Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.651/2009
Ședința publică de la 12 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER: A
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții AGENTIA REGIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI C N, AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI, MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR împotriva sentinței civile nr. 368 din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații: SINDICATUL C N, A, B, R, și având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal se prezintă pentru recurenta Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N - doamna, cu delegația la dosar, iar pentru intimatul Sindicatul C-N - doamna consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recurenții sunt scutiți de plata taxelor judiciare de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 229 cod procedură fiscală.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 7 mai 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului Sindicatul C-N, prin care solicită respingerea recursurilor formulate de recurenți ca neîntemeiate și pe cale de consecință, menținerea în totalitate a sentinței civile atacate. Prin întâmpinare se mai solicită respingerea excepțiilor ridicate de recurenți în recursurile promovate.
Curtea, pune în discuția părților prezente excepțiile invocate de recurenți prin recursurile promovate, respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune până la data de 03.11.2005 și excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor Publice.
Reprezentanta recurentei-pârâte Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N, solicită admiterea excepției privind prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 2004 - noiembrie 2005 pentru motivele invocate în scris și pe care le-a susținut și oral. Cu privire la excepția prematurității formulării cererii, solicită admiterea excepției, întrucât drepturile sunt prevăzute de lege dar nu pot fi cuantificate, iar instanța nu se poate substitui legiuitorului.
Reprezentanta intimatului - reclamant Sindicatul C-N, solicită respingerea celor două excepții, arată că drepturile salariale sunt prevăzute de lege, nu sunt cuantificate, însă instanța se poate substitui legiuitorului.
Curtea, rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 368 din 13 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune perioada 2004 - noiembrie 2005, invocată de pârâta AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C-N precum și excepțiile lipsei procedurii prealabile, a lipsei calității procesuale active și respectiv pasive, invocate de pârâtul MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE.
De asemenea, s-a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, A, B, R, prin Sindicatul, împotriva pârâtilor AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C-N, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință a fost obligată pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului in procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 si până la data de 13.02.2009 - data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu dobânda legală pentru fiecare reclamant în funcție de perioada lucrată.
Instanța de fond a respins petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata acelorași drepturi de la data pronunțării hotărârii și in continuare.
În final, a fost obligat pârâtul de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile în calitate de ordonator principal de credite, să aloce pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Mediului fondurile necesare plății sumelor de mai sus, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să includă in bugetul de stat aceste sume, iar pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N a fost obligată să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Instanța de fond a analizat, în primul rând, excepțiile invocate de pârâți.
Astfel, excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice au fost respinse ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Conform art. 5 alin. 8 din nr.HG 368/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, ministrul îndeplinește funcția de ordonator principal de credite, iar conform art. 6 al. 5 din nr.HG 459/2005, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului îndeplinește funcția de ordonator secundar de credite și in conformitate cu prevederile art. 21 din nr.HG 459/2005 finanțarea cheltuielilor de capital ale pârâtei de rd.1 se asigură prin alocații de la bugetul de stat prin Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului care in calitate de ordonator principal de credit are obligația de a aloca fondurile necesare funcționării instituțiilor subordonate inclusiv in ceea ce privește drepturile salariale ale angajaților.
Potrivit art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, iar conform art. 21 din același act normativ ordonatori principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt coordonatori secundari sau terțiari de credite iar aceștia din urmă repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
reținut instanța de fond că actele de la filele 17-51, care constituie deciziile de numire în funcție atestă că toți reclamanții au calitatea de funcționari publici fiind reprezentați de Sindicatul.
Din cele expuse, rezultând că pârâtii de rand 3 și 4 au calitate procesuală pasivă, iar reclamanții au calitate procesuală activă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtii Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N și Ministerul Economiei și Finanțelor a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată deoarece acordarea suplimentului postului solicitat de reclamanți a fost suspendată succesiv în perioada 01.01.2004 - 31.12.2006 prin ordonanță de urgență, iar art. 13 din Legea nr. 251/2006 statuează că prev. art. 21 din Legea nr. 188/1999 rep. cu modificările și completările ulterioare, intră in vigoare de la 01.01.2007.
Potrivit art. 48 din nr.OG 6/2007, prevederile acestei ordonanței se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare.
La data încetării oricăror cauze de suspendare dreptul intrând in vigoare, rezultă că de la data de 01.01.2007 s-a născut dreptul la acțiune pe perioada suspendării exercițiului dreptului fiind suspendate și curgerea prescripției și ca o consecință, reclamanții beneficiază de cele două suplimente începând cu data de 01.01.2004.
Este real că Legea nr. 188/1999 este o lege specială, care in conformitate cu art. 107 se completează cu dispozițiile legislației muncii, însă legiuitorul a suspendat acest drept prin legi succesive.
De asemenea, a reținut instanța de fond, este real faptul că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în care obiectul litigiului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către funcționarul public, prevăzut de Decretul nr. 167/1958 cât și de art. 283 al. 3 lit. c din Legea nr. 53/2003 este de 3 ani, însă în această situație fiind suspendate prin acte succesive devin incidente dispozițiile art. 15 din acest decret.
Potrivit prevederilor art. 15 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă "după încetarea suspendării prescripția își reia cursul socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare". În speță, a relevat instanța de fond, dreptul reclamanților la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare s-a născut începând cu data de 01.01.2004 și a curs până la data de 31.12.2004, deoarece a fost suspendat in mod arbitrar prin legile succesive de salarizare pe anii 2005 și 2006, însă începând cu data de 01.01.2007 a început să curgă din nou.
Aplicând disp. art. 15 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, instanța de fond a apreciat că dreptul material la acțiune al reclamanților nu este prescris, fiind în termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958 și art. 283 al. 3 lit. c din Legea nr. 53/2003 muncii, iar potrivit art. 16 al. 1 lit. b din același act normativ, prescripția a fost întreruptă la data promovării prezentei acțiuni, 03.11.2008.
Analizând acțiune pe fond, prima instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind numiți în această calitate conform deciziilor depuse la dosarul cauzei (17-51).
Conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului.
Potrivit prevederilor art. 29 actualmente 31 alin. 1 lit. c si d din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se arată că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Această prevedere a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art. 44 din OUG92/2004 precum si de art. 48 din OG 2/2006.
Tribunalul va considera că normele prin care s-a dispus suspendarea prevederilor legale contravin art.41, si art. 53 din Constituția României, întrucât exercițiul acestui drept putea fi restrâns numai prin lege și doar în anumite condiții fără să se aducă atingere existentei dreptului însuși.
In consecință, restrângerea dreptului fiind dispusă printr-o ordonanță si nu prin lege, tribunalul a apreciat această suspendare fără efect.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Dreptului și al Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Așa fiind, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun in sensul art. 1 din protocolul menționat mai sus.
Considerând suspendarea ca lipsită de efecte, tribunalul a admis în parte acțiunea, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004 conform dispozitivului mai sus citat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții AGENTIA REGIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI C N, AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI B, MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR solicitând admiterea recursului, apreciind sentința primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.
În recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. se solicită modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a și a prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților reprezentând suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare aferent perioadei de până la 03.11.2005, cu consecința respingerii acțiunii acestora față de
În argumentarea poziției sale, pârâtul a invocat dispozițiile art. 17 alin. 1 și art. 18 din Legea nr. 500/2002 arătând că rolul în procesul bugetar și în execuția de casă revine Guvernului, respectiv Parlamentului, acesta din urmă adoptând legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Totodată, pârâtul a apreciat că instanța de fond a nesocotit și prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002, iar obligarea să includă într-o rectificare a bugetului pe anul 2009 sumele solicitate este lipsită de suport legal, deoarece aceste sume trebuiau să fie propuse de ordonatorii principali de credite, în condițiile art. 34 alin. 1 din același act normativ, iar trebuie să fie autorizat de legiuitor în acest sens.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților reprezentând suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare aferent perioadei de până la 03.11.2005, pârâtul arată că sunt incidente dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958, respectiv termenul de prescripție este de 3 ani, astfel că raportat la data introducerii acțiunii de către reclamanți - 03.11.2008 - acesta este prescris.
În recursul declarat de pârâta AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI B se solicită modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată în integralitatea sa, invocându-se în drept dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod eronat că drepturile bănești solicitate nu sunt prevăzute prin nr.OG 6/2007 modificată prin nr.OG 9/2008 abrogat prev. privind suplimentul postului și cel al treptei de salarizare din Legea nr. 188/1999, motiv pentru care apreciază că acordarea acestora este nelegală, cu atât mai mult cu cât acordarea acestor drepturi nu se poate face decât în temeiul legii sau prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în condițiile legii.
De asemenea, s-a arătat că a arătat că până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, salarizarea acestora este reglementată prin actele normative special aplicabile acestei categorii și in care nu sunt prevăzute suplimentele cerute de reclamanți, cu atât mai puțin procentul stabilit de aceștia.
În recursul formulat de pârâta AGENTIA REGIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI C N se aduc aceleași critici de nelegalitate hotărârii recurate, solicitându-se respingerea capătului de cerere privind obligarea sa, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite de a plăti reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază.
De asemenea, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 2004 - noiembrie 2005 în temeiul art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii și art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, apreciind că atâta timp cât prin acte normative succesive acordarea celor două suplimente a fost suspendat, nu se poate concluzionata că a fost întrerupt cursul prescripției.
Pe fondul cauzei, pârâta menționează că solicitarea reclamanților are temei legal doar parțial, respectiv dispozițiile art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, fără a se menționa cuantumul și modalitatea de calcul al acestora și întrucât pe perioada 2004 - 2006 acordarea acestora a fost suspendată prin prevederile art. 44 din nr.OUG 92/2004, suspendarea menținută și prin nr.OG 27/2006, admiterea acțiunii reclamanților ar însemna obligarea la plata drepturilor solicitate fără temei legal cu atât mai mult cu cât pe perioada 2004 - iulie 2005 nu au fost alocate surse financiare în cadrul bugetului anual conform prev. Legii nr. 500/2002.
Pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, prin recursul formulat, a criticat hotărârea instanței de fond întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ.
Referitor la respingerea de către instanța de fond a excepția lipsei calității sale procesuale active, pârâtul arată că în cadrul procesului civil, calitatea procesuală se determină în concret în raport de litigiul dedus judecății, ori in speță în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 și 2 din nr.HG 459/2005, agențiile regionale și județene pentru protecția mediului au trecut din subordinea Ministerului Mediului în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, astfel că față de aceste reglementări, se impune respingerea acțiunii reclamanților ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasive, raportul de serviciu fiind încheiat între reclamanți, în calitate de funcționari publici și pârâta Agenția pentru Protecția Mediului C, aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Pe fondul cauzei, pârâtul a adus aceleași critici de nelegalitate hotărârii instanței de fond ca și ceilalți pârâți, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, arătând că prevederile nr.OG 6/2007 nu le reglementează, și ca o consecință instituția în cadrul căreia își desfășoară activitatea, respectiv pârâta Agenția pentru Protecția Mediului C, nu poate să le acorde.
În sprijinul susținerilor sale, pârâtul a invocat și prev. art. 64 alin. 2 și 3 din Legea nr. 24/2000, arătând că acordarea celor două suplimente începând cu anul 2004 și până în prezent a fost suspendat succesiv prin acte normative.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă, este în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal. Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză. Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit. c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Față de cele menționate anterior, in baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 alin. 1 punctul 9. se vor admite recursurile și se va modifica hotărârea atacată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca prematur introdusă, raportat la faptul ca legiuitorul R nu a cuantificat inca printr-o norma cele doua sporuri anterior enuntate. Dupa necesara interventie a legiuitorului, intimatii au dreptul la obligarea recurentilor sa recunoasca si sa achite aceste sporuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de prematuritate.
Admite recursurile declarate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI B, AGENTIA REGIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI C N și MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE in contradictoriu cu intimatul Sindicatul C N al functionarilor publici din cadrul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului C-N împotriva sentinței civile nr. 368 din 13 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca fiind prematur introdusa.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - A
Red.
Dact./3 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
