Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1659/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1659
Ședința publică din data de 13 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, -, G, -, -, G, A, -, -, V, G, recurent, recurent, G, -, -, -, G, recurent, -, recurent, recurent, -, recurent, și intervenienta în nume propriu împotriva sentinței civile nr.2949, pronunțate la data de 18 decembrie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ,
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RU având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în cauză la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care, se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este formulat și motivat în termenul legal, iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 28.04.2009 s-a înregistrat din partea intimatei Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală S întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului promovat ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
Totodată, la data de 13.05.2009 se înregistrează din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Curtea, constată că prin întâmpinările depuse nu sunt evidențiate aspecte noi și raportat la documentele existente la dosar reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
În urma deliberării, se reține că prin sentința civilă nr.2949 din 18 decembrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, s-a respins ca prematură acțiunea reclamanților, -, G, -, -, G, Ă, -, -, V, G, G, -, -, -, G,-- în calitate de moștenitoare a defunctului, și - în calitate de moștenitori ai defunctului, -, și, a intervenientei în nume propriu - - împotriva pârâților DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ S și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE pentru drepturi salariale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că " potrivit art. 29 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, funcționarii publici au dreptul la salariu care se compune din salariu de bază, sporuri și indemnizații.
Art.30 din aceeași lege - publicată în forma inițială - arată că sistemul de salarizare a funcționarilor publici se stabilește prin lege, urmând a se avea în vedere următoarele:
a) necesitatea de a restrânge costurile administrației publice, în condițiile în care functionarii publici competenți trebuie motivati și recompensati în mod corespunzător;
b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, grade, clase și trepte, bazate pe evaluarea postului;
c) stabilirea unui raport just între partea fixa și partea variabila a salariului, care sa țină seama de activitatea depusa și de importanta ei.
În considerarea acestei cerințe, s-a adoptat Nr.OUG245/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, act normativ care a fost abrogat la scurt timp, prin nr.OUG33/2001, statuându-se că"salariile de bază și celelalte drepturi salariale ale funcționarilor publici se stabilesc, în continuare, potrivit prevederilor <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, cu modificările și completările ulterioare, ale <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, ale altor acte normative în vigoare, aplicabile în sectorul bugetar".
Ulterior, nr.OUG 245/2000 a fost respinsă de Parlament prin Legea nr. 727/2001.
Așa se face că prin Legea nr. 161/2003 art.30 din Legea nr. 188/1999 a fost abrogat iar art.29 din aceeași lege, a primit un nou conținut, în sensul că "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului.
De asemenea, se mai prevede în același text legislative că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Același text de lege, reiterează în alin.(3) că " Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
O astfel de lege nu s-a mai adoptat și de aceea prin nr.OUG 92/2004 s-a suspendat aplicarea art.29 din Legea nr. 188/1999, reglementând totodată drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005.
Art.1 alin.2 lit.a din acest act normativ prevede că sistemul de salaizare are în vedere - printre altele- crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici.
Această ordonanță a fost aprobată cu modificări și completări, prin Legea 76/2005.
La rândul său, Parlamentul a dispus prin Legea nr. 164/2004 că pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art.29 alin.(1) din Legea nr.188/1999 (cu referire la conținutul salariului cuvenit funcționarilor publici) se suspendă.
Ulterior, prin Legea nr. 251/2006 s-a modificat conținutul art.29 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 în sensul că " suplimentul gradului" s-a înlocuit cu "suplimentul corepunzător treptei de salarizare" și s-a dispus ca acest articol să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007.
De asemenea, prin Legea nr.417/2006 s-a aprobat nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi a funcționarilor publici pe anul 2006.
Urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr.188/1999 prin Legea nr. 251/2006, aceasta a fost republicată iar textul în discuție (art.29) devenit art.31.
Nici în anul 2007 nu a fost adoptată o lege privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, în conformitate cu cele prevăzute în art.31 alin.(39 din Legea nr. 188/1999, republicată.
În schimb, relativ recent a fost adoptată Legea nr. 238/2008 privind aprobarea nr.OG9/2008 pentru modificareaOG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare drepturilor salariale și a altor drepturi a funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi a funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 237/2007, și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Raportat la întreaga evoluție legislativă privind salarizarea funcționarilor publici din momentul adoptării Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici și până în prezent, se pot trage următoarele concluzii:
Dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr. 188/1999, republicată, sunt norme de principiu privind o viitoare salarizare a acestei categorii de personal și ca atare ele nu pot fi aplicate în mod direct și imediat de către instituțiile și autoritățile administrative la care aceștia funcționează în lipsa unui sistem unitar de salarizare care să prevadă la modul concret în ce anume constă " suplimentul postului" și respectiv "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De altfel, Legea 188/1999 privind STATUTUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI reglementează doar "regimul general" al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală (art.1 alin.1) în cadrul căruia stabilirea unui " sistem unitar de salarizare" reprezintă un deziderat ce până în prezent nu a putut fi realizat în plan legislativ, după cum lesne se poate observa.
În lipsa unui atare sistem unitar (care ar fi de dorit) începând cu anul 2000 s-a aplicat fie vechea reglementare în materie de salarizare pentru personalul bugetar din administrația publică fie s-a creat un sistem anual de salarizare pentru funcționarii publici, prin ordonanțe de urgență iar dispozițiile art.31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, privind conținutul salariului, au fost suspendate expres sau tacit.
Astfel, de "lege" instanța constată că potrivit nr.OG6/2007 în prezent sistemul de salarizare a funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi (art.1 alin.2) iar salariul nu are o anumită structură (așa cum prevede art.31 alin.1 din Legea 188/1999 republicată ci se stabilește în funcție de categorie, clasă, nivelul studiilor, etc. (art.4).
Totuși, art.48 din nr.OG6/2007 prevede în final că " acest act normativ se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar".
Această dispoziție coroborată și cu faptul în prezent prevederile art.37 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 republicată, nu sunt abrogate sau suspendate dar nici nu pot fi aplicate - după cum s-a arătat - conduce la concluzia că cele două componente ale salariului anume "suplimentul postului" și "suplimentul corespunzător treptei de salarizare" își vor găsi o soluție legislativă adecvată, prin adoptarea " legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici"."
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții menționați mai sus și intervenienta, apreciind că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, invocându-se incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7,8,9 pr.civ.
În susținerea recursului, se arată că motivele pe care se sprijină hotărârea atacată nu sunt prezentate în mod real și serios, astfel că aceasta este de natură să creeze discriminări vădite în raport de alți funcționari publici din țară, cărora le-au fost admise acțiuni similare și cărora li s-au acordat aceste drepturi salariale.
S-a mai subliniat că, cele două sporuri salariale sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 lit. c și d din Legea nr. 181/1999 și că suspendarea acestora este nelegală și neconstituțională, neproducând astfel efecte legale. Mai mult decât atât, s-a arătat că, în prezent, normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare.
De asemenea, s-a susținut că prin neacordarea drepturilor se aduce atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale" precum și a art. 38 și 39 alin. 1 din Codul Muncii, care prevăd imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale solicitate, s-a subliniat că acesta este de 25 %, întrucât atât timp cât legiuitorul nu a înțeles să prevadă un alt cuantum al acestor stimulente, în mod corect instanțele de judecată sesizate cu acțiuni similare au acordat cuantumul general de 25 %.
S-a mai susținut că acest cuantum de 25 % se impune a fi acordat și pentru considerente care țin de egalitatea în fața autorităților publice și discriminare, atât timp cât o parte din funcționarii publici din țară au câștigat irevocabil dreptul la aceste suplimente în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta și-a exprimat poziția procesuală, în sensul că a solicitat respingerea recursului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 500/2002 ( 8).
Trecând la soluționarea recursului dedus judecății prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Drepturile salariale solicitate au fost stabilite prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea coruptiei, act normativ prin care au fost modificate și dispozițiile Legii nr. 188/1999, modificare publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.2003.
Prin nr.OUG 92/2005, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.091 din 23.11.2004, cele două drepturi salariale prevăzute la acea dată de art. 29 din Legea nr. 188/1999, în forma și numerotarea în vigoare la data menționată anterior, au fost suspendate (art. 44).
În considerarea dispozițiilor art. 53 din Constituția României, suspendarea drepturilor salariale menționate anterior nu poate opera în privința efectelor pe care dispozițiile legale ce le conțin le pot produce. "art. 53:Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrânsnumai prin legeși numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Suspendare nejustificată a dreptului determină o restrângere nejustificată a exercițiului dreptului și implicit privarea nejustificată a titularului dreptului de posibilitatea exercitării acestuia.
În speță, suspendarea realizată prin nr.OUG 92/2004 nu își poate produce efectele.
Suspendarea dreptului salarial se putea realiza numai prin lege, ceea ce nu s-a realizat în această situație, suspendarea fiind dispusă printr-o ordonanță de urgentă, act normativ inferior legii, conf. art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Prin acte normative ulterioare Guvernul a perpetuat starea de inactivitate a acelor dispoziții legale, fapt ce a împiedicat nejustificat acordarea acelor drepturi salariale persoanelor îndreptățite, până în prezent.
Referitor la procentul propriu-zis solicitat a fi acordat de către reclamanți, Curtea constată că nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Pentru a fi posibilă acordarea celor două suplimente, este necesar, în primul rând, să fie posibilă cuantificarea acestora ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 al.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție care, așa cum a reținut și instanța de fond, revine legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
De altfel, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Nefiind reglementată modalitatea de cuantificare a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), dreptul reclamanților este un drept virtual.
acestora de către instanță, prin analogie, respectiv prin raportare la diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008.
Din perspectiva celor mai sus expuse, acțiunea reclamanților apare ca fiind prematur introdusă.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Raportat la cele mai sus expuse și constatând că nu este incident nici un motiv de ordine publică, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, G, -, -, G, A, -, -, V, G, recurent, recurent, G, -, -, -, G, recurent, -, recurent, recurent, -, recurent, și intervenienta în nume propriu împotriva sentinței civile nr.2949 din 18.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.DG/MR
2 ex./28.05.09
Jud.fond.
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Floarea Tămaș, Mirela Budiu