Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1246/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1246
Ședința publică din data de 09 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Adrian Remus Ghiculescu
Judecător - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanții, G și, toți cu domiciliul ales la cabinetul de avocatură din P, str.-,.14 F,.3,.10, județul P împotriva sentinței nr.189 din data de 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtelePRIMĂRIA COMUNEI, prin primar,cu sediul în comuna, județul P și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, G și, reprezentați de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimatele pârâte Primăria comunei și Consiliul Local al comunei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, după care:
Avocat având cuvântul pentru recurenții-reclamanți precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenții reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței nr.189/7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, iar pe fond admiterea în parte a acțiunii în sensul obligării intimatelor la plata suplimentului de post și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu 22 mai 2004 până la data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților-recurenți, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului - 22 mai 2004 la data plății efective.
Susținând oral motivele de recurs, avocat, pentru recurenții-reclamanți, precizează că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reclamanților privind obligarea intimatelor la acordarea sporurilor reprezentând suplimentul de post și cel corespunzător treptei de salarizare considerând în esență că deși recurenții-reclamanți sunt îndreptățiți la plata acestor două sporuri, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către administrație, care să stabilească în mod concret cuantumul acestora, acordarea efectivă a acestor sporuri nu poate fi admisă de către instanță.
Precizează că la filele 15 și 17 din dosarul de fond recurenții-reclamanți au depus, odată cu acțiunea introductivă, un tabel privind sumele care ar trebui acordate funcționarilor publici pentru suplimentul de post și un tabel privind sumele care trebuiau acordate funcționarilor publici privind suplimentul pentru treapta de salarizare, tabele care stabilesc în concret sumele aferente celor două sporuri, pentru fiecare funcționar public din cadrul intimatei Primăria comunei și Consiliul Local, și care sunt semnate chiar de primarul comunei, purtând ștampila Primăriei Comunei.
Consideră că tocmai existența acestor situații însușite prin semnătură și ștampilă de către primarul comunei, adică de reprezentantul în teritoriu al puterii executive, îndeplinește condiția care în concepția instanței de fond lipsea pentru ca recurenților reclamanți să li se acorde efectiv aceste sporuri.
De asemenea, precizează că cel de-al doilea argument care în concepția instanței de fond vine să întărească soluția pronunțată de aceasta privind respingerea acțiunii este soluția stabilită de la 19 noiembrie 2008, însă această motivare nu poate fi primită întrucât această soluție nu este pronunțată ca urmare a unui recurs în interesul legii, soluție care să producă efectele obligatorii prevăzute de art.329 Cod procedură civilă.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței nr.189/7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, iar pe fond admiterea în parte a acțiunii în sensul obligării intimatelor la plata suplimentului de post și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu 22 mai 2004 până la data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților-recurenți, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului - 22 mai 2004 la data plății efective.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, G, au chemat în judecată Consiliul Local al comunei și Primăria comunei, prin primar, solicitând obligarea pârâților la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de ierarhizare - ambele în procent de 25% din salariul de bază -, începând cu data de 1.01.2004, până la data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la data încetării raporturilor de serviciu ale reclamanților, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei, precum și că, deși au solicitat pârâților, totuși nu le-au fost acordate suplimentele solicitate (suplimente prevăzute în prezent de dispozițiile art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999), cu toate că aveau dreptul să beneficieze de acestea.
S-a mai învederat că aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin mai multe acte normative, până la data de 1.01.2007, că reclamanții sunt îndreptățiți să primească drepturile solicitate pe toată perioada menționată în acțiune, mai ales că legislativul și executivul nu pot anula drepturi deja câștigate, rezultate din raporturi juridice de muncă, precum și că suspendarea exercitării acestor drepturi a fost arbitrară și neconstituțională.
La termenul de judecată din data de 24.03.2009, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune pentru perioada 1.01.2004-21.05.2004, pe care a pus-o în discuția părților prezente și pe care admis-o motivat de faptul că suspendarea exercițiului dreptului la sporurile solicitate de reclamanți a intervenit abia la data de 22.05.2004, prin pct.7 din Legea nr.164/2004, astfel că, pentru perioada anterioară suspendării, aceste drepturi puteau fi solicitate, lucru pe care însă reclamanții nu l-au făcut. Or, raportat la data introducerii acțiunii, rezultă că s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, care a început să curgă la data de 22.05.2004 -, astfel că este prescris dreptul reclamanților la acțiune pentru perioada 1.01.2004-21.05.2004.
Prin sentința nr.189 din data de 7 aprilie 2009 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamanți pentru perioada 22.05.2004 până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Primăriei comunei, în calitate de funcționari publici, calitate în care au solicitat pârâților acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător gradului /treptei de ierarhizare - ambele în procent de 25% din salariul de bază, prevăzute de dispozițiile art.29 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 (care ulterior a devenit art.31), însă pârâții au refuzat acordarea acestora.
