Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 21.07.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1282

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 916/03.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Arad -secția de contencios administrativ si fiscal în contradictoriu cu reclamantul

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare din partea reclamantului intimat.

Față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actului administrativ fiscal seria - nr.- din 09.11.2007, reprezentând chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 5.770 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.

Prin sentința civilă nr. 916/03.06.2009, pronunțată în dosar nr-,

Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.770 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 din nr.OG92/2003 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,00 lei și a respins acțiunea pentru anularea actului administrativ seria - nr.-/09.11.2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a importat în luna iulie 2006 un autoturism marca, an de fabricație 2002 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 5.770 lei (fila 6).

În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.

Se retine de către instanța ca întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.

Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.

Se învederează ca art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.

Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.

Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.

Prin Decizia nr.499/07.04.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.

Se constată că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Se menționează că acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit.d din nr.OG92/2003.

Se arată că în aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de pentru restituirea taxei (fila 9).

Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.

În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului administrativ seria - nr.-/09.11.2007 emisă de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actele nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit. c din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamant și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit. h din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.

Împotriva sentinței civile nr. 916/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, criticând în primul rând pentru nelegalitate sentința menționată, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

In motivarea cererii de recurs, s-a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii sub dublu aspect și anume, primul se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, echivalează că existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.

Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului, invocând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004

A doua excepție de ordine publică invocată este lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, arătând că în materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională Fiscală, potrivit art. 495/2007.

Se arată că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești.

Se reține că potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României,"Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.

În ceea ce privește fondul cauzei arată că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât, regimul taxei speciale pentru autoturism, care a intrat în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007, înlocuit de fapt regimul accizelor prevăzut de Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.

Totodată se precizează că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

Tot pe fondul cauzei solicită să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare OUG nr.50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, OUG nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior promovării hotărârii atacate. În aceste condiții solicită să se aibă în vedere aceste modificări legislative,agreate de Uniunea Europeană și să se dispună în consecință.

În condițiile legislative prezente, recurenta arată că acțiunea reclamantei este parțial fără obiect, arătând că începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 cu Normele Metodologice de aplicare stabilite prin HG.

Reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, precizând în esență că nu datorează o taxa de înmatriculare care contravine dispozițiilor comunitare.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de restituire a sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A cu titlul de taxă de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal.

Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Și aceasta întrucât, chitanța seria - nr.-/09.11.2007 eliberată de Trezoreria Mun. A, atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul A, a sumei de 5770 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul marca, an de fabricație 2002, iar ulterior, la data de 15.05.2008, reclamantul a înregistrat cererea de restituire a acestei sume, pârâta A răspunzând negativ la această solicitare, prin adresa emisă(fila 7 dosar fond).

Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.

Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.

Totodată, în ceea ce privește celalalt aspect de inadmisibilitate invocat de recurenta, în sensul că acțiunea nu ar intra în sfera de reglementare a contenciosului administrativ, menționăm că acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din nr.OG92/2003.În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de pentru restituirea taxei (fila 9).

Astfel fiind, Curtea urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii.

Totodată Curtea respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a A, având în vedere că răspunsul dat reclamantului-intimat cererii sale de restituire a taxei de prima înmatriculare a fost emis de parata, căreia i-a fost adresata in mod corect cererea de restituire a taxei de prima înmatriculare.

Totodată, prin aplicarea dispozițiilor comunitare care au prioritate față de legea națională, instanța de fond nu a depășit limitele generale de competenta, aceasta având obligația legala de a face aplicarea prevederilor legale.

Cu privire la cererea de recurs, Curtea observă că recurenta a invocat lipsa parțială de obiect a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare, precum și netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei de poluare stabilite conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.

În consecință, se impune analizarea efectelor pe care le produce intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra regimului juridic al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamant.

În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:

Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.

Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.

Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..

Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.

Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.

În al doilea rând, taxa la care face referire Ordonanța de Urgență nr. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta FINANȚELOR PUBLICE A în contradictoriu cu reclamantul împotriva sentinței civile nr. 916/03.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică azi, 05 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Prima instanță - Tribunalul Arad

Judecător -

Red.DD-09.11.2009

Tehnore 09.11 2009

2 expl/SM

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma, Rodica Olaru, Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Timisoara