Contract administrativ. Decizia 730/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--7.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 730
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 204/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, A și, având ca obiect contract administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatul Ministerul Finanțelor Publice B consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus al dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Administrației și Internelor întâmpinare, în 2 exemplare.
Se constată că s-a depus al dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Inspectoratul de Poliție al Județului A întâmpinare, în 2 exemplare.
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare în 2 exemplare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, invocă, din oficiu, excepția tardivității formulări recursului și o pune în discuția părților.
Reclamantul solicită respingerea excepției tardivității formulării recursului.
Reprezentanta pârâtului Ministerul Finanțelor Publice solicită admitea excepției tardivității formulării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Arad sub nr- la data de 27 noiembrie 2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al județului A și Ministerul Finanțelor Publice și a cerut să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1 09 2002 - 31 03 2006 actualizat cu indicele de inflație de la data când trebuia acordat sporul până la achitarea efectivă sau cu plata dobânzii legale calculate pentru aceste sume de la data când aceste drepturi erau datorate până la plata efectivă; obligarea pârâților la anularea situației create prin discriminare, prin plata în viitor a drepturilor bănești cerute; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății despăgubirilor.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că are calitate de polițist, fiind angajat al Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul de Poliție al județului A, desemnat ca organ de poliție judiciară. A mai arătat că potrivit art.28 din OUG nr. 43/2002 lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar, că acest spor a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/ 2004 dar că în perioada cât a activat ca lucrător de poliție judiciară nu a beneficiat de acest spor deși toți ofițerii de poliție judiciară îndeplinesc aceleași atribuții ca și ofițerii detașați la. și ca urmare, actele normative enumerate, prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % acestor categorii de ofițeri de poliție judiciară, contravin dispozițiilor art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000, conform cărora sunt discriminatorii acele prevederi care avantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, critici sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, ori nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor.
Reclamantul a considerat că prin neacordarea sporului de 30 % calculat la valoarea salariului de bază, a fost suspus unui tratament discriminatoriu față de polițiștii poliției judiciare care au beneficiar de aceste drepturi salariale și ca urmare a suferit un prejudiciu material care justifică cererea de despăgubiri.
A mai arătat că nu există diferență sub aspectul complexității cauzelor cercetate în calitate de polițist judiciar și cele cercetate de polițiștii detașați în cadrul deoarece complexitatea unei cauze nu este dată de nivelul prejudiciului cauzat ci de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art.166 din Legea nr. 53/2003 conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, astfel că pretențiile invocate de reclamant anterior cu 3 ani datei introducerii acțiunii, sunt prescrise.
A invocat de asemenea, excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul prin decizia Curții Constituționale nr. 819/2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin.3 și art. 27 din nr.OG 137/ 2000, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Consideră că începând cu data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, 16 iulie 2008, dispozițiile invocate mai sus sunt suspendate de drept.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru a beneficia de acest spor, reclamantul trebuia să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG43/2002 și anume, să fie detașat în cadrul, condiția detașării făcând diferența sub aspectul temeiului legal, în baza căruia se face remunerarea, astfel că, polițiștilor care nu îndeplinesc această condiție, li se aplică prevederile nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
S-a mai arătat că argumentele reclamantului privind identitatea de calitate și identitatea activităților desfășurate nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea către reclamant a sporului de 30 % din salariul lunar de bază.
De asemenea, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art.10 alin.2 lit.e pct.1 din nr.OG137/2000, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite, raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală, etc. și ca urmare, plata drepturilor salariale, se fac din bugetele alocate instituțiilor și respectiv, în baza unor temeiuri legale diferite.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind încălcat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se în esență că reclamantul fiind ofițer de poliție judiciară în cadrul A, salarizarea acestuia se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare la data de 19.03.2006, care condiționează acordarea sporului de 30 % pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, de detașare ofițerilor și agenților de poliție a
Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a prescrierii dreptului la acțiune motivat de faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții și că potrivit art.166 din Legea nr. 53/2003 dreptul la acțiune este prescris pe o perioadă de 3 ani de când aceste drepturi s-au născut, raportat la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că salarizarea reclamantului se face în baza nr.OG 38/2003 și nu dispozițiilor nr.OUG 43/2002.
Inspectoratul de Poliție al județului prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece potrivit art. 166 Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturi salariale, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care respectivele drepturi erau datorate ținând seama de faptul că salarizarea diferențiată a polițiștilor a fost stabilită prin lege.
