Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 118/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR.- -
DECIZIA nr. 118/CA/2009 -R
Ședința publică
din 11 martie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător
- - - Judecător
- - - Președinte secție - Grefier
S-au luat în examinare recursurile în contencios administrativ formulate de recurenții pârâți MINISTERULUI ECONOMIEI și FINANȚELOR,cu sediul în B,- prinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B cu sediul în B, nr.1 A și JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în O, Calea nr.2, județul B împotriva Sentinței nr.404/CA/2008 din data de 29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr.5324/CA/111/2007 în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL - în reprezentarea membrilor săi, cu sediul în B, nr.202 A, sector 6, având ca obiect LITIGIU PRIVIND FUNCȚIONARII PUBLICI STATUTARI.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă d-nul în baza delegației depusă la dosar în reprezentarea membrilor de sindicat din cadrul B, lipsă fiind celelalte părți din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că, recursurile se află la al doilea termen de judecată, sunt scutite de plata taxelor de timbru, după care:
Reprezentantul membrilor de sindicat depune la dosar sentința nr. 4816 /2006 a Judecătoriei sectorului VI B privind numirea sa în funcția de președinte și practică judiciară.
INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul membrilor de sindicat solicită respingerea recursurilor, apreciind soluția instanței de fond temeinică și legală, în susținerea cererii arătând că ofițerii beneficiază de acordarea sporului de 30 %. în baza prevederilor OG nr.38/2003.
Apreciază că susținerile MINISTERULUI INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B se contrazic și că fondul cauzei a fost în mod corect soluționat.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, învederează că pentru un număr de 34 de persoane din cadrul instituției a fost acordat acest drept.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 404/CA/29 septembrie 2008, Tribunalul Bihora respins excepția prescripției dreptului la acțiune precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și al personalului contractul din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Biroul Teritorial din cadrul ratului Județean al Poliției de Frontieră B, cu sediul în B, în reprezentarea reclamanților indicați în Tabelul Nominal cu membrii - ofițeri din Biroul O, în contradictoriu cu pârâții și în consecință i-a obligat pe pârâți în solidar să plătească fiecărui reclamant nominalizat în tabel drepturile bănești cuvenite, cu titlu de spor pentru condiții de pericol deosebit pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2004, actualizat cu coeficientul de inflație prevăzut de art. 21 din OG 38/2003 cu modificările și completările aduse prin OG 8/2004.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești menționate reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice B că aceștia au calitatea de ordonatori principali de credite, iar potrivit art. 3 din OG nr. 6/2007, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 11 alin. 4 din Legea 554/2004 actualizată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanților li s-a încălcat dreptul prevăzut la art. 21 (1) din OG nr. 38/2003 actualizată.
Referitor la lipsa calității de încadrați a reclamanților și în anul 2004, s-a reținut că în lipsa unor probe doveditoare în acest sens, susținerea ratului Județean al Poliției de Frontieră B rămâne o simplă afirmație.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și ratul Județean al Poliției de Frontieră
Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor prin recursul său a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că neavând raporturi juridice de muncă cu reclamanții nu poate fi obligată la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții, fiind invocate prevederile art. 3041Cod de Procedură Civilă și art. 28 lit. d și e din Legea 500/2002 privind finanțele publice.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat în recursul său în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său, pârâtul arată că drepturile la acțiune ale reclamanților pentru sumele aferente perioadei 01.01 - 01.03.2004 sunt prescrise, invocând prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Decretul 167/1958 și art. 166 (1) din Codul Muncii.
Referitor la fondul cauzei, pârâtul arată că raportat la prevederile art. 21 (1) din OG 38/2003 invocate de reclamanți, reprezentantul acestora avea conform art. 1169 cod civil obligația de a dovedi prin orice mijloace de probă că membrii de sindicat în numele cărora a formulat acțiunea desfășoară activități prevăzute de lege în art. 21 din OG 38/2003 și pct. 15.1 din Normele gice aprobate prin Ordinul nr. 132/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, precum și faptul că au dreptul la sporul respectiv și că acesta nu le-a fost acordat pentru perioada menționată.
Astfel, conform prevederilor punctului 15.1 din Normele gice aprobate prin Ordinul nr. 132/2004 cu modificările și completările ulterioare, reclamantul trebuie să facă dovada că membrii de sindicat pe care îi reprezintă fac parte dintr-o unitate, subunitate și formațiune pentru care s-a aprobat acordarea sporului pentru pericol deosebit, că desfășoară efectiv astfel de activități, aspecte ce trebuie să rezulte din regulamentele de organizare și funcționare a unității a cărei încadrați sunt și din fișa postului fiecăruia.
