Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 120/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 120
Ședința publică de la 04 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul - reclamant Sindicatul - cel M al angajaților din Administrația Publică Locală N împotriva sentinței civile nr. 304/CA din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției civile a Tribunalului Neamț sub nr.3240/103 din 31.07.2009 reclamantul SINDICATUL " C M" AL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ Nac hemat în judecată pârâta Comuna și Primarul comunei, județul N, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va da în cauză pârâții să fie obligați să acorde membrilor de sindicat- funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, sumele reprezentând indemnizația de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada iulie 2006 până în prezent, precum și în continuare până la aplicarea legii unice de salarizare a personalului din sistemul bugetar, sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
În motivare, reclamantul a arătat următoarele: în calitate de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei reclamanții membri de sindicat sunt îndreptățiți să primească indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază, întrucât personalul din cadrul primăriei, în afara atribuțiilor de serviciu ce le revin din fișa postului, sunt la dispoziția conducerii pentru rezolvarea oricăror situații care apare la nivelul comunei.
Conform pct.9 din ordinul MAI nr.496 din 28.07.2003 "indemnizația de dispozitiv" se acordă personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Cum activitatea din cadrul primăriilor este reglementată în special de Legea administrației publice locale 215/2001, rezultă că reclamanții îndeplinesc condiția prevăzută de dispozițiile legale arătate și pe cale de consecință sunt îndreptățiți la acest drept salarial din anul 2003.
În dovedire, reclamanții au anexat la dosar dispozițiile de numire în funcție publică, hotărârea nr.29/2009 privind acordarea indemnizației de dispozitiv funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei.
Prin sentința civilă nr. 304/CA din 27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Prin art.3 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut în favoarea cadrelor militare în activitate și militarilor angajați pe bază de contract, dreptul la o soldă lunară compusă din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv. Această componentă a soldei lunare - indemnizația de dispozitiv - este prevăzută de actul normativ (art.13) ca fiind în cuantum de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor (care modifică și completează Ordinul nr.275/2002) s-a stabilit că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Însă, nu se poate aprecia că prin acest act se naște dreptul la indemnizația de dispozitiv și pentru personalul civil din instituțiile publice care nu au raporturi de subordonare cu autoritatea centrală care a emis actul.
Astfel, reclamanții - funcționari publici în cadrul Primăriei au atribuții specifice sarcinilor stabilite de autoritățile publice locale și, în consecință, au și drepturile salariale ce decurg din actele normative care privesc personalul bugetar sau cele emise de autoritățile publice cu care se află în raport de serviciu.
În consecință, dispozițiile din Ordinul nr.496/2003 trebuie interpretate în raport de conținutul pct.31.1 alin.1 care definește personalul civil, autoritatea emitentă (Ministerul Administrației și Internelor) neputând edicta norme care să privească personalul altei autorități, întrucât s-ar încălca dispozițiile prevăzute de Legea nr.24/2000 potrivit cărora ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, fiind necesar a se limita strict la cadrul stabilit de actele pe bază și în executarea cărora au fost emise.
În consecință, art.13 din Legea nr.138/1999 - în vigoare la data adoptării Ordinului nr.496/2003 exclude reclamanții din sfera categoriilor de personal salarizate potrivit acestei legi și Ordinul nr.496/2003 - pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, nu poate viza categoria de funcționari publici din care fac parte reclamanții.
De asemenea, se impune a fi menționat și faptul că dreptul la sporul de dispozitiv are și o obligație corelativă, obligație care nu incumbă reclamanților. O interpretare contrară ar determina ca obligațiile militare stabilite în sarcina personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului d e Justiție să fie generalizate, situație de nepermis într-un stat de drept.
Invocarea de către reclamanți a tratamentului de egalitate salarială pentru toți salariații din cadrul aceleiași autorități nu poate fi primită, statutul socio-profesional, cariera profesională, îndatoririle, de serviciu și răspunderile fiind diferite.
Față de considerentele expuse instanța a constatat că acțiunea reclamanților este nefondată, o eventuală soluție de admitere a pretențiilor bănești reglementate de un act normativ care nu îi vizează pe reclamanți venind în contradicție cu dispozițiile prevăzute prin decizia 820/2008 pronunțată de Curtea Constituțională.
Deși pârâtul Primarul comunei a fost de acord cu acțiunea reclamanților, instanța nu a acordat eficiență juridică acestei achiesări a pârâtului la pretențiile reclamanților, îndeplinirea funcției de autoritate publică de către pârât presupunând exercitarea în limite legale a atribuțiilor referitoare la bugetul local (art.63 din Legea nr.215/2001), în cauză aceste limite fiind depășite.
În raport de cele reținute, s-a respins acțiunea conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul - cel M al angajaților din Administrația Publică Locală, care a susținut că soluția instanței de fond este rezultatul greșitei aplicări a legii, având în vedere modificările aduse Ordinului nr.275/2002 prin art. II pct.1 al Ordinului nr. 496/2003, precum și faptul că în acest act normativ nu există nici o distincție de natura celei reținute de tribunal referitor la personalul civil din domeniul administrației publice.
Totodată, susține recurentul, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că reclamanții sunt subordonați Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care, la rândul ei, face parte din structura
Se mai invocă faptul că pârâții dispun de surse de finanțare pentru plata acestui drept, precum și faptul că s-au pronunțat hotărâri de admitere a cererii privind plata indemnizației de dispozitiv.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate (încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă) și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea constată nefondat recursul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Indemnizația de dispozitiv este una dintre componentele soldei lunare reglementată de art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Potrivit textului, cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații șiindemnizația de dispozitiv. Totodată, această indemnizație este prevăzută și de art. 13 din aceeași lege; potrivit acestui articol, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției) beneficiază, potrivit art. 47 din Legea nr. 138/1999, de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 138/1999.
În executarea și pentru aplicarea (între altele) a prevederilor acestei legi, ministrul de interne a emis Ordinul nr. 275/2002. Astfel, prin art. 1 al ordinului au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, norme prevăzute în anexa nr. 1, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999; potrivit art. 64 ministerele și instituțiile prevăzute la art. 1 - respectiv, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției -, în aplicarea legii,
emit norme metodologice în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României.
În ceea ce privește aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 normele prevăd, la pct. 9.1, că de indemnizația de dispozitiv beneficiază și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, " sau alte instituții militare de învățământ superior.
Ordinul nr. 275/2002 a fost modificat și completat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003. În ceea ce privește art. 13 din Legea nr. 138/1999, în norme a fost introdus, după pct. 9.1, pct. 9.2 potrivit căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Pct. 31.1 din norme - dat în aplicarea art. 47 din Legea nr. 138/1999 - definește personalul civil, în sensul prevederilor ordinului, ca fiindfuncționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor(alin. 1); la alin. 2 se prevede că personalul civil din acest din urmă minister beneficiază de drepturile stabilite de Legea nr. 138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de celelalte drepturi prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Dacă s-ar avea în vedere doar prevederile normelor metodologice date în aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 ar rezulta că normele adaugă la dispozițiile legii, în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă - pe lângă categoriile prevăzute de lege: cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili - și altor două categorii: studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, " sau alte instituții militare de învățământ superior, respectiv personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. O astfel de concluzie nu ar putea fi reținută întrucât nu pot căpăta eficiență juridică prevederi ale unor norme date în aplicarea unei legi, care adaugă prevederilor legii. Pe de altă parte, autoritatea emitentă nu putea edicta norme care să privească personalul altor autorități întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile art. 4 alin. 3, art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000; potrivit acestor texte actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă (art. 4 alin. 3), iar ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului (art. 75), fiind necesar a se limita strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora (art. 76).
Însă, dispozițiile din normele metodologice date în aplicarea art. 13, astfel cum a fost modificate prin Ordinul nr. 496/2003, trebuie interpretate ținându-se seama de definiția conținută de pct. 31.1. alin. 1, personalul civil la care se referă normele fiind doar funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. O asemenea definiție poate fi folosită doar în interpretarea Legii nr. 138/1999 și a normelor sale de aplicare, neputând fi extinsă la alte categorii de personal civil, indiferent că este vorba de funcționari publici ori de personal contractual. Atunci când cel care edictează o normă juridică recurge la definirea unor termeni o face pentru a le conferi un înțeles diferit de cel comun și, prin urmare, definițiile nu pot fi extinse de la actul normativ care le conține la altul, în afara cazului în care legea permite acest lucru. Ori, Legea nr. 138/1999, prin art. 64, nu conține o astfel de îngăduire. În context trebuie reținută sfera persoanelor care intră în categoria personalului civil prevăzută de art. 47 din Legea nr. 138/1999.
Așadar, rezultă cu claritate că indemnizația de dispozitiv se acordă doar cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 138/1999 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției), pct. 31.1. din normele modificate prin Ordinul nr. 496/2003 referind-se expres la personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Eliminarea deosebirilor existente cu privire la salarizarea personalului din serviciile administrației publice locale nu poate fi atinsă pe cale judiciară, căci judecătorului nu îi este permis să extindă, peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziții dintr-o lege specială aplicabile anumitor subiecte de drept, considerându-le aplicabile și altor subiecte de drept care se consideră discriminate. O asemenea conduită a judecătorului ar fi contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat (art. 1) și dispozițiilor art. 61 din Constituție potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818 - 821/2008, prin care s- stabilit că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în consacrarea principiului constituțional al separației puterilor în stat.
Pe lângă aspectele susmenționate, curtea mai reține că nici Ordinul 496/2003, nici cel anterior - nr. 275/2002 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel că nu au putere de lege (ce le este conferită numai ca urmare a publicării).
În conformitate cu art. 10 din Legea 24/2000 - privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative - actele normative, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice centrale se publică în Monitorul Oficial al României, partea
Nu prezintă nici o relevanță faptul ca autoritățile pârâte ar avea surse de finanțare pentru plata indemnizației în discuție, atâta timp cât, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanții nu au dreptul legal la plata sumelor respective.
Practica judiciară în aceeași materie nu poate fi avută în vedere, întrucât în sistemul nostru de drept, practica judiciară nu este izvor de drept și nu poate să prevaleze în fața legii.
Față de cele ce preced, constatând că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor legale aplicabile în cauză și că nu sunt motive de modificare a sentinței, în temeiul art. 312 al. (10) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - reclamant Sindicatul - cel M al angajaților din Administrația Publică Locală N cu sediul în P N,-, județul N împotriva sentinței civile nr. 304/CA din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți Comuna prin primar și Primarul comunei, ambii cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 februarie 2010.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Red.- -
Tehnored.- - ex. 5
12 februarie 2010
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera
