Contract administrativ. Decizia 315/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.315/CA/2008 -
Ședința publică din 9 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Dina Tătar-JUDECĂTOR 2: Florica Vîrtop
JUDECĂTOR 3: Ovidiu
JUDECĂTOR: -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - " Com" SRL prin lichidator judiciar cu sediul în O,-,.1,.1, Județ B, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local al Comunei cu sediul în,-, Județ B, Cod poștal - și- Rețetei SRLcu sediul în O, Str.-. -, nr.50, -3,.2,.8, Județ B, împotriva sentinței nr.155 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiectcontract administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă - Com SRL prin lichidator judiciar prin consilier juridic în baza delegației nr.929/9.10.2008 emisă de lichidator și intimatul pârât Consiliul Local al Comunei prin consilier juridic în baza delegației speciale nr.9901/8.10.2008 emisă de intimat, lipsă fiind intimata pârâtă - Rețetei SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanta intimatului pârât depune la dosar și comunică cu partea adversă întâmpinarea.
Reprezentantul recurentei reclamante invocă excepția de nelegalitate a actului administrativ, prevăzută de art.4 din Legea 554/2004 și art.7 alin.5.
Instanța, invocă din oficiu, față de excepția invocată prin recursul formulat, inadmisibilitatea invocării excepției, având în vedere că obiectul litigiului este chiar nelegalitatea actului administrativ.
Reprezentantul recurentei reclamante renunță la susținerea excepției invocată prin recurs, având în vedere că excepția invocată are același obiect cu prezenta cauză și precizează că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Reprezentanta intimatului pârât, de asemenea, nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, constatarea nulității absolute al celui de-al doilea contract, primul n-a fost reziliat, iar domnul nu mai avea calitate pentru a încheia cel de-al doilea contract, singurul reprezentant fiind lichidatorul, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului pârât precizează că își păstrează poziția exprimată în întâmpinare, respectiv că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.155 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis excepția lipsei procedurii prealabilă invocată de pârâta - Rețetei SRL O, în contradictoriu cu reclamanta - Com SRL reprezentată prin lichidator judiciar și pârâta Consiliul Local Al Comunei, și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută și rezoluțiunea contractului de concesiune din 20 decembrie 2006, prin care pârâta Consiliul Local al comunei în calitate de concedent, a concesionat pârâtei - Rețetei SRL exploatarea terenului aferent imobilului în care funcționează stația de carburanți în suprafață totală de 913 mp. situat în, înscris în CF 3212 nr. top. 1249/3 în scopul desfășurării normale a activității Stației de distribuție carburanți.
Actul de concesiune este un act administrativ, cu caracter individual, emis de către autoritatea publică Consiliul Local al comunei, prin urmare litigiul este supus dispozițiilor Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În conformitate cu art.7 alin.3 din Legea 554/2004, înainte de a formula cererea de chemare în judecată în fața instanței de contencios administrativ, persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, trebuie să se adreseze autorității emitente în termen de 6 luni de la termenul când a luat la cunoștință de existența actului.
Cu adresa nr.1 din 10 ianuarie 2007 reclamanta comunică pârâtei Consiliul Local ca să se abțină de la orice act sau fapt juridic de natură să aducă atingere situației juridice activului Stație de benzină până la terminarea litigiului aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, plângere care nu face trimitere la actul de concesiune pe care reclamanta solicită a fi desființat.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen recurenta - Com SRL prin lichidator judiciar - Cabinet de insolvență, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a contractului de concesiune nr.9872/20.12.2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală. Recurenta invocă excepția de nelegalitate a actului administrativ prev.de art.4 din Legea 554/2004 unde nu este obligatorie plângerea prealabilă potrivit prev. art.7 alin.5 din lege, excepție ce poate fi invocată oricând în cadrul unui proces. Consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, neobservând un lucru esențial, respectiv faptul că este vorba de terenul pentru care Consiliul local al com. a emis cel de-al doilea contract de concesiune. Existând zvonuri că primăria dorește să facă acte peste contractul de concesiune din 1992 dus la situația formulării adresei nr.1/10.01.2007 prin care solicita primăriei să se abțină de la orice act sau fapt juridic de natură să aducă atingere situației juridice activului stației de benzină până la terminarea litigiului aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Apreciază că acest act reprezintă dovada plângerii prealabile împotriva actului administrativ deoarece se referă exact la terenul concesionat, instanța de fond trebuind să aprecieze legătura de cauzalitate dintre conținutul actului și terenul pe care îl are în concesiune.
