Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 930/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 930/R-
Ședința publică din 17 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta cu domiciliul procedural ales la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului V din Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței nr.134 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, intimați fiind pârâțiiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta - reclamantă personal, lipsă fiind intimații - pârâți.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează instanței, că s-au depus la dosar, prin biroul registratură, la data de 08 octombrie 2008, concluzii scrise din partea recurentei - reclamante și la data de 14 octombrie 2008, concluzii scrise din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice H în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recurenta - reclamantă, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Recurenta - reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul obligării Direcției Generale a Finanțelor Publice V, la plata sumei de 8.157 lei cu titlu de despăgubiri, reactualizată în funcție de indicele de inflație, până la data plății efective, constând din neacordarea celor două sporuri de confidențialitate și mobilitate, iar pe viitor, să se dispună înlăturarea situației create prin discriminare, prin acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare lunară.
După strigarea cauzei, dar înainte de pronunțare, s-au depus la dosar, prin biroul registratură, la ora 1200, concluzii scrise din partea intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 26.11.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata despăgubirilor egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordării sporului de 30 % din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 1.03.2004, până la zi, actualizată cu rata inflației până la data efectivă a plății, precum și pentru viitor, reprezentând sporul de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 15 %.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are funcția de consilier juridic în cadrul V, unde ceilalți consilieri juridici sunt beneficiari ai sporului de mobilitate și confidențialitate, considerând că are dreptul la un salariu egal cu al acestora, inclusiv în ceea ce privește toate sporurile, în caz contrar, intervenind o discriminare prin încălcarea principiului între salariați și anume un salariu egal pentru o muncă egală, invocând prev. art. 25 alin. 2 și art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici, art. 6 din Codul muncii, acesta din urmă stipulând că tuturor salariaților care prestează o activitate le sunt recunoscute drepturile la o plată egală pentru o muncă egală, principiu instituit de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, reclamanta a invocat disp. art. 1 alin. 2 din OG nr. 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, care prevede principiul egalității între cetățeni, excluderea discriminării fiind garantată în exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, recunoașterea dreptului la egalitate în fața legii, la protecția împotriva discriminării pentru toate persoanele ca un drept universal valabil, fiind reglementat și prin instrumente juridice de drept internațional ca Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10.12.1948 de Adunarea Generală a și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 4.11.1950, precum și Convenția cadru nr. 111 din 25.06.1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și a exercitării profesiei, adoptată de Generală a Organizației Internaționale a și Convenția nr. 122 din 9.07.1964 privind politica de ocupare a forței de muncă a organizației internaționale a, ambele ratificate de România.
În același sens sunt și dispozițiile art.16 și 22 din Constituția României și jurisprudența Curții Europene de Justiție precum și Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin aceasta din urmă constatându-se existența unei discriminări directe, potrivit dispozițiile art. 2 alin. 1 și 2 din OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
La data de 28.09.2007, reclamanta a formulat cerere de completare a acțiunii principale, în sensul obligării pârâților în solidar la plata despăgubirilor egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordării sporului de 30 %, spor de mobilitate 15 % și spor de confidențialitate 15 %, pentru ultimii 3 ani, anterior formulării cererii de chemare în judecată, precum și reactualizarea plăților sumelor pentru aceeași perioadă, invocând printre altele prev. art. 45 din Legea nr. 188/1999, republicată, în sensul că funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.
Mai precizează reclamanta că, din coroborarea acestor dispoziții cu art. 41 din aceeași lege, rezultă că V este obligată să o despăgubească, în situația în care aceasta a suferit din culpa instituției un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Inițial, cererea a fost înregistrată la Judecătoria Rm. V sub nr- care, prin sentința civilă nr. 5472 din 26.10.2007 a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar sentința nr. 678 din 1.02.2007, pronunțată de Judecătoria Rm. V în dosarul nr-, sentința civilă nr. 5203 din 06.121.2006, pronunțată de Judecătoria Rm. V, în dosarul nr. 1203/2006, decizia nr. 330/R/C din 23.03.2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, decizia nr. 93 din 15 mai 2007, emisă de V cu privire la punerea în executare a deciziei nr. 330/R/C, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr- și alte acte.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în numele și pentru Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, invocândîn principalexcepția autorității de lucru judecat, solicitând admiterea excepției, dat fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, și în consecință respingerea acțiunii, iarîn subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acesteia, deoarece nu există nici o discriminare, având în vedere prev. art. 21 din OG nr. 137/2000, pe care reclamanta își întemeiază acțiunea, precum art. 2 alin. 2 din același act normativ, dat fiind faptul că ceilalți consilieri juridici din cadrul V au obținut acordarea sporurilor de confidențialitate și de mobilitate printr-o sentință irevocabilă, ce a fost pusă în executare silită, cererea reclamantei formulată ulterior în acest sens fiind respinsă irevocabil de Curtea de APEL PITEȘTI, situație în care nu se regăsește în lege ca discriminare, iar sporurile solicitate nu se regăsesc printre sporurile enumerate limitativ și prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel că nu se poate reține în sarcina pârâților săvârșirea vreunui act de discriminare în ceea ce o privește pe reclamantă.
Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.134 din 29 ianuarie 2008, a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice
De asemenea, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice V; Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și V, prin H, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată, respingând-o ca atare, reținând că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile triplei identități prev. de art. 1201 Cod civil, respectiv identitatea de obiect, cauză și părți.
