Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--19.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1169
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘF.: - -
JUDECĂTOR 1: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ția pentru toratul Teritorial d e Muncă T împotriva sentinței civile nr. 76/CA/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții intimați, a, G, G, HG, u, Pisita, Perin, a, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă consilier juridic, iar în reprezentarea reclamanților - intimați avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 07.08.2008 sub nr-,reclamanții, a, G, G, HG, R, u, Pisita, Perin, a, și în contradictoriu cu pârâtul toratul Teritorial d e Muncă Timiș prin care au solicitat obligarea acestuia la plata retroactivă a următoarelor drepturi salariale începând cu data numirii în funcția publică și până la încetarea raporturilor de serviciu: suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază; și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, 2, calculate și plătite retroactiv începând cu data numirii în funcția publică până la încetarea raporturilor de serviciu.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat în esență, următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici angajați în cadrul toratului Teritorial d e Muncă Timiș și beneficiază de dispozițiile Legii nr. 188/1999 republicată.
Conform art. 31 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin ța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin ța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu a rezultat că aceste drepturi au fost plătite efectiv, astfel încât pentru această perioadă acțiunea reclamanților este întemeiată în ceea ce privește dreptul de a primii aceste sporuri,
Prin sentința civilă nr. 76/CA/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, a, G, G, HG, R, u, Pisita, Perin, a, și, în contradictoriu cu pârâtul toratul Teritorial d e munca T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu data începerii raportului de serviciu și până la data pronunțării.
În motivarea hotărârii atacate se arată în esență, următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici angajați în cadrul toratului Teritorial d e Muncă Timiș și beneficiază de dispozițiile Legii nr. 188/1999 republicată.
Conform art. 31 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin rdonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin ța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu a rezultat că aceste drepturi au fost plătite efectiv, astfel încât pentru această perioadă acțiunea reclamanților este întemeiată în ceea ce privește dreptul de a primii aceste sporuri.
În ceea ce privește cuantumul de 25 % din salariul de bază pentru fiecare spor, solicitat de reclamanți se constată că acest spor deși este prevăzut în Legea nr. 188/1999 nu este cuantificat, astfel încât instanța nu se poate substituit legiuitorului în cuantificarea acestuia.
Având în vedere cele expuse, prima instanță a găsit acțiunea reclamanților parțial întemeiată, urmând să o admită în parte, și să oblige pârâta la plata către reclamanți a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu data începerii raportului de și până la data pronunțării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul ția în numele toratului Teritorial d e Muncă Timiș, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea dată de prima instanță a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Salarizarea funcționarilor publici a fost stabilită prin acte normative succesive, grila de salarizare actuală fiind prevăzută în ța Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea ței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Prin ța Guvernului nr. 6/2007 este reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici, care, potrivit aliniatul 2 al art. 1 "cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulente și alte drepturi". De asemenea conform art. 4 din nr.OG 6/2007, "Salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local". Salarizarea funcționarilor publici este în funcție de postul ocupat și de treaptă, grila de salarizare reflectând acest lucru, prima instanță în mod greșit a acordat reclamanților aceste sporuri.
Actele normative menționate sunt de strictă interpretare. Prin urmare, legislația în materia salarizării funcționarilor publici nu lasă libertatea de negociere a drepturilor bănești acestei categorii de funcționari. Până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, salarizarea funcționarilor publici este reglementată prin actele normative special aplicabile acestei categorii, menționate anterior și în care sunt prevăzute suplimentele cerute de reclamanț
Precizează că în cazul funcționarilor publici, nu se află în prezența unui contract individual de muncă, în accepțiunea Codului muncii, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, astfel cum a fost definit în doctrină, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală".
De asemenea prevederile art. 14 aliniatul 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice statuează că "Nici o cheltuială din funduri publice nu poate fi angajată, ordonanță și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".
Totodată arată că art. 21 aliniatul1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că, "Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".
Față de cele de mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
1. Obiectul litigiului:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul toratului Teritorial d e Muncă
În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea toratului Teritorial d e Muncă T la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data numirii în funcție și până la încetarea raportului de serviciu.
2. reglementării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea constată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost introduse, ca drepturi salariale ale funcționarilor publici, în art. 29 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prin art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ care, potrivit art. 78 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii, a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
Conform art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, " Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: -
21. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul gradului.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
În privința aplicării dispozițiilor art. 29 Legea nr. 188/1999, art. 25 (XXV) al Titlului III din cartea II din Legii nr. 161/2003, "prevederile art. 22,art. 29 alin. (1),art. 491, art. 52 - 56, art. 741, precum și ale art. 83 alin. (4), referitoare la acordarea indemnizației de detașare, din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare,se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004 ".
Aplicarea aceluiași text de lege a fost apoi suspendată prin articolul unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea ței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004. Dispozițiile pct. 7 din articolul unic al Legii nr. 164/2004 prevăd următoarele: "7. După articolul 50 se introduce articolul 501cu următorul cuprins:
<<Art. 501-Pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă.>>"
Pentru anul 2005, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al gradului a fost suspendat prin ța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004, care a prevăzut, la art. 44, că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 - din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare".
Pentru anul 2006, Curtea reține că dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare a fost din nou suspendat prin art. 48 din ța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, dispoziții conform cărora a fost suspendată, la data intrării în vigoare a ordonanței, " aplicarea dispozițiilor lit. c) și d) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, până la 31 decembrie 2006".
Ulterior, în urma modificărilor operate prin Legea nr. 251/2006, a fost republicată Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit art. 31, număr care s-a menținut în cuprinsul Legii nr. 188/1999 până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede, la art. I pct. 30, modificarea alin. (1) lit. d) al art. 29 din Legea nr. 188/1999, în sensul că "suplimentul gradului", anterior reglementat, se înlocuiește cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Astfel, în temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, astfel că, în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit în prezent art. 31, având următorul conținut:
- Art. 31:"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Însă cu privire la intrarea în vigoare a dispozițiilor fostului art. 29 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, prevedeau că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege,care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Curtea reține, totodată, că dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la intrarea în vigoare la "1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006", decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 185/2009, "dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,referitoare la intrarea în vigoare "la 1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006",sunt neconstituționale".
3. Analiza Curții:
3.1. Cu privire la temeinicia acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea observă că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de Curtea observă că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate.
Cu privire la aceste reglementări, Curtea precizează că acestea au fost examinate de Curtea Constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Astfel, cu privire la articolul unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea ței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004 - text conform căruia se introduce în cuprinsul ței de Urgență modificate articolul 501, potrivit căruia " pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă" - Curtea Constituțională a reținut că " deși textul menționat conține formularea "pentru anul 2004", acesta nu poate intra în vigoare decât respectând prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor-", și ale art. 78 din aceasta, care dispun că "legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei". În atare situație,suspendarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 urmează să se aplicede la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2004, adicăde la data de 22 mai 2004.
Coroborând dispozițiile art. XIII pct. 21 și ale art. XXV din Legea nr. 161/2003 cu cele ale articolului unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004,rezultă că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, fiind în vigoare începând cu data de 21 aprilie 2003,au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată până la 31 decembrie 2004 ".
Curtea va reține, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Totodată,cu privire la suspendarea dispozițiilor privind suplimentele salariale în litigiu pentru anul 2006prin art. 48 din ța Guvernului nr. 2/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a reținut că " având în vedere că, potrivit art. 51, ordonanța a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă așadar căîn perioada 1-23 ianuarie 2006 dispozițiile art. 29 au fost aplicabile, după această dată fiind suspendată, pentru restul anului 2006, doar aplicarea alin. (1) lit. c) și d) al acestui text".
Curtea va reține, așadar, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile în perioada 1-23 ianuarie 2006, aplicarea lor fiind apoi suspendată pentru restul anului 2006 numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la plata unor sporuri salariale, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea va recurge la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție unor situații similare, în care s-au stabilit efectele produse în cazul suspendării acordării unor drepturi salariale pentru funcționari publici.
Astfel Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din ța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este, în prezenta cauză, dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,-suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
Curtea reține că - în condițiile în care suplimentul postului și al treptei de salarizare au fost suspendate prin acte normative, în mod asemănător cu prima de concediu cuvenită funcționarilor publici și în privința căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că efectele suspendării "nu echivalează cu însăși înlăturarea" acestui drept patrimonial - suspendarea acordării suplimentul postului și al treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestui drept patrimonial.
