Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 214/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.214/CA/2008-

Ședința publică din 12 iunie 2008

PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenta pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,cu sediul în O,-/B, jud.B -în nume propriu și în reprezentarea ACTIVITĂȚI DE CONTROL FISCAL B,cu sediul în O,-/B, jud.B și aAGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ,cu sediul în B,-, sector 5, precum și de către recurenta pârâtăDIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C,cu sediul în O, - Române, nr.4, jud.B -în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR,cu sediul în B,-, sector 1, jud.I, în contradictoriu cu intimata reclamantă - "" SRL, cu sediul în O,-,.B,.36, jud.B, împotriva încheierii nr.108/CA din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimata reclamantă - "" SRL" O - avocat în baza împuterniciri avocațiale nr.15 din 12 mai 20008, emisă de Baroul Bihor - Cabinetul de avocat, lipsă fiind recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Activitatea de Control Fiscal B, Agenția Națională de Administrare Fiscală B, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C - Serviciul Vamală - Biroul Control Ulterior și Investigații Fraudă Vamală și Autoritatea Națională a Vămilor

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru, că Tribunalul Bihora comunicat întreg dosarul solicitat, precum și faptul că, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentanta intimatei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Arată că, în mod corect instanța de fond a apreciat a fi întrunite cerințele art.14 și 15 din Legea 554/2004 pentru a se dispune măsura, provizorie a executării actelor administrative atacate.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursurilor în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr.108/CA din 10 martie 2008, Tribunalul Bihora admis cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale atacate, formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în O,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Activitatea de Control Fiscal B, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în O, str. - nr. 2/A, jud. B, și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, Serviciul Vamală, Biroul Control Ulterior și Investigații Fraudă Vamală, cu sediul în O,-, jud. B, și în consecință a suspendat executarea Deciziei nr.66 din 11.01.2008 a DGFP B, Procesul Verbal de control nr.25271/31.10.2007 și decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de control vamal nr.25270/31.10.2007, întocmite de inspectorii din cadrul pârâtei de rd. 3, privind obligațiile fiscale suplimentare în cuantum total de 29.023 RON lei stabilite în sarcina reclamantei, din care 16.418 RON taxe vamale, comision de 196 RON, TVA 3.156 RON, majorări aferente taxelor vamale de 7.684 RON, majorări aferente comisionului vamal de 92 RON și majorări aferente TVA de 1.477 RON, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

În baza Procesului verbal de control nr.25271/31.10.2007 și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de control vamal nr.25270/31.10.2007 întocmit de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, Serviciul Vamală, Biroul Control Ulterior și Investigații Fraudă Vamală, cu sediul în O s-a emis decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de control vamal nr.25270/31.10.2007 întocmite de inspectorii din cadrul pârâtei de rd. 3, prin care în sarcina reclamantei s-au stabilit obligații fiscale suplimentare cu titlu de taxe vamale, TVA de plată și debite accesorii aferente în sumă totală de 29.023 RON, din care 16.418 RON taxe vamale, comision de 196 RON, TVA 3.156 RON, majorări aferente taxelor vamale de 7.684 RON, majorări aferente comisionului vamal de 92 RON și majorări aferente TVA de 1.477 RON.

Împotriva acestor acte administrativ fiscale reclamanta a formulat contestație în procedura administrativă - cerând anularea lor, contestație respinsă prin decizia nr.66/12.12.2007 emisă de pârâta DGFP B, a cărei anulare s-a cerut prin acțiunea introductivă.

Într-adevăr dispozițiile art.15 raportat la art.14 din Legea nr.554/2004 reglementează măsura a suspendării executării actelor administrative atacate cu acțiuni în anulare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei de fond.

Conform prevederilor legale precitate suspendarea executării se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

În privința actelor administrativ fiscale, art.185 alin.1 din Cod procedură fiscală prevăzând că, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea în alin.2 statuează că acele dispoziții nu aduc atingere dreptului contribuabilului de-a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, instanța competentă putând suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Cum în speță este necontestată iminența execuției silite a obligațiilor fiscale stabilite suplimentar în sarcina reclamantei prin procesul verbal de control menționat mai sus menținut prin decizia nr.66/2007, raportat la cuantumul însemnat al acestei sume de 29.023 RON și consecința execuției ei silite prin lipsirea reclamantei de utilizarea ei în activitatea comercială desfășurată, instanța a apreciat a fi întrunite cerințele art.14 și 15 din Legea nr.554/2004 pentru a se dispune măsura, provizorie a executării actelor administrative atacate în această privință.

Prin depunerea cauțiunii stabilite de instanță la 10% din cuantumul sumei contestate respectiv de 2.902 lei, dovedită cu recipisa de consemnare nr.-/1 și chitanța nr.-/1 din 06.03.2008 s-a constatat a fi îndeplinită și cerința art.185 alin.2 teza 2 din Codul d e procedură fiscală pentru suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, scutite de plata taxelor de timbru au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, precum și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, cu sediul în O, în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor B, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii, în sensul respingerii cererii de suspendare a actelor administrative.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.5, 8, 9 și art.312 Cod procedură civilă, recurentele Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, critică încheierea recurată pentru motive de nelegalitate, constând în greșita interpretare și aplicare a prevederilor art.14 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, arată recurentele, în mod greșit instanța investită cu soluționarea cauzei pe fond a apreciat că, cererea de suspendare este întemeiată cu toate că la dosar nu existau dovezi care să confirme că era un caz bine justificat, iar scopul pentru care se solicita suspendarea era acela de a preveni o pagubă iminentă.

Fiind vorba de Ministerul Finanțelor Publice, instituție solvabilă, este evident că, întoarcerea executării silite ca urmare a desființării actelor atacate ar fi posibilă în orice moment.

Recurentele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, cu sediul în O, în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor B au solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată și neprobată, întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art.14 raportat la 15 din Legea nr.554/2004.

Datoria vamală stabilită în sarcina petentei a fost supusă, pe calea contestației administrativ jurisdicționale, analizei B, care a respins contestația menținând titlurile C, ca valide.

În acest caz, este evident că nu era îndeplinită cerința cazului bine justificat și în consecință nici cea de a doua condiție prevenirea unei pagube iminente.

Suspendarea executării actului administrativ fiscal în sine, provoacă prejudicii creditorului fiscal și în ultimă instanță bugetului statului, astfel că, legiuitorul a conferit actelor administrativ fiscale calitatea de a fi executorii din oficiu.

Pe de altă parte, dacă debitoarea ar obține ulterior anularea actelor administrativ fiscale, ea ar putea beneficia de restituirea integrală a sumelor plătite cu dobânzile aferente în condițiile art.117 și 124 Cod procedură fiscală.

Instanța de fond trebuia să analizeze, raportat la sumele ce fac obiectul actului administrativ fiscal, a cărui executare se cere a fi suspendată, raporta5 la cifra de afaceri a petentei, situația financiară, bunurile și valorile din patrimoniul acesteia, lucru pe care nu l-a făcut.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate, au fost apreciate ca nefondate, astfel că au fost respinse.

Criticile recurentelor referitoare la nelegalitatea încheierii, ca urmare a greșitei aplicări a prevederilor art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, sunt nefondate, întrucât fiind vorba de un act administrativ fiscal cererea de suspendare este admisibilă în situația în care actul administrativ fiscal a fost contestat pe calea administrativă de atac la organul fiscal competent.

Cu privire la criticile conform cărora nu erau îndeplinite condițiile cerute de lege, cumulativ, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, care astfel poate fi prevenită, acestea sunt neîntemeiate, întrucât actul administrativ fiscal a fost întocmit conform art.53 alin.2 și 3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, ce conferă posibilitatea autorității vamale ca în cazul unor îndoieli justificate să solicite dovezi suplimentare pentru a se asigura că mențiunea privind originea este conformă cu reglementările vamale.

Reclamanta a invocat în cererea de suspendare că, potrivit prevederilor Protocolului nr.7 din 5 decembrie 2002, care definește conceptul de produse originare, a solicitat eliberarea certificatului EUR 1 și că, potrivit prevederilor aceluiași protocol exportatorul este ținut răspunzător de corectitudinea și realitatea documentelor care au stat la baza eliberării certificatului EUR 1 de către autoritatea vamală din țara exportatorului.

În recurs, s-a invocat că demersurile reclamantei referitoare la autenticitatea acestui certificat s-au finalizat favorabil pentru aceasta, aspect ce nu poate fi cercetat în această etapă procesuală, dar poate constitui un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare.

Văzând că, reclamanta a achitat cauțiunea stabilită de instanță, iar instanța a stabilit justificat că sunt îndeplinite cerințele art.15 din Legea nr.554/2004, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de recurentele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, împotriva încheierii nr.108 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 12 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- Red. dec. -

- jud. fond. - -

- dact. - 2 ex.

- 01.07.2008

Președinte:Blaga Gabriela
Judecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 214/2008. Curtea de Apel Oradea