat tardiv reclamanților, situație în care îți fundamentează soluția de anulare a contractelor pe aceste concluzii.
Toate aceste împrejurări privind modul de comunicare a Dispoziției Primarului, dacă aceasta are caracter definitiv sau nu, dacă este sau nu suspendată procedura soluționării cererii reclamanților, respectiv dacă, contestația reclamanților împotriva acestei Dispoziții este făcută în termen sau este tardivă, fac obiectul dosarului secției civile privind contestația împotriva Dispoziției Primarului de respingere a cererii la Legea 10/2001.
De asemenea nu se reține faptul că după decesul petentului, reclamanții - moștenitori ai acestuia nu au adus la cunoștință această împrejurare nici Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 și nici avocatului defunctului, inițiind demersuri abia după trei ani de la decesul antecesorului lor.
Nu se poate susține că reclamanții, ca moștenitori, nu au avut cunoștință de existența acestui imobil la data morții tatălui lor, din moment ce în testamentul defunctului decedat la 22.02.2002, depus la dosar și tradus în ebraică, apare indicat imobilul din O,-, inclusiv numărului de CF nr. 2723 și nr. top 725.
Moștenitorii erau datori să aducă la cunoștința Instituției primarului împrejurarea decesului tatălui lor, cât și să indice adresa la acre să li se comunice actele necesare.
Referitor la adresa la care trebuia comunicată dispoziția, înscrisurile depuse de către petent la dosar, mențiunile sunt menite să producă confuzie.
Petentul nu face referire la niciuna dintre adresele indicate ca fiind aceea la care solicită să- fie comunicate actele, ca domiciliu procedural, rezumându-se doar la a indica diferite adrese.
Cu privire la acest aspect, instanța de fond a reținut eronat că domiciliul ales de petent în vederea comunicării actelor procedurale a fost stabilit la cabinetul avocatului.
Din actele dosarului, rezultă patru adrese diferite indicate de petent, astfel: notificarea adresată executorului judecătoresc în vederea comunicării cu Primăria domiciliul ales al petentului este O, str. -, nr.45 și nicidecum la sediul avocatului care este pe-,. 3 din
Din referatul întocmit de comisia de aplicare a legii 10/2001 rezultă că petentul a indicat adresa din Israel, Le,-, iar adresa împuternicitului său este în O-, - 6,. 18.
În concluzie din patru adrese indicate, numai una este cea a domiciliului petentului, din actele depuse la dosar rezultă că acesta nu și-a ales domiciliul procedural, în vederea comunicării actelor de procedură, ci în timp a indicat mai multe adrese ceea ce a îndreptățit Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 să aleagă adresa de domiciliu, cea mai indicată în această situație.
Înaltă ordine de idei și independent de argumentele anterioare, există o Hotărâre a Consiliul Local prin care se încuviințează vânzarea spațiilor comerciale ce fac obiectul prezentului proces, hotărâre care stă la baua contractelor de vânzare-cumpărare.
Vînzarea acestor spații comerciale se face potrivit Legii 550/2002 în temeiul Hotărârea Consiliului Local, iar contractele încheiate în temeiul Hotărârea Consiliului Local por fi anulate numai în măsura în care Hotărârea Consiliului Local a fost și ea desființată. Aceasta este rațiunea pentru care Legea 550/2002 stabilește calea contenciosului administrativ în aceste litigii.
În contractul de vânzare cumpărare la vânzător apare Municipiul O (nu Primăria O), iar la semnătura vânzătorului apare Consiliul Local al Municipiului O (ca organ colectiv de conducere al Municipiului O) reprezentant la data încheierii contractului de Administrația imobiliar pe care o avea în subordine(în prezent aceasta fiind în subordinea consiliului Local O cu denumire de Administrația imobiliară O -)
În drept a invocat articolul 304 punct 9, articolul 312 alineat 2 cod procedură civilă, Legea 10/2001 și L 550/2002.
Recurentul Consiliul Local al Municipiului O - Administrația Imobiliară O, a arătat, în susținerea recursului, că Dispoziția primarului nr. 1375/03.09.2003 fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii 10/2001. procedura instituită de această lege a fost finalizată în concordanță cu dispozițiile acestui act normativ, motiv pentru care prevederile articolului 24 alineat(1) din Legea 550/2002 nu sunt incidente în prezenta speță.
Potrivit articolul 45 alineat 1 din Legea 215/2001, act normativ care reglementează administrația publică locală, singurele acte emise de către consiliile locale sunt hotărârile de consiliu.
Astfel, în condițiile în care consiliile locale nu pot participa în mod direct la semnarea actelor de înstrăinare, ci prin reprezentant, contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se solicită au fost încheiate de reprezentanții Administrației patrimoniului Imobiliar ( în prezent ), aceasta din urmă fiind mandatată în acest sens prin prevederile articolul3 din Hotărârea Consiliului Local 89/2000 precum și prin prevederile Hotărârea Consiliului Local 352/2003- prin care a fost aprobată actualizarea listei spațiilor comerciale ce făceau obiectul legii 550/2002 și totodată a însărcinat cu ducerea la îndeplinirea acestui act normativ potrivit prevederilor articolului 2.
Potrivit articolelor 20 și 21 din Legea 215/2001 au personalitate juridică numai: comuna, orașul și municipiul, iar în ceea ce privește Consiliul local acesta are rol deliberativ.
În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună -credință al bunului mobil sau imobil, practica instanțelor de judecată l-a preferat pe cel din urmă. Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună credință a fost impusă în baza unor rațiuni cu aplicare mai largă care au creat un adevărat principiu - de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice.
În drept a invocat articolul 3041cod procedură civilă, Legea 550/202, Legea 10/2001, Legea 215/2001 și /2004.
Recurenții, și (fosta ), în susținerea recursurilor declarate, au învederat instanței că instanța de fond, deși nu era competentă să discute legalitatea dispoziției Primarului, o face nefiind investită cu o asemenea cerere, iar în considerente trage concluzia că aceasta nu a fost comunicată corect.
De asemenea nu se reține faptul că după decesul petentului, reclamanții care sunt moștenitorii acestuia, nu au adus la cunoștință această împrejurare nici Comisiei de aplicare a legii 10/2001 și nici avocatului defunctului, complăcându-se a face demersuri abia după 3 ani de la decesul antecesorului lor. Nu se poate susține că reclamanții, ca moștenitori, nu au avut cunoștință de existența acestui imobil la data morții tatălui lor, din moment ce în testamentul defunctului decedat la 22.08.2002, depus la dosar și tradus în ebraică, apare indicat imobilul din O,-, cu indicarea numărului de carte funciară nr. 2723 și nr. top 725.
În altă ordine de idei și independent de cele mai sus arătate, există o Hotărâre a Consiliului Local O prin care se hotărăște vânzarea spațiului comercial despre care este vorba, hotărâre care stă la baza contractelor de vânzare - cumpărare.
Vânzarea acestor spații comerciale se face, potrivit Legii 550/2002, în temeiul Hotărârii Consiliului Local, iar contractele încheiate în temeiul acestora pot fi anulate numai în măsura în care Hotărârea Consiliului Local a fost și ea desființată.
În drept a invocat articolul 304 punct 9, articolul 312 alineat 2 cod procedură civilă, Legea 10/2001 și Legea 550/2002.
Prin "Întâmpinarea"depusă la dosar, intimații reclamanți G și au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
În apărare, intimații au arătat că Dispoziția de respingere a cererii de restituire formulate în baza Legii 10/2001 de antecesorul reclamanților, nu a fost comunicată legal înainte de vânzarea spațiilor comerciale, fiind legal comunicată abia la data de 19.05.2005, iar în termenul prescris de Legea 10/2001 aceasta a fost atacată.
