Contract administrativ. Decizia 1152/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMANIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr-

DECIZIA NR.1152

Ședința publică din data de 08 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

: -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul MUNICIPIUL, prin reprezentant legal, cu sediul în Mun. P,-, județ P, împotriva încheierii din 24 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Contencios Administrativ II, în contradictoriu cu intimații pârâți & - FILIALA ROMÂNIA, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, & - ITALIA, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -.

Cererea de recurs fiind timbrată cu 05,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 28.07.2008, timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant Municipiul P reprezentat de consilier juridic, în baza delegației aflată la 10 dosar, lipsă fiind intimați pârâți & Citta - Filiala România, & Citta - Italia.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este la primul termen de judecată, este motivat.

Consilier juridic pentru recurentul reclamant Municipiul P, depune la dosar chitanța nr. - din 28.07.2008 în cuantum de 5,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate, învederând instanței că intimata pârâtă & Citta - Italia a indicat domiciliul ales în România respectiv P,-, județul P, unde de altfel a fost citat pentru termenul de astăzi.

Totodată, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că intimata pârâtă & Citta - Italia a fost citată legal, indicându-și domiciliul ales în România respectiv P,-, județul P, în întâmpinarea aflată la fila 34 dosar fond, unde de altfel a fost citat pentru termenul de astăzi.

De asemenea consideră cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Consilier juridic, având cuvântul în susținerea recursului, dezvoltă oral motivele aflate în scris la dosar, arătând că încheierea din data de

24.06.2008 pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

In continuare a susținut că pe rolul Tribunalului Prahova - Secția Contencios Administrativ au existat dosarul nr-, ce face obiectul prezentei cauze, prin care s-a solicitat să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. 08979/09.09.2005, încheiat între părți, obligarea intimatelor la evacuarea obiectivului P precum și dosarul nr- având ca obiect acțiunea formulată de & Citta - România - Italia prin & Citta - Filiala România prin care s-a solicitat în principal, constatarea nulității absolută a contractului de concesiune, iar în subsidiar să se dispună anularea contractului de concesiune. Ulterior reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de concesiune, precum și înființarea unui drept de retenție în favoarea reclamantei asupra bunului ce face obiectul contractului de concesiune, valabil până la achitarea despăgubirilor.

Menționează că la termenul de judecată din 20 mai 2008, judecătorul fondului a respins cererea recurentului reclamant de conexare a celor două dosare, apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 164 Cod procedură civilă. De altfel arată că prima instanță a apreciat că nu se impune întrunirea celor două dosare întrucât între obiectul și cauza celor două dosare nu există o strânsă legătură, nefiind dependente unui de celălalt, urmând a fi judecate separat.

Mai arată că, instanța de fond a statuat asupra caracterului independent al celor două dosare, respingând cererea de conexare, cu toate că la termenul de judecată din 24.06.2008 a dispus suspendarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- până la soluționarea definitivă a dosarului nr-.

In consecință, susține că soluția suspendării este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 pr.civ. De altfel, precizează că motivarea soluției suspendării de către instanța de fond nu poate fi reținută în condițiile în care, pe calea a două încheieri interlocutorii, aceasta pronunțându-se deja asupra caracterului independent al celor două dosare, între care nu poate exista așadar o strânsă legătură.

Sub acest aspect invocă art. 268 alin. 3 pr.civ. menționând faptul că instanța de fond nu mai putea să dispună suspendarea, întrucât anterior, prin încheierea de ședință din 20 mai 2008 a apreciat asupra inexistenței unei strânse legături între cele două dosare.

Solicită admiterea recursului, modificarea încheierii din data de 24.06.2008, respingerea cererii de suspendare și trimiterea cauzei primei instanțe pentru continuarea judecății.

CURTEA:

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin încheierea din 24 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Contencios Administrativ II s-a dispus suspendarea judecării cauzei având ca obiect

reziliere contract administrativ, formulate de reclamantul Municipiul P, Prin Primar împotriva pârâților & Citta - Italia și & Citta - Filiala România, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr - al Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pe rolul Tribunalului Prahova se află o altă acțiune ce formează obiectul dosarului nr-, prin care reclamantele, în speță pârâtele din prezenta acțiune de reziliere a contractului de concesiune nr. 08979/9.05.2005, încheiat între părți, au solicitat anularea acestui contract și că având în vedere că intinderea efectelor juridice ale rezilierii și ale nulității contractului de concesiune sunt diferite și anume rezilierea produce efecte ex nunc, respectiv încetarea contractului doar pentru viitor, pe când nulitatea produce efecte ex tunc, deci și pentru trecut, nulitatea operând retroactiv, nu se poate soluționa cererea de reziliere înainte de cererea de anulare a contractului de concesiune, astfel încât în temeiul disp. art 244 al. l pct. 1 civ. a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului Prahova.

