Contestație la executare. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 416/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
- - - JUDECĂTOR 3: Morina
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-contestatorPrimarul comunei -împotriva sentinței civile nr. 272/CA din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-pârâți și, personal și asistați de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului arhivă al acestei instanțe, întâmpinare, într-un singur exemplar, de către intimații-pârâți și și motive de recurs formulate de Primarul comunei.
Instanța constată că la 13.02.2009 Primarul comunei - a formulat recurs, iar la 21.04.2009 au fost depuse motivele, pentru acest termen părțile fiind citate cu mențiunea de a formula concluzii asupra excepției nulității recursului pentru nemotivare.
Avocat, pentru intimații-pârâți și, având cuvântul pe excepție, față de cele constatate de instanța de recurs, solicită anularea recursului pentru nemotivarea în termen. Precizează că solicită cheltuieli de judecată, depunând în acest sens la dosar chitanță onorariu avocat.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 272/CA/05 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost respinsă contestația formulată de contestatorul Consiliul local al comunei și Primarul comunei în contradictoriu cu intimații și, contestația având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 95/CA/15 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul -.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 95/CA din 15.05.2007, Primarul comunei a fost obligat la inițierea unei hotărâri de completare a anexei nr. 41 din 28.11.2006 cu Cabinet medical nr. 2 și Punct Sanitar, ce urmează a fi vândute conform Legii nr. 236/2006.
Contestatorii au invocat neclaritatea titlului motivat de faptul că în dispozitivul hotărârii se face referire la o lege care, ulterior, a fost declarată neconstituțională. Astfel, Legea nr. 236/2006, prin Decizia nr. 871/09.10.2007 a Curții Constituționale a fost declarată neconstituțională.
Instanța constatat că, deși în dispozitivul hotărârii se face trimitere la o procedură reglementată de o lege care nu mai este în vigoare, claritatea și caracterul explicit al titlului executoriu nu sunt afectate. Astfel, obligatorie, conform Sentinței civile nr. 95/CA din 15.05.2007, este finalizarea procedurii de vânzare a spațiilor medicale indicate în hotărâre către medici. Nu este neapărat necesar ca vânzarea să aibă drept temei juridic prevederi neconstituționale ale Legii nr. 236/2006, finalizarea vânzării spațiilor către medici putând avea drept temei juridic prevederi legale ale dreptului comun. Pentru liberarea debitorului de obligație este necesară finalizarea vânzării conform hotărârilor de consiliu local (privind aprobarea prețului) și conform Sentinței civile nr. 95/CA din 15.05.2007.
Atât actele administrative, cât și hotărârile judecătorești irevocabile emise în baza Legii nr. 236/2006 emise anterior Deciziei nr. 871/09.10.2007 rămân valabile și sunt producătoare de efecte juridice. In acest sens, nr. 41/28.11.2006, nr. 11/28.02.2007, nr. 28/30.05.2007, precum și procesele verbale ale Comisiei pentru vânzarea spațiilor medicale întrunită conform Legii nr. 236/2006 sunt acte administrative valabile (atâta timp cât nu au fost anulate pe cale judecătorească).
În cauză, nu s-au constatat neclarități nici cu privire la înțelesul, nici cu privire la întinderea și nici cu privire la aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 95/CA din 15.05.2007, astfel încât a fost respinsă contestația.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, Primar al comunei, recurs scutit de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997.
Având în vedere că până la primirea dosarului de către instanța de recurs nu au fost depuse motivele de recurs, precum și data comunicării hotărârii recurate, instanța a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, pârâtele fiind citate pentru a formula concluzii.
La data de 21 aprilie 2008 Consiliul Local al comunei și primarul comunei au depus motive de recurs, arătând că, față de declararea neconstituționalității OUG110/2005 sunt neclarități cu privire la înțelesul sentinței civile 95/CA/15 mai 2007.
Intimații, legal citați, au fost reprezentați în fața instanței și, prin întâmpinarea formulată, au solicitat anularea recursului ca nemotivat, cu plata cheltuielilor de judecată.
Examinând, în condițiile art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepția nulității recursului pentru nemotivare, instanța o apreciază ca fiind fondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 303 al. l Cod procedură civilă, recursul se motivează prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În prezenta cauză hotărârea a fost comunicată primarului comunei atât la domiciliul acestuia, la data de 02 februarie 2009, cât și la domiciliul ales, la data de 30 ianuarie 2009, termenul de recurs împlinindu-se la data de 18 februarie 2009.
Având în vedere că motivele de recurs au fost depuse la data de 21 aprilie 2009, instanța constată că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 20 al. l din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare coroborate cu art. 303 al. l Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, printre motivele depuse la data de 21 aprilie 2009 nu sunt indicate motive de ordine publică, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 306 alin. l Cod procedură civilă, nu și ale alin. 2 privind excepția în cazul motivelor de ordine publică.
În consecință, în temeiul art. 312 al. coroborat cu art. 306 al. l Cod procedură civilă, se va constata nul recursul pentru nemotivarea în termen.
Fiind parte căzută în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă va fi obligat recurentul la plata către intimați a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul, pentru nemotivarea în termen, recursul contencios administrativ declarat de recurentul - contestatorPrimarul comunei -împotriva sentinței civile nr. 272/CA din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți și și intimatul - contestatorCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI,județul N,
Obligă recurentul PRIMARUL COMUNEI să plătească intimaților și suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
08 mai 2009
Președinte:Gabriela Mona CiopragaJudecători:Gabriela Mona Ciopraga, Vera Stănișor, Morina