Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1382/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 16.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1382
Ședința Publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Pokker Adina
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul Sindicatul "Forța Legii" pentru reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 379/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorului A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C - S sub nr- la data de 09.03.2009, reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" împotriva pârâtului Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorului A au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorului A la plata drepturilor bănești reprezentând: suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază; suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicat, începând cu data de 01.02.2006 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, corespunzătoare datei încadrării în funcția publică și timpului lucrat de reclamanți.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au avut calitatea de funcționari publici în cadrul autorității pârâte. Deși cele două suplimente sunt prevăzute de art. 31 din legea nr. 188/1999, reclamanții nu au beneficiat până acum de acestea.
S-a arătat că în perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificările și completările prin Legea nr.76/2005 și prin nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr.417/2006. Relevant este faptul că, potrivit art.XII din legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevederile art.29 alin.(1) lit.c) și d) din legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
Reclamanții au solicitat primei instanțe să constate că, deși aceste drepturi trebuiau să le fie acordate angajatorul refuza acordarea acestora lună de lună.
În drept, reclamanții a invocat dispozițiile art.31, coroborat cu dispozițiile art. 3 lit. f din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispozițiile Codului Muncii, OG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, Constituția României.
Prin sentința civilă nr. 379/12.05.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C - Sar espins acțiunea formulată de reclamanții, și reprezentați de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" C împotriva pârâtului Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorului
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.31 din Legea nr.188/1999 funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În perioada 2004-2006 dispozițiile cuprinse la literele c și d din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive ( nr.OUG92/2004, Legea nr.76/2005, OUG2/2006 și Legea nr.417/2006).
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art.29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr.161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Însă, acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Instanța de fond a apreciat că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Împotriva aceste sentinței a declarat recurs în termen legal Sindicatul Administrație Publice "Forța Legii" pentru reclamanții, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată privind acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% începând cu 1.02.2006 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
În motivarea recursului se arată că, hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât încalcă dreptul reclamanților la un salariu decent neacordând cele două componente reprezentate de suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, deși practica judiciară este constată în acest sens.
Se arată astfel că în mod greșit prima instanță a procedat la respingerea acțiuni pe considerentul potrivit căruia nu există o bază legală pentru cuantificarea suplimentelor solicitate, aspect ce nu poate fi imputat reclamanților, în condițiile în care lipsa unei legi speciale care ar trebui să reglementeze sistemul unitar de salarizare al funcționarilor publici este vina exclusivă a Guvernului României.
De asemenea în mod greșit prima instanță a invocat prevederile deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1, art. 2 al.3 și art. 27 al.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 întrucât în speță este vorba despre drepturi salariale care nu pot fi restrânse în mod discriminatoriu.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.188/1999.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este întemeiat, după cum urmează:
Reclamații au calitatea de funcționari publici în cadrul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor A - Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor C - S calitate în care raporturile de serviciu ale acestora intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii reclamanților cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamanților potrivit căreia cuantumul de 25 % este o creație a jurisprudenței fiind stabilită la nivel național întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă admiterea în parte a acțiunii reclamanților referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu 01.02.2006 - până al pronunțarea hotărârii, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite.
Totodată pentru considerentele anterior menționate se va respinge capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi salariale în cuantum de câte 25 % din salariul de bază.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța de recurs apreciază că soluția Tribunalului C - S de respingere în întregime a acțiunii a fost dată cu aplicarea greșită a legii și astfel, fiind în prezența motivului de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă și văzând și art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de recurent Sindicatul Administrație Publice "Forța Legii" pentru reclamanții, și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va proceda la admiterea acțiunii reclamanților în ceea ce privește recunoașterea drepturilor acestora referitoare la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu 01.02.2006 - până la pronunțarea hotărârii, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, urmând a respinge cererea în privința stabilirii cuantumului de 25 % pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Sindicatul "Forța Legii" pentru reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 379/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorului
Modifică sentința recurată în sensul că: admite în parte acțiune a reclamanților și obligă pârâtul la plata către acesta a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu 1.02.2006 până la pronunțarea hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Respinge acțiunea în privința stabilirii procentului de câte 25% pentru fiecare dintre suplimentele solicitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Prima instanță: Tribunalul C - S
Judecător:
Red./04.12.2009
Tehnored. /11.12.2009/2 ex.
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Pokker Adina, Olaru Rodica