Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 136/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.136 / Dosar nr-
Ședința publică din data de 26 februarie 2008
Complet compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B împotriva sentinței civile nr.3603/C/6.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-/62/2007, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică 19 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 3603/COM/06.11.2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul teritorial d e Muncă și în consecință: a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând primele de vacanță aferente anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 actualizate cu rata inflației în cuantum total de 2.248 lei.
A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: prima de concediu a funcționarilor publici are originea in art. 34, alin.2 din legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit căruia funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu care se impozitează separat".
in anii care au urmat aplicare acestui articol de lege a fost suspendat prin OUG nr.33/2001 si prin legile bugetului de stat pana la 31.12.2006.
Instanța de fond a reținut că, dispozițiile legale privind suspendarea aplicării prevederilor art.34, alin.2 din legea nr.188/1999 referitoare la acordarea primei de vacanță nu conține nici o referire cu privire la desființarea dreptului, respectiv ci numai cu privire la suspendare exercițiului ori la prelungirea termenului de punere in aplicare ceea ce înseamnă ca acest drept exista.
Examinând dispozițiile de suspendare a constatat că acestea contravin art.41 si art.53 din Constituția României, deoarece prima de vacanta reprezintă un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului la munca, acest drept nu poate fi restrâns in mod discriminatoriu si contrar echității impuse de o societate democratica.
Suspendarea acordării drepturilor in cauza contravin si dispozițiilor art.38 din Codul muncii, conform cărora"Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovita de nulitate.
In consecință, se impune acordarea drepturilor bănești reprezentând primele de vacanta, astfel cum au fost solicitate prin acțiune.
In ceea privește actualizarea sumelor reprezentând primele de vacanta, instanța a constatat că neachitarea lor in termenul legal, a cauzat celor îndreptățiți un prejudiciu, ca urmare lipsei de folosință a banilor respectiv, prejudiciu care trebuie reparat potrivit art.1082 si 1084 Cod civil.
Față de aceste considerente, apreciind ca fiind lipsita de efecte juridice suspendarea acordării primelor de vacanta pe anii 2001- 2006 in baza art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicata, instanța a admis acțiunea si obligat pe pârâtă sa plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând primele de vacanta pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 conform dispozitivului de mai jos.
Constatând că în speță nu se conturează culpa pârâtului în neachitarea drepturilor bănești solicitate, instanța a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv prin legile bugetului de stat astfel că nu există prevederi bugetare pentru acordarea acestor sume.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent, precum și din prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că, prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Se constată că, prima instanță, în mod corect, a soluționat cererea reclamantei, deoarece, prima de concediu a făcut obiectul unei limitări prin suspendarea succesivă a acordării acesteia, fapt care contravine nu numai dispozițiilor legale din Codul muncii cu care se coroborează Legea nr.188/1999, ci și dispozițiilor art.41 și 53 din Constituția României. Dreptul la prima de concediu este un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator, reclamantă iar, acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns și nu poate fi îngrădit pe motivul lipsei prevederilor bugetare, întrucât s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamantei. Normele prin care s-a dispus suspendarea succesivă a primei de concediu nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței de judecată, astfel că, sesizarea Curții Constituționale nu mai era posibilă, condiții în care controlul legalității și conformității cu dispozițiile constituționale revine instanței. Dreptul la prima de concediu nu a fost înlăturat prin nici o dispoziție legală având loc doar suspendarea exercițiului acestuia și prelungirea termenului de punere în aplicare astfel că, pretențiile pentru valorificarea dreptului sunt justificate.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtului, nefiind îndeplinite condițiile art.304 din Codul d e procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B împotriva sentinței civile nr.3603/COM/06.11.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. /26.02.2008
Dact./27.02.2008
Jud. fond. E C/
- 2 ex.-
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu