Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1854/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1854/2009
Ședința publică din data de 01 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚULUI S, împotriva sentinței civile nr. 239 din 13.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S, având ca obiectitigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimații avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 11.05.2009, s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului întâmpinare, prin care s-a solicitat desființarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul intimaților reclamanți.
Reprezentantul intimaților reclamanți a solicitat acordarea cuvântului pe fond, declarând că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimaților reclamanți a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, obligarea la virarea sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată. Potrivit art. 2 alin. 2 din nr.OUG 137/2000 s-a creat o situație de discriminare prin neacordarea sporului de 30% din salariul de bază lunar, față de ofițerii de poliție judiciară care au beneficiat de aceste drepturi salariale. La solicitarea instanței a precizat că, prin Deciziile nr. 118 și 121 Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate, dar că, intimații reclamanți nu sunt în acea situație, respectiv de anulare sau emitere altei norme, ci în situația de aplicare a legi, deciziile fiind în vigoare din 2008, ori această instanță în dosarul nr-, speță similară a dat câștig de cauză reclamanților, deciziile menționate anterior neavând influență directă în cauză.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.239 din 13 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea reclamanților, și, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Inspectoratului de Poliție Județean S, Z, str. - nr. 14/A, jud. S și obligă pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în municipiul B, P-ța -, nr. 1/A, sector 1, cod poștal - și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S, cu sediul în municipiul Z, str. - nr. 14/A, jud. S, la plata către reclamanți a sporului de 30 % din salariul de bază lunar pentru următoarele perioade: - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 15.05.2004; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; G - 10.05.2003 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 23.07.2004. 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006; - 01.02.2006 - 31.03.2006; - 11.04.2005 - 31.03.2006; -01.09.2002 - 31.03.2006; - 15.02.2005 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.o3.2006; - 01.02.2002 - 31.03.2006; - 01.09.2002 - 31.03.2006
Sumele au fost actualizate cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data plății efective.
S-a dispusoperarea acestui spor în evidențele salariale ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare achitării drepturilor de mai sus.
S-a respins acțiunea reclamanților față de Inspectoratul General al Poliției pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean S este neîntemeiată pentru următoarele:
Conform art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz.
Art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, prevede că inspectoratele de poliție județene sunt unități cu personalitate juridică, conduse de un inspector-șef ajutat de adjuncți, care are calitatea de ordonator secundar de credite, conform art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice locale și în condițiile în care nu este subordonată conform art. 5 din Legea nr. 218/2002 Inspectoratului General al Poliției.
În acest context și având în vedere raportul de muncă al reclamanților cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean S acesta are calitate procesuală pasivă în acțiunea privind plata unor drepturi salariale ale acestora, potrivit prevederilor art. 2 pct. 39 din Legea nr. 500/2002 șeful compartimentului financiar-contabil răspunzând de activitatea de plată a cheltuielilor, drepturile salariale fiind cheltuieli de personal.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române a fost admisă pentru următoarele:
Conform art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate.
Conform art. 5 din Legea nr. 218/2002, Poliția Română are următoarea structură organizatorică:
a) Inspectoratul General al Poliție Române;
b) Unități teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului B și inspectoratele județene de poliție;
c) Instituții de învățământ pentru formarea și pregătirea continuă a personalului;
d) Alte unități necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice poliției, înființate potrivit legii.
În acest sens rezultă că inspectoratele de poliție județene nu sunt subordonate Inspectoratului General al Poliției Române și ca atare nu sunt aplicabile prev. art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 conform căreia ar fi ordonator secundar de credite ce repartizează creditele aprobate pentru instituțiile publice subordonate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în speță nu este admisibilă în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice în condițiile art. 34 din Legea nr. 500/2002 examinează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora, și cât timp Ministerul Finanțelor Publice este cel care aprobă, conform art. 48 alin. 2 lit. a, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în buget.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de și Ministerul Finanțelor Publice instanța a reținut că aceasta este nefondată pentru următoarele:
Acest spor de 30 % a fost prevăzut până în 29.03.2006, când a fost abrogat în mod expres prin nr.OUG 27/2006.
Conform art. 166 din Codul muncii "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Dreptul la sporul de 30 % în speță era datorat până la data abrogării acestuia - 29.03.2006 astfel că dreptul de a cere plata acestora se naște de la această dată, condiție în care, raportat la data înaintării acțiunii - 20.12.2008, aceasta nu este prescrisă.
Asupra fondului cauzei instanța a reținut următoarele:
Art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 prevedea că "Personalul prevăzut la alin. 1 (1)-(3) (procurorii, specialiști cu înaltă calificare, ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară".
Art. 41 lit. e din nr.OUG 27/2006 a abrogat art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002.
Din actul de la fila 83, rezultă că reclamanții au fost delegați de către procuror pentru efectuarea de acte de urmărire penală în dosare privind infracțiuni de corupție, asimilate acestora sau în legătură cu ele și au efectuat și anterior lunii martie 2005, urmărire penală în cauze având drept obiect astfel de infracțiuni.
În aceste condiții aplicabile sunt și reclamanților pe perioada în care au efectuat urmărirea penală în dosare privind infracțiuni de corupție sporul prevăzut de lege, întrucât aceștia au desfășurat această activitate sub îndrumarea procurorului iar acest spor se cuvine pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, pe care aceștia au desfășurat-o efectiv.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 2.pr.civ.
În motivare se arată că prin sentința pronunțată în cauză s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant pentru acordarea sporului anticorupție.
Acesta mai arată că drepturile salariale sunt prevăzute de OUG nr. 43/2002; nr.OUG 27/2006, dreptul la sporul anticorupție este un drept prevăzut de lege și având în vedere și practica judiciară în materie consideră că acesta este temeinic și legal.
Atâta timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la au beneficiat de sporul anticorupție spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul S, care nu au beneficiat de acel spor, deși îndeplinesc în virtutea funcției pe care o aveau o muncă egală, însemnă că și reclamantul are dreptul la acel spor anticorupție, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume un salariu egal pentru o muncă egală.
Instituirea unor asemenea sporuri doar în favoarea unei categorii de ofițeri de poliție judiciară, în realitate o inegalitate, un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare, nefiind o stare de fapt diferită, exemplu Hotărârea nr. 219 din 2007
De asemenea, s-a relevat faptul că Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite și poate fi obligat să aloce fondurile necesare angajatorului respectiv Inspectoratul Județean de Poliție S în vederea acordării acestor drepturi salariale.
Intimata INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE prin întâmpinarea depusă la data de 11 mai 2009 solicită respingerea recursului formulat în cauză.
Analizând recursurile promovate prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art. 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, și prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporul de 30 % din salarul de bază lunar pentru perioada 1 septembrie 2002- 31 martie 2006 până la eliminarea discriminării actualizată cu coeficientul de inflație până la plata efectivă.
Acțiunea promovată a fost motivată prin invocarea dispozițiilor art. 28 din nr.OUG 43/2002 astfel cum a fost aceasta modificată.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 2 alin 2 din nr.OG 137/2000 precum și prevederile art. 21 din actul normativ arătând că nu înțeleg care ar fi modalitatea în care ar putea fi justificată printr-un scop legitim dezavantajarea prin neacordarea sporului în perioada de referință.
Reclamanții au mai invocat dispozițiile din art. 218 alin 1 Cod procedură penală și ale art. 8 alin 1 din Legea nr. 364/2004 precum și spre comparare prevederile art. 10 alin 4 din nr.OUG 43/2002 în raport de cele ale dispozițiilor art. 219 alin 2 Cod procedură penală arătând că singura diferență între atribuțiile reclamantului și cele ale celor detașați la. este aceea că primii au răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale.
Prima instanță a reținut în mod corect că salarizarea polițiștilor din structurile poliției inclusiv a ofițerului de poliție judiciară în numele căruia s-a făcut acțiunea, se face în baza art. nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașati la. în baza prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut prin art. 28 acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar (art. 28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 4l lit. e din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției).
Drepturile stabilite în favoarea ofițerilor de poliție judiciară care efectuează actele de cercetare sub directa conducere supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din cadrul a fost reglementat prin dispozițiile art. 28 din nr.OUG 43/2002 iar apărările pârâților referitoare la justificarea diferenței de tratament dintre cele două categorii de polițiști de poliție judiciară în baza puterii obiectiv al detașării este una pertinentă.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor art. 6 din Codul muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți, în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale, în cadrul căreia își desfășoară activitatea ofițerul de poliție judiciară respectiv sub îndrumarea procurorului ori sub îndrumarea și controlul nemijlocit al procurorilor din cadrul.
O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective ci pe unele obiective este cea invocată de pârâți și apreciată ca fiind justificată cea a detașării.
Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar, însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819 și 821/3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin 1, 3 și 11 și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a reținut că: art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Susținerile reclamanților vizând existența unui tratament discriminatoriu nu pot fi primite în acest context, neputându-se reține că drepturile salariale prevăzute în nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt drepturi salariale prevăzute de lege și în favoarea sa întrucât nu există o dispoziție legală expresă, alegațiile referitoare la tratamentul discriminatoriu au fost înlăturate pentru considerentele evidențiate mai sus și pentru aceleași argumente s-a reținut că nu a fost încălcat principiul egalității între salariați respectiv acela al unui salariu egal pentru o muncă egală.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță nu a realizat o corectă determinare a stării de fapt și nu a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că se poate reține că este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va admite recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 239 din 13.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - G - - - - -
Red./
3 ex./3.06.2009
Jud.fond.-
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