Recurentul mai arată că sporul pentru pericol deosebit și cuantumul acestuia se stabilește pentru polițiștii din cadrul inspectoratelor generale și unitățile subordonate acestora, prin note raport, vizate pentru control financiar preventiv propriu de organele de specialitate proprii, aprobate de ordonatorii secundari de credite.
De asemenea, arată că întrucât ratul Județean al Poliției de Frontieră B, ai cărui încadrați sunt reclamanții, este unitate cu personalitate juridică, potrivit art. 12 alin. 4 din OG nr. 104/2001, Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu are nicio atribuție în stabilirea și acordarea sporului solicitat.
Potrivit art. 21 alin. 2 din OG nr. 38/2003, categoriile de personal și cuantumul sporului de pericol deosebit se stabilesc prin ordin al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, iar legalitatea sau nelegalitatea dispozițiilor din OG nr. 8/2004 nu poate fi analizată decât în cadrul unei acțiuni în temeiul Legii 554/2004.
În drept au fost invocate prevederile art. 3041Cod de Procedură Civilă și art. 312 alin. 5 Cod de Procedură Civilă.
ratul Județean al Poliției de Frontieră B prin recursul său a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său pârâtul arată că reclamanții din tabelul redat la fila 10 au primit sporul din litigiu în baza Sentinței nr. 263/COM/20.03.2007 a Tribunalului Bihor rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 496/2008 - R din 27.03.2008 a Curții de APEL ORADEA, invocând excepția puterii lucrului judecat față de aceștia.
Recurentul mai arată că nu are calitatea procesuală pasivă față de reclamanții, și care n-au fost încadrații săi în anul 2004, iar are calitatea de ofițer numai începând cu 11.06.2006.
În ce privește fondul cauzei, arată că potrivit pct. 15.1 din Normele gice aprobate prin Ordinul nr. 132/2004 cu modificările și completările ulterioare, reclamantul trebuia să facă dovada că membrii de sindicat în numele cărora a formulat acțiunea fac parte dintr-o unitate, subunitate sau formațiune pentru care s-a aprobat acordarea sporului de pericol deosebit și că desfășoară efectiv astfel de activități, aspecte ce trebuie să rezulte din regulamentele de organizare și funcționare a unității în care este încadrat și din fișa postului.
Intimații n-au formulat întâmpinare.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod de Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor de la dosar, se constată că aceasta este netemeinică și nelegală.
Potrivit art. 21 alin. (1) din OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare, polițiștii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecție a demnitarilor, a acțiunilor de gardare, protecție și control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale și activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare și asistență medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecție în România, culegerea, prelucrarea, verificarea și valorificarea informațiilor, investigări, acțiuni și intervenție cu un grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit, beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază.
Instanța de fond a redat acest text de lege și a reținut în considerentele hotărârii că reclamanților li s-a încălcat dreptul conferit de art. 21 (1) din OG 38/2003 fără a verifica dacă aceștia îndeplinesc condițiile prevăzute de textul respectiv, dacă au calitatea de funcționari publici statutari, dacă a fost aprobat sporul respectiv în condițiile acestei ordonanțe și a Normelor gice aprobate prin ordinul nr. 132/2004, pentru unitatea în care sunt încadrați, dacă în perioada din litigiu erau încadrații pârâtului ratul Județean al Poliției de Frontieră B, dacă nu li s-a acordat sporul solicitat, ceea ce echivalează că necercetarea fondului cauzei.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 (5) Cod Procedură Civilă, instanța urmează a admite recursurile, a casa sentința și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
La rejudecarea cauzei, instanța va avea în vedere toate excepțiile și aspectele ce vizează fondul cauzei, raportat la textele de lege invocate de pârâți și va administra probele propuse de pârâți în recursuri pentru a dovedi calitatea de funcționari publici statutari a reclamanților, dreptul acestora la sporul solicitat raportat la prevederile art. 21 (1)din OG nr. 38/2008 la activitatea desfășurată efectiv de fiecare în conformitate cu fișa postului și regulamentul de organizare și funcționare a unității ai cărei încadrați au fost în perioada din litigiu, faptul că nu au beneficiat de acest spor pentru perioada respectivă, precum și calitatea procesuală a pârâților.
Cheltuielile de judecată de asemenea vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondate recursurile declarate de recurenții pârâțiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîn reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI și FINANȚELOR,cu sediul în B,-, MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B cu sediul în B, nr.1 A și JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în O, Calea nr.2, județul B împotrivaSentinței nr.404/CA/2008 din data de 29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihorîn contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL - în reprezentarea membrilor, cu sediul în B, nr.202 A, sector 6, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
Red.dec. S -17.03.2009
Jud. fond D - Tehnored. - 19.03.2009 - 2 exemplare
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Sotoc Daniela, Băltărete Savina