Contestație act administrativ fiscal. Decizia 964/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 964/2009
Ședința publică de la data de 30 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.22/CF din 12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic cu delegație de reprezentare din partea intimatei-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice N, lipsă fiind recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează că la filele 18-25 dosar, se află depusă, în două exemplare, întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă N, după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs reclamanta, recurs declarat și motivat în termen și legal timbrat.
Reprezentanta intimate-pârâte arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice N, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că în mod corect s-au aplicat dispozițiile art.115 din Codul d e procedură fiscală, iar ordinea de stingere a datoriilor s-a făcut odată cu emiterea deciziei de plată accesorie.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2483/2008 pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei nr. 59 din 08 februarie 2008 emisă de către N în soluționarea contestației formulată împotriva deciziei nr. 91/11 decembrie 2007 emisă de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI, solicitând anularea acestora.
Prin sentința civilă nr. 22/CF/12 februarie 2009 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația, pentru următoarele motive:
La data de 19.11.2007 reclamanta depune declarație rectificativă prin care majorează obligațiile de plată declarate inițial pentru trimestrul înscrise în declarația nr. 6287/25-04-2007- acestea fiind stinse de către organul fiscal din plățile efectuate de societate la data de 24.09.2007 și respectiv 24.10.2007.
Contestatoarea a reclamat faptul că organul fiscal a procedat la calcularea de majorări de întârziere cu încălcarea dispozițiilor art. 155 alin. 4 din OG 92/2003; astfel a apreciat că nu datorează obligațiile fiscale accesorii în sumă de 629 lei în condițiile în care obligațiile fiscale principale declarate suplimentar au fost stinse prin plată la data de 23-03-2007.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 120 din OG 92/2003 potrivit cărora:
Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentei creanței fiscale pentru care sa stabilit diferența si pana la data stingerii acesteia inclusiv. In situația in care diferențele rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative in raport cu sumele stabilite inițial, se datorează majorări de întârziere pentru suma datorata după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadentei si pana la data stingerii acesteia inclusiv. În raport de datele mai sus menționate apreciază că organul fiscal a procedat corect la stingerea obligațiilor declarate, în ordinea vechimii ținând seama de scadența acestora, data depunerii declarațiilor rectificative și de plățile efectuate până la data depunerii declarației.
În termen legal a declarat recurs reclamant, formulând următoarele critici:
1. obligațiile fiscale accesorii în sumă de 629,000 lei calculate pentru obligațiile fiscale suplimentare cuprinse în declarația rectificativă nr. 8317/19 noiembrie 2007 nu sunt datorate în condițiile în care obligațiile fiscale principale au fost stinse prin plată la data de 23 martie 2007.
2. plata efectuată la data de 23 martie 2007 a fost utilizată de organul fiscal pentru stingerea obligațiilor aferente trimestrului II și III 2007, cu scadențe viitoare, cu încălcarea dispozițiilor art. 115 din nr.OG 92/2003.
3. în mod greșit a apreciat prima instanță că s-a procedat corect la stingerea obligațiilor conform art. 120 din nr.OG 92/2003, respectivul text referindu-se la data de la care se datorează majorări de întârziere, în cazul obligațiilor fiscale rectificate și nu la ordinea stingerii datoriilor.
Prin întâmpinare, intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât vechimea obligațiilor fiscale constituite de către contribuabil prin declarații rectificative este dată de data depunerii la organul fiscal a declarațiilor rectificative, în speță, data de 19 noiembrie 2007.
Recursul de față apare ca nefondat.
Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:
Organul fiscal teritorial a procedat la stingerea obligațiilor declarate prin declarația rectificativă nr. 8317/19 noiembrie 2006, obligații având termen de scadență la data de 25 aprilie 2007, din plățile efectuate de societate la data de 24 septembrie 2007, respectiv la data de 24 octombrie 2007, așadar ulterior scadenței. Aceasta, întrucât plățile efectuate anterior au fost utilizate la stingerea obligațiilor declarate anterior depunerii declarației rectificative.
Astfel, chiar dacă societatea a achitat la data de 23 martie 2007 obligațiile declarate suplimentar la data de 19 noiembrie 2007, aferente tr. 2007, respectiva plată a fost utilizată la stingerea obligațiilor celor mai vechi (cele constituite și declarate pentru tr. II și II 2007 - declarațiile nr. 6287/25 aprilie 2007 și nr. 16801/25 iulie 2007 depuse anterior declarației nr. 8317/19.11.2007).
se observă, așadar, că organul fiscal a procedat în mod corect, ținând seama de faptul că vechimea obligațiilor fiscale de plată se stabilește în funcție de data depunerii la organul fiscal a declarațiilor fiscale rectificative pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de contribuabil (art. 115 al. 3 lit. c) din nr.OG 92/2003).
Din această perspectivă, în mod judicios a reținut prima instanță aplicabilitatea dispozițiilor art. 120 din nr.OG 92/2003.
Recurenta a criticat nerespectarea de către organul fiscal a dispozițiilor art. 115 al. 4 din OG92/2003 privind înștiințarea sa despre modul în care s-a efectuat stingerea obligațiilor. Întrucât nu este prevăzută o procedură anume de comunicare, apreciem că decizia nr. 91/11 decembrie 2007 îndeplinește și acest rol.
Pe cale de consecință, față de considerentele expuse și observând că sentința recurată se sustrage criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursul în materia contenciosului administrativ promovat de recurenta-reclamantă, comuna, satul S, județul N împotriva sentinței civile nr.22/CF din 12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEși intimata - pârâtăADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
red.
tehnored. 5 ex.
27 nov. 2009
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Loredana Albescu, Maria Violeta