Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 180/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.180/CA/2008-
Ședința publică din 15 mai 2008
PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire - în contencios administrativ - formulată de revizuiențiiși,ambii din S M, B-dul -, -.17,.13, jud.S M în contradictoriu cu intimatulINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S M,cu sediul în S M, str. -, nr.14, jud.S M împotriva deciziei nr.102/CA din 12 martie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr.-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că cererea de revizuire este scutită de plata taxelor de timbru, că intimatul a depus la dosar întâmpinare, că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza prevederilor art.242 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța,din oficiu, în temeiul prevederilor art.322 alin.1 Cod procedură civilă, invocă excepția inadmisibilității căii de atac și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin decizia nr.102/CA din 12 martie 2008, Curtea de APEL ORADEAa
respins ca nefondat recursul declarat de recurenții și domiciliați în S M, B-dul - -7,.3 în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ SMs tr. - nr.14 împotriva sentinței civile nr.323 din 10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a menținut-o în totul, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Conform art.1 al.1 din Legea nr.142/1998privind tichetele de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator,potprimi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportat integral de către angajator ".
2 al aceluiași articol prevede că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, de bugetele locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii pentru celelalte categorii de angajator ".
Într-adevăr, art.1 din Legea nr.142/1998 nu realizează distincția între salariații angajați în baza unui contract de muncă și cei care sunt funcționari publici, cum greșit a reținut instanța de fond, dar din economia textelor legale menționate mai sus rezultă că în sectorul bugetar acordarea tichetelor de masă este condiționată de existența fondurilor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
În perioada pentru care reclamanții solicită contravaloarea tichetelor de masă au fost respectate prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 coroborat cu legile anuale ale bugetului de stat, în sensul că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Contrar poziției exprimate de recurenți, acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, ci doar ofacultatea angajatorului, a cărei punere în aplicare conduce la efectuarea unor plăți voluntare, astfel în ceea ce privește unitățile bugetare, prerogativele angajatorului în stabilirea drepturilor salariale sunt limitate la nivelul resurselor alocate de la bugetul public național.
Conform Legii nr.142/1998, dreptul la acordarea alocației de masă se stabilește numai dacă sunt întrunite două condiții cumulative: existența unui contract individual de muncă și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.
Prin neacordarea alocației individuale de hrană, reclamanții recurenți invocă nesocotirea egalității în drepturi a tuturor cetățenilor români în fața legii, principiu fundamental consacrat de art.16 al.1 din Constituția României, însă diferența esențială o constituie natura raporturilor de muncă și condițiile specifice de încheiere a contractelor de muncă, motiv pentru care s-a reținut că, nu există în speță o discriminare față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă, regimul juridic aplicabil fiecărei categorii de salariați fiind diferit.
În aceste condiții, având în vedere că în perioada de referință acordarea tichetelor de masă pentru instituțiile bugetare nu a fost posibilă datorită prevederilor Legii nr.142/1998 și a legilor bugetului de stat anuale, recurenții nu au temei legal în baza căruia să solicite acordarea tichetelor de masă.
Împotriva deciziei nr.102/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA au formulat cerere de revizuire și.
În motivare revizuienții au arătat că, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art.148 alin.2, coroborat cu art.20 alin.2 din Constituția României, respectiv a art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea.
Revizuienții au precizat că, principiul nediscriminării impune ca oricărei persoane să îi fie rezervat un tratament egal și implică existența unei norme juridice ce prescrie egalitatea de tratament.
S-a învederat instanței de către revizuienți și că în literatura de specialitate, art.14 impune în sarcina statului, atât obligați pozitive, cât și obligații negative, precum și că obligațiile pozitive constau în obligațiile pe care le are statele de a adopta măsurile legale și administrative pentru a preveni și sancționa discriminarea intervenită între persoanele de drept privat, iar cele negative constau în obligația statului de a nu supune nici o persoană aflată sub jurisdicția sa unei discriminări.
De asemenea, revizuienți au subliniat că în concepția Curții Europene, noțiunea de discriminare cuprinde în mod obișnuit cazurile în care un individ sau un grup este, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, mai puțin bine tratat decât altul, și că pentru a se discuta despre discriminare, trebuie îndeplinite două condiții: existența unei diferențe de tratament și lipsa unei justificări obiective și rezonabile a acestei diferențe de tratament.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr.142/1998, Constituția României, Codul muncii, Legea nr.188/1999, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.322 - 328 Cod procedură civilă coroborat cu art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a arătat în esență că jurisprudența a statuat în mod constant că principiul egalității impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, or față de cele precizate, revizuienții nu sunt discriminați în raport cu celelalte categorii de persoane încadrate în muncă, având în vedere că diferența esențială o constituie natura raportului de muncă și condițiile specifice de încheiere ale contractelor de muncă.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr.142/1998 și ale legilor bugetului de stat pe anul 2004, 2005 și 2006.
Examinând revizuirea formulată, instanța a reținut următoarele:
Art.322 alin.1 Cod procedură civilă, prevede că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere, iar art.322 alin.1 Cod procedură civilă, reglementează că obiectul revizuirii îl pot constitui doar hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.
Așadar, din cuprinsul prevederilor enunțate se desprinde concluzia că revizuirea este de competența instanței care a analizat fondul raportului juridic dedus judecății.
În speță, revizuienții au exercitat calea de atac extraordinară împotriva deciziei nr.102/12 martie 2008 Curții de APEL ORADEA, decizie care însă nu evocă fondul.
Față de împrejurarea că, decizia atacată nu se încadrează în categoria hotărârilor ce pot face obiectul revizuirii, iar aceasta reprezintă o condiție de admisibilitate a unei astfel de cereri, instanța a invocat excepția de inadmisibilitate, pe care găsind-o întemeiată pentru motivele expuse, o va admite.
Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca inadmisibilă revizuirea declarată deși,împotriva deciziei nr.102 din 12 martie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
-
Red. dec. - -
- în concept - 26.05.2008
- jud. fond. - - -
- dact. - 2 ex.
- 26.05.2008
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Boța Marilena, Blaga Gabriela