Din analiza probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea în funcția de consilier juridic în cadrul pârâtei V, unde ceilalți consilieri juridici ce funcționează în cadrul aceleași instituții primesc sporul de confidențialitate și sporul de mobilitate, ca urmare a punerii de către aceștia în executare a sentinței nr. 365 din 30 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 514/CAF/2006, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului pârâtei de către Curtea de APEL PITEȘTI, reclamantei fiindu-i respinsă irevocabil acțiunea promovată ulterior cu privire la sporurile respective, potrivit deciziei nr. 330/R/C din 23 martie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
În conformitate cu prev. art. 29 din Legea nr. 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul gradului și alte drepturi, sporurile de mobilitate și de confidențialitate neregăsindu-se printre acestea, fiind însă prevăzute de art. 25 și 26 Codul muncii, dar acordarea și întinderea lor trebuie să fie rezultatul negocierii între cele două părți ale raportului de serviciu, iar art. 42 din OG nr. 2/2006 prevede că, funcționarii publici beneficiază de sporuri și alte drepturi salariale prevăzută de legea specifică a autorității sau instituțiile publice în care-și desfășoară activitatea.
De aici, reține instanța de fond, rezultă tocmai principiul nediscriminării, dreptul tuturor funcționarilor publici de a beneficia de toate sporurile și drepturile salariale acordare de autoritatea sau instituția publică unde-și desfășoară activitatea, cu condiția, însă, ca ele să fie prevăzute de legislația specifică.
Discriminarea este definită de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2007, ca fiind "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică contagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Tribunalul a reținut că, din dispozițiile legale menționate, rezultă că în cauză nu există nici un motiv de discriminare din cele invocate de reclamantă.
În situația creată, prin neacordarea reclamantei a sporurilor solicitate, pârâta V nu a aplicat un tratament juridic diferențiat față de ceilalți consilieri juridici, deoarece drepturile salariale se stabilesc în condițiile prevăzute de lege, astfel că nu a fost nesocotită ideea de egalitate și de principiu al proporționalității, acordarea celor două sporuri având loc, așa cum s-a arătat, ca urmare a punerii în executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, care era obligatorie pentru pârâtă.
Recunoașterea dreptului la egalitate în fața legii, la protecția împotriva discriminării pentru toate persoanele ca un drept universal valabil, este un principiu recunoscut de legislația internă, așa cum s-a mai menționat mai sus, inclusiv de Constituția României (art. 16), care dispune că, cetățenii sunt egali în fața legii și autorității publice fără privilegii și discriminări, fiind în concordanță cu legislația internațională.
De menționat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării se referă la situații generale atunci când se fac diferențieri cu privire la aplicarea legislației specifică unui domeniu, hotărârea nefiind obligatorie pentru instanță.
Neexistând discriminare, s-a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prev. art. 21 din OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel că despăgubirile solicitate de reclamantă nu se justifică.
Față de aceste considerente, s-a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, fiind respinsă, ca atare.
Împotriva sentinței nr.134 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în termen legal, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, invocând prevederile 304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
Recurenta susține, prin primul motiv de recurs, că instanța a încălcat legislația și jurisprudența europeană, respectiv Protocolul nr.12 al CEDO, art.23 punctul 3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Cadru nr.11/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, Convenția nr.122/1964 privind politica ocupării forței de muncă a OIM, art.3 din Convenția Internațională a, cauza C-96/80, Jenkins contra, care au devenit obligatorii pentru autoritățile române, de la integrarea României în UE, la data de 01.01.2007 și care interzic în mod expres și categoric orice formă de discriminare la locul de muncă, care prevalează dreptului intern.
În al doilea rând, recurenta susține că hotărârea este lipsită de temei legal, dispozițiile art.2, 21 din OG nr.137/2000, art.16 din Legea nr.514/2003 privind organizarea și funcționarea profesiei de consilier juridic, art.5, 6 din Codul muncii, art.16 și 41 din Constituția României, decizia nr.VI/2007 pronunțată de ÎCCJ, art.25 alin.2 din Hotărârea de Guvern nr.386/25.04.2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, art.25 și 26 din Legea nr.188/1999, nefiind analizate de către instanța de fond, care nu a lămurit dacă este discriminată reclamanta prin neacordarea și acesteia a sporului de mobilitate și confidențialitate, în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare, spre deosebire de ceilalți consilieri juridici din cadrul DGFP V - Serviciul Juridic.
Recurenta a mai arătat că este singulară această situație discriminatorie în cadrul Serviciului Juridic din cadrul MEF - DGFP V, fiind nejustificată legal, acordarea în mod diferențiat a celor două sporuri în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare.
Recursul formulat de reclamantă nu este nefondat.
Prima instanță a reținut corect că în cauză nu există nici un motiv de discriminare din cele invocate de către reclamantă.
Nu poate fi primită susținerea că DGFP Vaa plicat un tratament juridic diferențiat față de ceilalți consilieri juridici, deoarece acordarea celor două sporuri a avut loc ca urmare a punerii în executare a sentinței nr.365 din 30.05.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.514/CAF/2006, rămasă irevocabilă.
Potrivit Deciziei ÎCCJ - Secțiile unite nr.LXXVIII/2007, pronunțată în dosarul nr.47/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, consilierii juridici cu statut de funcționari publici, cum este și recurenta de față, nu pot negocia cu angajatorul prestații suplimentare în bani, reprezentând sporul de mobilitate și confidențialitate.
Față de aceste considerente, Curtea reține că în cauză nu există discriminare, așa cum a stabilit și prima instanță, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art.21 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta cu domiciliul procedural ales la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului V din Rm.V, str. G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței nr.134 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, intimați fiind pârâțiiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B,-, sector 5,DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI Vcu sediul în Rm. V, strada G-ral nr.17, județul V și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/2ex/06.11.2008
Jud.fond G; Gh.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru
