Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 177/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.177/CA/2008-
Ședința publică din 15 mai 2008
PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de reclamantul SINDICATUL - în reprezentarea funcționarilor publici din Consiliul Județean S M, cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud.S M în contradictoriu cu intimatul pârâtCONSILIUL JUDEȚEAN S M,cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud.S M împotriva sentinței nr.267/CA din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurentul reclamant Sindicatul - în reprezentarea funcționarilor publici din Consiliul Județean S M - consilier juridic în baza delegației nr.227 din 14 mai 2008, lipsă fiind intimatul pârât Consiliul Județean S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, că intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare, că o parte din membrii de sindicat au depus la dosar o cerere de renunțare la calea de atac, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța,comunică un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul pârât cu reprezentantul recurentului reclamant.
Reprezentantul recurentului reclamant învederează că din cei 81 de membri de sindicat au renunțat la calea de atac 7 funcționari publici, care au promovată acțiune pe dreptul comun. Depune la dosar Monitorul Oficial al Județului S M Nr.1.2 din ianuarie 2008 (serie nouă) și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Arată că, temeiul invocat este aplicarea greșită a legii. Prin Decizia nr.14/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a prevăzut că, acordarea indemnizației de hrană nu este un drept, ci o vocație și că ea poate fi acordată dacă s-a negociat prin contractul colectiv de muncă. Apreciază că, întrunește condițiile cerute de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât există Hotărârea Consiliului Județean S M nr.168/1999, prin care s-a aprobat acordarea indemnizației pentru hrană. Hotărârea consiliului județean, arată că este un act administrativ dat în aplicarea legii, iar acest act administrativ produce efecte juridice atâta timp cât nu a fost anulat sau revocat.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.267/CA din 13 septembrie 2007, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea în contencios administrativ a reclamanților, N, Mercedes, Edita, Potrovita, G, G, -, G, și, reprezentați prin Sindicatul din Cadrul Consiliului Județean S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie nr.1 în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie nr.1, jud.S M pentru acordare tichete de masă și tichete cadou, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncăpot primio alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Aliniatul 2 al aceluiași articol dispune că " tichetele de masă se acordăîn limita bugetului de statsau, după caz, ale bugetelor locale,pentru unitățile din sectorul bugetar".
S-a reținut astfel în baza acestor dispoziții legale că, angajatorul nu are obligația cu doar posibilitatea de a acorda alocația lunară sub forma tichetelor de masă. Mai mult, unitățile din sectorul bugetar, pot acorda această alocație numai în limita bugetului de stat.
Analizând prevederile legilor bugetului de stat raportat la perioada pentru care reclamanții solicită contravaloarea tichetelor de masă s-a constatat că pretențiile sunt neîntemeiate.
Astfel art.46 alin.4 din Legea nr.507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004 dispune că "în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțarenu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceste dispoziții au fost preluate identic în Legea bugetului de stat pe anul 2005 (art.40 din Legea 511/2004) și în cea pentru anul 2006 (art.24 din Legea 379/2005).
Instanța a constatat că dreptul reglementat prin Legea 162/1998 face parte din categoria celor specifice protecției sociale având un statut de complementaritate și un caracter facultativ, neputând fi inclus în sfera celor fundamentale garantate de Constituție.
În mod similar posibilitatea acordării unor tichete cadou în temeiul Legii 193/2006 nu conturează în patrimoniul reclamanților un drept care să fie proteguit pe calea exercitării acțiunii în justiție pentru realizare, fiind lăsat la latitudinea unității cu care se află în raporturi de muncă sau relații de serviciu.
Împrejurarea evocată de reclamanți că dreptul pretins ar avea ca suport și un "act administrativ de autoritate" respectiv Hotărârea nr.168/1999 adoptată de Consiliul județean S M nu a putut fi reținută de instanță având în vedere motivația pe care pârâtul a prezentat-o în întâmpinare. Astfel s-a invocat că neacordarea beneficiilor de protecție socială în baza acestei hotărâri a fost determinată de necesitatea respectării prevederilor imperative ale legilor incidente, în speță legile bugetare. Această conduită este justificată având în vedere principiul general de drept potrivit căruia convențiile nu pot prevedea clauze care să contravină celor pe care legea le interzice imperativ.
