Contestație act administrativ fiscal. Decizia 88/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--15.10.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.88

Ședința publică din 21.01.2010

PREȘEDINTE: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Diana Duma

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PAî mpotriva sentinței civile nr.1177/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată -, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat - aflată în substituirea av. - în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea scutită de plata taxei de timbru, conform disp. Art. 17 din Lg. Nr. 146/1997 republicată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus întâmpinare.

Reprezentanta reclamantei intimate depune delegație de substituire și copii ale facturii și chitanței emise pentru suma de 1190 lei reprezentând onorariu avocațial.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită admiterea în parte a recursului pârâtei cu consecința menținerii în parte a sentinței atacate în sensul că există o diferență de dobândă pe care reclamanta a primit-o și anume 527 lei din suma de 7053 lei, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad în data de 29.06.2009, reclamanta - a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A, solicitând obligarea A la plata sumei de 7.262,55 lei, cu titlu de diferență dobândă calculată în baza sentinței civile nr. 214/16.06.2008 a Tribunalului Arad, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1177 din 14 iulie 2009, pronunțată în dosarul - s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ precizată exercitată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI

A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 7.053,52 lei cu titlu de dobânzi aferente obligației de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule stabilite prin sentința civilă nr. 214/2008 a Tribunalului Arad.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii atacate se arată în esență următoarele:

Prin sentința civilă nr. 214/16.06.2008 a Tribunalului Arada fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 12.267 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr.- din 30.03.2007. A fost respins capătul de cerere pentru actelor administrativ fiscale nr. 55453/ad/17.04.2008 și nr. 76385/ad/ 20.05.2008 emise de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata în favoarea părții adverse sumei de 1.043,30 lei cheltuieli de judecată.

Dispozitivul hotărârii judecătorești se coroborează cu considerentele instanței, formând un corp unitar ce se bucură de puterea lucrului judecat și de putere executorie, în cazul în care este vorba despre o hotărâre susceptibilă de executare silită.

Or, instanța a invocat în soluționarea cererii accesorii privitoare la dobânzi dispozițiile art. 117 alin. 2, art. 121 și art. 124 din OG nr. 92/2003, după cum urmează:

"Cu privire la capătul de cerere privind plata dobânzii legale pentru taxa achitată, până la restituirea acesteia, având în vedere dispozițiile art.124 din nr.OG92/2003 republicată și modificată prin nr.OG47/2007, care prevede că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 (2), dobânda datorată fiind la nivelul majorării de întârziere, instanța constată că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzilor conform prevederilor nr.OG92/2003, pârâta urmând să plătească dobânzi reclamantei calculate conform art.120 din nr.OG92/2003". De asemenea, aceeași instanță a reținut în continuare că "acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit.h din Legea nr.554/2004, ci restituire taxe achitate și nedatorate în temeiul art.121 și 117 Cod procedură fiscală".

În consecință, conform SC nr. 214/2008 a primei instanțe, dobânzile datorate de pârâtă au nivelul de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere și sunt datorate cu începere de la împlinirea termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală.

Prima instanță nu a invocat prevederile art. 1088 din Codul civil.

Pârâta a calculat, la data de 24.12.2008, dobânzi, conform OG nr. 9/2000, pentru perioada 02.06.2008 - 24.12.2008, adică de la data introducerii cererii de chemare în judecată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, potrivit procesului verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului încheiat de Administrația finanțelor publice A, înregistrat sub nr. -/24.12.2008.

Reclamanta a formulat cerere de executare silită integrală a dispozițiilor sentinței civile nr. 214/2008 a Tribunalului Arad, înregistrată la sediul pârâtei sub nr. 16.540/19.01.2009, prin care solicita restituirea și a diferenței dobânzii pretinse prin prezenta acțiune.

Reclamanta pretinde dobânzi de la data încasării taxei - 30.03.2007 până la data restituirii efective - 24.12.2008, deci pentru 635 zile.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și nu a determinat în mod expres data de la care sunt scadente dobânzile, ci a invocat prevederile art. 117 alin. 2, art. 121 și art. 124 din OG nr. 92/2003. Raportându-se la art. 117 alin. 2 din OG nr. 92/2003 ce impune organului fiscal restituirea din oficiu (iar, nu în baza unei cereri) a sumelor de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Art. 1088 alin. 2 din Codul civil stabilește că dobânda legală curge de la data cererii de chemare în judecată cu excepția situației în care aceasta curge de drept, deci când debitorul este de drept pus în întârziere, nefiind necesară notificarea acestuia. Or, în cazul prevăzut de art. 117 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală restituirea sumelor se face din oficiu de către organul fiscal, iar nu la cererea beneficiarului, deci debitorul este de drept pus în întârziere la împlinirea termenului de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

Determinarea datei de la care curg dobânzile se realizează prin raportarea dispozițiilor art. 117 alin. 2 la art. 86 și art. 85 din Codul d e procedură fiscală referitoare la stabilirea taxelor și impozitelor în baza declarațiilor fiscale și a deciziilor fiscale, în condițiile în care decizia de impunere se emite de fiecare dată în care s-a modificat baza de impunere (art. 86), precum și atunci când nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 89. "Declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia. În situația în care legea nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere."

Or, în cazul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, organul fiscal nu emitea decizie de impunere sau altă decizie fiscală, ci efectua doar un calcul, în baza căruia contribuabilii achitau taxa (chitanța emisă cu acea ocazie fiind dovada plății taxei, a cuantumului acesteia, a datei achitării, având, în același timp, și valoare de declarație fiscală), astfel că termenul de 60 de zile, la împlinirea căruia devin scadente dobânzile, curge de la data achitării taxei.

În consecință, din moment ce taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în valoare de 12.267 lei a fost achitată la data de 30.03.2007, termenul de 60 de zile de mai sus s-a împlinit, conform art. 101 alin. 1 din CPC, la 30.05.2007, astfel că până la 24.12.2008 au fost 575 zile de întârziere (2008 fost an bisect). Valoarea dobânzilor este de 7.053,525 lei (12.267 lei x 0,1% x 575 zile).

Pentru aceste considerente și ținând cont de faptul că art. 124 din codul d e procedură fiscală face referire la dobândă fără aoi ntitula dobândă fiscală, astfel că fiind stabilită printr-un act normativ (ordonanță de guvern aprobată prin lege) este, evident, o dobândă legală, instanța, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și a obligat pârâta să achite reclamantei 7.053,52 lei cu titlu de dobânzi aferente obligației de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule stabilite prin sentința civilă nr. 214/2008 a Tribunalului Arad.

Văzând că pârâta a căzut în pretențiuni, instanța, în baza art. 274 din Codul d e procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxele legale aferente acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând admiterea recursului formulat și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta și menținerea Procesului - verbal nr.-/24.12.2008 privind calculul dobânzilor emis de A, ca temeinic și legal.

În motivarea recursului se arată că rima p. instanță în mod greșit a reținut că în speță restituirea sumelor se face din oficiu de către organul fiscal, și nu la cererea beneficiarului, având în vedere prevederile art. 117 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, debitorul fiind de drept pus în întârziere la împlinirea termenului de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

Consideră că în speță nu sunt incidente prevederile art. 117 alin. 2, neexistând așa cum a reținut și instanța o decizie de impunere, prezentul articol referindu-se strict la "sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit" și nicidecum la dobânzile aferente unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, ca în speța de față. Taxa de primă înmatriculare (implicit și dobânzile aferente) se restituie doar la solicitarea expresă a contribuabilului după cum prevăd dispozițiile art.70 alin(1) pr. fiscală și nu din oficiu, așa cum a reținut instanța de fond.

Având în vedere că taxa de primă înmatriculare este o plată realizată benevol și care poate fii restituită doar la cererea contribuabilului, așa cum s-a întâmplat și în speța de față, consideră că și dobânzile aferente taxei se restituie tot în aceleași condiții.

Urmare a celor dispuse prin dispozitivul sentinței civile nr.214/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, A la cererea contribuabilului a procedat la restituirea dobânzii legale în baza dispozițiilor art.1088 pr. civ.

În aceste condiții în mod corect organele fiscale au procedat la calculul dobânzii de la data introducerii acțiunii în contencios administrativ și până la restituirea efectivă.

Arată că se poate observa că reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă restituirea sumei actualizată cu dobânda legală și nu cu accesoriile prevăzute de Codul d e procedură Fiscală, fără a-și preciza ulterior acțiunea în acest sens.

Precizează că, după pronunțarea Sentinței civile nr-, reclamanta nu a formulat recurs împotriva acesteia solicitând lămurirea înțelesului dispozitivului, așa cum prevăd disp. art.281 C pr. Civ. acceptând dispozitivul așa cum a fost pronunțat.

În aceste condiții, văzând cele dispuse în dispozitivul sentinței mai sus amintite, consideră că în mod eronat instanța investită cu soluționarea fondului a reținut că dobânda i-a fost restituită reclamantei conf. art. 120 din proc. Fiscală, în fapt acesteia fiindu-i restituită.dobânda legală" în temeiul nr.OG9/2000.

În subsidiar solicită să se aibă în vedere și faptul că aceasta a restituit reclamantei suma de 527 lei cu titlu de dobândă, (pentru suma de 12.267 reprezentând taxa auto) fapt care nu a fost reținut de instanța de fond în cuprinsul Sentinței civile nr. 1177/14.07.2009, aceasta obligând recurenta să restituie dobânda pentru perioada scursă de la 30.05.2007- 24.12.2008, fără a scădea suma de 527 care a fost deja restituită.

În drept, recurenta invocă disp. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 ind. 1. pr. Civilă.

La dosar reclamanta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs.

În apărare se arată în principal următoarele:

În adresa nr. 39301/12.12.2008. transmisă de către A tuturor administrațiilor finanțelor publice din județul A, la pct. 1 se precizează că dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală (0,1% pe zi de întârziere) se va plăti acelor contribuabili care prezintă hotărâri judecătorești unde se prevede plata acestei dobânzi.

De asemenea, trebuie reținut faptul că restituirea taxelor prelevate trebuie însoțită de despăgubiri adecvate pentru pierderile suferite de contribuabili.

Inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în acest sens. Astfel, prin hotărârea pronunțată la 9 martie 2006 în cauza Eko- Avee, Curtea a decis că refuzul autorităților elene de a plăti societății reclamante dobânda legală cuvenită pentru restituirea cu întârziere a unor impozite plătite în plus reprezintă o violare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectul proprietății.

Consideră că soluția pronunțată de Tribunalul Arad. în prezenta cauză, este corectă și prin raportare la perioada pentru care a fost calculată și acordată dobânda prevăzută de art. 124 raportat la art. 120 Cod procedură fiscală.

Astfel, instanța a reținut că A nu a soluționat cererea legală a contribuabilului de restituire a unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului comunitar, în termen de 60 de zile. Prin urmare, pentru că și organul fiscal trebuie să plătească atunci când nu aplică corect legea (în cazul său, dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul CE, care se aplică cu prioritate față de orice reglementare națională), s-a reținut aplicarea mecanismului sancționator prevăzut de lege. în sensul obligării organului fiscal la plata dobânzii de 0,1% pe zi de întârziere.

În consecință, dobânda datorată a fost judicios calculată pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului de 60 de zile (30.05.2007) și data executării efective a obligației de restituire a taxei (24.12.2008).

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a disp. art. 304 ind. 1. pr. civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 civilă, coroborat cu disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, l-a admis ca fiind întemeiat și a modificat hotărârea recurată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei - și obligă pârâta P A la plata către reclamantă a sumei de 6526 lei cu titlu de dobânzi aferente obligației de restituire a taxei speciale auto, menținând în rest hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:

Urmare a celor dispuse prin dispozitivul sentinței civile nr. 214/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, recurenta A la cererea reclamantei a procedat la restituirea dobânzii legale în baza dispozițiilor art.1088 pr. civ. deși prin această hotărâre capătul de cerere privind plata dobânzii legale este motivat pe disp. art. 124 și art. 117 alin. 2 din nr.OG 92/2003 republicată, stipulându-se clar (pag. 5 alin. Final din sentință) că pârâta urmează să plătească reclamantei dobânzi calculate conform art. 120 din nr.OG 92/2003, republicată.

Împrejurarea că în dispozitivul hotărârii nr. 214/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arads -a trecut mențiunea că pârâta datorează taxa auto actualizată cu dobânda legală, nu o îndreptățește pe pârâta recurentă să calculeze această dobândă, conform nr.OG 9/2000, câtă vreme hotărârea este motivată pe dispozițiile codului d e procedură fiscală, iar nr.OG 9/2002 se aplică litigiilor comerciale și civile și nicidecum celor de contencios administrativ.

Curtea constată că dobânda prev. de nr.OG 92/2003 este tot o dobândă legală, întrucât este prevăzută tot de lege, respectiv de nr.OG 92/2003, însă cuantumul și data calculării sunt cele prev. de art. 124 din nr.OG 92/2003, dobânzile datorate de pârâtă au nivelul de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, sunt datorate cu începere de la împlinirea termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală și se referă la sumele ce urmează a se restitui sau rambursa de la buget.

În aceste condiții, în mod greșit organele fiscale ale recurentei au procedat la calculul dobânzii de la data introducerii acțiunii în contencios administrativ și până la restituirea efectivă.

Ambele părți au învederat instanței că în baza hotărârii nr. 214/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arads -a achitat reclamantei suma de 527 lei, sens în care această sumă va fi scăzută din suma totală de 7.053,52 lei acordată de către instanța de fond, suma ce urmează a fi acordată reclamantei fiind de 6526 lei cu titlu de dobânzi aferente obligației de restituire a taxei speciale auto, acesta fiind și motivul admiterii recursului pârâtei recurente.

Urmare admiterii recursului pârâtei, Curtea va respinge cererea reclamantei intimate privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta recurentă PAî mpotriva sentinței civile nr.1177/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată -.

Modifică hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei - și obligă pârâta P A la plata către reclamantă a sumei de 6526 lei cu titlu de dobânzi aferente obligației de restituire a taxei speciale auto.

Menține în rest hotărârea recurată.

Respinge cererea reclamantei intimate de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./09.02.2010

Tehnored./11.02.2010

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător

Președinte:Maria Belicariu
Judecători:Maria Belicariu, Rodica Olaru, Diana Duma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 88/2010. Curtea de Apel Timisoara