Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1801/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 1801/2009
Ședința publică din data de 25 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâții DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURA SI DEZVOLTARE RURALA A JUDEȚULUI C și MINISTERUL AGRICULTURII,PĂDURILOR SI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței civile nr. 367 din 13.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații, -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURA SI DEZVOLTARE RURALA A JUDEȚULUI C, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care,se constată că, în data de 22 mai 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinarea din partea intimaților, -, și.
Reprezentanta recurentei DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURA SI DEZVOLTARE RURALA A JUDEȚULUI C arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul neacordării sumelor solicitate de către reclamanți.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.367 din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă excepțiile necompetenței materiale a instanței, inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul de rd.2 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum și excepția lipsei calității procesuale active și respectiv pasive, invocată de pârâta de rd.1 Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, CHETA, împotriva pârâtilor Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului C și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în consecință a fost obligată pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului C să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului in procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 si până la data de 13.02.2009 - data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății.
A fost respins petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata suplimentului postului in procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de bază, începând cu data pronunțării hotărârii și in continuare până la încetarea raporturilor de muncă.
A fost obligat pârâtul de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în calitate de ordonator principal de credite, să aloce pârâtei Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului C fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind numiți in această calitate conform actelor depuse la dosarul cauzei.
Conform prevederilor art.40 al.2 lit.c muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului.
Potrivit prevederilor art. 29 actualmente 31 alin.l lit.c si d din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se arată că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Această prevedere a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art. 44 din OUG 92/2004 precum si de art. 48 din OG 2/2006.
Tribunalul a considerat că normele prin care s-a dispus suspendarea prevederilor legale contravin art.41, si art. 53 din Constituția României, întrucât exercițiul acestui drept putea fi restrâns numai prin lege și doar în anumite condiții fără să se aducă atingere existentei dreptului însuși.
In consecință, restrângerea dreptului fiind dispusă printr-o ordonanță si nu prin lege, tribunalul a apreciat această suspendare fără efect.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Dreptului și al Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Așa fiind, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun in sensul art.1 din protocolul menționat mai sus.
Considerând suspendarea ca lipsită de efecte, tribunalul urmează să admită în parte acțiunea, în conformitate cu art. 18 din Legea 554/2004 si să oblige pârâta de rd.1 în calitate de angajator și ordonator secundar de credite să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului in procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 si până la data de 13.02.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății pentru fiecare reclamant în funcție de perioada lucrată.
Pârâtul de rd.2 în calitate de ordonator principal de credite, a fost obligat să aloce pârâtului de rd.1 fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
Petitul 2 din acțiunea promovată, privind acordarea acestor sume in viitor, a fost respins ca neîntemeiat, deoarece hotărârea judecătorească nu poate ține loc de act normativ, legea fiind aceea care a acordat drepturile salariale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a solicitat admiterea recursului și casarea cu trimitere a cauzei spre competență soluționare Curții de APEL CLUJ, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare se arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de recurs prev. de art.304 pct.3 pr.civ.
În mod nelegal și netemeinic instanța de fond a reținut că reclamanții au dreptul la sporurile invocate, acestea constituind un drept de creanță.
Într-adevăr, în conformitate cu art. 31, alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare,dar prin legile bugetului de stat, acordareasuplimentul postului șiasuplimentulcorespunzător treptei de salarizarea fost suspendată succesiv potrivit OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2004 - 2005; OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006; OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici. precum și creșterile salariate care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 și 2008, cu modificările și completările ulterioare.
Suspendarea unei dispoziții printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare. Dispozițiile prevăzute de art. 31, alin. (1), lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999,republicată, cu modificările și completări le ulterioare, au fost suspendate prin legi succesive, fără întrerupere, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare al funcționarilor publici
Mai mult, potrivit art. 3 din nr.OG 6/2007, cu modificările și completările ulterioare,gestiunea sistemului de salarizareafuncționarilor publicise asigură de fiecare ordonator principaldecredite, cu încadrarea în resursele: financiare și în numarul maxim da posturi aprobate potrivit legii.
Așadar, funcționarii publici au un statut legal, și nu contractual, iar drepturile lor salariale, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.3) din Legea nr.188/1999 republicată se realizează în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare.
Rezultă că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale.
Astfel, sistemul de salarizare a funcționarilor publici reglementat de dispozițiile OUG nr.92/2004 (pentru anii 2004 -2005), OG nr.2/2006 (pentru anul 2006) și de OG nr. 6/2007 (pentru 2007 - până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare al funcționarilor publici) nu au prevăzut salarizare și nici cuantumul unor asemenea suplimente.
Conform prevederilor actelor normative prin care s-a dispus suspendarea sporurilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe anii 2004,2005,2006, 2007, 2008 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația legală să respecte aceste dispoziții, obligație prevăzută la art. 43 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia,funcționarii publiciauobligațiasă îșiîndeplineascăcuprofesionalism, imparțialitate și în conformitateculegea indatoririledeserviciu-.2) În mod netemeinic instanța reține că există baza legală pentru acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Consideră că instanța de judecată nu poate să dispună acordarea acestor suplimente și pe cale de consecință obligarea angajatorului să le plătească funcționarului public, ci doar să-l oblige la plata acestor drepturi salariale, cu condiția să fi fost stabilite (cuantificate) de ordonatorul de credite, printr-un act administrativ (ordin, dispoziție), individual pentru fiecare funcționar public în parte.
Pentru-a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționalenr. 20/2008,în cuprinsul căreia s-a reținut că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
In susținere invocă și practica în materie juditiară, respectiv sentința nr.3397/08.12.2008pronunțată de Curtea de Apel București, sentința nr. 3461/10.12.2008 Curtea de Apel București, sentința nr.603/30.09.2008 prin calitatea de ordonator principal de"credite, astfef încât calitatea -acestuia de autoritate publică centrală este irelevantă sub aspectul stabilirii competenței materiale instanței", întrucât, in raport de obiectul cererii de chemare în judecată părțile cu care au ințeles reclamanții să se judece în contradictoriu, potrivit art. 10, alin.1 din Legeanr.554/2004coroborat cu art.3, alin.1 din Codul d e procedră civilă, raportat la dispozițiile art.1 din HG nr.8/2009, competența materială în soluționarea cauzei aparține curții de apel ca primă instanță.
Mai mult, potrivit regulii "locului" în organizarea administrației publice după care se stabilește competența materială a instanței, întrucât suntem în prezența unui litigiu ce are ca obiect raportul de serviciu al unui funcționar public, coroborat cu faptul că două din pârâte sunt autorități publice centrale, solicită a se constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1.pr.civ și disp.art.10 alin. 1 Legea 554/2004 raportat la art. 3 pct.1 pr.Civ. și a contenciosului administrativ.
.1 din nr.HG- prevedecăeste organ de specialitate al administrației publice centralecu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, responsabil cu elaborarea. reglementarea și implementarea politicilor agricole comunitare și naționale și cu dezvoltarea, pe baze moderne, a domeniilor sale de activitate.
Având în vedere dispozițiile art. 3, pct.1 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, coroborate cu art.10 din Legea contenciosului administrativ, care arată că actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel arată că soluționarea cauzei este de competențaCurții de Apel.
Prin recursul declarat de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului C se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și trimiterea cauzei instanței competente în vederea soluționării acestuia.
În motivare se arată că așa cum a evidențiat prin întâmpinarea formulată, sumele reprezentând sporurile salariale solicitate, nu au fost acordate reclamanților și nici nu puteau fi acordate, deoarece în bugetul instituției nu au fost alocate sume cu această destinație, prin bugetul de stat și în continuare prin bugetul aprobat de ordonatorul nostru de credite Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Într-adevăr, în conformitate cu art. 31, alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar prin legile bugetului de stat, acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost suspendată succesiv potrivit: OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2004-2005, OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006,
Precizează faptul că suspendarea unei dispoziții printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare. Dispozițiile prevăzute de art. 31, alin (1), lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost suspendate prin acte normative succesive, fără întrerupere, drept care, aceste sporuri salariale în mod justificat nu s-au acordat.
Mai mult, potrivit art. 3 din OG nr. 6/2007, cu modificările și completările ulterioare, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Așadar, funcționarii publici au un statut legal, și nu contractual, "Salarizarea funcționarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici" potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 republicată, actualizată.
Prin urmare, sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale.
Învederează instanței faptul că sistemul de salarizare a funcționarilor publici reglementat de dispozițiile OUG nr. 92/2004(pentru anii 2004-2005), OG nr. 2/2006 (pentru anul 2006) și de OG nr. 6/2007 (pentru 2007- până la intrarea în vigoare a legii privind sisitemul unitar de salarizare al funcționarilor publici) nu a prevăzut acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Consideră că instanța de judecată nu poate să dispună acordarea acestor suplimente și pe cale de consecință obligarea angajatorului să le plătească funcționarului public.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariu de bază pentru perioada 2004 - la zi și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu sume ce urmează a fi indexate și actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății.
În susținerea celor solicitate reclamanții au arătat că sunt funcționari publici și îndreptățiți la acordarea suplimentelor în contextul menținerii suspendării, că ignorându-se prevederile art.31 alin.1 lit.e și d din Legea nr.188/1999 angajatorul refuză în mod abuziv acordarea acestor drepturi.
Din conținutul argumentelor aduse prin demersurile promovate se observă că reclamanții atacă refuzul de a se plăti suplimentul postului și treptei de salarizare în procent de 25% în considerarea dispozițiilor legii contenciosului respectiv faptul că refuzul este nejustificat iar prin aceasta I se aduce o vătămare într-un drept recunoscut de Legea nr.188/1999 art.31 lit.c și
Conform prevederilor art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces a autorităților a voinței de nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.
În speță nu se poate reține un refuz în sensul evocat de dispozițiile legii contenciosului I reținut de recurenți. Astfel, actul normativ prin dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și din Legea nr.188/1999 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din:" c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins nu există. Ori în aceste circumstanțe dat fiind neindividualizarea nu se poate vorbi de obligație de plată la un procent de 25% și ca atare de un refuz nejustificat și respectiv de o greșită reținere a aplicabilității legii de către prima instanță. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu negă faptul că legea recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Desigur se relevă de reclamanți că instanțele nu au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate. Această susținere nu poate fi reținută întrucât reclamanții nu cer recunoașterea unui drept acesta fiind dat de lege ci cer obligarea la plata unui anume procent care nu este cuantificat de nici o dispoziție legală și ca atare nu se poate dispune obligarea la ceva ce nu este individualizat concret.
Recursul apare ca atare ca fiind fondat din această perspectivă,reținându-se că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză,fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 pr civ astfel că în temeiul art 312 pr civ va dmite recursurile declarate de pârâții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului împotriva sentinței civile nr. 367 din 13.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județuluiîmpotriva sentinței civile nr. 367 din 13.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamanților, -, .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - G -
GREFIER
- -
Red./
3 ex./27.05.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
