Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1279/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 09.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1279
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile promovate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C-S în contradictoriu cu reclamantul-intimat împotriva sentinței civile nr.524/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș -secția comerciala și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantului intimat avocat, lipsă fiind pârâții recurenți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administra, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.10034/30/22.12.2008 scutita de taxa de timbru, reclamantul a solicitat obligarea pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMIISTRATIVE si AL PILIȚIEI DE FRONTIERĂ C S la plata primei de concediu pe anii 2002 și 2003, conform art.37 al.2 din OG nr.38/2003, rep, sume actualizate in raport cu rata inflației la data plații efective.
Tribunalul prin sentința civilă nr. 524/11.05.2009 a admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâții Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera C-S și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, la plata către reclamat a drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, care se impozitează separat pentru anii 2002 și 2003, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei, până la data plații efective a primei de concediu.
In motivarea sentinței s-a reținut că reclamantul are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002, privind statutul polițistului.
Se arată că în acord cu art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, care atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu fiind o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor prevede ca " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Se reține în motivarea sentinței că raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG nr.38/2003, rep.
Instanța a menționat că este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Este reala și afirmația celor doi pârâți, conform căreia, aceste suspendări nu contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confunda cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacența indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituționala sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Se arată că, cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența lui.
Se învederează în considerentele sentinței ca normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2002- 2003 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logica, sistematica și cronologica a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că" dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea pana la un termen cert si determinat a aplicării a acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
In același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta norma internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Se arată că prin neacordarea primelor de vacanță funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și aceasta măsura nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasata într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici, pentru care Legea 188/1999, rep, prevede prima de concediu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C-S, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S arată că instanța de fond a pronunțat o sentință cu aplicarea greșită a legii, instanța depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că a extins aplicarea în timp a unui act normativ.
Se invocă și prevederile art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care dispune:"(2) Până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
În fapt, se arata ca este vorba despre Legea nr. 138/1999, act normativ care nu prevede beneficiarul acestui drept, respectiv prima de concediu. Rezultă așadar fără nici un dubiu că prima de concediu solicitată de reclamanți nu are suport legislativ pentru perioada 2002-2003.
De asemenea se mai arată că prevederile Legii nr. 172/10.10.2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006, care în articolul unic dispune:" Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență,conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membri corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare".
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, OG nr. 38/2003, Legea nr.138/1999.
Pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE în motivarea recursului arată că în perioada 01.01.2002 - 24.08.2002, instituția pârâtă purta denumirea de Ministerul d e Interne, organizarea și funcționarea ei fiind reglementate prin Legea nr. 40/1990.
Se arată că potrivit art. 4 din acest act normativ "Din Ministerul d e Interne fac parte: poliția, trupele de jandarmi, trupele de pompieri, unitățile de pașapoarte, controlul trecerii frontierei și evidența străinilor, precum și arhivele statului".
In ceea ce privește personalul acestei instituții, art. 8. prevede că "Personalul Ministerului d e Interne se compune din militari și salariați civili" iar art. 22 stabilește că militarii din Ministerul d e Interne au drepturile și obligațiile prevăzute în normele legale pentru militarii forțelor armate ale României iar salariații civili sunt supuși dispozițiilor Codului muncii și celorlalte norme legale referitoare la drepturile și îndatoririle acestora.
Așadar,se menționează că în perioada respectivă, în structura Ministerului d e Interne sau a Poliției Române nu existau funcționari publici.
Polițiștii aveau calitatea de cadre militare, aveau grade militare de ofițeri și subofițeri, iar drepturile și obligațiile lor erau cele stabilite de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului chil din aceste instituții.
" Potrivit prevederilor Legii nr. 26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, s-a prevăzut că polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice, însă totodată, în acest act normativ se mai prevede la art. 54 că "în termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului spre aprobare proiectul de lege privind statutul polițistului".
Așadar, se dorea ca Legea nr. 26/1994 să prefațeze noua reglementare a statului polițiștilor, în cuprinsul căreia urma să se reglementeze demilitarizarea poliției.
Se menționează ca Legea nr. 360/2002, care a consacrat calitatea polițiștilor de funcționari publici cu statut special nu a intrat în vigoare,decât la data de 24.08.2002, iar până la această dată intimații - reclamanți au avut calitatea de militari, au purtat grade militare și au beneficiat de drepturile salariale aferente acestei categorii profesionale.
Pârâtul Aaf ormulat și întâmpinare, arătând că pentru perioada 24.08.2002 - 31.12.2003, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, polițiștii - care aveau calitatea de cadre militare - au dobândit calitatea de funcționari publici cu statut special, realizându-se inclusiv o echivalare a fostelor grade militare deținute cu noile grade profesionale, conform art. 73 din Legea nr. 360/2002.
Potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statuând funcționarilor publici, republicată, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".
Astfel, potrivit art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 "Până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
Actul normativ la care face trimitere textul citat este Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar această lege nu prevede acordarea primei anuale de concediu.
De altfel, salarizarea polițiștilor se realiza în temeiul acestui act normativ și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002, perioadă în care aveau calitatea de militari, și nu de funcționari publici cu statut special.
Așadar, pentru anii 2002-2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999, iar în baza acestor prevederi,! polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
În sprijinul celor expuse sunt și prevederile nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 -2006. onorata instanță de recurs să constate că această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 172/2008, care modifică textul inițial al ordonanței în sensul că articolul 1, alineatul 2 va avea următorul cuprins:
"Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. 1: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare."
Se arată că în acord cu art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".
Așadar, se menționează ca polițiștilor le sunt aplicabile, în principal, prevederile Legii nr. 360/2002, care are caracter de normă specială, iar în domeniile neacoperite de acest act normativ, le sunt aplicabile" prevederile normei generale, reprezentate de Legea nr. 188/1999.
Se precizează că salarizarea polițiștilor a fost reglementată la art. 22 alin. 5 din ea nr. 360/2002, care prevede că "Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Pentru perioada 24.08.2002 (data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002) - 01.01.2004, modul de salarizare a polițiștilor era cel stabilit de Legea nr. 360/2002.
Astfel, potrivit art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 " la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
Actul normativ la care face trimitere textul citat este Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar această lege nu prevede acordarea primei anuale de concediu.
Legal citat, reclamantul - intimat a formulat întâmpinare prin care a arătat că instanța de fond, în mod just a reținut că potrivit art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003, republicată, s-a prevăzut că, funcționarii publici, la plecarea în concediul de odihnă, au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar la data intrării în vigoare a OG38/2003, republicată pârâtele-recurente nu au respectat această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
In considerentele întâmpinării arată că deși a fost suspendat, nu se poate interpreta că acest drept nu a existat, suspendarea neechivalând cu înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție nu i-a fost înlăturată existența în perioada anilor 2004-2006.
Se menționează ca potrivit disp. art. 78 alin. 2 din Legea 360/2002, privind statutul polițiștilor: "până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
Astfel, arată reclamantul că începând cu data de 24.08.2002 (data intrării în vigoare a Legii 360/2002) și până la intrarea în vigoare a OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, respectiv până la data de 01.01.2004, polițiștilor le-au fost aplicabile dispozițiilor referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (Legea 188/1999) iar nu dispozițiile privind salarizarea prevăzută de Legea 188/1999.
În concordanță cu prevederile art. 78 (1) din Legea nr. 360/2002, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și ale altor acte normative în vigoare, aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specific polițistului.
Se învederează că față de aceste dispoziții legale invocate, rezultă că prima de concediu este o component a drepturilor salarale ce se circumscriu raportului de serviciu al polițistului, fiind incidente în cauză dispozițiile Legii 188/1999, că actele normative care au suspendat acest drept nu pot avea efect anularea lui, așa cum a reținut și prin Decizia XII/05.02.2007, pronunțată în interesul legii și că dreptul la prima de concediu pentru perioada 2001-2006 este constatat prin OUG nr. 146/2007, act normative care reconfirmă dreptul polițiștilor la prima de concediu, prin reglementarea plăților restante, plăți pe care pârâtele-recurente nu înțeleg să le facă, ignorând pur și simplu aceste dispoziții legale, pentru ca cei îndreptățiți să fie nevoiți să apeleze la instanțele de judecată.
Examinând recursurile de față, prin raportare la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod proc civ și la motivele de recurs invocate în cererea de recurs, văzând înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Curtea reține că reclamantul își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002, privind statutul polițistului.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata primei de concediu aferentă anilor 2002 și 2003,
În rezolvarea acestei chestiuni, instanța observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, - prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție "pentru a se asigura" - potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă - "interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
De asemenea, instanța reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Din deciziile menționate anterior rezultă că polițiștii beneficiază de acordarea primei de concediu pentru perioada anilor 2004 - 2006 în baza dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Reclamantul solicită însă acordarea primei de concediu pentru perioada anterioară celei menționate în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv pentru anii 2002 și 2003, invocând dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Reclamantul susține că dispozițiile din Statutul funcționarilor publici le sunt aplicabile, întrucât polițiștii sunt funcționari publici cu statut special.
Așadar, problema în discuție este dacă până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 38/2003, sunt aplicabile polițiștilor dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind salarizarea funcționarilor publici.
În soluționarea acestei chestiuni, Curtea observă că statutul reclamanților este reglementat prin Legea nr. 360 din 6 iunie 2002, privind Statutul polițistului, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, fiind ulterior modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 281/2003; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2003, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 101/2004); prin Legea nr. 101/2004; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2004, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2005); prin Legea nr. 562/2004; și prin Legea nr. 24/2005.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, "polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului".
De asemenea, potrivit art. 78 alin. 1 din aceeași lege, "dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare".
Art. 78 alin.2 din Legea nr. 360/2002, prevede însă că "până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
În raport cu dispozițiile 78 alin.2 din Legea nr. 360/2002, instanța constată că reclamantului ii sunt aplicabile - până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor, respectiv a Ordonanței de Guvern nr. 38/2003 - dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv dispozițiile Legii nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Așadar, instanța reține că pentru perioada 2002-2003 nu sunt aplicabile în cazul reclamantului dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ci dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind acordarea primei de concediu nu sunt aplicabile reclamanților pentru perioada 2002-2003, iar dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar nu prevăd acordarea primei de concediu, instanța constată caracterul nefondat al cererii formulate de reclamant.
Totodată Curtea constată că susținerea reclamantului privind discriminarea nu pot fi reținute în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale 1325/4.12.2008 s-a reținut ca prevederile OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde interesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
In motivarea deciziei Curții Constituționale se arată ca prev OG 137/2000 contravin disp.art.1 al.4 Constituția Romanii privind principiul separației puterilor și art. 61 al.1 potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării deoarece numai Parlamentul și prin delegare legislativa și Guvernul au competenta de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală iar instanțele judecătorești au misiunea constituționala de a realiza justiția adică de a soluționa aplicând legea,litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
Cu această motivare, instanța va admite recursurile promovate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C-S și va modifica sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile promovate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C-S în contradictoriu cu reclamantul-intimat împotriva sentinței civile nr.524/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș -secția comerciala și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red.DD - 11.11.2009
Tehnore 11.11.2009
2 expl/SM
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