În drept au fost invocate prevederile Legii 554/2004, ale Legii 213/1998 și ale Legii 219/1998.
Prin întâmpinarea depusă în data de 9.10.2008 intimatul Consiliul Local al comunei a învederat instanței de recurs că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
În ședința publică din 9.10.2008 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate a actului administrativ în cadrul litigiului ce are ca obiect anularea aceluiași act administrativ.
Asupra excepției inadmisibilității instanța de recurs reține că prin acțiunea introductivă reclamantul recurent a solicitat instanței de contencios administrativ constatarea nulității absolute și rezoluțiunea contractului de concesiune nr.9827/20.12.2006 încheiat între intimații pârâți Consiliul Local al comunei și - Rețetei SRL O, litigiu în cadrul căruia în faza procesuală a recursului recurenta reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a aceluiași act administrativ.
Intr-adevăr potrivit prev.art.4 alin.1 Legea 554/2004 legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate, situația în care instanța în fața căreia s-a invocat excepția sesizează instanța de contencios administrativ și dispune suspendarea soluționării litigiului cu care a fost investită dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute în cuprinsul prevederii legale.
Din analiza acestei prevederi legale rezultă că invocarea excepției de nelegalitate poate avea loc în orice litigiu a cărui soluționare pe fond depinde de legalitatea ori nelegalitatea actului a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție. Însă în situația în care obiectul litigiului pe fond cu care a fost investită instanța este chiar analiza legalității actului administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat și pe calea excepției prev.de art.4 din Legea 554/2004 excepția invocată este inadmisibilă atâta vreme cât chiar obiectul controlului legalității exercitat de instanță este actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat și pe cale de excepție.
Prin urmare constatându-se că obiectul cauzei deduse judecății în prezenta cauză este constatarea nulității contractului de concesiune nr.9827/20.12.2006 instanța de recurs va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a contractului de concesiune nr.9827/20.12.2006.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu instanța de recurs reține că este nefondat urmând ca în baza prev.art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
prev.art.7 alin.1 și 3 din Legea 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim trebuie să solicite autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea în tot sau în parte a actului administrativ înlăuntrul termenelor prevăzute expres în acest sens.
În speță, cum în mod corect a reținut prima instanță, recurenta reclamantă nu a parcurs procedura prealabilă a plângerii prealabile prev.art.7 din Legea 554/2004 nefăcându-se în fața instanței dovada efectuării ei.
Adresa nr.1/10.01.2007 emisă de reclamantă înregistrată sub nr.314/11.01.2007 de Primăria com. (fila 54) nu îndeplinește condițiile unei plângeri prealabile formulate împotriva actului administrativ a cărui nulitate s-a invocat deoarece în cuprinsul adresei nu se face nici un fel de referire la acest act, nu se solicită revocarea lui, ci se aduce la cunoștința autorității administrative stadiul în care se află diferite litigii dintre părți și se solicită a nu se încheia vreun act care să aducă atingere situației juridice a activului stației de benzină și drepturilor creditorilor din dosarul de faliment al recurentei.
Ori, această adresă în forma în care s-a redactat nu poate fi considerată plângere prealabilă în sensul vizat de art.7 din lege pentru actul administrativ a cărui nulitate s-a solicitat a se constata prin acțiunea introductivă de instanță chiar dacă în cuprinsul ei se fac referiri la terenul obiect al contractului de concesiune atâta vreme cât ea nu vizează contractul încheiat între intimații pârâți și nu se solicită autorității revocarea actului respectiv.
Prin urmare se reține că în mod corect și legal a reținut prima instanță că acțiunea recurentei reclamante nu poate fi primită în lipsa parcurgerii procedurii prealabile sesizării instanței prev.art.7 din Legea 554/2004, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
În consecință recursul declarat va fi respins ca nefondat, iar hotărârea recurată va fi menținută în totalitate.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta reclamantă - " Com" SRL prin lichidator judiciar cu sediul în O,-,.1,.1, Județ B, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local al Comunei cu sediul în,-, Județ B, Cod poștal - și- Rețetei SRLcu sediul în O, Str.-. -, nr.50, -3,.2,.8, Județ B, împotriva sentinței nr.155 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.înch.jud. în concept: 15.10.2008
Jud.fond /
Dact.
2 exemplare/ 21 octombrie 2008
Președinte:Ioana Dina TătarJudecători:Ioana Dina Tătar, Florica Vîrtop, Ovidiu