Despăgubire. Sentința 115/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.115

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.01.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia

GREFIER - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTIRUIREA PROPRIETĂȚILOR și STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTIRUIREA PROPRIETĂȚILOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamanta a depus la dosar, la data de 18.11.2009, o cerere prin care renunță la chemare în judecată a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a instanței.

Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției arătând că, atât din punct de vedere material cât și teritorial, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de APEL BUCUREȘTI.

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.05.2009 reclamanta a chemat în judecată pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâților să-i plătească suma de 26.350 Euro la care are dreptul în baza raportului de evaluare, a unui teren de 0,170 ha. situat în comuna, județul G, trecut în proprietatea statului.

În motivarea acțiunii a arătat că în luna februarie 2009 notificat Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru a-i plăti suma de bani la care are dreptul, iar în luna aprilie 2009 i s-a răspuns prin adresa nr.15986/26.03.2009 că nu poate fi emisă decizia de reprezentând titlul de despăgubire întrucât nu s-a parcurs toată metodologia eliberării acestuia.

Reclamanta a menționat că suma de bani pe care o solicită reprezintă contravaloarea terenului trecut abuziv în proprietatea statului care nu a putut fi restituit în natură și cu toate că toată documentația se află la, acesta nu a despăgubit-o până în prezent.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că decizia de acordare a despăgubirilor se emite de Comisia Centrală în urma parcurgerii procedurii administrative prev. de Titlul VII din legea nr.247/2005.

Pe fondul cauzei a arătat că a fost emisă Decizia nr.7905/FF/ 07.07.2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât în materia contenciosului administrativ Ministerul Finanțelor Publice nu poate sta în judecată decât în condițiile prev. de acte normative speciale și prin autoritățile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă statul român în acele litigii.

A fost invocată și excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât motivarea cererii de chemare în judecată nu cuprinde nicio referire la statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât indicarea acestuia printre pârâții în contradictoriu cu care înțelege reclamanta să se judece nu conduce automat la a-i conferi calitatea procesuală.

S-a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în reprezentarea statului român în raport de disp. art.19 din Legea nr.247/2005 conform cărora litigiile se soluționează în contradictoriu cu statul reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004.

Reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită chemarea în judecată și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar ulterior emiterii Deciziei nr.7905/FF/07.07.2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 94.620 Ron a menționat că renunță la chemarea în judecată a acestei pârâte, solicitând obligarea la plata sumei de 94.620 Ron.

Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale pe care o va admite în raport de împrejurarea că în cauză se contestă refuzul pârâtei de plată a despăgubirilor stabilite prin decizia Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, ceea ce reprezintă un act administrativ asimilat conform art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Competența de a analiza legalitatea actelor administrative ale în materia despăgubirilor stabilite de legile reparatorii (Legea nr.9/1998, Legea nr.290/2003, Legea nr.247/2005) revine în primă instanță tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantei, în speță Tribunalului Giurgiu.

În consecință, în temeiul disp. art.158 alin.1 și art.159 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu -Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTIRUIREA PROPRIETĂȚILOR și STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în favoarea Tribunalului Giurgiu -Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Gh./2 ex.

19.02.2010

Președinte:Canacheu Claudia
Judecători:Canacheu Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Sentința 115/2010. Curtea de Apel Bucuresti