Contestație act administrativ fiscal. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR.- -

DECIZIA nr. 119/CA/2008 -

Ședința publică

din 11 martie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

- - - Judecător

- - - Președinte secție

- Grefier

S-au luat în examinare recursurile în contencios administrativ formulate de recurenții pârâți INSTITUTUL NAȚIONAL DE STAU., cu sediul în B,-, sector 6 și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STAU. B cu sediul în O,- împotriva Sentinței nr. 428/CA/2008 pronunțată la 13.10.2008 în dosar nr- al Tribunalului Bihor în contradictoriu cu intimații reclamanți -, A, A, -, -, toți cu domiciliul procedural ales în O,-, având ca obiect CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă d-na -, lipsă fiind celelalte părți din litigiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta recurentei solicită respingerea recursurilor, menținerea în întregime a hotărârii atacate,sens în care depune la dosar concluzii scrise la care a anexat noul proiect de lege privind organizarea activității statistice și normele de confidențialitate a datelor statistice.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 428/CA/2008 pronunțată la 13.10.2008, Tribunalul Bihora respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâtul Institutul Național de Statistică

A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții -, A, A, -, -, în contradictoriu cu pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL DE STAU. și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STAU. B și în consecință a obligat pârâții Institutul Național de Statistică și Direcția Județeană de Statistică B să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate pe perioada ianuarie 2005 și până la data plății efective, actualizat cu rata inflației până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții susmenționați să includă în buget

sumele de bani necesare plății sporului de confidențialitate calculate cu

indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut în fapt că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind angajați în cadrul Direcției Județene de Statistică B, astfel cum rezultă din deciziile anexate la dosarul cauzei, precum și funcționarilor numiți în funcții publice corespunzătoare posturilor pe care le ocupă, și echivalarea funcțiilor respective, conform art. 26 și art. IV din nr.OUG82/2000 începând cu data de 01.08.2000, având categoria de inspectori de specialitate, respectiv consilieri, expert sau referent, după distincțiile menționate în actul anterior arătat.

Drepturile ale cuvenite funcționarilor publici, pe perioada de referință începând cu anul 2005, perioadă pentru care reclamanții au formulat pretenții, sunt reglementate de prev. OUG92/2004, și respectiv OG6/2007.

Potrivit disp.art.40 din nr.OUG92/2004, reiterate în art.41 din OG6/2007,Funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi ale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea."

Totodată, prev.art.41 din OUG92/2004 și art.48 din OG6/2007, stabilesc faptul că aceste acte normative se completează cu prev. Legii 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispoz. actelor normative speciale, care reglementează zarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.

Astfel, în temeiul actelor normative anterior evocate, care se aplică cu prioritate în materia zării funcționarilor publici, reclamanții beneficiau de drepturile prevăzute de aceste ordonanțe, și de Legea nr.188/1999, precum și de cele cuprinse în actele normative speciale care reglementează zarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.

Potrivit art.46 din 188/1999, republicată privind statutul funcționarilor publici,Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informaților de interes public".

Potrivit art.75 și art.77 alin.1 din actul normativ anterior menționat, încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prev. de lege, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.

De asemenea, potrivit art.5 al.1 din OG9/2002, cu modificările și completările ulterioare,organizarea statisticii oficiale se întemeiază pe principiile autonomiei, confidențialității, transparenței, relevanței, proporționalității deontologiei statisticei și raportului cost/eficiență."

În conformitate cu prev. art.31 al.2 și art.117 din 188/1999, raportat la art.40 din OUG92/2004 și art.16 și următoarele din OG9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici beneficiază și de alte sporuri ale, specifice domeniului în care își desfășoară activitatea.

Totodată în conformitate cu prev.art.18 alin.2 din OG9/1992, republicată și actualizată privind organizarea statisticii oficiale, "personalul cuprins în activitatea serviciului statisticii oficiale, precum și persoanele folosite temporar în activitatea de culegere și procesare a datelor și informațiilor statistice, sunt obligate să respecte confidențialitate conținutului datelor de statistică, în timpul și după încetarea activității de statistică."

