Obligația de a face. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--01.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 191
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 24/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului C-S, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul CSs ub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție al Județului C -S a solicitat ca instanța să constate că este îndreptățit la cumpărarea apartamentului de serviciu ce i-a fost închiriat în calitate de ofițer de poliție, apartament evidențiat în CF 5629/Reșița Română, 5625, nr. top R 205/11/.II/VI, situat administrativ în Reșița, -, -A,.1,.2,. 6, județul C - S, fiind întrunite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege pentru cumpărarea acestui imobil. De asemenea a solicitat, instanței să oblige pârâta: să încheie cu reclamantul un contract de vânzare - cumpărare prin care să-i fie vândut apartamentul evidențiat în CF 5629,.5625, nr. top R 205/11/.II/VI, compus din trei camere, bucătărie, baie, hol, WC, loggie, 2 balcon, în suprafață de 77,46 mp. Și 21,58 mp, din folosință comună, situat administrativ în Reșița, -, -A,.1,.2,. 6; să instituie pe seama pârâtei o penalitate de 100 lei Ron pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile executorii și până la încheierea acestui contract de vânzare - cumpărare; să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamantul a arătat că titularul contractului de închiriere nr. 32024/2005 are calitate de ofițer de poliție. Conform art. 2 din Legea 562/2004 poate cumpăra locuința de serviciu, sens în care a solicitat conducerii Inspectoratului Județean de Poliție al Județului C -S vânzarea apartamentului formulând și o plângere prealabilă către Inspectoratul General al Poliției Române.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că apartamentul în cauză nu este locuință de serviciu ci de intervenție, drept pentru care nu se încadrează în categoria locuințelor ce pot fi vândute conform Legii nr. 562/2004.
Prin sentința civilă nr. 24/11.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis excepția de necompetență materială a Tribunalului C - S - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamantul împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului C -S, în favoarea Judecătoriei Reșița.
Procedând, cu prioritate, la soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, conform dispozițiilor art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul, prin acțiunea formulată, a solicitat instanței să oblige pârâtul să încheie un contract de vânzare-cumpărare, pentru apartamentul pe care îl deține cu chirie, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 562/2004.
Din examinarea prevederilor Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, Tribunalul a reținut că aceasta nu conține norme procedurale care să atribuie instanței de contencios administrativ competența de a judeca litigiile ivite în aplicarea acestui act normativ.
Cererea de chemare în judecată prin care reclamantul solicită obligarea instituției publice să încheie contracte de vânzare - cumpărare a locuinței de serviciu, în temeiul și condițiile Legii nr. 562/2004, nu este de competența instanțelor de contencios administrativ, întrucât un astfel de contract nu este un contract administrativ, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c teza a II - a din Legea contenciosului administrativ, ci este un contract civil care atrage competența instanței de drept comun; în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4628/19.12.2006.
Referitor la opinia reclamantului din notele de ședință, depuse prin serviciul de registratură al tribunalului, prin care apreciază că actul care îi vatămă drepturile și interesele sale legitime este adresa nr. 593/20.09.2007 al pârâtei, prima instanță a reținut că acesta reprezintă o simplă adresă ( prin care pârâta aduce la cunoștință că nu poate încheia contract de vânzare - cumpărare al locuinței pe care o deține cu chirie, pe motiv că aceasta este în proprietatea Inspectoratului de Poliție al Județului C -S) prima instanță a apreciat că acesta nu este cenzurabil în temeiul legii contenciosului administrativ, nefiind incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 158,159 pct. 2 Cod procedură civilă, prima instanță a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantulsolicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre continuarea judecării la tribunalul C Secția comercială și de contencios administrativ.
În motivarea recursului, reclamantul recurent arată că competența materială în soluționarea cererii sale aparține tribunalului, iar competența teritorială indică Tribunalul C S ca fiind instanța care trebuie să se pronunțe asupra acestei cereri.
Pentru a ajunge la această concluzie reclamantul recurent a avut în vedere prevederile art. 2 pct.1 lit. d Cod procedură civilă coroborate cu art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă, art. 5 Cod procedură civilă, art. 18 al.4 lit. b din Legea nr. 554/2004, art. 30 din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul recurent apreciază că actul care îl vatămă în drepturile sau interesele sale legitime este Adresa nr. 593/20.07.2007, prin care șeful IPJ C S îi comunică sec faptul că nu este obligat să îi vândă locuința de serviciu și îl îndrumă să apeleze la prevederile Legii nr. 554/2004. pârâtul față de care reclamantul recurent a formulat acțiunea este IPJ C S, care are personalitate juridică și sediul în circumscripția Tribunalului C S, astfel că instanța de contencios administrativ, conform art. 18 al.4 lit. b din Legea nr. 554/2004, poate obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit, chiar sub sancțiunea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului C -S a formulat întâmpinare pin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinări pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului C -S a arătat că în mod corect tribunalul a luat în considerarea situația reală a apartamentului în litigiu, care este un imobil proprietate a IPJ C S cu destinația de locuință de intervenție și care nu poate face obiectul vânzării cumpărări conform legii speciale - Legea nr. 562/2004, care se referă doar la locuințele de serviciu aflate în administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative. O eventuală vânzare cumpărare a apartamentului s-ar putea face doar potrivit prevederilor dreptului comun, caz în care actele de dispoziție ale vânzătorului nu constituie acte administrative, chiar dacă aceste acte îl nemulțumesc pe reclamant, acesta având posibilitatea de a ase adresa instanței cu o cerere privind obligația de a face, ceea ce reclamantul a și făcut, pe rolul Judecătoriei Reșița, fiind înregistrat dosarul nr-, în care a cerut IPJ C S să fie obligat să îi vândă locuința.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul litigiu are de obiect solicitarea domnului de obligare a Inspectoratului de Poliție al Județului C S la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu închiriate reclamantului în calitate de ofițer de poliție.
Instanța de fond - Tribunalul C-S - a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Reșița, reținând că actul respectiv nu are caracter administrativ, nefiind de competența instanțelor de contencios administrativ soluționarea acestei cereri.
În examinarea acestei chestiune, Curtea precizează că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
De asemenea, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Curtea reține, așadar, în raport cu textele legale citate, că instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze numai acele litigii în care autoritățile publice au emis sau au refuzat emiterea unor acte administrative, iar nu toate litigiile în care sunt chemate în judecată aceste autorități sau persoanele asimilate acestora.
De aceea, stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ este determinată de stabilirea caracterului administrativ al actului dedus judecății.
În prezenta cauză, așa cum s-a arătat anterior, reclamantul a solicitat obligarea Inspectoratului de Poliție al Județului C S la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu închiriate reclamantului în calitate de ofițer de poliție.
Temeiul acestei acțiuni a fost indicat în dispozițiile Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004, privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1169 din 9 decembrie 2004, și modificată prin Legea nr. 357/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 650 din 27 iulie 2006.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 562/2004, "se autorizează instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să vândă unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Conform art. 2 din Legea nr. 562/2004:
(1) "Poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și îndeplinește o funcție în una dintre instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați, în situația în care fac dovada că, la data intrării în vigoare a prezentei legi, ocupau locuința de serviciu și au achitat chiria la zi.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1):
a) persoanele a căror activitate în instituțiile prevăzute la art. 1 încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condițiile prevăzute de lege;
b) persoanele care dețin în proprietate, ele sau soțul, soția ori copiii aflați în întreținere, o locuință proprietate personală și care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În situația în care soții, cadre militare sau personal civil, dețin fiecare câte o locuință de serviciu, de prevederile alin. (1) poate beneficia numai unul dintre aceștia".
Din aceste dispoziții legale, Curtea constată că vânzarea locuințelor de serviciu de către instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională către foștii chiriași se face în mod asemănător încheierii oricărui alt contract de vânzare-cumpărare, fără a exista un regim derogator în privința modalității de încheiere a unui asemenea contract.
În aceste condiții, simplul fapt că vânzătorul este o autoritate publică, respectiv Ministerul Internelor și Reformei Administrative sau Inspectoratul de Poliție al Județului C S, nu poate determina aplicarea regimului juridic specific unui act administrativ.
Curtea precizează că instanțele de contencios administrativ sunt competente să examineze legalitatea actelor administrative emise de autoritățile publice, iar nu toate actele emise de aceste autorități.
Or, contractul de vânzare-cumpărare a cărui încheiere o solicită reclamantul nu este un act emis în regim de putere publică de către Inspectoratul de Poliție al Județului C S, ci un act juridic care exprimă voința acestei autorități publice de a dispune de un bun aflat în proprietatea sa.
Nefiind un act emis în regim de putere publică, nu se poate reține competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea cererii reclamantului de obligare a Inspectoratului de Poliție al Județului C S la încheierea unui astfel de act.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, recursul formulat de domnul împotriva sentinței civile nr. 24/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 24/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /20.03.2008
Tehnored. /26.03.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
