Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1503/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 1503/2008
Ședința publică din 23 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 598 din 04.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații-reclamanți R, G, și intimații-pârâți MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR, DIRECTIA GENERALA ANTICORUPTIE și DIRECTIA GENERALA DE INFORMATII SI PROTECTIE INTERNA având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat intimatul, lipsă fiind celelalte părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru
S-a făcut referatul cauzei, după care intimatul depune la dosarul cauzeiîntâmpinareși arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond arătând că, în dispozitivul hotărârii primei instanțe s-a consemnat în mod eronat, admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerul Internelor și Reformei Administrative în loc de Ministerul Economiei Și Finanțelor, însă în practicaua hotărârii s-a specificat în mod explicit că s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor. Acesta a arătat că ne aflăm în prezența unei erori materiale, care trebuie îndreptată în temeiul art.281 pr. civ, dar care nu poate constitui motiv de recurs.
Intimatul mai arată că, potrivit Legii 500/2002 Ministerului Economiei și Finanțelor revine obligația pentru alcătuirea bugetului de stat, respectiv a Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru perioada de referință, însă în bugetul acesteia nu s-au regăsit sumele ce se cuveneau reclamanților, reprezentând spor de fidelitate și primă de concediu
CURTEA:
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 598 din 04 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții DIRECTIA GENERALA ANTICORUPTIE și DIRECTIA GENERALA DE INFORMATII SI PROTECTIE INTERNA și s-a respins acțiunea față de acești pârâți pe excepție.
Totodată, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada până la 17.01.2005 a calității procesuale pasive invocată de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamanții R, G, împotriva pârâtul MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR și cererea de chemare în garanție formulată de acest pârât împotriva, obligându-l să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005 și prime de concediu pe anii 2004, 2005, 2006, actualizate cu rata inflației începând cu data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție C, iar potrivit prevederilor art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003: "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile prin Legile bugetare nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005.
S-a apreciat de instanța de fond că, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, aceste drepturi nu putea fi anulate prin actele normative sus menționate.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de vacanță, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, astfel încât, în temeiul art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, aceștia trebuind să beneficieze de plata retroactivă a drepturilor.
Cât privește sporul de fidelitate pentru anul 2005 și având în vedere și prev. art. 6 din nr.OG 38/2003, instanța de fond a apreciat că întrucât la data formulării acțiunii a încetat cauza de suspendare prev. de art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004, cererea reclamanților este fondată, având în vedere și dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.
Totodată, instanța de fond a făcut aplicare prev. art. 998 - 999 Cod civ, reclamanții fiind îndreptățiți la actualizarea sumelor datorate de ordonatorii de credit.
În final, potrivit dispozițiile art. 60.pr.civ. instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a formulată de A, iar apărarea formulată de în sensul că nu are calitate procesuală pasivă pe motiv că nu are stabilite raporturi juridice cu reclamantele a fost respinsă de instanță întrucât calitatea sa de chemat în garanție este în legătură cu acordarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor stabilite de către instanță în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamanților, a cererii de chemare în garanție formulată împotriva sa precum și admiterea excepțiilor invocate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei, deoarece nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
De asemenea, apreciază nelegală hotărârea atacată întrucât Ministerului Finantelor Publice nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar instituția juridică a chemării în garanție nu este aplicabilă în cazul litigiilor de muncă, cu atât mai mult cu cât între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Administrației și Internelor nu a corectat periodic drepturile reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În susținerea recursului au fost invocate disp. art. 14 și 17 din Legea nr. 500/2002, și faptul că obligarea ministerului la includerea în buget a sumelor solicitate nu are un suport legal.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1. Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca o măsură de sancționare a creditorului care nediligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. În speță, însă, reclamanților nu li se poate imputa o stare de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia.
2. Alegațiile pârâtului referitoare la lipsa calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, raportat la faptul că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific, raportul dintre pârât și chematul în garanție nefiind unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere, astfel încât între Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există o obligație de garanție nu pot fi primite având în vedere că instituția chematului în garanție nu este una specifică dreptului muncii iar raporturile dintre partea care consideră că poate cădea în pretenții și partea care poate fi obligată în această ipoteză este una de drept comun.
Cât privește critica pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR privind modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a acestuia se poate observa că obiectul cererii viza doar asigurarea întocmirii proiectului de buget și alocarea de fonduri necesare plății sumelor de bani cu titlu de drepturi salariale reprezentând prime de vacanță pentru ipoteza că pârâta va cădea la rândul ei în pretenții.
Deși instanța de fond a respins cererea pentru alte considerente, Curtea apreciază că acesta nu necesară deoarece dacă, prin ipoteză, pârâtele ca instituții bugetare vor fi ținute la plata drepturilor bănești către reclamant acestea vor apela la Trezoreria statului gestionată de chematul în garanție care va trebui să execute hotărârea justiției. A admite în sens contrar ar însemna să expunem reclamanții unui arbitrariu în ceea ce privește caracterul executoriu al hotărârilor instanței și să se rețină culpa instituțiilor statului care nu au făcut tot posibilul pentru a pune în valoare aceste hotărâri cu grave consecințe pe terenul art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale așa după cum reiese fără echivoc din Hotărârea din 6 septembrie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Săcăleanu contra României.
În consecință, Curtea reține că cererea de chemare în garanție a fost soluționată în mod corect astfel încât și acest motiv de recurs nu este întemeiat și nici să conducă la reformarea hotărârii.
Cât privește reactualizarea sumelor solicitate, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 78 din Codul Muncii în cazul când angajatorul nu plătește anumite sume la timp, instanța va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Fiind un conflict de muncă și existând drepturi salariale restante instanța a reținut obligativitatea obligării pârâtei la reactualizarea, indexarea și majorarea acestora.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursurile declarate de pârâți ca fiind nefondate iar în temeiul art. 304 pct. 9 și art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.20 din Legea nr.554/2004 și la dispozițiile legale enunțate anterior le va respinge și va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 598 din 04 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - G - - -
Red.
Dact. /2 ex./25.06.2008
Jud.fond.,.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
