Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 172/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZI A Nr. 172/
Ședința publică din 11 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru
GREFIER
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C, împotriva sentinței civile nr. 1257 din 30.10.2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 4 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din 4 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțare pentru astăzi, 11 martie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1257/30 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Covasna, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Direcția de Muncă și Protecție Socială C și Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei; au fost obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prime de vacanță pe perioada 2001, 2002, 2003 și 2006 în sumă de 3.607 lei cu dobânda legală calculată de la scadența fiecărei prime și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
analizării fondului, tribunalul s-a pronunțat, cu prioritate, potrivit art. 137 alin.(1) Cod procedură civilă, asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de ambii pârâți:
Obiectul litigiului îl constituie drepturi de natură salarială. Potrivit Decretului nr.167/1958 și art. 283 lit. c din Codul Muncii - care completează dispozițiile Legii privind statutul funcționarilor publici - termenul de prescripție este de trei ani.
Însă prevederile art. 34 alin.(2) din Legea nr.188/1999 (referitor la primele cuvenite funcționarilor publici cu prilejul plecării în concediu de odihnă) au fost suspendate prin legile bugetului de stat până la data de 31 decembrie 2006.
Prin urmare, instanța a constatat că dispozițiile OUG 33/2001 precum și ale celorlalte legi ale bugetului de stat au întrerupt cursul prescripției, dreptul la acțiune născându-se la 1 ianuarie 2007, motiv pentru care va respinge excepția invocată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în perioada de referință reclamanta a fost funcționar public. Conform art. 34 alin. 2 din Legea nr.188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Dreptul s-a născut din lege ca drept subiectiv și conferă titularului, în speță reclamantei, prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Aplicarea prevederilor legale care confereau dreptul la prima de vacanță fost suspendată prin dispozițiile art. 3 alin. 1 din OUG nr. 33/2001, art.12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin.7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, art. 5 alin.5 din Legea nr. 379/2005, ultima lege dispunând suspendarea până la 31.12.2006.
Suspendarea acordării primei de concediu prin actele normative susmenționate contravine însă prevederilor art. 41 alin. 2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială printre care "concediul de odihnă plătit - și alte situații specifice stabilite prin lege", precum și prevederilor art. 53 alin. 2 din Constituția României care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care această măsură se impune într-o societate democratică, fiind necesar ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Sub acest aspect, actele normative prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici contravin dispozițiilor constituționale menționate care, de altfel, prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi și nu a suspendării lor.
Totodată, normele de suspendare contravin și prevederilor art. 16 din Constituția României care consacră principiul nediscriminării cetățenilor în fața legii, astfel că reclamanta nu poate fi discriminată în raport de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă.
Trebuie precizat că prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție consacră principiul neretroactivității legii civile și prin urmare, unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare.
Pe de altă parte, actele normative menționate nu prevăd desființarea dreptului la prime de concediu, ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu înlăturarea dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale precum și Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale conform cărora nu se poate aduce atingere sau îngrădiri unui drept deja câștigat.
S-a mai reținut că suspendarea aplicării unor dispoziții dintr-un act normativ, în speță a dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestora, respectiv cu suprimarea dreptului subiectiv recunoscut prin aceste prevederi legale.
În plus, instanța a reținut și dispozițiile art. 38 din Codul Muncii care prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
În consecință, instanța a reținut că normele prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de concediu sunt contrare Constituției, astfel că reclamanta își poate valorifica dreptul din moment ce existența lui nu a fost înlăturată.
Reclamanta a depus la dosar o notă cu privire la primele de vacanță cuvenite pe perioada 2001-2003 și anul 2006, realitatea calculelor nefiind contestată de către pârâți.
Având in vedere aceste considerente, instanța a admite cererea de chemare in judecată și a obligat pârâții la plata către reclamantă drepturilor bănești constând în primele de vacanță cuvenite pentru anii 2001, 2002, 3003 și 2006, în cuantum total de 3.607 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că OUG NR.146/2007 aprobă plata primelor de concediu actualizate cu indicele de inflație și nu cu dobânda legală așa cum s-a acordat.
La dosar au depus întâmpinări intimata reclamantă și pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, solicitând respingerea recursului declarat, apreciind sentința pronunțată ca temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Conform art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (actual art. 35 alin. 2, după republicarea din 2007) "funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Acordarea primelor de vacanță/concediu a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat, dar dreptul la această primă nu a fost desființat, s-a suspendat doar exercițiul acestuia.
În recurs, Direcția de Muncă și Protecție Socială C nu a contestat existența dreptului, este de acord cu plata acestei sume actualizată cu indicele de inflație, așa cum prevede OUG nr. 146/2007, ci critică dispoziția instanței privind acordarea dobânzii legale.
Curtea reține că actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației, pe când dobânda legală se acordă pentru întârziere în executarea obligației bănești.
Natura juridică a indexării și a dobânzilor nu este aceeași, sens în care acestea pot fi acordate la cererea părții și chiar cumulate. Reclamanta a solicitat doar dobânzi legale și acestea i-au fost acordate corect de prima instanță, în baza art. 1082 - 1084 Cod civil.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială C împotriva sentinței civile nr. 1257/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna - secția civilă.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER,
Red./11.03.2008
Tehnoredact./14.10.2008/ 2 ex.
Jud. fond,
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru
