Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 216/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.216/CA/2008-
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursurilor în contencios administrativ declarate de pârâțiiINSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR S M,cu sediul în S M, str. -, nr.3, jud.S M și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B, cu sediul în S M, str. -, nr.3, jud.S M în contradictoriu cu intimații reclamanți,toți din S M, str. -, nr.3, jud.S M, intimații pârâțiMINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE,cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.152 șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,cu sediul în B, sector 5,- împotriva sentinței nr.20/CA din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru, că intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare, că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța,având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.20/CA din 23 ianuarie 2008, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea în contencios administrativ precizată, formulată de reclamanții, și,toți cu domiciliul ales în S M,-, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B, sector 1,-, jud.I, INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR S M,-, MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE B, Calea, nr.152 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B,-, sector 5 și în consecință a obligat pârâții de ordin 1, 2 și 3 să le plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite cu titlu de prime de concediu, corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006, egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, impozitate separat, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii acestor drepturi și până la data plății efective.
A obligat pe pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce pârâților de ordin 1, 2 și 3, fondurile necesare plății primelor de concediu încuviințate pentru reclamanți.
Totodată, a obligat pe pârâți în solidar să le plătească reclamanților suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată (art.33 alin.2 din forma inițială a legii) "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe 2004, art.8 alin.7 din Lg.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, aplicarea prevederilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate consecutiv până la data de 31 decembrie a anului bugetar pentru care s-a adoptat respectivul act normativ.
Din analiza acestor acte normative, instanța a constatat că acestea nu cuprind vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Această suspendare a exercițiului unui drept nu înlătură existența dreptului la prima de concediu cuvenită funcționarilor publici pentru că, astfel, s-ar contravenit atât art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
Reținând ca esențială această dispoziție legală în interpretarea actelor normative incidente în cauză, instanța a constatat că suspendarea aplicării prevederilor prin care s-au stabilit drepturi salariale în favoarea reclamanților a fost dispusă prin actele normative amintite pe o durată determinată (pentru anul în curs în care a avut loc suspendarea exercițiului dreptului), iar prelungirea duratei acestei suspendări nu a fost dispusă în mod expres prin actele normative ulterioare prin care s-a dispus din nou suspendarea exercițiului dreptului.
Prin urmare, potrivit art.62 alin.2 din Legea nr.24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de această suspendare reintră de drept în vigoare.
Întrucât actele normative care au reglementat suspendarea exercițiul dreptului funcționarilor publici la prima de vacanță prevăzută de legea privind Statutul funcționarilor publici au fost adoptate pentru perioade de timp determinate datorită unor condiții financiare deosebite, respectiv pentru anul bugetar în curs, acestea și-au încetat aplicabilitatea la expirarea perioadei de timp pentru care au fost adoptate. Astfel, Legea nr.507/2003 la 31 decembrie 2004, Legea nr.511/2004 la data de 31 decembrie 2005, iar nr.379/2005 la 31 decembrie 2006. Ca urmare, dreptul funcționarilor publici de a beneficia de prima de vacanță aferentă anului 2004 încetat a mai fi suspendat începând cu data de 01 ianuarie 2005, pentru cel aferent anului 2005 la data de 01 ianuarie 2006, respectiv pentru cel aferent anului 2006 la 01 ianuarie 2007.
Pentru ca un drept prevăzut să nu devină lipsit de conținut, vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, în condițiile în care dreptul respectiv nu a fost abrogat, se impune ca acesta să se realizeze în spiritul și litera legii care a prevăzut existența acestuia. De asemenea, în condițiile în care efectele de suspendare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ temporar respectiv (altfel s-ar prelungi valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea dispoziției de suspendare, ceea ce ar contraveni principiului neretroactivității unei legi după abrogarea lui dedus din art. 15 din Constituția României), instanța a apreciat că funcționarii publici sunt îndreptățiți să beneficieze de prima de vacanță aferentă ultimilor trei ani anteriori introducerii prezentei acțiuni, pentru care dreptul la acțiune al acestora nu s-a prescris, respectiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, la valoarea reală a acestei prime, respectiv la valoarea actualizată a acesteia în funcție de rata inflației.
În condițiile în care, autoritatea publică pârâtă cu care funcționarii publici reclamanți au raporturi de serviciu, nu a achitat acestora primele de vacanță aferente anilor pentru care dispozițiile de suspendare a exercițiului acestui drept și-au încetat aplicabilitatea, instanța a apreciat că acțiunea în contencios administrativ formulată de aceștia privind obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță cuvenite pe anii 2004, 2005 și 2006 actualizate în funcție de rata inflației până la data acordării efective a acestora este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, au formulat recurs Autoritatea națională pentru Protecția Consumatorilor B și Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor S
1. Recurenta Autoritatea națională pentru Protecția Consumatorilor B solicită casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond respingerea acțiunii.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Susține recurenta că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Satu Mare, deoarece în speță, nu este un conflict de muncă, ci un litigiu de contencios administrativ. Cum, acesta este îndreptat împotriva unei autorități publice centrale, respectiv a recurentei, potrivit dispozițiilor art.3 din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare în primă instanță aparține curții de apel.
Este criticată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurentă în apărarea sa, la prima instanță, deoarece ANPC nu este inițiatorul și nici emitentul actelor normative prin care a fost suspendată acordarea primelor de vacanță.
Arată că drepturile funcționarilor publici, printre care și prima de vacanță solicitată se acordă de către instituția publică în care aceștia își desfășoară activitatea. Cum, reclamanții au fost numiți de către directorul executiv al OJPC S M, drepturile acestora sunt achitate de către această instituție și nu de către recurentă.
Deși anterior HG 748/2007, -urile aveau personalitate juridică, de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, ele și-au pierdut această calitate, ordonatorul terțiar de credite fiind Inspectoratele Regionale pentru Protecția Consumatorilor, susține recurenta.
2.Recurentul Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor SMs olicită modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept sunt invocate motivele prevăzute de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Se susține că, instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății atunci când a admis acțiunea petenților, obligând recurentul să le plătească drepturile bănești pe anii 2004 - 2006. În continuarea se arată că prin acte anteriore succesive, prima de vacanță la care au dreptul funcționarii publici în temeiul art.34 din Legea nr.188/1999, a fost suspendată succesiv, din anul 2001 până în anul 2006.
Cum, actele normative care au suspendat acest drept, nu au fost elaborate, avizate și nici adoptate de OJPC, susține că nu pot fi obligați la plata sumelor, la a căror suprimare nu au participat.
Mai susține că punerea în aplicare a unei dispoziții legale suspendate, echivalează cu încălcarea legii.
Cum, dreptul la prima de vacanță nu este un drept constituțional fundamental, legiuitorul are posibilitatea să-l acorde, să-l modifice ori să înceteze acordarea lui.
Se invocă și legea bugetului de stat, potrivit căreia, ordonatorii principali de credite au obligația să se încadreze în cheltuielile de personal, această obligație revenind atât ordonatorilor secundari cât și a celor terțiari. Cum, pentru această plată nu s-au alocat sume aferente, obligarea la plata ei este nelegală susține recurentul.
În fine, se invocă și ordonanța de urgență 146/2007 care reglementează cu exactitate plata primelor de concediu solicitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații, și, solicită respingerea ca neîntemeiate a recursurilor și menținerea ca legală a sentinței atacate.
Cu privire la lipsa competenței materiale e Tribunalului Satu Mare, apreciază intimații că, în cauză sunt incidente dispozițiile art.10 din Legea nr.54/2004, raportate la art.2 pct.1 lit."d" Cod procedură civilă. Se arată că raporturile juridice s-au născut între intimații petenți și OJPC, ce nu are personalitate juridică și care se află în subordinea S
În ce privește lipsa calității procesuale pasive a ANPC se apreciază că, în mod corect aceasta a fost respinsă de către prima instanță având în vedere calitatea de ordonatori secundari de credite a acestora.
Pe fondul cauzei se arată că, suspendarea exercițiului unui drept nu înlătură existența acestuia pentru că astfel s-ar încălca dispozițiile art.53 din Constituția României.
Potrivit art.62 alin.2 din Legea nr.64/2000, la durata datei de suspendare actul normativ afectat reintră de drept în vigoare. Prelungirea valabilității dispoziției de suspendare, după abrogarea ei, ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii, susțin intimații.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că este legală și temeinică, recursurile fiind nefondate.
1. Cu privire la recursul ANPC se constată că în mod corect instanța de fond s-a considerat competentă în soluționarea litigiului, respingând excepția invocată de recurentă.
Astfel se va reține că, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.554/2004 așa cum acesta era în vigoare la data promovării acțiunii, litigiile de contencios administrativ sunt de competența tribunalelor administrativ fiscale sau a curților de apel în funcție de teritorialitatea și competența autorităților chemate în judecată. Cum, după casare cu trimitere spre rejudecare, petenții și-au precizat acțiunea introducând în cauză Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorului S M, în subordinea căruia se află Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului S M, în cadrul căruia aceștia au calitatea de funcționari publici, competența de soluționare a litigiului a fost stabilită prin raportare la această parte.
În ce privește a doua excepție invocată de această recurentă, curtea de apel reține următoarele:
După casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței civile nr.185/2007 a Tribunalului Satu Mare prin care se respinsese excepția lipsei calității procesuale pasive a ANPC B, recurenta cu ocazia rejudecării cauzei, nu a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive astfel că, prima instanță nu s-a pronunțat asupra ei. Cum însă, excepția invocată poate fi invocată și în recurs, instanța o va analiza sub aspectul admisibilității ei.
Reținând că ANPC este ordonator secundar de credite, fiind chemat în judecată în această calitate și nu în calitate de autoritate publică centrală pentru ca în cazul admiterii acțiunii, să aloce OJPC creditele bugetare necesare plății drepturilor salariale, curtea de apel apreciază că în această situație are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care va respinge excepția invocată.
2. Recursul Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor SMe ste nefondat pentru următoarele considerente:
Drepturile la prima de concediu acordate funcționarilor publici este prevăzut în dispozițiile art.34 din Legea nr.188/1999. Suspendările succesive ale acestui drept până în 2006 nu au dus la eliminarea lui, ci doar la amânarea perioadei în care el putea fi acordat. La data încetării efectelor normelor de suspendare, potrivit dispozițiilor art.64 din Legea nr.24/2000, acordarea dreptului existent se impune a fi realizată.
Este adevărat că legiuitorul are atribuția de a suspenda aplicarea unui act normativ, dar este la fel de adevărat și faptul că după încetarea efectelor suspendării, cei care sunt obligați prin actul respectiv la aplicarea normelor sale, sunt datori să respecte dispozițiile lui.
Faptul că, dreptul suspendat nu a fost desființat este reprezentat de chiar OG nr.146/2007, prin care indirect emitentul respectiv Guvernul României recunoaște dreptul suspendat, mai mult reglementând chiar modul în care acesta va fi acordat, chiar și persoanelor care nu dețin un titlu executor în vederea plății primelor de concediu.
În consecință, pe baza celor mai sus arătate, neexistând alte motive de casarea sau modificare a sentinței atacate, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Deși, prin întâmpinare intimații solicită cheltuieli de judecată, aceștia nu fac dovada existenței unor astfel de cheltuieli, motiv pentru care ele nu vor fi acordate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de recurentele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR și INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR S M, împotriva sentinței nr.20 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- Red. dec. -
- jud. fond. - -
- dact. - 2 ex.
- 20.06.2008
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena
