Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 127/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 127
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ precum și recursul declarat de pârâtul-chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2010 din 04.10.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimatul-pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile formulate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează că intimații- reclamanți au înregistrat la data de 16.01.2008 o copie a OUG nr. 146/19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, pentru a fi avută în vedere la soluționarea cauzei.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.010 din 04.10.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaja fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUINALUL S și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B și, în consecință, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților primele de vacanță pentru perioada 2001, 2005 și 2006, sume ce urmează a fi actualizate la data efectuării plății.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B împotriva MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, pe care îl obligă să aloce fondurile necesare plății primelor de vacanță către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, reclamanții au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Această prevedere legală a fost suspendată succesiv, însă aceste dispoziții legale de suspendare pot fi apreciate ca abuzive, în condițiile în care pârâții au apreciat că dreptul la prima de concediu nu se mai acordă pentru perioada cât a fost suspendat.
Totodată, prima instanță a mai reținut că aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
Or, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime, iar Constituția României prevede la art. 53 situațiile în care restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți poate fi dispusă, în speță nefiind identificate nici una din aceste situații.
Mai mult, arată prima instanță, Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Având în vedere aceste considerente, prima instanță a apreciat că suspendarea dreptului nu înseamnă și pierderea lui, astfel încât a admis acțiunea reclamanților și a cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice, obligându-l pe acesta din urmă să aloce fondurile necesare plății primelor de vacanță către reclamanți.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin solicitând admiterea recursurilor.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj prin recursul său apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind neîntemeiată, deoarece dreptul la prima de vacanță pentru anii 2005 și 2006 fost suspendat, iar pentru anul 2001 intervenit prescripția și nici o prevedere legală nu reglementează în mod expres acest drept, astfel că acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție a considerat hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică în temeiul disp. art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii în tot a cererii privind acordarea sumelor reprezentând prime de vacanță pentru anii 2001, 2005 și 2006.
A mai arătat pârâtul că deși prin art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 s-a reglementat acordarea primei de vacanță pentru funcționarii publici, aceste dispoziții au devenit neaplicabile anterior anului 2002 prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art. 3 alin. 1 din G nr. 33/2001, urmată ulterior de menținerea acestei măsuri prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004.
De asemenea s-au învederat și disp. Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice din care reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar Ministerul Public fiind o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, astfel încât obligația de plată către reclamanți a drepturilor pretinse actualizate cu rata inflației nu este întemeiată și nu se justifică.
Astfel în condițiile în care neacordarea sumelor constând în prime de vacanță nu este imputabilă pârâtului, nu se justifică pretenția reclamanților de a li se plăti despăgubiri la nivelul indicelui de inflație, de la data nașterii dreptului.
A mai arătat pârâtul că formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice fac obiectul Legii finanțelor publice, conform căreia angajarea cheltuielilor bugetare se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate conform legii, iar în condițiile în care disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate succesiv, nu mai există nici un temei legal pentru acordarea drepturilor ce fac obiectul litigiului.
Pe de altă parte, beneficiul drepturilor salariale suplimentare nu constituie un drept constituțional fundamental, legiuitorul fiind pe deplin îndreptățit să le acorde, să le modifice sau să înceteze acordarea lor.
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru anul 2001 pârâtul a arătat că drepturile aferente anului 2001 sunt prescrise, în temeiul disp. art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Prin recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului S, formulat în numele Ministerului Finanțelor Publice, s-a solicitat desființarea sentinței civile atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca inadmisibilă.
Pe cale de excepție s-a reiterat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât acesta nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar instituția juridică a chemării în garanție nu este aplicabilă în cazul litigiilor de muncă, cu atât mai mult cu cât între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Public nu a corectat periodic drepturile reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În susținerea recursului au fost invocate disp. art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 386/2007, art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 500/2002 și art. 15 alin. 1 și 3 din același act normativ, precum și prev. art. 2 și 3 din nr.OG 22/2002, relevându-se faptul că Ministerul Public, ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar, motiv pentru care cererea sa de chemare în garanție este inadmisibilă.
Din cele arătate mai sus rezultă fără echivoc faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Public și nicidecum din cel al Ministerului Finanțelor Publice.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate din următoarele considerente.
În esență, motivarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj se întemeiază pe inexistența unei baze legale pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Se apreciază că în condițiile în care măsura suspendării acestor prevederi a fost operantă potrivit textelor legale la care s-a făcut referire și în întâmpinare, acordarea drepturilor solicitate de către reclamanții pentru perioada 2001 - 2006 este fără temei legal.
Curtea consideră că aceste susțineri nu pot fi reținute, sentința pronunțată de către prima instanță fiind legală și temeinică, în condițiile în care a fost apreciată în mod corect starea de fapt și s-au aplicat prevederile legale care recunoșteau drepturile ce fac obiectul litigiului în favoarea reclamanților, prin prisma dispozițiilor constituționale.
Astfel, instanța achiesează la susținerea conform căreia, deși se recunoaște aplicabilitatea textelor legale care au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, prin această suspendare succesivă în ceea ce privește acordarea primei de vacanță, dreptul în sine nu a fost restrâns ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv.
Or, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii care presupune și concediul de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către pârâți, reclamanții fiind funcționari publici ai pârâului Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și, în consecință, pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Luând în considerare toate cele mai sus expuse, va fi înlăturată susținerea din recursul pârâților conform căreia nu există o bază legală pentru acordarea dreptului ce face obiectul judecății, baza legală constând tocmai în textul legal mai sus arătat, titularii lui putând și trebuind să se bucure efectiv de el.
Astfel, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prev. de disp. art. 34 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat pe perioada 2001 - 2006 prin OUG nr. 33/2001 și legile succesive ale bugetului de stat, aceasta suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitata, respectiv anii 2001 - 2006, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat și nu înlăturat.
Având in vedere ca, cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente dispozițiile Codului Muncii care la art. 295 alin. 2 dispune că "prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de munca respective".
Pe de altă parte, reclamanții au învederat, întemeiat, că însăși suspendarea dreptului privind prima de vacanța, prin textele de lege mai sus amintite este neconstituțională si nelegală, având în vedere și rev.p. art. 38 din Codul muncii, ca și reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă, care sunt imperative, statuând că: "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. "
Acest text trebuie coroborat cu prevederile art. 53 alin. 1 și art. 15 alin. 2 din Constituția României, care, contrar susținerilor din recurs, sunt de aplicabilitate generală.
În mod corect a dispus prima instanță și ca sumele acordate să fie actualizate cu rata inflației, deoarece este incident principiul reparării integrale a prejudiciului și disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Curtea apreciază că susținerile referitoare la împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune având ca obiect primele de vacanță aferente anului 2001 nu sunt fondate, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus dreptul reclamanților nu poate fi considerat născut și actual decât la momentul încetării oricărei cauze de suspendare.
Este astfel neavenită invocarea excepției prescripției extinctive, întrucât aceasta a fost instituită ca o măsură de sancționare a creditorului care nu este diligent și nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege, respectiv a pasivității acestuia.
Or, în condițiile în care reclamanților nu li se poate imputa o astfel de pasivitate, fiind operante prevederile legale mai sus arătate privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu, și, implicit, a mijloacelor legale pentru realizarea acestuia, aceștia nu pot fi sancționați.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat și că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate, reținându-se și faptul că în privința primelor de concediu aferente anului 2001, dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi considerat ca fiind născut, atâta vreme cât el a fost suspendat prin voința legiuitorului, ci abia la momentul la care a încetat orice cauză de suspendare sau de neaplicare a acestor prevederi legale.
De altfel, legiuitorul a simțit nevoia să intervină, corectând situațiile ivite prin adoptarea nr.OG 146 din 19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 publicată în Monitorul Oficial, partea a I-a nr. 877/20.12.2007 ( 28 dosar).
În consecință, aplicând art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursurile declarate urmează a fi respinse ca nefondate, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
În ceea ce privește recursul declarat de chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentantul său S, Curtea îl apreciază ca tardiv, urmând să-l respingă ca atare.
Astfel potrivit disp. art. 301.pr.civ. "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii", iar în cazul de față, actele și lucrările dosarului atestă că pentru această parte, comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 6 noiembrie 2007, iar recursul a fost înregistrat la data de 30 noiembrie 2007, depășindu-se termenul legal care a expirat la data de 22 noiembrie 2007 ( 47, dosar fond și 13, dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
1. Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 2.010 din 4 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
2. Respinge ca tardiv recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - G - pt.- -
din serviciu, prezenta
s-a semnat de noi,
PRIM-GREFIER,
Red.Gh.
Dact./2 ex./30.01.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
