Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 103/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 103
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Laura Chimoiu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâții D și I împotriva sentinței nr.1423 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât D și intimatul reclamant, lipsind recurentul pârât
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic solicită admiterea recursului declarat de pârâții D și
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1423 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECTIA GENERALA REGLEMENTARI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și INSPECTORATUL JUDETEAN AL POLITIEI D, fiind obligați pârâții să acorde reclamantului un ajutor egal cu 15 salarii stabilite în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate, precum și un ajutor egal cu 10 salarii stabilite în raport cu salariul de bază net avut în ultima lună de activitate.
Pentru a pronunța această, instanța de fond a reținut că reclamantul, născut la data de 25.05.1960, a avut calitatea de funcționar cu statut special-polițist până la data de 03.06.2009 când, conform deciziei de pensie de serviciu anticipată nr.-/19.08.2009, au încetat raporturile sale de serviciu ca urmare a ca urmare a pierderii capacității de muncă, având o vechime efectivă ca polițist de 29 ani, 8 luni și 18 zile.
Potrivit art.27 alin.1 lit. f din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel: vechime între 25 - 30 de ani - un ajutor egal cu 15 salarii.
S-a constatat că reclamantul este îndreptățit să i se acorde de către pârâți un ajutor egal cu 15 salarii stabilite în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.
De asemenea, potrivit art.27 alin.2 din același act normativ, polițiștii, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu și care încheie activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de reglementările în vigoare, mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
Cum până la pensionarea pentru limită de vârstă a reclamantului au mai rămas 5 ani întregi (potrivit art.12 din nr.OG38/2003 limita de vârstă în cazul polițiștilor pentru a beneficia de pensie este 55 de ani), s-a constatat că acesta are dreptul și la acordarea unui ajutor egal cu 10 salarii stabilite în raport cu salariul de bază net avut în ultima lună de activitate.
Împotriva sentinței au declarat recurs D și, care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul arată că în mod netemeinic s-a dispus obligarea la plata sumelor reprezentând ajutorul acordat la încetarea raporturilor de serviciu, întrucât aceste drepturi sunt prevăzute de art. 27 din nr.OG38/2003, însă în conformitate cu prevederile art. 54 din actul normativ mai sus enunțat, drepturile bănești se acordă în limita fondurilor aprobate anual Ministerului Administrației și Internelor.
Precizează recurentul că deși Daf ăcut demersurile necesare achitării ajutoarelor cuvenite trecerii în rezervă a mai multor polițiști a fost în imposibilitatea efectuării plăților, întrucât până în prezent nu au fost deschise creditele la această natură de cheltuieli.
În recursul său reia motivele invocate de
Intimatul nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit prevederilor art.3041pr. civ. Curtea reține:
Potrivit art.27 al. 1 din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, modificată și completată, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal contractual, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.
Conform art. 27 al. 2 din același act normativ, polițiștii, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu și care încheie activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare, mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
În speță, reclamantul a avut calitatea de funcționar cu statut special până la data de 03.06.2009, când i-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, având drept la pensie.
Din Dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române reiese că la încetarea raporturilor de serviciu, reclamantul avea o vechime totală în muncă efectivă în structurile militare și asimilate de 29 ani, 08 luni și 18 zile.
Astfel, drepturile de care beneficiază polițistul la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie de serviciu sunt reglementate prin lege, iar obligativitatea plății rezultă din principiul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Pentru ca acest drept să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata acestuia.
Mai mult, recurentele pârâte și în întâmpinările formulate la instanța de fond, dar și în motivele de recurs, recunosc faptul că reclamantul poate beneficia de aceste drepturi, însă se apără doar pe considerentul că sumele aferente acestor drepturi nu sunt cuprinse în buget.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern,ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente incetarii raporturilor de serviciu,prin pensionare, a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea acestor drepturi prevazute in mod expres in nr.OG38/2003, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil,în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În speța de față, reclamantul a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata ajutorului prevazut la incetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul ei la a primi sporurile având o bază legală.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Nici motivul privind lipsa fondurilor bugetare nu poate fi reținut ca motiv de modificare sau casare a instanței de fond.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 pr. civ. va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul D și pârâtul I împotriva sentinței nr.1423 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
Decizie Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 03 Martie 2010
Jud. fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Laura Chimoiu