Prin sentința civilă nr. 204/9.02.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al județului A și Ministerul Finanțelor Publice, pentru plata despăgubirilor reprezentând sporul de 30 % din salariul de bază, pentru perioada 1 09 2002- 31 03 2006, actualizat cu indicele de inflație și înscrierea acestui spor în evidențele privind salarizarea.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții, A și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru perioada 1.09.2002 - 27.11.2005, având în vedere faptul că perioada menționată nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și art. art.166 din Legea nr. 53/2003 iar reclamantul a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de către aceasta, întrucât pe de o parte reclamantul nu se găsește într-un raport de serviciu cu sau cu unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte că nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestuia, având atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002.
Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că reclamantul este ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului A, iar în calitatea pe care o are salarizarea sa se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003.
Deși motivarea acțiunii se bazează pe existența unei discriminări între polițiști detașați la. și cei ce își desfășoară activitatea la. înființată prin Legea nr.508/2004, din actele dosarului nu rezultă că reclamantul și-ar desfășura activitatea în cadrul acestei structuri specializate (), nefăcând dovada detașării la
Prin Hotărârea nr.219/01.08.2007,Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că prin neacordarea sporului de 30 % prevăzută de nr.OUG43/2002, pentru polițiștii detașați la. și polițiștilor care își desfășoară activitatea la. a avut loc o discriminare, aceste categorii de polițiști, cei de la. și cei de la. aflându-se într-o situație analogă sun aspectul gradului de complexitate al infracțiunilor cercetate din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii, al controlului și al responsabilității.
În cazul celorlalți polițiști practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost constantă în sensul că nu există discriminare.
Polițiștii care lucrează în cadrul nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând în acest caz o justificare obiectivă a diferenței. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați pot determina soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora. Prin această soluție nu se încalcă principiul egalității.
Salarizarea ofițerilor și angajaților care fac parte din poliția judiciară se face în conformitate cu prevederile nr.OG34/2003, iar sporul de 30 % se acordă celor detașați la. în baza nr.OG43/2002 în considerarea specializării pe cercetarea infracțiunilor de corupție, cu grad sporit de pericol social, responsabilitate diferită, atribuții diferite.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei situații care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată.
A mai reținut instanța de fond că nr.OUG 43/2002 ca și alte acte normative cum ar fi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG 24/2004, privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, mai precis elaborarea acestora, a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor detașați în cadrul prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară și că legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate respectiv, instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
Instanța de fond a reținut că este vorba de situația a două categorii de polițiști dintre care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ, și anume, pentru cei detașați la A, iar în sensul că în această situație nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, între ofițeri de poliție detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.419/27.11.2007.
Reținând că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică câtă vreme nu a luat în considerare faptul că reclamantul a fost desemnat ca organ la poliției judiciare prin Ordin al Ministerului Internelor și Reformei Administrative și ca atare era îndreptățit la plata sporului prevăzut de art. 28 din OUG nr. 43/2008 pentru lucrătorii de poliție judiciară detașați la DNA. prin neplata acestui spor s-a realizat o discriminare care nu a avut la bază un criteriu obiectiv de diferențiere între persoane, activități și sporuri salariale.
Recurentul mai arată că în dosarul nr- al Tribunalului Arad cu obiect similar s-a pronunțat o soluție favorabilă reclamanților, existând o practică judiciară numeroasă în acest sens.
Referitor la excepția prescripției acțiunii se arată că aceasta a fost reținută în mod greșit de prima instanță.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că în mod corect s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară cu 3 ani datei introducerii acțiunii față de dispozițiile exprese cuprinse în Codul Muncii. De asemenea prin Decizia Curți Constituționale nr. 819/2008 s-a stabilit că dispozițiile art. 1, 2 al.3 și art. 27 al.1 din OG Nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze, să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Intimatul mai arată că în speță nu poate fi reținută existența unei discriminări nejustificate întrucât principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice, ori detașarea unei persoane justificată de modificarea raporturilor de serviciu, justifică și diferența de tratament.
Intimatul IPJ A prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat de asemenea respingerea recursului reținând corecta soluționare a cauzei pe primă instanță în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune parțial și invocând totodată deciziile Curții Constituționale privind interpretarea OUG nr. 137/2000.
Aceiași poziție procesuală a avut-o și intimatul Inspectoratul General al Poliției Române care în cuprinsul întâmpinării a făcut referire la aceleiași decizii ale Curții Constituționale vizând OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și la considerentele acordării unui spor diferit justificate de complexitatea cauzelor și gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de ofițerii de poliție detașați la DNA.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a acestei instituții, față de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice reținând că nu există raporturi de serviciu între această instituție și reclamant.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Reclamantul a pretins acordarea sporului de 30 % prev. de art. 28 din OUG 43/2002 arătând că acest spor a fost prevăzut pentru ofițerii de Poliție Judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție fiind în cuantum de 30% din salariul de bază lunar dar, apreciază că de vreme ce îndeplinește aceleași atribuții cu ofițerii de poliție detașați în cadrul DNA, respectiv efectuând acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului, este în fapt dezavantajat prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea, deși nu există diferențe de fond în privința atribuțiilor polițiștilor membrii ai Poliției Judiciare prin raportare la polițiștii detașați la DNA.
Curtea reține că dispozițiile legale incidente vizează prevederile art. 28 al.4 din OUG 43/2002 potrivit cărora personalul prevăzut la al.1-3 procurorii, specialiștii cu înaltă calificare, ofițerii de Poliție Judiciară precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 al.2 din 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară respectiv solda lunară în cazul ofițerilor de poliție judiciară. Aceste dispoziții au fost însă abrogate expres prin art.41 lit. e din OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Cererea de chemare în judecată este motivată în principal pe dispozițiile OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care permit oricărei persoane ce se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Situația de față presupune existența a doua categorii de polițiști dintre care doar una beneficiază de sporul de 30 % din salariul de baza dar aceasta pentru că îndeplinesc o condiție esențială (care nu se regăsește în persoana reclamantului) și anume aceea de a fi detașat în cadrul Departamentului Național Anticorupție. Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA a avut la baza mai multe criterii obiective si anume: acela al detașării acestora la o instituție ce nu face parte din structura MIRA, complexitatea activității desfășurate în instituția respectivă, responsabilitate diferită și pregătirea profesională specializată.
În condițiile în care reclamantul nu au fost detașat în cadrul DNA pentru a beneficia de prevederile OUG 43/2002, salarizarea acestuia nu se poate realiza decât potrivit legii salarizării polițiștilor respectiv OG 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Susținerile reclamantului privind discriminarea nu pot fi reținute în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale 818/3.07.2008 s-a reținut că prevederile OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea deciziei Curții Constituționale se arată că prevederile OG 137/2000 contravin disp.art.1 al.4 Constituția României privind principiul separației puterilor și art. 61 al.1 potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării deoarece numai Parlamentul și prin delegare legislativă și Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală iar instanțele judecătorești au misiunea constituțională de a realiza justiția, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pe de altă parte, în aprecierea admisibilității acțiunii reclamantului instanța nu poate lua în considerare hotărârile judecătorești depuse la dosar în acest sens întrucât practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal este în sensul că beneficiază de sporul de 30 % prevăzut de art. 28 al.4 OUG 43/2002 numai ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA și nu toți polițiștii de poliție judiciară. Astfel prin Decizia 22287/4.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acordarea sporului de 30% prevăzut de OUG 43/2002 a avut la bază natura activității prestate de polițiștii detașați la DNA, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice. Criteriul de discriminare invocat de reclamant nu este relevant deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care își desfășoară activitatea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că însăși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în spețe similare stabilind că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu între polițiștii din cadrul DNA și cei din cadrul Poliției Judiciare, sens în care sunt și hotărârile Consiliului pentru Combaterea Discriminării nr.419/27.11.2007, 418/28.11.2007, 271/5.09.2007 și 164/11.03.2008.
Instanța de recurs reține de asemenea că în mod corect prima instanța a procedat la respingerea acțiuni reclamantului prin reținerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002-26.11.2005, fiind incidente dispozițiile art. 166 al.1 din Codul Muncii cu raportare la art. 47 OG nr. 38/2003.
De asemenea în mod corect s-a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, întrucât pe de o parte această instituție nu este parte a raporturilor de serviciu cu reclamantul și nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești solicitate de salariații altor instituții, iar pe de altă parte, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 17 și 34 din Legea nr. 500/2002, ordonatorul principal de credite reprezentat de Ministerul Administrației și Internelor își întocmește propriul buget pe care îl transmite Guvernului României în vederea elaborării proiectului bugetului de stat și ca atare nu este legală plata din bugetul Ministerului Finanțelor Publice către bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 204/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, A și ca tardiv introdus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Red. /03.06.2009
Tehnored. /10.06.2009/ 2 ex.
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
