Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 167/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativ i Fiscal

DECIZIA NR.167/ DOSAR NR-

Sedința publică din 11 martie 2008

PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu

- - -JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru

- -- -președinte secție

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr.3781/COM din 27.11.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționari publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 04 martie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 11 martie 2008.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.3781/COM/27.11.2007 a Tribunalului Brașov au fost dispuse următoarele: a admis acțiunea formulată de reclamanții -, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B; a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale calculată asupra drepturilor bănești de mai sus, după cum urmează:

- - suma de 1390 lei;

- - suma de 2.597 lei;

- - suma de 2.357 lei;

- - suma de 3.353 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea de reclamanții in calitate de funcționari publici in cadrul DGFP B au solicitat obligarea instituției la plata drepturilor banesti reprezentand primele de vacanta pe anii 2001- 2006 conform situatiei anexate la actiune.

Prima de concediu a functionarilor publici are originea in art.34, alin.2 din legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, potrivit caruia functionarul public are dreptul pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu care se impoziteaza separat".

in anii care au urmat, aplicare acestui articol de lege a fost suspendat prin OUG nr.33/2001 si prin legile bugetului de stat la 31.12.2006.

la aceasta data 31.12.2006, fiind suspendat prin lege dreptul la prima de vacanta a fost suspendat si dreptul la actiune al reclamantilor pentru valorificarea lui, dreptul la actiune incepand sa curga de la data de 31.12.2006.

Instanta de fond a reținut ca, dispozitiile legale privind suspendarea aplicarii prevederilor art.34, alin.2 din legea nr.188/1999 referitoare la acrodarea primei de vacanta nu contine nici o referire cu privire la desfintarea dreptului, respectiv ci numai cu privire la suspendare exercitiului ori la prelungirea termenului de punere in aplicare ceea ce inseamna ca acest drept exista.

Examinand dispozitiile de suspendare s-a constat ca acestea contravin art.41 si art.53 din Constitutia Romaniei, deoarece prima de vacanta reprezinta un drept de remunerare a muncii, care face parte din continutul complex al dreptului la munca, acest drept nu poate fi restrans in mod discriminatoriu si contrar echitatii impuse de o societate democratica.

Suspendarea acordarii drepturilor in cauza contravin si dispozitiilor art.38 din Codul muncii, conform carora"Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi, este lovita de nulitate.

Avand in vedere ca normele de suspendare nu mai sunt in vigoare la data sesizarii, nu mai este posibila sesizarea Curtii Constitutionale, astfel ca, controlul legalitatii lor, revine instantei care concluzioneaza in sensul celor de mai sus.

In consecinta, se impune acordarea drepturilor banesti reprezentand primele de vacanta, astfel cum au fost solicitate prin actiune.

In ceea priveste actualizarea sumelor reprezentand primele de vacanta, instanta de fond a constat ca neachitarea lor in termenul legal, s-a cauzat celor indreptatiti un prejudiciu, ca urmare lipsei de folosinta a banilor respectiv, prejudiciu care trebuie reparat potrivit art.1082 si 1084 Cod civil, precum si la dobanda legala.

de aceste considerente, apreciind ca fiind lipsita de efecte juridice suspendarea acordarii primelor de vacanta pe anii 2001- 2006 in baza art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicata, instanta a admis actiunea si obligat pe parata sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand primele de vacanta pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 si 2006, conform dispozitivului de mai jos.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția generală a Finanțelor Publice B, arătând că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală pt. următoarele motive:

Dispozițiile care dispus acordarea primelor de vacanță au fost suspendate inițial prin art. 3 alin.1 din ordonanța de Urgență nr. 33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor public și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești.

Prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002 Legea bugetului de stat pe anul 2003 " termenele prevăzute la art. III din OUG nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001, cu modificările ulterioare, se prelungesc până la data de 31.12.2003 ".

Prin art. 9 alin.7 din Legea nr. 507/2003 Legea bugetului de stat pe anul 2004 se dispune: " aplicarea prevederilor din acte normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la data de 31.12.2004 ".

Prin art. 8 alin.7 din Legea nr. 511/2004 Legea bugetului de stat pe anul 2005 fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005.

Recurenta, arată că, față de cele prezentate mai sus rezultă că acordarea primelor de concediu a fost suspendată succesiv în acea perioadă prin acte normative emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă, suspendarea operând și pe anul 2006 prin aplicarea legii nr. 379/2005 Legea bugetului de stat pe anul 2006.

Instanța de fond în mod greșit s-a pronunțat în sensul admiterii cererii reclamantelor și obligarea pârâtei la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001-2006, întrucât, astfel cum a precizat și în întâmpinare, raporturile de muncă între instituția pârâtă și reclamante au încetat de drept în condițiile art. 98, alin.1 lit. D din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici înainte de anul 2006.

Astfel, reclamantele puteau să solicite plata primelor de vacanță, astfel cum rezultă și din adeverințele emise de Serviciul Resurse Umane din cadrul B anexate la dosarul cauzei, după cum urmează:

-, și au fost angajatele societății recurente până în anul 2004, situație în care puteau solicita plata primelor de vacanță numai pentru anii 2001-2003, iar a fost angajata societății până în anul 2005, situație în care putea solicita plata primelor de vacanță numai pentru anii 2001-2004.

Cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată și din prisma prevederilor constituționale, potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, legiuitorul având posibilitatea de a suspenda aceste măsuri pentru o durată de timp determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurs din statutul de salariat al persoanelor.

Recurenta pârâtă, precizează de asemenea că legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, pentru că aceasta este temeinică și legală. În motivare, intimații au arătat textul de lege invocat conform art. 38 Codul muncii are un caracter imperativ, astfel: " orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate ".

De asemenea art. 41 alin.2) din Constituția României privind dreptul la muncă și protecție socială ( fostul art. 38 alin.2 ) înainte de modificarea Constituției din 1991, consacra ca și drept specific de muncă concediul de odihnă plătit, dar și alte situații specifice stabilite de lege.

Intimații reclamanți au arătat faptul că normele legale de suspendare enunțate anterior contravin și art. 16 alin.1 și art. 15 alin.2 din Constituție, fiind discriminatorii și suspendând retroactiv un drept câștigat anterior prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Din interpretarea sistematică și logică a acestor texte de lege rezultă că prima de vacanță reclamanții apreciază că li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu poate suspenda sau abroga acest drept, di perspectiva textelor constituționale menționate pentru anii 2001- 2006.

Potrivit acestor texte de lege, un drept derivând dintr-un raport de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat, ori contrar acestora, legislativul prin acte normative reprezentate de Legea nr. 743/2001, Legea 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 379/2005 și Legea nr. 380/2005 a anulat acest drept în mod nelegal.

Dreptul intimaților de a beneficia de prima de vacanța este un drept subiectiv dobândit și conferit de lege, care însă nu a fost respectat până în prezent prin suspendările succesive dictate prin actele normative arătate mai sus.

Situația drepturilor bănești exprimate în cifre brute de care reclamanții au fost privați, rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond pentru fiecare dintre intimați, în perioada de referință 2001-2006, stabilită potrivit legii, respectiv cu salariul de bază anterior lunii plecării în concediu.

Pe cale de consecință, reclamanții se consideră îndreptățiți să solicite plata primei de vacanță, astfel cum a precizat, începând cu anul 2001-2006.

Totodată, reclamanții au solicitat dobândă legală calculată asupra primelor de vacanță, calculată de la data scadenței până la plata efectivă a primelor de vacanță, dobânda egală cu dobânda de referință a BNR din ziua plății obligației. Această solicitare are în vedere faptul că suspendarea dreptului de a beneficia de prima de vacanță a fost abuzivă, contravenind normelor legale și constituționale cu arătarea ca fiind vorba despre acte normative abuzive care până în prezent nu mai sus în vigoare, constatarea caracterului abuziv al acestora revine instanței de recurs sesizată cu judecarea prezentei cereri.

Aplicarea indicelui de inflație la sumele la care reclamanții sunt îndreptățiți, se impune ca urmare a respectării principiului echității, astfel încât, trebuie aduse la adevărata lor valoare în funcție de puterea de cumpărare.

Dobânda solicitată reprezintă câștigul, folosul nerealizat de reclamanți, ca urmare a neacordării acestor drepturi legale. reactualizarea sumei și a dobânzilor solicitate nu reprezintă accesorii ale obligației principale, ele reprezintă întinderea prejudiciului efectiv suferit de reclamanți pe perioada 2001-2006, invocând în acest sens dispozițiile art. 1073 și art. 1088 alin.1) Cod civil.

Repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata remunerării compensatorii pentru privarea de folosință a sumelor de bani, se impune astfel încât este admisibilă cumularea sumei reactualizate în raport cu indicele de inflație și cu dobânda legală.

Intimații reclamanți au arătat că a solicitat B. serviciul de specialitate, comunicarea salariului de bază anterior lunii efectuării concediului de odihnă precum și luna efectuării acestuia, și întrucât nu a primit nici un răspuns din partea recurentei au fost nevoiți a promova prezenta acțiune având în vedere dispozițiile Legii nr.554/2004 precum și cele ale Legii nr. 188/1999.

Având în vedere cele menționate, reclamanții au solicitat plata acestor drepturi în temeiul art. 35 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 365/29.05.2007 ( fostul art. 34 alin.2) potrivit căruia: " funcționarul public are dreptul,pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul care se impozitează separat ", precum și în temeiul art. 161 alin.4 din Codul muncii. De asemenea și reglementările actuale cuprinse în dispozițiile art. 23, art. 31 din nr.OG 6/2007 prevăd acordarea drepturilor cu titlu de primă de vacanță.

Prevederile legale ce conferă acest drept au devenit aplicabile anterior perioadei de referință prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art. 3 alin.1 din U, nr. 33/2001, iar începând cu anul 2002 măsura suspendării acordării acestor drepturi a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin.4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin.3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin.7 din Legea nr. 507/2003, prin art. 8 alin.7 din Legea nr. 511/2004, prin art. 5 din Legea nr. 379/2005 și art. 5 alin.1 din Legea nr. 380/2005.

Dreptul de a solicita acest lucru se naște ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului de stat din fiecare an după data de 01.01. a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide dreptul la acordarea îndemnizației.

Suspendările prin legile bugetului și-au încetat aplicabilitatea, au fost neconstituționale și nelegale față de art. 38 din Codul muncii și art. 41 alin.2 din Constituție.

Față de cele menționate mai sus, reclamanții apreciază că dreptul material la acțiune nu este prescris pentru perioada 2001-2006, având în vedere aplicabilitatea prevederilor art. 15 alinn.1 din decretul nr. 167/1950 potrivit cărora după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare coroborat cu prevederile art.7 alin.3 din același act normativ.

Deci, fiind vorba de un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestora prescripția extinctivă nu a curs împotriva dreptului la prima de vacanță.

În acest sens, s-a invocat prevederile Deciziei XXIII/12.12.2005 pronunțată de secțiile unite ale publicată în Monitorul oficial al României nr. 233/15.03.2006 Partea I-a.

Intimații reclamanți, apreciază că sunt îndreptățiți la primele de vacanță aferente anilor 2001-2006, conform art. 166 din Legea nr. 53/2006 Codul muncii, suspendările dispuse în legile bugetului de stat în fiecare an încetându-și aplicabilitatea.

Referitor la dreptul la prima de vacanță, menționează că este un drept de remunerare a muncii născut din lege a cărui respectare este obligatorie, dreptul de remunerație a muncii fiind prevăzut și de Constituția României, ca atare acest drept nu poate fi restrâns sau îngrădit în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit prevederilor art. 53 din Constituție și ale Codului Muncii.

În acest sens art. 38 din Codul muncii prevede că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot forma obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ale fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Reclamanții apreciază că aceste dispoziții legale, inclusiv cele prevăzute de Codul muncii, sunt aplicabile în speță, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre la adăpost de orice critici, aceasta făcând aplicațiunea corectă a textului de lege.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel încât urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Reclamanții au calitatea de funcționari publici și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată (art.33 alin.2 în numerotarea din forma legii în vigoare în perioada 2001-2003, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Plata primelor de vacanță a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative, în principal prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2006, anume: OUG 33/2001, respectiv prin legile bugetului de stat din anii ulteriori: Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 și Legea nr.380/2005. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin2 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare.

Instanța constată că prin recursul declarat, recurenta pârâtă nu contestă existența acestui drept, dar apreciază că sumele de bani cu titlul de primă de vacanță nu se cuvin intimaților reclamanți deoarece au fost suspendate prin actele normative enumerate corect de recurentă.

Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII / 12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, că, fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă. De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești.

În privința perioadei pentru care se acordă prima de vacanță, este evident că ea trebuie plătită diferențiat pentru fiecare intimat reclamant în parte în funcție de perioada în care fiecare dintre aceștia avea calitatea de funcționari publici și au fost efectiv salarizați de către recurenta pârâtă B, deoarece dreptul la prima de vacanță, așa cum a fost consacrat prin Legea 188/1999 republicată, este indisolubil legată de calitatea de funcționar public și de cea de angajat la o instituție publică, ca atare, ordonatorul de credite, la plata primelor de vacanță către salariații proprii va avea în vedere numai perioada în care salariații solicitanți au îndeplinit, în concret, condițiile legale antemenționate, reiterate prin OUG 146/2007.

Pe de altă parte, în cauză recurenta pârâtă B nu a probat susținerea că reclamantele, și au fost angajate numai în perioadele pe care le-au menționat în cererea de recurs.

În privința dispoziției instanței de fond, de plată către intimații reclamanți a sumelor actualizate cu rata inflației aferentă la scadență și a dobânzii legale aferente de la scadența fiecărei obligații și până la data plății efective, Curtea reține următoarele: actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, corect acordată de prima instanță, precum și dobânda legală la momentul plății, reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. cu indicele de inflație și dobânda legală contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești, iar dobânda, suplimentar, este datorată pentru întârzierea în executarea obligației bănești și reprezintă beneficiul nerealizat.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul declarat în cauză și a menține sentința atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.

Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B împotriva sentinței civile nr. 3781/COM/27.11.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 11.03.2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /09.04.2008

Dact./15.04.2008/2 ex.

Jud. Fond G /

Președinte:Comșa Marcela
Judecători:Comșa Marcela, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 167/2008. Curtea de Apel Brasov