Contestație act administrativ fiscal. Decizia 932/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 932/R-
Ședința publică din 17 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 845/24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantăSRL Râmnicu, cu sediul în Rm. V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier - juridic pentru recurenta - pârâtă în baza delegației de la dosar și avocat pentru intimata - reclamantă în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și pe fond respingerea în totalitate a acțiunii formulată de reclamantă.
Depune la dosar ca practică judiciară Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Precizează că decizia de impunere este corectă. De asemenea, arată că menține excepția invocată la instanța de fond și solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Avocat, având cuvântul pentru intimata - reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Precizează că instanța de fond a soluționat și cererea inițială și cea precizată. Față de excepția inadmisibilității, arată că instanța de fond s-a pronunțat asupra acesteia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 4.05.2007, reclamanta - SRL Rm.V a achemat în judecată pe pârâta V solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea în parte a Deciziei de impunere nr.268/25.09.2006 emisă de aceasta.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin decizia a cărei anulare se solicită, nu i s-a acordat, în mod eronat, TVA în sumă de 17.575 lei Ron și i s-a calculat și TVA suplimentar de 8.755 lei Ron.
Astfel, refuzul a fost motivat pe faptul că facturile fiscale prezentate nu îndeplinesc calitatea de document justificativ deoarece nu conțin informații legate de denumirea produselor achiziționate, ci doar etichetă la modul general "băuturi spirtoase".
S-a mai justificat refuzul pe faptul că activitatea nu a fost prestată la sediul social al furnizorului, ceea ce nu este culpa sa, precum și pe lipsa mărfii din gestiune, ceea ce nu corespunde realității, dovadă fiind facturile de returnare prezentate.
Prin întâmpinarea formulată la 26.06.2007, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pe considerentul că această decizie a fost, la rândul său, contestată pe cale administrativă și soluționată prin decizie nr.63/27.11.2006, comunicată acesteia, la 29.11.2006.
Astfel, la data de 10.09.2007, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită anularea și a deciziei nr.63/27.11.2006 emisă de pârâtă.
Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.845/24.06.2008 a admis acțiunea, a dispus anularea ambelor decizii, vizând suma de 26.290 lei Ron, obligând pârâta la cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.268/25.09.2006, s-a stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar în sumă de 31.374 lei RON și majorări de întârziere în sumă de 1143 lei, fiind respinsă de la rambursare suma de 21.769 lei.
Prin decizia contestată s-a reținut că societatea a solicitat în mod eronat la rambursare suma de 31.825 lei față de TVA de recuperat, declarat și înregistrat în evidența fiscală în sumă de 21.767 lei. Diferența de 10.056 lei provine din nevalorificarea debitului suplimentar în sumă de 9.877 lei stabilit prin raportul de inspecție fiscală precedent încheiat în data de 08.12.2005 și prin preluarea eronată în deconturile de TVA a soldului sumei negative de TVA din balanțele de verificare aferente perioadei controlate fără a ține cont de corelațiile din deconturile de TVA din care rezultă soldul sumei negative de TVA.
S-a mai reținut că reclamanta a calculat TVA colectată aferentă lipsei în gestiune în sumă de 13.882 lei, nu s-a dat drept de deducere pentru suma de 17.575 lei reprezentând TVA înscris în facturi de aprovizionare care nu îndeplinesc condiția de document justificativ și a completat în mod eronat decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2005 pentru suma de 83 lei, reprezentând TVA deductibil.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație reclamanta, contestație respinsă prin decizia nr.63/27.11.2006 privind modul de soluționare a contestației formulată de - SRL, înregistrată la DGFP V sub nr.32.467/13.10.2006 ( filele 35-48 dosar).
Pentru verificarea motivelor invocate în cererea de chemare în judecată, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile prin care să se verifice și să se stabilească dacă obligația bugetară suplimentară stabilită în cuantum de 8.715 lei a fost corect determinată și dacă reclamanta avea dreptul sau nu la rambursarea TVA în valoare de 17.575 lei.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză (fila 158 dosar), obligația bugetară suplimentară stabilită în cuantum de 8.715 lei nu a fost corect determinată de către organul fiscal de control, deoarece nu s-au avut în vedere prevederile Ordinului nr.1753/22.11.2004 al Ministrului de Finanțe pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv. La data de 28.02.2006, în mod eronat, organul de control a stabilit lipsuri în gestiune și mărfuri depreciate pentru care a calculat o obligație bugetară ( TVA) suplimentară de 8.715 lei.
În ceea ce privește dreptul la rambursarea TVA în valoare de 17.575 lei, expertiza a concluzionat că reclamanta avea acest drept pentru suma respectivă întrucât documentele pe baza cărora s-a făcut aprovizionarea îndeplinesc calitatea de document justificativ potrivit legii.
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă, expertul și-a menținut punctul de vedere.
Față de toate acestea, instanța de judecată a admis acțiunea și a dispus anulare deciziei nr. 63/27.11.2006 emisă de pârâtă. A dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 268/25.09.2006 pentru suma de 26.290 lei RON. Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 604,3 lei, cheltuieli constând în taxă de timbru și onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că:
- în mod greșit instanța nu a avut în vedere modul inițial de soluționare a acțiunii reclamantei;
- în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, fără a observa că, din facturile prezentate de aceasta, rezultă, fără dubii, că marfa lipsea din gestiune, iar colectarea de TVA a fost corect stabilită pentru marfa lipsă, după cum și neacordarea deductibilității TVA-ului;
- de asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.128 din Legea nr.571/2003, în conformitate cu care bunurile constatate lipsă în gestiune, cu excepțiile strict precizate, sunt considerate livrări de bunuri cu plată, intrând în sfera de aplicare a TVA;
- nici prevederile art.145 și 155 din Legea nr.571/2003 nu au fost corect interpretate, cu referire la calitatea de document justificativ, sens în care este și Decizia nr.V/12.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite. Astfel, nu este suficientă cuantificarea TVA pe factura fiscală, deoarece în lipsa informațiilor privind denumirea produselor achiziționate, aceasta nu întrunește calitatea de document justificativ de înregistrare în contabilitate și, deci, nu poate fi dedusă.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantei.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, în raport de dispozițiile art.137 Cod pr.civilă, curtea se va pronunța mai înainte asupra excepției inadmisibilității cererii de anulare a deciziei nr.268/25.09.2006.
Prin urmare, se constată că la data de 13.10.2006, intimata-reclamantă a contestat Decizia nr.268/25.09.2006 prin care s-a stabilit în sarcina acesteia TVA suplimentar în sumă de 31.974 lei - din care acesta a recunoscut suma de 5.084 lei ca legal datorată, precum și neacordarea deductibilității TVA-ului (35-54), contestație respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr.63/27.16.2006 emisă de
Împotriva acestei decizii, intimata-reclamantă avea posibilitatea legală să se adrese pe linie administrativă în termen de 6 luni, Tribunalului Vâlcea, potrivit art.218 alin.2 din OG nr.92/2003-
Însă, aceasta a contestat din nou, la instanța judecătorească de contencios administrativ, Decizia de impunere nr.268/25.09.2006, deși, în privința acesteia, organul fiscal competent a procedat corect aplicând art.209 din actul normativ sus-menționat.
Ca atare, cu toate că excepția invocată era întemeiată, instanța de fond, fără a proceda la analiza acesteia, așa cum rezultă din considerentele sentinței, a dispus anularea Deciziei de impunere pentru suma de 26.290 lei Ron.
Referitor la Decizia nr.63/27.11.2006, se reține ca fiind justificată prima critică referitoare la inexistența în gestiune - faptică -, la momentul inventarierii, respectiv la 13.05.2006 a mărfii în cuantum de 33.891,49 lei, or a documentelor justificative a stocului de marfă, dovadă rezultatul controlului încrucișat efectuat la reclamantă și - SRL Ca atare, în mod corect, organul fiscal a făcut aplicația art.128 alin.3 lit.e din Legea nr.571/2003-R, precum și a alin.9 lit.b privind natura stocurilor degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate.
Interpretarea dată de intimata-reclamantă, sub acest aspect, nu este corectă, nefiind făcută dovada ieșirii acestora din circuitul economic, decât printr-un proces-verbal neînsoțit de documente care să ateste condițiile distrugerii acestora.
Și critica vizând modul în care expertiza efectuată în cauză a concluzionat rambursarea către reclamantă a sumei de 17.575 lei, este justificată, în raport de dispozițiile art.145 alin.8 lit.a, respectiv art.155 alin.8 din Legea nr.571/2003 - în conformitate cu care pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului contribuabilii trebuie să justifice dreptul de deducere cu factură fiscală pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor, și care trebuie să cuprindă toate informațiile prevăzute la art.155 alin.2.
Or, înscrisurile prezentate, respectiv facturile fiscale emise de - și celelalte documente depuse în susținere, nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, necuprinzând informații privind denumirea produselor achiziționate, ci conțin denumirea generică de "băuturi spirtoase" (4 dosar fond), ceea ce nu corespunde dispozițiilor imperative ale art.155 alin.8 din Legea nr.571/2003.
Argumentul regăsit în conținutul expertizei contabile privind respectarea "Legii fiscale" deși nu au fost nominalizate produsele în factură, deoarece ar exista o "bază" de calcul a impozitelor și taxelor, nu poate fi reținut ca reprezentând document justificativ în sensul Legii nr.571/2003.
Nici în ceea ce privește dreptul de deducere a TVA-ului nu pot fi reținute argumentele expertizei și intimatei-reclamante, acestea limitându-se la simple susțineri care nu au, însă, corespondent în reglementarea legală aplicabilă în cauză.
Prin urmare, în mod greșit, instanța de fond a apreciat ca pertinente concluziile expertizei contabile sub acest aspect.
Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, coroborat cu OG nr.92/2003 și Legea nr.571/2003, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința, în sensul că va respinge ca inadmisibilă acțiunea împotriva Deciziei nr.268/2006 și ca neîntemeiată acțiunea împotriva Deciziei nr.63/2006 emise de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 845/24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantăSRL Râmnicu, cu sediul în Rm. V,-, județul
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge ca inadmisibilă acțiunea împotriva Deciziei de impunere nr.268/25.09.2006 și ca neîntemeiată acțiunea împotriva Deciziei nr.63/27.11.2006 emisă de pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
03.11.2008
Red.IB
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru
