Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2.089
Ședința publică de la 08 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții, I, împotriva sentinței civile nr. 226/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții COMUNA - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) indemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. recursul este declarat în termenul legal.
Curtea, având în vedere obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar, apreciază cauza ca fiind în stare de judecată și, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare prin prisma actelor existente la dosar.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 226 din data de 22.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N a fost admisă excepția necompetenței materiale a Secției comerciale și de contencios-administrativ privind soluționarea acțiunii reclamanților, -, și -.
Totodată, a fost respinsă acțiunea în contencios-administrativ formulată de reclamanții, I-, în contradictoriu cu pârâții COMUNA - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că din situația depusă de pârâtă a rezultat că reclamanții de rând 1 - 6 sunt funcționari publici și reclamanții de rând 7 - 13 au calitate de personal contractual, iar în aceste condiții, față de calitatea de personal contractual al celor șapte reclamanți, competența soluționării acțiunii acestora revine tribunalului - secția civilă, sens în care sunt incidente dispozițiile vizând disjungerea.
Referitor la pretențiilor reclamanților ce au calitatea de funcționari publici, reține instanța, că acestea sunt neîntemeiate întrucât personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorității publice locale nu îi sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 2675/2002 cu modificările ulterioare, aceste dispoziții fiind aplicabile exclusiv angajaților
De altfel, reține instanța, funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul autorităților publice le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și a altor acte normative speciale. Astfel, se arată că prin art. 31 din Legea nr. 188/1999 rep. ( art. 29 în forma anterioară), se stabilește că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici beneficiază, pe lângă salariu, de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, la alin. 2 menționându-se că salarizarea funcționarilor publicii se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici.
Pe de altă parte, arată instanța, prin nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, nu a fost prevăzută și indemnizația de dispozitiv solicitată de reclamant. Această indemnizație nu a fost prevăzută nici printr-un act normativ anterior similar, respectiv nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
Împotriva soluției menționate au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, obligării intimatelor la plata indemnizației de dispozitiv, reglementată de Legea nr. 138/1999, în cuantum de 25 % din salariul de bază, potrivit Ordinului nr. 496/2003, începând cu luna data de 1 ianuarie 2005 și până în prezent; să fie obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant sumele solicitate actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar pe viitor, să includă această indemnizație în salariul lunar și să efectueze cuvenitele înscrieri în cartea de muncă.
În motivare s-a susținut că instanța s-a pronunțat fără a ține seama de cele statuate în Ordinul nr. 496/2003 pct. 9.2; de faptul că după comasarea celor două ministere, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și apoi art. 4 din nr.OUG 30/2007, are atribuții atât în domeniul administrației cât și în domeniul apărării și siguranței publice
Totodată, se arată că potrivit nr.OG 63/2003 personalul este compus din funcționari publici cu statut speciaI, polițiști, cadre militare precum și personal contractual, precum și din jandarmi, polițiști de frontieră, angajați pe bază de contract, iar personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu, beneficiind de drepturile dobândite anterior și de indemnizații, sporuri specifice instituțiilor.
Tot astfel, se arată că în sensul ordinului evocat, prin personal civil se înțelegfuncționarii publiciși personalul contractual; că de indemnizația de dispozitiv beneficiază și personalul civil din activitatea coordonată de Consiliile Județene C și SMc are prin hotărâri au dispus în sensul alocării, iar prin acordare se asigură egalitate de tratament, dat fiind că tribunalul în alte cazuri a admis acțiunile funcționarilor din cadrul Primăriilor N, și.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat prin prisma actelor existente, a normelor juridice incidente, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens, se reține că actul administrativ, respectiv ordinul emis de către a fost dat în considerarea dispozițiilor legii de salarizare și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și pentru acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Acest din urmă act normativ (Legea nr. 138/1999) reglementează salarizarea a două categorii de personal, cel militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții și anume instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Se poate așadar constata chiar din titlul legii că doar cele două categorii de personal ce sunt încadrate în instituțiile precizate, respectiv apărare, ordine publică și siguranță națională, pot pretinde aplicarea drepturilor conferite de către acest act normativ.
Recurenții este funcționari publici angajați în aparatul propriu al unei unități administrativ-teritoriale organizate ca atare și nu în cadrul uneia din instituțiile mai sus menționate, context în care nu pot fi primite susținerile acestora referitor la acordarea primei evocate.
Desigur, se susține de către recurenți că temeiul cererii îl constituie ordinul emis de, însă se omite a se avea în vedere că în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice se publică în Monitorul Oficial. Nici Ordinul nr. 496/2003 și nici cel anterior nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel, nu au puterea de lege ce le este conferită de faptul publicării.
În plus, nu trebuie omis că prin ordinul arătat, în mod nejustificat s-a extins sfera de aplicare a legii, adăugând la aceasta și în condițiile în care potrivit art. 76 din Legea nr. 24/2000 ordinele și instrucțiunile trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot să conțină soluții care să contravină acestora.
Atât Legea nr. 138/1999 cât și Ordinul nr. 275/2002, anterior celui reținut de recurenți, se adresează unei categorii limitate de salariați, așa încât printr-o modificare adusă ultimului act administrativ, nu poate fi extinsă sfera de admisibilitate a legii și funcționarilor publici din administrația locală. Or, în aceste circumstanțe, dat fiind caracterul limitat sub aspectul persoanelor cărora se adresează, a legii nr. 138/1999, limitarea făcută de recurenți la aplicarea categoriilor de personal din Ordinul nr. 496/2003 nu poate fi primită.
În sensul corect, trebuie înțeles că personalul civil al instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională și numai cel din instituțiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere în adoptarea Legii nr. 138/1999 beneficiază de spor de dispozitiv, nu și alte categorii din alte unități.
Evident, se susține că în cazul neacordării nu se asigură o egalitate de tratament. Această susținere nu poate fi reținută, deoarece legea se adresează unei categorii limitate și numai anumitor instituții.
Prin urmare, constatând că nu sunt motive întemeiate, Curtea în baza art. 312.pr.civ. raportat la dispozițiile legale enunțate anterior, va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, I-, împotriva sentinței civile nr. 226 din 22 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./20.10.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
