Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 188/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu privind funcț. publ. -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 188

Ședința publică din 5 februarie 2010

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul S,-,.2,.A,.2,.9, județul S,împotriva sentinței nr.2065 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat, pentru intimata Garda Națională de Mediu B, lipsă fiind recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Apărătoarea intimatei solicită oral, ca și prin întâmpinarea depusă la dosar (9), respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate; nu solicită cheltuieli de judecată.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, înregistrată sub nr.5073/86 din 23.07.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Garda Națională de Mediu B, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de bani, reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data angajării, respectiv din data de 27.06.2005 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective, precum și acordarea acestor drepturi începând cu data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu.

În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că este angajat în funcția de comisar regional al Comisariatului Regional S, din subordinea pârâtei.

A mai arătat reclamantul că, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a)salariul de baza;

b)sporul pentru vechime in munca;

c)suplimentul postului;

d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit." c" si "d" din lege.

Relevant este faptul că, potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006, prevederile art. 29 alin.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.

Prin urmare, a solicitat a se constata că, deși aceste drepturi solicitate trebuiau acordate de drept, cel târziu începând cu data de 01.01.2007, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul Garda Națională de Mediu, refuză acordarea acestora lună de lună.

In concluzie, atât prin Legea nr.188/199, așa cum a fost modificată prin Legea nr.251 din 23 iunie 2006, cât și prin Legea nr.188/1999, republicată și renumerotată, este îndreptățit la aceste sporuri, fără nici o condiționare.

Referitor la cererea privind acordarea acestor drepturi retroactiv, a solicitat a se constata faptul că potrivit art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamantul are dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 27.06.2005 - 02.08.2007.

Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata pana la data de 31.12.2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.

In acest sens, a solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României,care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004, prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale, ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu a fost restrâns, a fost îngrădit, atingând însăși existența dreptului

Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus, a rezultat că plata suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.

Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.

A considerat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt În vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.

In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 și 39 din Legea nr.53/2003, Constituția României, Legea nr.53/2003, Codul Muncii.

In dovedire, reclamantul a depus înscrisuri (5-21).

Pârâta, Garda Națională de Mediu B, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat că reclamantul a învedereat instanței că de la data de 27.06.2005 a fost angajat în funcția de comisar regional al Comisariatului Regional S, din subordinea pârâtei, însă printr-un simplu calcul aritmetic se constată că vechimea în muncă a reclamantului în funcția sus-arătată, este de 2 ani și două luni, ceea ce înseamnă că cuantumul sporului acordat este de 5% și nu de 25%. A mai arătat pârâta că, acțiunea apare ca nefondată, în condițiile în care reclamantul solicită sporurile de 25% din cuantumul salariului de bază, atâta timp cât în perioada 01.08.2007-12.11.2007 i-au fost suspendate de drept raporturile de serviciu cu pârâta.

Prin sentința nr. 2065 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

In conformitate cu disp. art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

c)suplimentul postului;

d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile Unite, admițându-se recursul în interesul legii, declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit însă că, în interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Conform art. 329 al.3 Cod proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Secțiile Unite ale Inaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, arătând în motivare că, pârâta, prin adresa nr. 732/CR din 17.06.2009 ( aflată la fila 29 dosar fond), a recunoscut drepturile ce i se cuvin privind sporurile solicitate, însă acestea nu-i pot fi acordate, motivat de faptul că, în bugetul anului 2009, la Cap. "Cheltuieli de personal", art."alte sporuri", nu au fost aprobate fonduri privind această cheltuială.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, care în drept pot fi incadrate în prevederile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă,Curteaconstată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a fost admis recursul declarat în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda, pe cale judecătorească, drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Soluția este în concordanță cu cea statuată prin decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale a României, potrivit căreia, prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, precum și cu cea consacrată de Decizia nr. 838/27 mai 2009 a Curții Constituționale a României, care, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, neavând competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1, 3041Cod procedură civilă,Curtea, văzând că nici din oficiu nu sunt date motive de casare, va respinge recursul ca nefondat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată;

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul S,-,.2,.A,.2,.9, județul S,împotriva sentinței nr.2065 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.fond:

Tehnoredact.

2 ex./09.02.2010

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Rață Gabriela, Surdu Oana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 188/2010. Curtea de Apel Suceava