Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1052/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1052/R/

Ședința publică din 10 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr.372/CA din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă- complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR LA SEDIUL și intimații-reclamanți

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc în ședința din 31.10.2008, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la datele de 07.11.2008, respectiv 10.11.2008, când s-a dat următoarea soluție:

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr.372/CA/18.06.2008 a Tribunalului Argeșa fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A; a fost respinsă excepția lipsei de interes a acțiunii formulată de reclamanți și a lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție A; a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor; și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, A, G, -, G, G, G, G, G, G, HG, C, G, G, G, l, -, G, -, și au fost obligați pârâții Inspectoratul de Poliție A și Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților prima de concediu pe perioada anilor 2004-2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de funcționar public cu statut special, cu timpul efectiv lucrat și dreptul la concediul de odihnă avut și efectuat; totodată au fost respinse cererile de chemare în garanție formulate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție

Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 30.10.2008 a fost înregistrată, sub nr-, acțiunea reclamanților arătați mai sus prin care aceștia au solicitat obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), Inspectoratul de Poliție A (IPJ A) și Ministerului Economiei și Finanțelor (MEF) la plata primei de concediu pe perioada 2004-2006, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății și la plata sporului de fidelitate restant pe anul 2005; sub motiv că reclamanții sunt angajați ai IPJ A, cu statut de polițist și, în temeiul Legii nr.360/2002 și a art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, aveau dreptul la prima de concediu, însă pârâții au refuzat plata acesteia, precum și la sporul de fidelitate reglementat de art.6 din OG nr.38/2003, însă pe anul 2005 a fost suspendat și ulterior nu a mai fost plătit.

Tribunalul a mai constatat că pârâta MEF a invocat lipsa calității procesuale pasive a acesteia; că IPJ a formulat cerere de chemare în garanție a MEF pentru ca, în cazul admiterii acțiunii acesta să fie obligat să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi; că același pârât a formulat și întâmpinare solicitând respingerea acțiunii cu privire la prima de concediu ca fiind lipsită de interes, deoarece această plată a fost reglementată prin OUG nr.146/2007 și ca neîntemeiată cu privire la sporul de fidelitate, deoarece această plată a fost suspendată prin act normativ; că pârâta MIRA a formulat de asemenea întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

1. Analizând acțiunea și apărările formulate, tribunalul a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată deoarece aceasta a fost chemată în judecată pentru a lua măsuri de asigurare a fondurilor necesare plății și că pe fond acțiunea este întemeiată deoarece reclamanții au calitate de funcționar public cu statut special și că, potrivit art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, aceștia beneficiază de prima de concediu, iar suspendarea plății acesteia prin acte normative nu echivalează cu stingerea acestui drept, astfel că după încetarea suspendării la 31.12.2006, reclamanții au dreptul să primească primele cuvenite și pe anii în care plata a fost suspendată, începând cu anul 2004 până în anul 2006.

În concluzie,tribunalula decis că IPJ A și MIRA sunt datoare la plata drepturilor arătate pe perioada 2004-2006, actualizată, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat și cu dreptul de concediu de odihnă avut și efectuat, iar pârâta MEF este datoare să asigure fondurile necesare acestor plăți.

2. Cu privire la sporul de fidelitate,tribunalula constatat că acesta este prevăzut de art.6 din OG nr.38/2003, acordându-se în funcție de vechimea în muncă, în condițiile stabilite prin Ordinul Ministrului de interne, că pe perioada anului 2005 plata acestuia fiind suspendată, și apoi reluată începând cu anul 2006, astfel că pentru aceleași motive ca cele prevăzute la punctul 1 a fost decisă admiterea acțiunii și obligarea pârâților în aceleași condiții la plata acestor sume, respectiv la a asigura fondurile necesare acestor plăți.

La 7.08.2008, IPJ Aad epus recurs solicitând modificarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul respingerii capătului de cerere privind prima de concediu și a respingerii capătului de cerere privind sporul de fidelitate pentru unii dintre reclamanți.

În motivare se susține că pârâta a plătit prima de concediu pentru anul 2004 și că pentru anii 2005-2006 ea urmează să fie plătită în luna octombrie, astfel că această cerere este lipsită de interes. Mai arată că o parte dintre reclamanți, enumerați în cererea de recurs, au primit deja plata pentru întreaga perioadă, astfel că, pentru aceștia ar trebui să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Cu privire la sporul de fidelitate se arată că o parte dintre reclamanți, enumerați în cererea de recurs, fie au primit acest drept în altă sentință civilă, fie nu aveau dreptul la acest spor.

Recursul nu este fondat.

Nu sunt fondate criticile formulate de recurent, încadrate corect de acesta în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr. civilă.

1. Curtea constată că soluția instanței de fond este corectă deoarece reclamanții au dreptul la plata primei de concediu pe perioada anilor 2004-2006, deoarece suspendarea plății pe perioada arătată nu este sinonimă cu stingerea dreptului. De asemenea, recurenta a solicitat ca în subsidiar să fie admis recursul, să fie modificată sentința și să fie admisă acțiunea cu privire la unii dintre reclamanți sub motiv că aceștia ar fi primit plata.

Curtea constată că plata datoriei este un act juridic, di deci ea poate fi dovedită numai printr-un înscris semnat de creditor. Cum în speță nu există nici o astfel de dovadă privind această plată, va fi respins recursul și relativ la acest motiv.

2. Nu este fondată nici critica cu privire la plata sporului de fidelitate prin care recurenta a solicitat respingerea cererii formulată de unii dintre reclamanți, enumerați în recurs.

Curtea constată că nici cu privire la această critică, recurenta nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte această plată, astfel că și aceasta va fi respinsă ca nefondată.

Curtea mai constată că efectuarea plății este chestiune de executare, astfel că, în situația în care recurenta a făcut plata pentru unii dintre reclamanți, urmează ca această executare să nu mai fie făcută față de aceștia, întrucât ar realiza o plată nedatorată, supusă repetițiunii, potrivit art. 1092 alin. 1 civ.

Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr.372/CA din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă - complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR LA SEDIUL și intimații-reclamanți:, G, A, G, G, G, G, G, G, G, HG, C, G, G, G, L, G, O,.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.:

/2 ex/4.12.2008

Jud. fond.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Dumitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1052/2008. Curtea de Apel Pitesti