Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 126/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 126
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1984 din 28.09.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimatul- reclamant și intimații-pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează că intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Saî nregistrat la data de 09.01.2008 întâmpinare.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 1984 pronunțată la data de 28 septembrie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâților INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN S și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu consecința obligării lor la plata către reclamant suma de 1.213 lei drepturile bănești reprezentând prime de concediu pe anii 2004 - 2005, exprimată brut, actualizată cu rata inflației începând cu data plății efective.
De asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrativ împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, care a fost obligat să vireze pârâtului suma mai sus arătată și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliției al Județului
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul S în perioada 2004 - 2005, iar potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, printre drepturile polițiștilor enumerate în cuprinsul art. 28 se prevede la lit. e și dreptul acestora la concedii de odihnă, concedii de studii și învoiri plătite, concedii fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre de guvern. În aplicarea acestei prevederi, prin art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, s-a stabilit dreptul polițistului de a beneficia la plecarea în concediu de o primă de vacanță egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, care se impozitează separat. S-a susținut că aceste prevederi legale au devenit neaplicabile anterior anului 2002 prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, urmată ulterior de menținerea acestei măsuri prin legile anuale al bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004.
Totodată, prima instanță a mai reținut că aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005 care au suspendat acordarea drepturilor respective.
Or, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului S s-a apreciat că acesta are calitate întrucât potrivit art. 40 lit. c din Legea nr. 53/2003, angajatul este obligat să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar între reclamant și pârâtul de rând II există raporturi de muncă generate de dispozițiile Codului Muncii.
În privința cererii de chemare în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, instanța de fond a admis-o având în vedere disp. art. 60 și urm. pr.civ. precum și disp. art. 57 din nr.OG 38/20003 și art. 19 din Legea nr. 500/2002, constatând că bugetul de stat este gestionat de către chematul în garanție, care coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar, dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscale bugetare și aprobă clasificațiile bugetare precum și a modificărilor acestora emițând norme metodologice, precizări și instrucțiuni prin care se stabilesc practicile și procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea și plata cheltuielilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantului, precum și a cererii de chemare în garanție îndreptate împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, susținându-se că nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamantul, astfel încât acesta să fie îndreptățit să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar,.arătând că nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat în cauză, în condițiile codului d e procedură civilă.
A apreciat chematul în garanție că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specifici atât în ceea ce privește normele de drept substanțial cât și în privința normelor procedurale, iar raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere de chemare în garanție.
De asemenea, chematul în garanție a invocat dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Analizând recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1. Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca o măsură de sancționare a creditorului care nediligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. În speță, însă, reclamanților nu li se poate imputa o stare de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia.
2. Apărările chematului în garanție referitoare la lipsa calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, raportat la faptul că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific, raportul dintre pârât și chematul în garanție nefiind unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere, astfel încât între Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există o obligație de garanție nu pot fi primite având în vedere că instituția chematului în garanție nu este una specifică dreptului muncii iar raporturile dintre partea care consideră că poate cădea în pretenții și partea care poate fi obligată în această ipoteză este una de drept comun.
Cât privește critica Ministerului Economiei și Finanțelor privind modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a acestuia se poate observa că obiectul cererii viza doar asigurarea întocmirii proiectului de buget și alocarea de fonduri necesare plății sumelor de bani cu titlu de drepturi salariale reprezentând prime de vacanță pentru ipoteza că pârâta va cădea la rândul ei în pretenții.
Deși instanța de fond a respins cererea pentru alte considerente, Curtea apreciază că aceasta nu era necesară deoarece dacă, prin ipoteză, pârâtele ca instituții bugetare vor fi ținute la plata drepturilor bănești către reclamant acestea vor apela la Trezoreria statului gestionată de chematul în garanție care va trebui să execute hotărârea justiției. A admite în sens contrar ar însemna să expunem reclamanții unui arbitrariu în ceea ce privește caracterul executoriu al hotărârilor instanței și să se rețină culpa instituțiilor statului care nu au făcut tot posibilul pentru a pune în valoare aceste hotărâri cu grave consecințe pe terenul art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale așa după cum reiese fără echivoc din Hotărârea din 6 septembrie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Săcăleanu contra României.
În consecință, Curtea reține că cererea de chemare în garanție a fost soluționată în mod corect astfel încât recursul nu este întemeiat și nici să conducă la reformarea hotărârii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de chematul în garanție ca fiind nefundat, iar în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1.pr.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și la dispozițiile legale enunțate anterior îl va respinge și va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1.984 din 28 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - G - - -
Red.
Dact /2 ex./23.01.2008.
Jud.fond.,.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
