Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 1.800/2009
Ședința publică din data de 25 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA DE asigurare DE SĂNĂTATE C, împotriva sentinței civile nr. 290 din 06.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimata, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - suplimentul postului.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic pentru recurentă, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care,reprezentantul recurentei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și rejudecând pe fond să respingeți acțiunea.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 290 din 06 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI C și a fost obligată aceasta, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, pentru perioada 01.01.2004 - 31.07.2007, sume actualizate în raport de rata inflației pentru perioada lucrată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este funcționari public în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Județului C, iar drepturile salariale solicitate reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază sunt drepturi salariale prev. de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 modificată privind statutul funcționarilor publici.
A apreciat instanța de fond că deși această prevedere a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 și prin art. 48 din nr.OG 2/2006, aceste norme prin care s-a dispus suspendarea contravin art. 41 și art. 53 din Constituția României, întrucât exercițiul acestui drept putea fi restrâns numai prin lege și doar în anumite condiții, fără să se aducă atingere existenței dreptului însăși.
În consecință, a constatat instanța de fond, atâta vreme cât restrângerea fost dispusă printr-o ordonanță și nu prin lege, această suspendare este fără efect, astfel încât a admis acțiunea reclamantei conform dispozitivului mai sus citat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CASA DE ASIGURARI DE SĂNĂTATE C solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea recursului și înlăturarea obligației sale de a plăti reclamantei drepturile bănești solicitate.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 14 alin. 3 din Legea nr. 500/2002, nu poate să achite drepturile solicitate întrucât nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată sau plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare, iar începând cu anul 2004 nu au existat în bugetul propriu al instituției sume prevăzute pentru plata drepturilor în discuție, precum și că plata acestora a fost suspendată prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
Totodată, nici actele normative ulterioare privind salarizarea funcționarilor publici pentru anii 2004 - 2008, relevă pârâta, nu conțin asemenea prevederi, iar în bugetul casei de asigurări nu au fost cuprinse și alocate sume pentru plata suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare, respectiv pentru perioada 01.01.2004 - 11.07.2008.
Cu privire la cuantumul drepturilor în discuție, pârâta menționează că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.
În continuarea motivării recursului, pârâta a exprimat considerente de fond referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul faptului că nu au fost alocate resurse financiare pentru plata drepturilor pretinse, apreciind că în condițiile în care intenția legiuitorul ar fi fost aceea de a acorda retroactiv drepturile suspendate prin acte normative consecutive, acest lucru trebuia instituit printr-un act normativ cu aceeași forță juridică ca și acela prin care s-a prevăzut suspendarea dreptului.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanta solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanta a solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanta nu poate invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea recunoaște reclamantei acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea apreciază că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca, în primul rând, să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Față de cele menționate anterior se va admite recursul și se va modifica hotărârea atacată, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURARI DE SĂNĂTATE C împotriva sentinței civile nr. 290 din 06 februarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - G - - -
Red.Gh.
Dact./3 ex./22.06.2009
Jud.fond:.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