Impotriva încheierii a declarat recurs reclamantul Municipiul P - Prin Primar, criticând încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp. art 304 pct. 9 civ. în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu aplicarea sau încălcarea greșită a legii, pe motiv că cele două dosare, cel al cărui obiect era rezilierea contractului de concesiune nr. 08979/9.09.2005, încheiat între părți și celălalt de constatarea nulității absolute contractului de concesiune, în principal și în subsidiar de anulare a contractului, au avut termen la data de 20 mai 2008, când judecătorul fondului a respins greșit cererea de conexare a celor două dosare, instanța apreciind că nu sunt incidente prev. art. 164 civ. și apoi la termenul din 24.06.2008 instanța dispunând greșit suspendarea soluționării cauzei ce formează obiectul dosarului nr -, privind rezilierea contractului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.-.

Arată recurentul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că soluția ce urmează a se pronunța în cererea de reziliere a contractului de concesiune este dependentă de soluția ce urmează a se pronunța în cererea de anulare, soluție ce este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea disp. art. 244 al. 1 pct. 1 civ. privind suspendarea legală facultativă, reținându-se greșit caracterul interdependent al soluțiilor ce urmează a fi pronunțate în cele două cauze, o atare motivare nu poate fi reținută în condițiile în care pe calea a două încheieri interlocutorii, instanța de fond s-a pronunțat asupra caracterului independent al celor două dosare, între care nu poate exista o strânsă legătură.

Se solicită admiterea recursului, modifcarea în tot a încheierii, respingerea cererii de suspendare și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Curtea, examinând încheierea prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:

Criticile recurentului că instanța de fond a apreciat greșit că sunt îndeplinite în cauză condițiile suspendării legale facultative prevăzute de disp. art 244 al. 1 pct. 1, civ. sunt fondate.

Potrivit disp. art 244 al. 1 pct. 1 civ. se prevede că instanța poate suspenda judecata atunci când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

In speță, prima instanță a dispus suspendarea judecății cauzei având ca obiect cererea de reziliere a contractului de concesiune încheiat între părți, pe motiv că nu se poate soluționa această cauză întrucât soluția ce urmează a se pronunța în cererea de reziliere este dependentă de cea ce urmează a se pronunța în cererea de anulare a contractului de concesiune, ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Prahova și a dispus suspendarea judecății cauzei privind rezilierea contractului până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea contractului de concesiune.

Este greșită măsura dispusă de către instanța de fond prin încheierea din 24.06.2008 de suspendarea judecății cauzei având ca obiect rezilierea contractului de concesiune, deoarece cele două cauze nu sunt dependente una de cealaltă, întrucât în cauza suspendată prin încheierea recurată s-a solicitat rezilierea contractului de concesiune iar în cauza ce formează obiectului dosarului nr.- al Tribunalului Prahova, are ca obiect anularea contractului de concesiune, deci obiecte diferite, întinderea efectelor juridice produse de reziliere față de cele produse prin nulitatea sau anularea contractului, sunt diferite și anume în cazul rezilierii efectele sunt doar pentru viitor, contractul se desființează pentru viitor producând efecte ex nunc, în timp ce nulitatea contractului sau anularea contractului, produce efecte retroactiv, deci și pentru trecut, efecte ex tunc.

Prin urmare,cele două cauze nu sunt dependente una de alta, au obiecte diferite și întinderea efectelor juridice este diferită, astfel încât dezlegarea pricinii având ca obiect rezilierea contractului de concesiune nu atârnă de existența sau neexistența unui drept care face obiectul judecății cauzei privind nulitatea contractului de concesiune, astfel încât greșit prima instanță a considerat că sunt întrunite în cauză condițiile prev. de disp.art 244 al. 1 pct. 1 civ. și a dispus suspendarea soluționării acțiunii de reziliere până la soluționarea irevocabilă a acțiunii privind nulitatea contractului de concesiune.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, recursul formulat se privește ca fondat și în temeiul art. 312 al. 1,2 și 5 civ. Curtea va admite recursul declarat de reclamant și pe cale de consecință va modifica în tot încheierea recurată, va dispune respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei și va trimite cauza primei instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul MUNICIPIUL, prin reprezentant legal, cu sediul în Mun. P,-, județ P, împotriva încheierii din 24 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția

Contencios Administrativ II, în contradictoriu cu intimații pârâți & - FILIALA ROMÂNIA, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, & - ITALIA, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal - și în consecință:

Modifică în tot încheierea în sensul că respinge cererea de suspendare și trimite cauza primei instanțe pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 8 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

GREFIER,

Red.

Tehnored.

3 ex/ 9.10.2008

f- Trib

Operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contract administrativ. Decizia 1152/2008. Curtea de Apel Ploiesti