Sub acest aspect s-a reținut că pentru instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii, nu au fost alocate sume bugetare cu destinația acordării tichetelor de masă sau a tichetelor cadou, prin nici una dintre legile bugetare din perioada în discuție.
Mai mult, pentru anul 2007 art.III din OG nr.88/2006 interzice în mod expres acordarea tichetelor de masă.
Având în vedere cele mai sus reținute, tribunalul constatat că acțiunea reclamanților este nefondată și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.18 din Legea 554/2004 a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen, scutit de taxă de timbru, Sindicatul în reprezentarea funcționarilor publici din Consiliul Județean SMs olicitând instanței admiterea acestuia și modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că soluția tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr.142/1998.
Astfel, recurenții au arătat că prin Legea nr.142/1998 se instituie o formă de protecție socială în favoarea angajaților, având ca temei juridic art.41 din Constituție și că art.1 din această lege nu poate fi interpretat în sensul că generează dreptul la această măsură de protecție socială doar în favoarea angajaților cu contract individual de muncă.
De asemenea, s-a precizat că funcționarii publici au solicitat acordarea dreptului la alocație individuală de hrană în baza art.1 din Legea nr.142/1998 și a Hotărârii Consiliului Județean S M nr.168/1999 și că prin Hotărârea nr.20/2007 au fost prevăzute în bugetul județului S M, sumele necesare acoperirii cheltuielilor cu tichetele de masă.
Recurenții au mai învederat instanței că funcționarii publici nu sunt angajați cu contract individual de muncă, însă atribuțiile sunt identice și chiar mai mari decât ale angajaților contractuali din aceeași instituție, că în acest context se impune a fi respectat dreptul fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, precum și că art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice discriminarea a fost interpretat în sensul că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, nefiind necesar să se justifice pe considerente rezonabile și obiective.
Nu în ultimul rând, s-a menționat de către recurenți că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că se realizează conținutul discriminării, atunci când persoanele plasate în situații comparabile beneficiază de un tratament preferențial și când această distincție nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă față de persoanele care desfășoară aceeași muncă.
În drept au fost invocate prevederile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art.304 pct.9 și 304/1 Cod procedură civilă.
Intimata, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului arătând în esență că art.1 din Legea nr.142/1998 prevede o normă cu caracter dispozitiv și că din momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, prin dispozițiile legilor bugetare anuale s-a interzis instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, să aprobe sume pentru acordarea tichetelor de masă în bugetele proprii.
În drept au fost invocate prevederile Constituției României, art.242, 304 - 316 Cod procedură civilă.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toatele aspectele, potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL ORADEA la data de 15 mai 2008, recurenții reclamanți N, și au renunțat la recursul formulat, așa încât în baza art.246 cod procedură civilă instanța va lua act de renunțarea acestora.
În privința recursului formulat de ceilalți recurenți, acesta va fi respins ca nefondat conform art.312 Cod procedură civilă.
În fapt, reclamanții au calitatea de funcționari publici la Consiliul Județean S
Conform prevederilor art.1 din Legea 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract de muncă denumit angajator pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz de bugetele locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Din analiza și interpretarea textului de lege mai sus citat rezultă că pentru a beneficia de tichetele de masă legiuitorul a prevăzut în cuprinsul textului de lege 3 condiții cumulative de îndeplinit și anume: calitatea beneficiarului, opțiunea angajatorului și limita prevederilor de buget. Referitor la calitatea beneficiarului, în categoria "salariaților" prevăzuți de legiuitor intră doar salariații din cadrul celor trei categorii de angajatori care sunt angajați cu contract de muncă, ori în speță reclamanții nu au calitatea de angajați contractuali.
Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzută de legiuitor s-a reținut că în cuprinsul textului de lege s-a prevăzut posibilitatea pentru angajatori, a acorda tichete de masă propriilor salariați. În textul de lege s-a utilizat sintagma "pot primi", și nu sintagma "vor primi" ce ar implica stabilirea unei obligații în sarcina angajatorului de a acorda tichetele. În consecință, în mod corect a reținut prima instanță sub acest aspect că legiuitorul a stabilit o formă de protecție socială facultativă pentru angajator, care are dreptul de a opta pentru acordarea sau nu a formei de protecție socială respective, această măsură nefiind una expres prevăzută și garantată de prev.art.41 al.2 din Constituția României. Textul de lege constituțional garantează dreptul salariaților la măsurile de protecție socială explicitate expres în cuprinsul prevederii cât și la alte măsuri stabilite expres prin lege. Prin textul de lege invocat de recurenți nu s-a stabilit în sarcina angajatorului o obligație, ci doar o facultate, având drept de opțiune între aoa corda sau nu.
Prin cea de a treia condiție legiuitorul a condiționat opțiunea angajatorului de a acorda tichetele de masă de limita prevederilor bugetare aprobate pentru fiecare angajator. În consecință, chiar dacă angajatorul și-a exprimat opțiunea prin adoptarea Hotărârii Consiliului Județean S M nr.168/1999, în sensul acordării tichetelor de masă propriilor salariați, acest fapt nu poate avea loc decât dacă, în bugetul angajatorului respectiv au fost alocate sume în acest sens. Sub acest aspect se reține că pentru instituțiile publice cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii, nu au fost alocate sume bugetare cu destinația acordării tichetelor de masă prin nici una din legile bugetare din perioada solicitată de recurenți, (art.46 alin.4 din Legea nr.507/2003, art.40 din Legea nr.511/2004, art.24 din Legea nr.379/2005).
În consecință, deoarece reclamanții din prezenta cauză nu au făcut dovada îndeplinirii cerințelor cumulativ prevăzute de lege, în mod corect a reținut prima instanță că aceștia nu sunt îndreptățiți să beneficieze de tichete de masă.
Se mai impune a se preciza în aceeași ordine de idei că, considerentele mai sus reținute sunt în deplină concordanță cu decizia nr.14 din 18 februarie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se sfera condițiilor de aplicare a art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.142/1998.
Referitor la tichetele cadou prevăzute de Legea nr.193/2006, corect a apreciat instanța de fond și faptul că reclamanții nu pot fi nici beneficiarii acestora.
Astfel, este de subliniat nu numai faptul că norma instituită prin art.1 din lege are caracter dispozitiv, dar și faptul că reclamanții nu au calitatea de angajați cu contract individual de muncă.
În concluzie, observațiile recurenților, că sentința instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, sunt neîntemeiate.
Nefondate sunt și susținerile recurenților vizând incidența reglementărilor referitoare la discriminare.
Acordarea tichetelor de masă poate avea caracter discriminatoriu dacă în cadrul aceleași instituții pentru aceeași categorie de salariați, angajatorul optează ca unora dintre ei să le acorde dreptul și altora nu. Caracterul discriminatoriu dispare însă atunci când este vorba de categorii de salariați diferiți care nu prestează activități de aceeași natură.
Cum, în speță nu s-a făcut dovada că instituția la care își desfășoară reclamanții recurenți activitatea, în același sector în care ei își desfășoară activitatea ar fi aplicat preferențial față de anumiți salariați prevederile legale invocate, nu se poate pune problema încălcării prevederilor art.41 din Constituție și art.14 din CEDO.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecarea recursului formulat de recurenții:, N, și.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenții și alții prin SINDICATUL împotriva sentinței nr.26 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- în concept - 03.06.2008
- jud. fond. -
- dact. - 2 ex.
- 09.06.2008
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Boța Marilena, Blaga Gabriela