Sub acest aspect, intimații au arătat că, prin Notificarea 351/N/2001, antecesorul lor și-a ales domiciliul În O, str. - nr. 45, or dispoziția de respingere a cererii de restituire nu a fost comunicată la acest domiciliu, ci la domiciliul din Israel al defunctului. Însă, din recipisa poștală CN 07/03.09.2003 rezultă că trimiterea nu a fost niciodată predată la acest domiciliu, fiind înapoiată expeditorului la data de 03.10.2003. Prin urmare, singura comunicare valabilă a fost făcută la data de 19.05.2005 moștenitorului. De aici rezultă că, întrucât în prezent Dispoziția de respingere a cererii de restituire este atacată în instanță, procedura de restituire a spațiilor comerciale nu este încheiată și prin urmare sunt incidente prevederile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 550/2002, contractele de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate. Pe cale de consecință, în temeiul principiuluiresoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, se impune a se constata și nulitatea contractului subsecvent de vânzare-cumpărare nr. 1535/24.09.2007, încheiat între și cumpărătorul.
În al doilea rând, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare se impune și din perspectiva încălcării prevederilor art. 4 din Legea 550/2002, care prevede calitatea de vânzător a Consiliului Local. Or, în contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosar, calitatea de vânzător a avut-o Municipiul O, care nu era nici proprietar asupra imobilelor, și nici nu era legal îndreptățită potrivit art. 4 lit. a) din Legea 550/2002. Prin urmare, contractele sunt lovite de nulitate absolută, pentru lipsa consimțământului proprietarului imobilelor, Statul român.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și modificată în totalitate sentința, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 550/2002, invocate de reclamanți în susținerea acțiunii formulate, sunt lovite de nulitate contractele de vânzare-cumpărare privind spațiile comerciale sau de prestări de servicii trecute în proprietatea statului în condițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încheiate înainte de finalizarea procedurilor de restituire, prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.
În speță, antecesorul reclamanților intimați - a depus la Primăria Municipiului O notificarea înregistrată sub nr. 35/N/18.07.2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în O, înscris în CF 2723, constând în casă în " ", care a fost naționalizată de Statul român, iar în măsura în care acest lucru nu este posibil, a solicitat acordarea de despăgubiri bănești.
Prin Dispoziția de respingere a notificării nr. 1375/03.09.2003, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în O,-, pe motivul că petentul nu a depus la dosar actele de stare civilă, și nici acte din care să rezulte că el este cel care a avut în proprietate respectivul imobil. Dispoziția a fost transmisă recomandat la adresa de domiciliu a petentului din Israel în data de 03.10.2003.
Problema care se pune în speță este aceea dacă procedura de restituire poate fi considerată ca fiind finalizată în contextul în care reclamanții intimați, în calitate de moștenitori ai petentului, contestă primirea dispoziției respective, susținând că aceasta le-a fost comunicată abia la data de 19.05.2005 și, prin urmare, au înțeles să o atace în instanță, dosarul fiind în prezent suspendat până la soluționarea acțiunii în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.
O primă observație care se impune este aceea că nu este de competența instanței sesizate cu soluționarea acțiunii în constarea nulității contractelor de a se pronunța asupra legalității Dispoziției nr. 1375/03.09.2003 emisă de primarul Municipiului O sau asupra tardivității contestației îndreptate împotriva acesteia, întrucât toate acestea sunt aspecte ce fac obiectul dosarului nr. 2743/C/2005 aflat pe rolul secției civile a Tribunalului Bihor, în cadrul căruia se solicită anularea dispoziției respective.
Prin urmare, în prezenta speță, se va stabili doar dacă, raportat la înscrisurile dosarului, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, procedura de restituire demarată de antecesorul reclamanților în baza Legii 10/2001, putea fi considerată ca fiind încheiată, din punctul de vedere al părților semnatare ale contractelor.