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Statistică B, instanța a respins această excepție deoarece Institutul Național de Statistică în calitate de ordonator secundar de credite bugetare, are obligația de a cuprinde în bugetul propriu și al instituțiilor publice din subordine fondurile necesare plății drepturilor ale.

Referitor la excepția de inadmisibilitate pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a reținut că acțiunea a fost formulată împotriva refuzului de acordare a unor drepturi ale, și de altă natură decât cele ale, apreciindu-se că, în această situație nu se aplică procedura prealabilă prev. de art.31 din OG 6/2007, aspect statuat și în jurisprudența Curții de APEL ORADEA -secția de Contencios Administrativ și Fiscal decizia nr.352/CA/2007.

Față de considerentele ce preced, constatând că în cazul reclamanților s-a produs o vătămare a unui drept și a unui interes legitim în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. o), p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 actualizată, drept vătămat definit ca fiind "orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ"; interes legitim privat definit ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumita conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat", instanța a admis ca fondată acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs în termen pârâții Institutul Național de Statistică și Direcția Județeană de Statistică B, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de către reclamanți.

În motivare recurentul INSTITUTUL NAȚIONAL DE STAU. a arătat că în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia deoarece reclamanții intimați sunt ații pârâtei Direcției Județene de Statistică B și nu ai INSTITUTULUI NAȚIONAL DE STAU. și chiar dacă obligația cuprinderii în bugetul Direcției Județene de Statistică Bas umelor necesare plății drepturilor ale revine INSTITUTULUI NAȚIONAL DE STAU. în baza dispozițiilor art.21 alin.2 din Legea nr.500/2002, acest aspect nu este de natură a-l obliga la plata drepturilor bănești solicitate de către reclamanți.

În mod greșit prima instanță a reținut că în speță nu se aplică dispozițiile art.31 din nr.OG6/2007, referitoare la procedura prealabilă, în condițiile în care recurentul arată că în motivarea excepției lipsei procedurii prealabile a invocat prevederile Legii nr.188/1999 republicată și cele ale Legii nr.554/2004.

În ceea ce privește fondul cauzei, se arată că dispozițiile nr.OG6/2007 nu prevăd acordarea sporului de confidențialitate pentru ații Institutului Național de Statistică și ai Direcției Județene de Statistică B și nici celelalte dispoziții legale invocate de reclamanți, iar instanța nu a făcut altceva decât și-a asumat atribuții de legiuitor, încălcând astfel principiul constituțional al separației puterilor în stat.

Mai mult, recurentul arată că prima instanță a obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate, fără a preciza cuantumul acestuia.

În drept se invocă dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă.

Recurenta Direcția Județeană de Statistică B invocă în motivarea recursului faptul că dispozițiile legale invocate de către reclamanți și de către instanță în motivarea hotărârii nu prevăd acordarea sporului de confidențialitate, situație în care instanța și-a asumat atribuții de legiuitor încălcând principiul constituțional al separației puterilor în stat.

În drept se invocă dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă.

Intimații, legal citați în cauză, nu au formulat întâmpinare.

Prin concluziile scrise formulate de către intimata - se solicită respingerea celor două recursuri ca netemeinice și nefondate și menținerea în întregime a hotărârii atacate, deoarece temeiul legal al sporului de confidențialitate îl constituie dispozițiile cuprinse în nr.OUG92/2004, nr.OG6/2007, Legea nr.188/1999 și nr.OG9/1992, iar neacordarea acestui spor reprezintă un abuz de drept și un fapt contrar prevederilor art.8 din Codul muncii.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu în temeiul dispozițiilor art.3041Cod de procedură civilă, instanța constată că recursurile declarate de către pârâții Institutul Național de Statistică și Direcția Județeană de Statistică B sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Drepturile ale cuvenite funcționarilor publici angajați ai Direcției Județene de Statistică B, pe perioada pentru care reclamanții au formulat acțiunea (ianuarie 2005 și până la data plății efective), sunt reglementate de prevederile cuprinse în nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor ale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, în nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor ale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de zare, și în Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Aceste acte normative nu prevăd dreptul funcționarilor publici la un spor de confidențialitate.

Potrivit dispozițiilor art.40 din nr.OUG92/2004 și dispozițiilor art.41 din nr.OG6/2007 "funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi ale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea."

Potrivit dispozițiilor art.46 din Legea nr.188/1999, dispoziții care completează pe cele din actele normative arătate anterior, funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, cu excepția informațiilor de interes public, fără să prevadă expres dreptul funcționarilor publici la un spor de confidențialitate, corelativ cu obligația de a păstra confidențialitatea.

Legislația specifică în domeniu, respectiv dispozițiile cuprinse în nr.OG9/1992 privind organizarea statisticii oficiale nu prevede de asemenea dreptul la sporul de confidențialitate.

Dispozițiile art.18 alin.2 din acest act normativ prevăd însă că "personalul cuprins în activitatea serviciului statisticii oficiale, precum și persoanele folosite temporar în activitatea de culegere și procesare a datelor și informațiilor statistice, sunt obligate să respecte confidențialitatea conținutului datelor de statistică, în timpul și după încetarea activității de statistică."

Prin urmare, dreptul la un astfel de spor de confidențialitate nefiind prevăzut nici prin actele normative privind zarea funcționarilor publici, nici prin legislația specifică în domeniul statisticii, instanța de recurs constată că reclamanții intimați nu au nici un temei de drept pentru admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata acestui spor.

Înscrisurile depuse de intimata - în recurs, respectiv Normele de confidențialitate a datelor statistice și Proiectul de lege privind organizarea statisticii oficiale în România, în care se prevede dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % din ul de bază, nu sunt în măsură a sprijini hotărârea pronunțată de prima instanță, acestea nefiind acte normative care să-și producă deja efecte.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Statistică, instanța de recurs constată că aceasta a fost corect respinsă.

Astfel, dispozițiile art.21 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, prevăd că "ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit alin.1 pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii", aspect recunoscut și de către recurentul Institutul Național de Statistică în motivele de recurs.

Pârâta Direcția Județeană de Statistică B este ordonator terțiar de credite și conform dispozițiilor art.21 alin.3 din Legea nr. 500/2002 utilizează creditele bugetare ce au fost repartizate de către ordonatorul secundar, respectiv de către pârâtul Institutul Național de Statistică, situație în care prima instanță în mod corect apreciat că

acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, instanța de recurs constată că și această excepție a fost în mod corect respinsă de către prima instanță, întrucât dispozițiile art.31 din nr.OG6/2007 care reglementează modul de contestare cu privire lastabilirea ilor de bază, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi, nu sunt aplicabile în speță, acțiunea fiind formulată de către reclamanți împotrivarefuzului pârâților de acordare a sporului de confidențialitate, ori împotriva refuzului nejustificat de a soluționa o cerere nu se formulează plângere prealabilă, conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr.554/2004.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.304 pct.9 și 312 alin.1 Cod de procedură civilă, constatând că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală, vor fi admise recursurile declarate de către recurenții pârâți și va fi modificată în parte hotărârea atacată în sensul că se va respinge acțiunea formulată de către reclamanți ca neîntemeiată.

Vor fi menținute dispozițiile din sentință cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Statistică și a excepției lipsei procedurii prealabile.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondate recursurile declarate de recurenții pârâți INSTITUTUL NAȚIONAL DE STAU., cu sediul în B,-, sector 6 și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STAU. B cu sediul în O,- împotrivaSentinței nr. 428/CA/2008 pronunțată la 13.10.2008 în dosar nr-al Tribunalului Bihor în contradictoriu cu intimații reclamanți -, pe care o modifică în sensul că:

RESPINGE acțiunea formulată de reclamanții - în contradictoriu cu pârâții pârâți INSTITUTUL NAȚIONAL DE STAU. și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STAU.

MENȚINE restul dispozițiilor sentinței recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Red.dec. S - 18.03.2009

Jud. fond

Tehnored. dec. - 18.03.2009 - 2 exemplare

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Sotoc Daniela, Băltărete Savina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Oradea