Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 108/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 108/CA
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T, cu sediul în T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr.1935/ 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, din T,-,.2,.A,.1, județ T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Lg.nr.188/1999.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, pentru recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate T, în baza delegației nr.2092/17.02.2010, lipsind intimatul reclamant
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr. civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate T, precizează că nu are alte cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate T, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1728/88/2 iulie 2009 la Tribunalul Tulcea, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la diferenței de salariu pe perioada 1.06.2006 - 12.09.2006, în sumă totală de 1.389 lei, la care se adaugă penalități de 0,1%/zi de întârziere, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei, cu funcția de consilier superior. Prin decizia nr. 201/2006, a fost sancționat cu trecerea într-o funcție inferioară (consilier principal, treapta I) și modificarea corespunzătoare a salariului pe o perioadă de 7 luni.
Prin sentința civilă nr. 1110/2007 a Tribunalului Tulcea, decizia de sancționare nr. 201/2006 a fost anulată, ca nelegală și netemeinică.
Urmare acestei sentințe, reclamantul a solicitat pârâtei acordarea drepturilor salariale reținute nelegal, însă a fost refuzat.
Precizează reclamantul că, la data emiterii deciziei de sancționare, avea un salariu brut de 1.645 lei, iar urmare deciziei de sancționare, salariul brut a fost de 1.256 lei.
În dovedirea cererii, a depus în copie la dosar, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 1110/4 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, rămasă irevocabilă, decizia nr. 201/16.05.2006, carnet de muncă, adresa nr. 6000/25.05.2009 și nr. 1180/18.02.2008.
La data de 11.09.2009, reclamantul a adus precizări la acțiune, în sensul că își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999 (art. 109 și art. 116) și art. 283 al. 1 lit. c din Codul Muncii.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Taf ormulat întâmpinare, invocând excepțiile netimbrării și inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune.
În ceea ce privește excepția de netimbrare a cererii, s-au invocat dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, cererea fiind supusă unei taxe de timbru pentru cererile neevaluabile în bani.
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de către pârâtă este invocată în raport de art. 19 din Legea contenciosului administrativ, susținându-se că acțiunea ulterioară în despăgubiri poate fi intentată numai atunci când întinderea despăgubirii nu a fost cunoscută la data intentării acțiunii în anulare.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune este invocată în raport de prevederile art. 19 al. 1 din Legea contenciosului administrativ, susținându-se că termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri este de un an, socotit de la data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, acest termen curgând fie de la data formulării acțiunii, fie de la data pronunțării sentinței civile nr. 1110/4.07.2007 de către Tribunalul Tulcea.
Pe fondul cererii, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât prin sentința civilă nr. 1110/2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, nu a fost obligată și la plata drepturilor salariale, întrucât reclamantul nu a formulat o asemenea cerere.
Prin sentința civilă nr.1935 din 20.10.2009, Tribunalul Tulceaa respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii, a admis acțiunea privind pe reclamantul G, a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale pe perioada 01.06.2006-12.09.2006, în sumă totală de 1.389 lei actualizate cu rata inflației la data plății și a respins capătul de cerere privind penalitățile de 0,1% pe zi întârziere, ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Tulceaa reținut, cu privire la excepția de netimbrare a cererii, că instanța s-a pronunțat la termenul de judecată din data de 8.10.2009, în sensul că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru. Calitatea de funcționar public a reclamantului este cea care determină competența de soluționare a cauzei de către Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Tulcea, însă obiectul acțiunii sale îl reprezintă drepturi salariale decurgând dintr-un raport de muncă (de serviciu) și, prin urmare, în cauză s-a reținut că sunt aplicabile prevederile Codului Muncii în ce privește scutirea de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și prevederile art. 15 lit. din Legea nr. 146/1997.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că și aceasta este neîntemeiată, motivat de faptul că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ și, potrivit art. 116 din aceeași lege, dacă statutul funcționarului public nu reglementează o anumită situație, se aplică prevederile Codului Muncii, ca drept comun în materie de raporturi de muncă, respectiv art. 283 al. 1 lit. c din Codul Muncii.
Art. 283 al. 1 lit. c din Codul Muncii prevede că acțiunile decurgând dintr-un raport de muncă (de serviciu) pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În cauză, s-a constatat că acest termen curge de la data pronunțării sentinței civile nr. 1110, respectiv 4 iulie 2007.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că, în cauză, nu suntem în prezența unei acțiuni în despăgubiri potrivit prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, temeiul de drept al cererii fiind Legea nr. 188/1999, republicată și reprezintă drepturi salariale decurgând dintr-un raport de serviciu, prin urmare și această excepție este neîntemeiată.