În determinarea acestui fapt, instanța va trebui să se raporteze la Dispoziția nr. 1375/03.09.2003, precum și la modalitatea de comunicare a acesteia, iar din acest punct de vedere, se rețin următoarele:
În primul rând, susținerea intimaților reclamanți, în sensul că locul de comunicare al dispoziției trebuia să fie domiciliul ales al petentului, nu poate fi primită, deoarece de nicăieri din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că petentul și-ar fi ales un domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură. Mandatul reprezentantului a fost dat printr-o procură specială, în cuprinsul căreia nu se face referire la vreun domiciliu ales, singura mențiune în acest sens regăsindu-se în notificarea înregistrată sub nr. 35/N/18.07.2001 care, însă, nu este semnată de către petent, ci poartă doar antetul și ștampila societății de avocatură. În consecință, alegerea de domiciliu făcută, probabil, de reprezentantul avocat al petentului, ca fiind în O, str. - nr. 45, în numele acestuia, în lipsa unei procuri speciale sau a unei mențiuni exprese în cuprinsul procurii speciale, nu poate fi luată în considerare, fiind făcută cu depășirea mandatului.
Or, într-o atare situație, în mod legal s-a procedat la comunicarea dispoziției la adresa de domiciliu a petentului, din Israel, Le,-. 18. În ceea ce privește legalitatea comunicării, instanța nu se poate pronunța asupra acestui aspect, care face obiectul dosarului nr. 2743/C/2005 al Tribunlului B, de competența secției civile a acestei instanțe.
Însă, în condițiile în care dispoziția a fost transmisă recomandat la adresa de domiciliu a petentului la data de 03.10.2003 și, chiar dacă au existat mai multe avizări la destinație, dovada de comunicare a fost totuși preluată și semnată de primire la data de 23.10.2009, după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 103 din dosarul de fond, iar această dovadă a parvenit primăriei fără restituirea trimiterii și a fost înregistrată la dosarul cererii ca atare, există o prezumție foarte puternică de legalitate a derulării procedurii și de finalizare a acesteia, din moment ce nu a fost contestată în termenul de 30 zile de la comunicare, prevăzut de lege.
La data la care dovada de comunicare a dispoziției a parvenit Primăriei, acesta nu avea cunoștință de decesul petentului, survenit la data de 22.08.2002. De asemenea, nici reclamanții, moștenitori ai petentului și beneficiari ai testamentului lăsat de acesta, nu au încunoștiințat Primăria Municipiului O despre decesul petentului, deși în cuprinsul testamentului este expres arătată ca făcând parte din activul moștenirii clădirea situată în O,-, pentru care antecesorul lor depusese cererea de restituire în natură în baza Legii 10/2001.
Raportat la toate aceste aspecte, instanța apreciază că, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, orice parte acționând cu maximă diligență nu putea aprecia altfel decât că procedura de restituire fusese încheiată, în condițiile în care la dosar exista dovada comunicării dispoziției, care a parvenit Primăriei O fără restituirea trimiterii, iar acesta nu fusese contestată în termenul de 30 zile prevăzut de Legea 10/2001.
Mai mult, din consultarea dosarului administrativ deținut de Primăria O, pe care îl putea consulta oricare dintre cumpărători, aceștia nu puteau trage altă concluzie decât că procedura de restituire fusese parcursă și finalizată, existând o puternică aparență de legalitate a dispoziției de respingere a cererii de restituire, cu atât mai mult cu cât petentul nu depusese actele de stare civilă și alte înscrisuri din care să rezulte calitatea sa de proprietar asupra imobilului revendicat.
Este întrutotul exagerat ca, într-un asemenea context, față de toate aceste înscrisuri aflate la dosarul administrativ, să nu se poată trece la vânzarea spațiilor comerciale, câtă vreme Primăria Municipiului O, în calitate de instituție sub îndrumarea căreia s-a derulat direct procedura, era convinsă de finalizarea acesteia, iar potențialii cumpărători, la o analiză făcută cu maximă diligență, ar fi constat același lucru. Apariția moștenitorilor petentului la doi ani de la finalizarea procedurii și invocarea de către aceștia a necunoașterii rezultatului procedurii nu poate atrage nulitatea contractelor din perspectiva art. 24 alin. 1 și 2 din legea 550/2002.
Raportat la lipsa consimțământului proprietarului imobilelor - Statul Român, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pe motiv că acestea nu fuseseră vândute de consiliul local, astfel cum prevede art. 4 lit. a) din Legea 550/2002, nici această susținere a intimaților reclamanți nu poate fi acceptată ca un motiv de constarea a nulității contractelor.