Tribunalul a reținut că sporurile solicitate de către reclamanți au fost inițial reglementate prin dispozițiile Legii nr.161/2003, care a modificat și completat Legea nr.188/1999, astfel că prin art.29 al.1 lit.c și d din acest ultim act normativ s-a stabilit că salariul unui funcționar public este compus și din suplimentul postului și suplimentul gradului. Totodată, potrivit dispozițiilor art.XXV din Legea nr.161/2003, dispozițiile privind cele două sporuri au devenit aplicabile începând cu data de 1.01.2004.
A reținut tribunalul că începând cu data de 22.05.2004, aplicarea dispozițiilor art.31 al.1 lit.c și d (care reglementau cele două sporuri solicitate de reclamanți) din Legea nr.188/1999 a fost suspendată prin acte normative succesive (Legea nr.164/2004, nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006 ) până la 1.01.2007.
Tribunalul a reținut că, deși este prevăzut în mod expres faptul că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare, neexistând nici un act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de către reclamanți.
Tribunalul a apreciat că executarea concretă a dispozițiilor art. 31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 este atributul exclusiv al Administrației, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
Tribunalul a constatat că, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui Administrației/ Executive, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Tribunalul a reținut și faptul că reglementarea din Legea nr.188/1999 stabilește doar vocația generală a reclamanților de a beneficia de drepturile respective, vocație ce va deveni efectivă în momentul reglementării condițiilor de acordare a acestora, această soluție fiind stabilită și de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu ocazia sedinței Comisiei de unificare a practicii judiciare din 19 noiembrie 2008.
Tribunalul a apreciat că, raportat la legislația existentă în materia salarizării funcționarilor publici și la considerentele expuse, solicitarea reclamanților de a fi obligați pârâții la plata celor două sporuri în cuantum de 25% din salariul de bază fiecare este neîntemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art.18 din Legea nr.554/2004, a respins acțiunea, pentru perioada 22.05.2004 până la data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la data încetării raporturilor de serviciu ale reclamanților, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții-reclamanți, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Susțin recurenții-reclamanți că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reclamanților privind obligarea intimatelor la acordarea sporurilor reprezentând suplimentul de post și cel corespunzător treptei de salarizare considerând în esență că deși recurenții-reclamanți sunt îndreptățiți la plata acestor două sporuri, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, care să stabilească în mod concret cuantumul acestora, acordarea efectivă a acestor sporuri nu poate fi admisă de către instanță.
Astfel, susțin recurenții-reclamanți, prin acțiunea introductivă au solicitat obligarea intimatelor pârâte la plata suplimentului de post și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ambele în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.01.2004 până la data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la data încetării raporturilor de serviciu ale recurenților-reclamanți, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Arată recurenții-reclamanți că în mod corect instanța de fond a constatat că pentru perioada 1.01.2004 - 2205.2004 dreptul la acțiune s-a prescris, deoarece suspendarea exercițiului acestor drepturi a intervenit abia la 22.05.2004 și deci până la acea dată, pentru perioada anterioară suspendării aceste drepturi puteau fi solicitate pe calea unei acțiuni în instanță.
Susțin recurenții-reclamanți că, pe fondul cauzei, pentru perioada ulterioară încetării suspendării, adică începând cu 22 mai 2004, instanța de fond a constatat că într-adevăr, în baza dispozițiilor legale în materie - art.31 lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 aceștia sunt îndreptățiți la acordarea celor două sporuri salariale însă acțiunea a fost respinsă pe considerentul că suplimentul pentru post și suplimentul pentru treapta de salarizare sunt prevăzute generic în Legea nr.188/4999 modificată, în art.31 lit.c și lit.d, precum și pentru faptul că această soluție a fost adoptată de în ședința Comisiei de unificare a practicii judiciare din 19 noiembrie 2008.
Susțin recurenții-reclamanți că argumentele care au determinat respingerea acțiunii reprezintă de fapt o interpretare greșită a Legii nr.188/1999.
Astfel, precizează că au depus la instanța de fond, odată cu acțiunea introductivă (filele 15 și 17 din dosarul de fond) un tabel privind sumele care ar trebui acordate funcționarilor publici pentru suplimentul de post și un tabel privind sumele care trebuiau acordate funcționarilor publici privind suplimentul pentru treapta de salarizare, tabele care stabilesc în concret sumele aferente celor două sporuri, pentru fiecare funcționar public din cadrul intimatei Primăria comunei și Consiliul Local, și care sunt semnate chiar de primarul comunei, purtând ștampila Primăriei Comunei.
Susțin recurenții-reclamanți că tocmai existența acestor situații însușite prin semnătură și ștampilă de către primarul comunei, adică de reprezentantul în teritoriu al puterii executive, îndeplinește condiția care în concepția instanței de fond lipsea pentru ca recurenților reclamanți să li se acorde efectiv aceste sporuri.
Recurenții-reclamanți consideră că lipsa existenței unui act în sensul arătat de instanța de fond în considerente este acoperită, având în vedere, pe de o parte că însuși reprezentantul în plan local al puterii executive - primarul localității - a avut cunoștință încă din 27 octombrie 2008 de cuantumul sumelor ce li se cuveneau funcționarilor publici, iar pe de altă parte că pe aceleași tabele se afla și semnătura și ștampila reprezentantului serviciului contabil.
Precizează recurenții că nici cel de-al doilea argument care în concepția instanței de fond vine să întărească soluția pronunțată de aceasta privind respingerea acțiunii este soluția stabilită de la 19 noiembrie 2008, nu poate fi primită, întrucât această soluție nu este pronunțată ca urmare a unui recurs în interesul legii și nu poate produce efectele obligatorii prevăzute de art.329 Cod procedură civilă.
Susțin recurenții-reclamanți și faptul că aducând ca argument pentru respingerea acțiunii soluția stabilită în ședința Comisiei de unificare a practicii judiciare a, instanța de fond încalcă însăși dispozițiile art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Solicită recurenții-reclamanți a se admite recursul, a se modifica sentința nr.189/7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, iar pe fond admiterea în parte a acțiunii în sensul obligării intimatelor la plata suplimentului de post și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu 22 mai 2004 până la data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților-recurenți, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului - 22 mai 2004 la data plății efective.
Legal citate, intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare, astfel cum prevăd dispozițiile art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 189/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dreptul funcționarilor publici la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost introdus prin Legea nr. 161/2003, care a modificat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 189/1999, devenit art. 31 după republicarea din anul 2007.
Aceste drepturi au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004, suspendare care și-a produs efectele până la data de 1.01.2007.
Instanța de fond a reținut în mod corect că această suspendare nu echivalează cu desființarea dreptului la acordarea celor două sporuri, astfel încât nu se poate considera că acest drept nu a existat pentru perioada în care exercițiul său a fost doar suspendat.
Curtea reține că prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 189/1999 se recunoaște dreptul funcționarilor publici la acordarea celor două sporuri fără a stabili cuantumul acestora, nici în sumă fixă și nici în sumă procentuală raportată la salariul de bază.
Una din condițiile de fond ale unui raport juridic este reprezentată de existența unui obiect al raportului juridic care să fie determinat sau determinabil.
În cazul de față, obiectul raportului juridic între funcționarul public și autoritatea publică îl reprezintă dreptul funcționarului la acordarea celor două sporuri, respectiv obligația corelativă a autorității de a acorda aceste sporuri.
Acest obiect nu este însă nici determinat și nici determinabil, deoarece nu s-a stabilit cuantumul celor două sporuri, iar autoritatea publică nu poate fi obligată să acorde un spor fără a se preciza cuantumul acestuia.
Acest cuantum se poate stabili prin lege sau alt act normativ având forța juridică a legii, printr-un act normativ având forța juridică inferioară legii sau pe calea unui acord colectiv între autoritatea publică și funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul acesteia.
Curtea mai reține că până în prezent nu s-a stabilit cuantumul celor două sporuri printr-un act normativ, colectiv sau individual, astfel încât obligația autorității publice de acordarea sporurilor, obligație cunoscută de lege, nu poate forma obiectul unei acțiuni în justiție.
Reclamanții au solicitat acordarea celor două sporuri în cuantum de 25 % din salariul de bază, fiecare, fără ca vreo dispoziție legală să stabilească acest cuantum.
În mod legal prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanți deoarece legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție și nu există niciun act normative care să eglementeze cuantumul sporurilor solicitate de reclamanți.
În consecință, Curtea constată că nu există un drept subiectiv al funcționarului public la acordarea celor două sporuri, un astfel de drept existând în patrimoniul funcționarilor publici din momentul stabilirii cuantumului sporului.
Curtea reține și faptul că soluția adoptată de instanța de fond este în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr.820/2008 deoarece cuantumul celor două sporuri nu a fost stabilit prin nici un act normativ.
Față de cele reținute, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G și, toți cu domiciliul ales la cabinetul de avocatură din P, str.-,.14 F,.3,.10, județul P împotriva sentinței nr.189 din data de 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtelePRIMĂRIA COMUNEI, prin primar,cu sediul în comuna, județul P șiCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
Red.VG/CC
10 ex/02.11.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
