Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 104/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZI A Nr. 104/R DOSAR NR -
Ședința publică de la 05 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 3: Constantin Epure
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL ADMINISRAȚIEI ȘI INTERNELOR și de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI împotriva sentinței civile nr.965/CA din 4.11.2009, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici statutari" (Legea Nr.188/1999) RJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 5 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 965/CA/04.11.2009, Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a hotărât după cum urmează:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerului Administrației și Internelor,
- a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01-01.10.2005 și, în consecință, a respis ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B,
- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B și, în consecință, a obligat pârâții să plătească reclamantului sporul din salariul de bază prevăzut de dispozițiile art. 16 din nr.OG 38/2003 pentru un număr de 488 de orele suplimentare efectuate în perioada octombrie 2005 - decembrie 2007, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, începând cu data scadenței și până la data plății, după cum urmează:
- în anul 2005: un număr de 16 ore suplimentare efectuate în luna noiembrie.
- în anul 2006: un număr 8 ore suplimentare în luna martie, un număr de 32 ore suplimentare în luna aprilie, un număr de 32 ore suplimentare în luna mai, un număr de 16 ore suplimentare în luna iunie, un număr de 64 ore suplimentare în luna august, un număr de 64 ore suplimentare în luna octombrie, un număr de 48 ore suplimentare în luna decembrie, în total un număr de 264 ore suplimentare;
- în anul 2007: un număr de 16 ore suplimentare în luna ianuarie, un număr de 32 ore suplimentare în luna februarie, un număr de 40 ore suplimentare în luna martie, un număr de 40 ore suplimentare în luna aprilie, un număr de 8 ore suplimentare în luna mai, un număr de 64 ore suplimentare în luna iulie, un număr de 8 ore suplimentare în luna octombrie, în total un număr de 208 ore suplimentare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B, obligarea acestora la plata sumelor de bani cuvenite și neachitate reprezentând orele suplimentare efectuate in perioada 01.01.2005 - 31.12.2007, conform tabelelor de pontaj.
Tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv este agent de poliție in cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Tribunalul a admis această excepție și a respins acțiunea reclamantului pentru perioada 01/01 - -, ca fiind prescrisă. În admiterea acestei excepții, Tribunalul s-a raportat la dispozițiile art. 3 din Decretului nr. 167/1958 (care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii), la data introducerii acțiunii (02.10.2008) și la data de la care reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare ( 01.01.2005 ).
probator administrat în cauză a condus prima instanță în a reține ca stare de fapt că reclamantul, în perioada octombrie 2005 - decembrie 2007, efectuat un total de 488 de ore suplimentare din care au fost plătite 24 ore suplimentare efectuate in luna iunie a anului 2007, iar pentru restul orelor acesta nu a primit drepturile bănești care i se cuveneau prin raportare la dispozițiile art. 16 din OG 38/2003.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române.
Criticile aduse de Ministerul Administrației și Internelor au vizat aspecte de nelegalitate relativ la:
1. greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor și
2. greșita obligare la plata sumelor de bani -corespunzătoare sporului din salariul de bază prevăzut de dispozițiile art. 16 din nr.OG 38/2003- actualizate cu rata inflației și dobânda legală, începând cu data scadenței și până la data plății.
În dezvoltarea motivelor de recurs care se regăsesc în memoriul de la filele 3-4 dosar recurs, se arată că plata oricăror drepturi bănești către reclamant s-a făcut exclusiv de către inspectoratul județean de poliție în cadrul căruia și-a desfășurat activitatea, unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art.7 alin. 2 din nr.OUG30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, "ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite", iar potrivit art.12 alin.5 din același act normativ, ministrul stabilește prin ordin conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Potrivit Tabelului cuprinzând unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române ai căror șefi au calitatea de ordonatori terțiari de credite din Anexa nr 8 la Ordinului. nr. S/263/08.08.2007 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile MAI, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului B are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Anexa nr. 17 acestui ordin, stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din, iar conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.
În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ministrul administrației și internelor, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
În concluzie, sub acest aspect, s-a arătat că stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, în cadrul inspectoratelor județene de poliție sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.
În ceea ce privește actualizarea acestor sume de bani cu rata inflației și dobânda legală, recurentul a susținut că actul normativ care reglementează dobânda legală este nr.OG9/2000, iar potrivit dispozițiilor art.1 coroborat cu art.8 din acest act normativ, "părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate". Or, în prezenta cauză, instituția recurentă nu numai că nu a stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere întrucât angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat instituției se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Astfel, nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului, întrucât o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.
Criticile aduse de recurentul Inspectoratul General al Poliției Române au vizat aspecte de nelegalitate relativ la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a IGPR
În dezvoltarea motivelor de recurs care se regăsesc în memoriul de la filele 6-7 dosar recurs, se arată că IGPR este organizată și funcționează în interiorul unui minister și, deși i se repartizează fonduri de către această din urmă instituție, nu poate constitui un temei sufficient pentru atragerea acestuia în litigiu. Or, reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, iar obiectul acțiunii civile îl reprezintă plata unor drepturi bănești, astfel că numai acest inspectorat de poliție ar fi trebuit obligat la plata aestor drepturi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză pentru următoarele considerente:
Astfel, cu privire la criticile celor doi recurenți care vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, Curtea reține că acestea sunt neondate.
În mod corect a reținut prima instanță că recurentul MIRA este ordonator principal, iar recurentul IGPR este ordonator secundar de credite, cum de altfel rezultă și din cuprinsul memoriului cu motivele de recurs, făcându-se trimitere la dispozițiile nr.OUG30/2007.
Or, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.218/2002, Poliția Română face parte din Ministerul d e Interne, iar conform dispozițiilor art.7 alin.1 din aceeași lege, Inspectoratul General al Poliției Române este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordinate.
În aceste condiții, criticile aduse sunt nefondate, în mod corect respingându-se excepția invocată.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurentul Ministerul Administrației și Internelor, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art 2 din OG nr 9/2000 raportat la art. 1082 și 1088.civ. în sensul că față de dispozițiile menționate, obligația stabilită de prima instanță este purtătoare de dobânzi, respectiv de dobânda legală. Ca urmare, dispozițiile invocate de recurent nu sunt incidente în cauză, neexistând o convenție încheiată între părți cu privire la plata unei dobânzi, fapt care nu exclude însă aplicarea dispozițiilor anterior menționate. De asmenea, actualizarea nu constituie daune interese în sensul art.1088 Cod Civil, ci reprezintă îndeplinirea exactă a obligației potrivit art.1073 cod civil și asigură creditorului încasarea unei sume de bani echivalentă cu cea de la data când obligația era exigibilă, iar în al doilea rând, dobânda legală prevăzută de art.1088 Cod Civil poate fi solicitată în plus față de prejudiciul real ca urmare a actualizării.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr.965/CA/4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 05 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.: CE/15.03.2010
Dact: MD/ 25.03.2010- 6 ex.
Jud.fond:
08 Februarie 2010
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Maria Ioniche, Constantin Epure