Pe fondul cererii s-au reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1110/4.07.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea și rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 424/CA/2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost anulată ca nelegală și netemeinică decizia nr. 201 din 16.05.2006, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate T, decizie prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu trecerea într-o funcție inferioară, respectiv consilier clasa I, grad principal, treapta 1, cu modificarea corespunzătoare a salariului pe termen de 7 luni.
Prin această decizie, salariul reclamantului Gaf ost diminuat de la suma de 1.645 lei la suma de 1.256 lei, așa cum rezultă din Cartea de muncă (extras) depusă la dosarul cauzei, filele 9 și 10. De altfel, pârâta nici nu contestă diminuarea salariului.
Chiar dacă reclamantul nu a solicitat drepturi salariale prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Tulcea, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1110/4.07.2007, reține instanța de fond că nimic nu îl împiedică să formuleze o acțiune separată pentru a solicita drepturile salariale cuvenite pe perioada cât a fost în vigoare decizia de sancționare nr. 201/2006 și care a fost anulată ca nelegală, irevocabil, de către instanță.
Pe cale de consecință, s-a reținut că, întrucât decizia de sancționare nr. 201/2006, care a diminuat salariul reclamantului de la suma de 1.645 lei la suma de 1.256 lei a fost anulată ca nelegală, pe perioada cât această decizie a fost în vigoare, pârâta datorează reclamantului drepturile salariale în sumă de 1.389 lei, sumă care de asemenea nu a fost contestată de către Casa de Asigurări de Sănătate T.
Pentru acest motive, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești, reprezentând diferențe salariale pe perioada 1.06.2006 - 12.09.2006, în sumă totală de 1.389 lei, sumă care va fi actualizată cu rata inflației la data plății.
S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere de 0,1 % /zi, neexistând un temei de drept pentru plata acestor penalități.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs Casa de Asigurări de Sănătate T, arătând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că prima instanță, interpretând greșit obiectul judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit al obiectului acțiunii.
Astfel, suma de 1389 lei reprezintă despăgubire și cade sub incidența dispozițiilor Legii contenciosului administrativ și nu a Codului Muncii, având în vedere calitatea reclamantului de funcționar public, cât și reglementările legale diferite pentru această categorie privind salarizarea.
De asemenea, este evident faptul că dispozițiile art.19 din 554/2004 au în vedere despăgubirile solicitate pentru prejudiciul cauzat de actul pretins nelegal - decizia 201/2006 în perioada în care aceasta s-a aflat în vigoare, prejudiciu constatat cu ocazia și ca urmare a soluționării și admiterii acțiunii în anularea actului prin 1935/2009, implicit acesta având aplicabilitate în speță.
În raport de acestea, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, legiuitorul în 554/2004 neîntrebuințând noțiunea de "salariu", ci pe aceea de "despăgubire", termenul fiind de un an și ele supun normelor legii contenciosului administrativ în ceea ce privește procedura de judecată și taxele de timbru, cererea de despăgubiri trebuind să urmeze regulile instituite de această lege în privința competenței materiale și teritoriale.
Față de acestea, se apreciază că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se aprofunda fondul, motiv pentru care solicită casarea cu trimitere la Tribunalul Tulcea, în vederea examinării fondului, conform art.299 și urm. Cod pr. civilă.
Se solicită și suspendarea hotărârii recurate.
Recursul este nefondat.
În cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul legal și actele avute în vedere în cauză se constată că legal prima instanță a reținut că, având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantului, în ce privește instanța competentă material a judeca litigiu este, potrivit legii, cea de contencios administrativ ( art.109 din 188/1999) dar, având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă drepturi salariale decurgând din raportul de serviciu cu unitatea unde era funcționar public, s-a reținut și că sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii, întrucât legiuitorul așa a prevăzut (art.116 din 188/1999), acesta cuprinzând dispoziții de drept comun în materia raporturilor de muncă.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile, în ce privește termenul în care poate fi formulată solicitarea reclamantului, dispozițiile art.283 al.1 lit."c" din Codul muncii, care prevede termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, acesta începând a curge de la data pronunțării SC 1110 Tribunalului Tulcea, respectiv 04.07.2007.
Având în vedere cele sus expuse, se constată că în cauză, acțiunii reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.19 din 554/2004, acestea fiind în referire la pretenții de cu totul altă natură, decât cele din cauză, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada cât a operat o decizie de sancționare anulată irevocabil de instanță.
Pentru aceste considerente, se constată că toate criticile aduse hotărârii primei instanțe sunt nefondate, ca și solicitarea de a casa hotărârea și trimite cauza în vederea examinării fondului (având în vedere că aceasta s-a pronunțat pe fondul cauzei ), cu consecința că în aplicarea art.312 al.1 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T, cu sediul în T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr.1935/ 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, din T,-,.2,.A,.1, județ T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Lg.nr.188/1999.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
24 Februarie 2010
Jud.fond-
Jud.red--/09.03.2010
Dact.gref.CV/09.03.2010
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
