Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1983/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1983
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S și Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.852 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns reclamantul intimat, lipsă fiind pârâții recurenți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul părții prezente.
Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava înregistrată sub nr- din 30.03.2009, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice S solicitat obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 01.01.2004-29.10.2007.
In motivare reclamantul a arătat că în temeiul art.29 lit.c și d din legea nr.188/1999 li s-a acordat funcționarilor publici drepturile cerute prin prezenta acțiune, însă nu au beneficiat de aceste drepturi. Astfel, la data de 24.11.2008, prin plângerea prealabilă înregistrată sub numărul 187, formulată în temeiul Legi nr.554/2004, coroborată cu disp.Legii nr.188/1999, reclamanții au cerut instituției pârâte plata acestor drepturi salariale. Plângerea a fost respinsă.
În temeiul disp.art.44 din legea nr.92/2004 s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea disp.art.29 al.1, devenit art.31 al.1 din legea nr.188/199, până la data de 31 decembrie 2006, suspendare ce contravine prev.art.15 al.2 și art.53 din Constituție, precum și dis part.38 și 39 al.1 lit.d din Legea nr.53/2003.
În drept au fost invocate disp.Legii nr.188/1999 și ale Legii nr.554/2004.
In dovedire au fost anexate în copie,înscrisuri.
Prim pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă ICCJ, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr. 852 din 30 aprilie 2009 Tribunalul Suceavaa respins cererea de suspendare a judecății cauzei, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice S obligând pârâții să plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, pentru intervalul 01.01.2004 - 29.10.2007.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că potrivit art.40 alin.2 lit. "c" din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, a fost salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. "c" si "d" din actul normativ citat.
Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006.
Instanța a mai constatat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată. Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Cu toate acestea, raportat la momentul introducerii acțiunii, precum și la dispozițiile art. 3,7 din decretul 167/1958, instanța de fond admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004- 31.03.2004.
În ceea ce privește cererea pârâtei de suspendare a judecării prezentei cauze motivat de faptul că s-a înaintat un memoriu în vederea promovării unui recurs în interesul legii, din moment ce pârâta nu a făcut dovada existenței unui alt proces care să aibă legătură cu prezenta cauză și a cărei hotărâre să aibă influență asupra soluției ce s-ar da în prezenta cauză, instanța a apreciat că situația invocată nu se încadrează în prevederile art.244 cod procedură civilă, motiv pentru care a respins cererea de suspendare ca nefondată.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Finanțelor Publice criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului DGFP S arătat că în perioada 2004- 2005 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin OUG nr. 2/ 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
A mai menționat că dispozițiile legale nu prevăd un asemenea cuantum de 25% din salariul de bază pentru suplimentul postului și nici pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare, astfel încât solicitarea reclamantei este lipsită de temei legal.
Ministerul Finanțelor Publice B, în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat faptul că în prezenta cauză, obiectul litigiului îl constituie un drept de creanță, iar din acest punct de vedere, soluția care urmează a fi pronunțată trebuia să aibă în vedere faptul că:
- acest drept de creanță nu există și, pe cale de consecință nu se poate spune că a fost îngrădit;
- în cauză dreptul de creanță nu este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzele de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, dacă instanța constată că dreptul există, pentru a se adresa instanței, reclamanții sunt obligați să facă dovada faptului că sunt titularii unui drept de creanță - creanță certă, lichidă și exigibilă.
A mai arătat că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale menționate să fie reglementată ulterior prin legea privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici. În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitatea de a realiza prin intermediul instanței de judecată o creanță al cărei cuantum nu este stabilit prin lege, pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare.
În fine, s-a mai arătat că în lipsa unui act infralegislativ emis au adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două sporuri solicitate de reclamant, instanțele de judecată nu au competența de a determina ele întinderea acestor sporuri salariale întrucât s-ar substitui Administrației, ipoteză în care se încalcă principiul fundamental de drept al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile unite, a fost admis recursul declarat în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ca urmare, având în vedere și dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S și Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței nr. 852 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința și în rejudecare, respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.AM.
2ex/25.11.2009
jud. fond.
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Nastasi Dorina, Turculeț Ana
