Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 173/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIE
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 173
Ședința publică din data de 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotrivasentinței nr. 1128 din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), pârâtă fiind Primăria comunei - prin primar.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, prin care s-a învederat că la dosar a fost depusă cerere din partea recurentei de judecare în lipsă, instanța constatând cercetarea judecătorească terminată, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale și Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 6.05.2009 reclamantul în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei prin primar, a solicitat obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare, începând cu data de 01.01.2004-06.05.2006 pentru soția sa, care a încetat efectiv raportul de serviciu prin deces la data de 06.05.2006. sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
Mai arată reclamantul că anterior introducerii acțiunii a solicitat prin procedură prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.
În drept s-a invocat Legea nr. 188/1999.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare la dosar (fila 14) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 1128 din 5 noiembrie 2009 Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată s-a solicitat recunoașterea dreptului funcționarului public la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute prin art. 31 aliniat 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 (fost art. 29), în cuantum de câte 25% pentru fiecare dintre cele două sporuri.
Față de aplicarea acestei dispoziții legale, instanțele judecătorești au avut interpretări diferite, care au fost supuse ulterior mecanismului de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 329 Cod procedură civilă, în urma căruia Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat Decizia nr. 20 în ședința din 21.09.2009 - comunicată pe site-ul acesteia la data de 3.11.2009 - prin care au stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 aliniat 1, lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Prin urmare, deși până în prezent instanțele din raza Curții de APEL SUCEAVA au interpretat dispozițiile art. 31 aliniat 1, lit. c și d din Legea nr. 188/1999 în sensul acordării celor două sporuri considerând că acestea sunt prevăzute de lege, la acest moment instanța nu mai poate aborda o interpretare diferită de cea adoptată prin Decizia nr. 20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respingând acțiunea ca nefondată, întrucât drepturile pretinse, deși prevăzute de lege, nu pot fi acordate pe cale judecătorească în lipsa unei cuantificări a acestora de către legiuitor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere și faptul că unificarea practicii judiciare constituie un deziderat major pentru actul de justiție, precum și că potrivit practicii, Statul Român a fost sancționat în repetate rânduri pentru soluțiile divergente ale instanțelor, constatându-se astfel încălcarea art. 6 din Convenție referitoare la dreptul unui proces echitabil.
Totodată, instanța a avut în vedere și reglementările din dreptul intern privind unificarea practicii judiciare, respectiv disp. art. 329 aliniat 3 Cod procedură civilă, din interpretarea căruia rezultă că:
- Decizia nr. 20/2009 nu poate avea efect asupra hotărârilor judecătorești examinate - ceea ce nu este cazul în speță, când procesul se află în curs de judecată;
- Dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia nr. 20/2009 este obligatorie pentru instanțe, întrucât aceasta a fost adusă la cunoștința publicului prin comunicarea ei pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind opozabilă instanțelor judecătorești care nu au pronunțat încă o soluție în dosarele aflate pe rol care impun interpretarea disp. art. 31 din Legea nr. 188/1999;
- Această interpretare este de imediată aplicare, din momentul publicării comunicatului, neputând fi acceptată ideea că acest comunicat al Deciziei nr. 20/2009 poate fi ignorat până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, întrucât - disp. art. 329 aliniat 2 Cod procedură civilă nu prevăd un termen de la care trebuie să se aplice decizia, ci doar necesitatea publicării în Monitorul Oficial, iar publicarea motivării nu poate schimba decizia deja adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului acesta a arătat că acțiunea prin care a solicitat sporurile cuvenite soției sale decedate la data de 6 mai 2006, pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 6 mai 2006, a fost formulată și înregistrată la Tribunalul Botoșani pe data de 6 mai 2009.
Consideră că dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție nu-i sunt aplicabile deoarece acțiunea a fost formulată în luna mai iar dispozițiile curții sunt publicate în luna decembrie 2009.
De asemenea nu sunt fondate susținerile instanței în ceea ce privește procentele sporurilor, având în vedere faptul că actele normative ce au reglementat acordarea acestor sporuri au prevăzut expres procentele în care acestea se pot acorda.
Prin alte hotărâri pronunțate în alte dosare s-au acordat aceste sporuri și au fost stabilite și cuantumurile acestora.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a fost admis recursul declarat în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Soluția este în concordanță cu cea statuată prin decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale a României, potrivit căreia, prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, precum și cu cea consacrată de Decizia nr. 838/27 mai 2009 a Curții Constituționale a României, care, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, neavând competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Este adevărat că data introducerii acțiunii reclamantului - 06.05.2009, este anterioară datei pronunțării deciziei în interesul legii nr. 20/21.09.2009 a Înaltei Curți de casație și Justiție, însă acest aspect este irelevant în condițiile în care, aceasta a intervenit în timpul soluționării în fond a litigiului în fața primei instanțe, finalizată prin pronunțarea sentinței nr.1233 din 25 noiembrie 2009 respectiv, ulterior dezlegării date chestiunii de drept în discuție, obligatorie pentru instanțe potrivit prevederilor imperative, de strictă interpretare și aplicare ale art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Nu poate fi reținută nici critica privind insuficienta motivare a sentinței recurate, aceasta respectând exigențele art. 261 al. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, aspect față de care nu se justifică, astfel cum a solicitat reclamantul, casarea hotărârii.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1, 3041Cod procedură civilă,Curtea, văzând că nici din oficiu nu sunt date motive de casare, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotrivasentinței nr. 1128 din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), pârâtă fiind Primăria comunei - prin primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./8.02.2010
Jud. fond
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Sas Remus, Turculeț Ana
