Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.346/2009
Ședința publică din 09 Aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții T, G, -, G, împotriva sentinței civile nr. 4175 din 26 nov. 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și intimatul-pârât OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenți, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezentul recurs este scutit de plata taxe judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Reprezentanta recurenților depune la dosar împuternicirea avocațială și învederează instanței faptul că, deși la poziția "client" figurează dosar două persoane, prin sintagma "și alții" se înțelege că reprezintă pe toți recurenții din prezentul dosar. Curtea ia act de împuternicirea avocațială.
Întrucât partea prezentă arată că nu are cereri prealabile sau excepții, curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanți, pentru motivele arătate prin recursul formulat. În susținerea argumentelor sale, invocă Decizia nr. 77 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curtea d e Casație și justiție în recursul în interesul legii, referitor la prima de vacanță prevăzută de art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999, Decizia nr. 185 din 12 februarie 2009 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 251/2006 și Decizia nr. 23 din 12 mai 2008, pe care le depune în copie la dosar.
Curtea solicită explicații în legătură cu pretenția concretă de 25% în raport de dispozițiile legale de la lit. c, art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Reprezentanta recurenților arată că, în opinia sa, acest procent poate fi variabil, ceea ce se solicită instanței este doar să se stabilească faptul că reclamanții au dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4.175 din 26 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții T, G, -, G, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ M, având ca obiect plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă M, iar drepturile salariale solicitate de către reclamanți reprezentând suplimentul postului sunt drepturi salariale prev. de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 modificată privind statutul funcționarilor publici și nu pot fi acordate, deoarece nu există temei legal pentru individualizarea cuantumului acestor sporuri și condițiile în care se acordă.
A arătat instanța de fond că atâta vreme cât legiuitorul a omis să precizeze cuantumul acestui drept, iar modalitatea de calculare a dreptului nu a fost reglementată, este imposibil pentru angajator calcularea acestor sume de bani.
Pe de altă parte, a mai arătat instanța de fond, o eventuală cuantificare a dreptului făcută de către instanța de judecată prin comparare cu alte drepturi acordate funcționarilor publici ar conduce la încălcarea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a arătat instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în vederea acordării unui drept al cărui cuantum, cei îndreptățiți prin lege, nu l-au stabilit.
În final, instanța de fond a precizat că invocarea procentului de 25 % la toți salariații pentru fiecare funcționar public nu are temei legal și atâta vreme cât drepturile pretinse nu sunt individualizate și nici individualizabile, nu se poate vorbi de restrângerea acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în condițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d și art. 109 din Legea nr. 181/1999 și că neacordarea acestora este nelegală și neconstituțională, iar temeiul juridic al acestuia îl constituie, în principal, Legea nr. 161/19.04.2003, care a acordat sporurile pretinse.
Au apreciat reclamanții că sunt aplicabile și prev. art. 38 din Codul Muncii care consacră principiul conform căruia exercițiul unor drepturi nu poate face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.
Totodată, reclamanții au învederat că deși prin pct. 7 al articolului unic din Legea nr. 164/2004 și apoi prin art. 44 din nr.OG 92/2004 și nr. 2/2006 acordarea acestor drepturi a fost suspendată, aceasta nu a anulat dreptul salarial, făcând doar ca anterior datei de 22.09.2004 să curgă, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul prescripției extinctive.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții T, G, -, G, împotriva sentinței civile nr. 4.175 din 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./21.04.2009
Jud.fond:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