Curtea remarcă în acest context și caracterul inconsecvent al actelor normative de suspendare, față de interpretarea dată de Curtea Constituțională, din care rezulta că suspendarea nu a operat în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006, deși texte legale în vigoare prevedea contrariul. Or, astfel cum a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea dată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, la paragraful nr. 33, "ncertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau jurisdicțională,este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia comportamentul statului". Dat fiind caracterul inconsecvent al reglementărilor privind acordarea, respectiv suspendarea acordării suplimentelor salariale în litigiu, Curtea apreciază că nu pot fi acceptate apărările exprimate de autoritățile Statului Român, inclusiv de instituția pârâtă din prezenta cauză, în sensul că aceste suspendări împiedică acordarea sporurilor salariale respective.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, și că se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici.
În acest sens, Curtea - revenind asupra opiniei exprimate cu alte prilejuri - consideră că lipsa cuantificării acestor sporuri salariale nu poate constitui un impediment în calea recunoașterii temeiniciei acordării lor, întrucât - prin intrarea în vigoare a dispozițiilor art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, și aplicarea acestora de la 1.01.2004 - voința legiuitorului a fost exprimată în sensul acordării acestor sporuri salariale pentru funcționarii publici, care nici nu au fost suspendate în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006.
În privința efectelor aplicării în cauză aarticolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reține că temeinicia cererii reclamanților se impune a fi examinată și prin prisma Convenției europene a drepturilor omului, în măsura în care se reține existența unei creanțe în virtutea căreia reclamanții pot pretinde că au cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al dreptului în litigiu.
Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
" Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâtpentru cauză de utilitate publică șiîn condițiile prevăzute de legeși de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.
În această privință, Curtea reamintește, de pildă, paragrafele nr. 58 și 59 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că " un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prinaceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.
59.Cât despre noțiunea de "speranță legitimă", Curtea amintește, de asemenea, că, deoareceinteresul patrimonialvizat este de natura creanței,nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor( împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 52, CEDO 2004)".
Or, în prezenta cauză reclamanții au dovedit existența unei "jurisprudențe bine stabilită" în sensul acordării sporurilor solicitate, în condițiile în care, conform evidenței hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal în perioada noiembrie 2008 - martie 2009, în perioada amintită această instanță a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze și a respins această cerere în 11 cauze din totalul de 43 de astfel de cauze.
Curtea amintește în acest context că în două cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea articolului 6 paragraf 1 din Convenție ca efect al existentei unei situații de incertitudine juridică rezultând din jurisprudența neunitară a aceleiași instanțe.
Astfel, în otărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în paragrafele 36-40 din hotărâre, că "în lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta a ajuns să pronunțe, uneori chiar în aceeași zi, decizii diametral opuse cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 309/2002".
Or, a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, nr. 28.358/95, & 56, CEDO 2000-III).În loc să-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar(a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, & 97, CEDO 2002-VII, și, citată mai sus, & 98, și, a contrario, împotriva Spaniei, nr. 32.978/03, & 70, 28 iunie 2007).
40.Curtea concluzionează că această incertitudine jurisprudențială a avut ca efect lipsirea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în timp ce altor persoane care au efectuat o muncă forțată în afara li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de prevederile acestei legi.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție".
Într-o altă hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României - respectiv în hotărârea pronunțată la data de 24 martie 2009, în cauza Tudor contra României (Cauza 21911/03), care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I până la data soluționării prezentei cauze - Curtea a constatat o astfel de insecuritate juridică și în această cauză, efect al interpretărilor contrare făcute de Curtea de Apel București cu privire la consecințele bunei-credințe în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu statul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat - fără a nega faptul că anumite divergente de interpretare pot fi inerente unui sistem judiciar bazat pe o multitudine de instanțe cu competenta asupra unei anumite circumscripții teritoriale -faptul că interpretările contradictorii proveneau de la aceeași instanța, care mai avea si calitatea de instanță de recurs. În plus, Curtea europeană a apreciat că lipsea un mecanism eficient prin care Curtea Supremă să soluționeze conflictele ivite între hotărârile instanțelor inferioare ierarhic, recursul în anulare analizând mai degrabă cauze particulare și reprezentând el însuși o cale extraordinară de atac ce încalcă principiul securității juridice.