Astfel, din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare, rezultă că nu Primăria O are calitatea de vânzător, ci Municipiul O prin Administrația Imobiliar. Consiliul Local nu poate fi proprietar al imobilelor proprietate privată a statului, municipiului, orașului sau comunei, ci calitatea de proprietar revine tocmai municipiului, orașului sau comunei, ca unități administrativ-teritoriale. Din acest motiv, art. 4 lit. a) din Legea 550/2002 care prevede că are calitate de vânzător consiliul local al municipiului care are în administrare spațiile comerciale respective, nu poate fi interpretat altfel decât că hotărârea de vânzare a spațiilor comerciale și de încheiere a contractelor cade în competența consiliului local. Or, consiliul local și-a dat consimțământul pentru vânzarea spațiilor prin HCL nr. 852/27.11.2003 și, mai mult decât atât, în chiar cuprinsul contractelor, la finalul acestora este trecut în calitate de vânzător Consiliul Local, prin Administrația Imobiliar, contractele fiind semnate de reprezentanții acestei instituții.
Raportat la aceste împrejurări, încheierea contractelor de vânzare-cumpărare de către Municipiul O, în calitatea sa de proprietar, prin Administrația Imobiliar, este legală, aceasta din urmă fiind mandatată în acest sens prin prevederile art. 3 din HCL 89/2000 și art. 2 din HCL 852/2003.
Pe cale de consecință, fiind valabile contractele de vânzare-cumpărare din perspectiva art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 550/2002, nu există nici un motiv de anulare nici al contractului subsecvent de vânzare-cumpărare nr. 1535/24.09.2007, încheiat între și. De asemenea, va fi respins și capătul de cerere accesoriu privind rectificarea situației de carte funciară.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3, rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile și modificată în totalitate sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Față de culpa procesuală a intimaților reclamanți, aceștia vor fi obligați în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă să plătească recurenților pârâți cheltuieli de judecată, respectiv suma de 1690 lei în favoare recurenților și, reprezentând onorariu avocațial în fond și recurs, suma de 1190 lei în favoarea recurentei, reprezentând onorariu avocațial în recurs, suma de 1000 lei în favoarea recurentei, reprezentând onorariu avocațial în recurs și suma de 1000 lei în favoarea recurentei Computer, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
Vor fi respinse ca neîntemeiate cheltuielile de judecată făcute în primă instanță și solicitate de recurentele, și Computer, nefiind depuse la dosarul cauzei chitanțele de plată a onorariilor avocațiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondate recursurile declarate de: recurentele pârâte:SC SRL, SC COMPUTER SRL ambele cu sediul în O,-, jud.B, SC (fostă SC cu sediul în procedural ales în O, str. -, nr. 1, cam 6. jud.B, cu sediul ales în O, str. -, nr. 1, cam 6. jud.B,LM.cu sediul ales în O, str. -, nr. 1, cam 6. jud.B,CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, P-ța -, nr.1, jud. B, în contradictoriu cu intimații reclamanțiG șiambii cu domiciliul ales în O,-,jud.B, intimatele pârâtePRIMĂRIA MUNICIUPULUI O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O, INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O și MUNICIUPULUI O- toate cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, jud. B, împotriva sentinței nr.255/CA/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanțiiG și în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIUPULUI O - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O, INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O, MUNICIUPULUI O, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O, SC SRL,SC COMPUTER SRL,SC(fostă SC,șiLM..
Obligă reclamanții la plata către pârâții recurenți și LM. la plata sumei de 1.690 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs, către SC (fostă SC SRL a sumei de 1.190 lei cheltuieli de judecată în recurs, către SC SRL a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, iar către SC COMPUTER SRL a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a reclamanților la plata către SC SRL, SC COMPUTER SRL, SC (fostă SC a cheltuielilor de judecată de la prima instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/05.01.2010
Jud fond
Dact./13.01.2010
11 com
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Filimon Marcela, Băltărete Savina
