Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 471/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.471/CA/2008-

Ședința publică din 11 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de reclamantaEPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU,cu sediul în O, str.-. -, nr.4, jud.B în contradictoriu cu intimații pârâțiPRIMĂRIA COMUNEI,cu sediul în, jud.B,PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEIși,din, nr.107, jud.B, împotriva sentinței nr.241/CA din 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect excepție de nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurenta reclamantă -ia Română Unită cu - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.88 din 1 decembrie 2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinetul individual, lipsă fiind intimații pârâți Primăria Comunei, Primarul Comunei, Consiliul Local al comunei și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, că intimata pârâtă a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentantul recurentei reclamante arată că nu se opune față de cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către intimata pârâtă.

Instanța,având în vedere că intimatei pârâte i-a parvenit citația la data de 6 octombrie 2008, apreciază că a avut timp suficient pentru pregătirea apărării, fiind îndeplinite condițiile art.114/1 Cod procedură civilă, astfel că respinge cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către această intimată și dispune lăsarea cauzei la rând, întrucât a fost solicitată la amânări fără discuție.

La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, atunci când cauza a urmat la rând, s-au prezentat aceleași părți.

Instanța,pune în discuția părților să se pronunțe dacă instanța de fond a soluționat cauza pe fond sau pe excepție.

Reprezentantul recurentei reclamante arată că, la prima instanță a pus concluzii atât pe fond, cât și pe excepție. Susține că, într-adevăr instanța de fond, deși în considerente reține că este neîntemeiată excepția de nelegalitate a respins-o ca și inadmisibilă. Învederează că, toate motivele care au stat la baza pronunțării sentinței atacate, vizează motive de inadmisibilitate a excepției. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.241/CA din 9 iunie 2008, Tribunalul Bihora respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU -, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei, județul B, Primarul Comunei, județul B,. în comuna, nr. 107, județul B, și Consiliul Local al Comunei, cu sediul în, județul B, privind Hotărârile Consiliului Local al Comunei cu nr. 27 din 18.05.2001 și nr. 38 din 30.05.2003, hotărâri prin care imobilele înscrise în 722 de V, nr. top. 2976/33, respectiv din nr. 735 de V, nr. top. 2924/2 reprezentând în natură teren intravilan în suprafață de 3 ha, au fost trecute în domeniul public al comunei, ca urmare a însușirii în totalitate a inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei, respectiv ca urmare a aprobării modificărilor survenite în structura inventarului domeniului public al comunei, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ actualizată nr. 554/2004, "- În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raprtare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ."

Cum, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la convenția Europeană a drepturilor omului și la carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Euopene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții Europene de la Luxembourg, se înlătură aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul normativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate, instanța a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată în cauză, aceasta având ca obiect un act unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen, legat timbrat, reclamanta -ia Română Unită cu, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate, fără cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în mod greșit instanța a respins excepția de nelegalitate, deși a dovedit că, potrivit evidențelor cadastrale ale comunei de la nivelul anului 1940, întregul nr. topografic 2942, i-a aparținut acesteia și nu Primăriei sau Statului Român, care nu au figurat drept proprietar.

De asemenea, s-a precizat de către recurentă că, după instaurarea regimului comunist în România, cultul greco - catolic a fost deposedat abuziv de toate imobilele deținute prin Decretul nr.358/1948, aceste imobile trecând ilegal în proprietatea comunei.

În drept au fost invocate dispozițiile art.4 pct.3 din Legea nr.554/2004 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Intimatele, deși legal citate, nu s-au prezentat la dezbaterea cauzei și nu au formulat întâmpinare.

Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, recursul va fi admis, iar sentința casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare instanței de fond potrivit art.312 alin.5 Cod procedură civilă.

În fapt, prin încheierea dată în ședința publică din 7 noiembrie 2007, în dosar nr- al Tribunalului Bihor, instanța de contencios administrativ a fost sesizată, în baza art.4 din Legea nr.554/2004 cu soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local ale Comunei nr.27 din 18 mai 2001 și respectiv nr.38 din 20 mai 2003.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Așadar, în raport cu prevederile enunțate, cum excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția.

Atâta vreme, cât legea permite cenzurarea, sub aspectul legalității a unui act administrativ unilateral cu caracter individual oricând, instanța de fond doar prin ignorarea reglementării legale enunțate a putut reține că, actele cu privire la care în speță s-a invocat excepția de nelegalitate, nu pot fi cenzurate prin această procedură, întrucât sunt emise anterior adoptării Legii nr.554/2004.

În condițiile în care, prima instanță a soluționat cauza pe excepție, necercetând fondul litigiului, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivele de recurs vizând fondului litigiului, neputând fi analizate în acest context, deoarece i s-ar încălca reclamantei dreptul la un grad de jurisdicție.

Ca urmare, cauza va fi rejudecată de către tribunal, ținând de considerentele acestei decizii.

De asemenea, cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU -, împotriva sentinței nr.241 din 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 11 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- în concept - 17.12.2008

- jud. fond. -

- dact. -2 ex.

- 17.12.2008

Președinte:Blaga Gabriela
Judecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 471/2008. Curtea de Apel Oradea