În aceste condiții, Curtea apreciază că respingerea pretențiilor reclamanților în prezenta cauză - în condițiile în care aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara, a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze dintr-un total de 43 de astfel de cauze - ar constitui o încălcare a articolului 6 paragraf 1 din Convenție, respectiv a principiului securității juridice.
Totodată, față de cele expuse anterior, Curtea apreciază că reclamanții au dovedit existența unei speranțe legitime de a obține creanțele care formează obiectul prezentei judecății, fiind, așadar, aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În condițiile în care este aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ignorarea speranței legitime a reclamanților de a obține acest drept salarial ar conduce la încălcarea dispozițiilor din Convenția citată, conform cărora "nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Pentru aceste motive, Curtea consideră că este întemeiată solicitarea reclamantului privind acordarea suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
3.2 Cu privire la cuantumul suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare acordat:
Curtea constată că reclamanții au solicitat obligarea instituției pârâte la plata suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare din aceste sporuri.
În privința acestei cereri, Curtea observă că în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum.
Astfel, nu există dispoziții legale care să reglementeze cuantumul acestor sporuri, nici modul de calcul și nici baza de calcul. De asemenea, nu au fost edictate dispoziții legale care să reglementeze diferitele criterii de acordare a acestor sporuri în funcție de vechimea în muncă, de nivelul studiilor sau de gradul profesional al fiecărui reclamant funcționar public.
Or, deși legea impune acordarea acestor sporuri, în absența edictării regulilor de acordare a acestor sporuri, Curtea nu poate determina ea însăși aceste criterii fără a încălca prerogativele legiuitorului, singurul care poate determina aceste criterii de acordare a sporurilor în litigiu, față de dispozițiile art. 31 alin. 2 și 3 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii", respectiv "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Curtea reține, în acest sens, că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din ța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - eventuala cuantificare de către instanță a acestor drepturi salariale în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea reține netemeinicia cererii reclamanților de obligare a autorității pârâte la acordarea sporurilor în litigiu în procent de 25% din salariul de bază, această cerere urmând a fi respinsă.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, recursul formulat de pârâtul toratul Teritorial d e Muncă T împotriva sentinței civile nr. 76/CA/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În privința cheltuielilor de judecată, Curtea reține că, potrivit art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". În prezentul recurs, în condițiile în care Curtea a reținut netemeinicia acestuia, se impune obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanții intimați.
În privința cuantumului acestor cheltuieli de judecată, Curtea observă că aceștia au solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 34.773,66 RON, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Curtea reține, totodată, că prezentul recurs a fost soluționat la cel de al doilea termen de judecată, că reclamanții au depus la dosar un singur înscris - concluziile scrise, pe trei pagini - și că nu au fost invocate excepții de procedură care să necesite explicații suplimentare din partea apărătorului reclamanților.
Curtea precizează că, potrivit art. 274 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, " judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
în vedere această reglementare, Curtea consideră că impunerea în sarcina recurentului toratul Teritorial d e Muncă Tau nor cheltuieli de judecată în cuantum de 34.773,66 RON este disproporționată, comparativ cu munca impusă de susținerea acestei cauze.
Curtea observă că numărul relativ mare al reclamanților nu a implicat efectuarea unor apărări diferite pentru vreunul dintre aceștia, întrucât pretenția fiecărui reclamant era similară, respectiv obligarea pârâtului toratul Teritorial d e Muncă T la plata unor sume de bani reprezentând același spor salarial, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea va admite numai în parte cererea reclamanților de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, obligând pârâtul recurent la plata către reclamanți a sumei de 4300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar de avocat.
Curtea va respinge în rest cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, considerând-o nefondată, față de cele arătate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul toratul Teritorial d e Muncă Timiș, împotriva sentinței civile nr. 76/CA/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar r-.
Obligă pârâtul recurent la plata către reclamanți a sumei de 4300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar de avocat. Respinge în rest cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
țată în ședință publică din 22 octombrie 2009.
PREȘ JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
- - - - - -
GREFIER
-
Red. /22.11.2009
Tehnodact / 2 ex./22.11.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Pătru, Maria Cornelia
