Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.233/ Dosar nr-

Ședința publică de la 01 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc

- - - - - președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.88/CA/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, a intimatei reclamante și a intimaților pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recursul este declarat și motivata de recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar. Se constată că în cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Intimații nu au depus întâmpinare.

În baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 88/CA/29.01.2008 Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ și fiscal s-a espins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B; a obligat pe pârâți să achite reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005, sume actualizate cu rata inflației la data plății; a obligat pârâții să achite reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005, sumă actualizată cu rata inflației la data plății; s-a respins pretențiile reprezentând sporul de fidelitate pe perioada 2004 si 2006; s-a admis

cererea de chemare în garantie formulată de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și a obligat pe chematul în garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare achitării drepturilor susmentionate.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta este politist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B.

Art. 37, alin. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, prevede că "La plecarea în concediu de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu."

Art.6 din același act normativ stipulează că, Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională,de ordine publică și siguranță națională,în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază,în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.

Aceste texte au rămas fără conținut întrucât prin legile bugetului de stat au fost suspendate până la 31.12. 2006, în ceea ce privește prima de vacanță, iar sporul de fidelitate a fost suspendat pentru perioada 01.01.2005- 31.12.2005, potrivit art.2 alin.1 din OUG 118/2004.

Drepturile respective însă există, deoarece ele nu au fost înlăturate de legiuitor, iar garantarea realizării lor este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

În sensul celor de mai sus, referitor la prima de concediu a polițiștilor s-a pronunțat și Înalta Curtea d e Casație și Justiție prin Decizia de îndrumare nr. XII din 5.02 2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților si a obligat pe pârâtii Inspectoratul de Poliție al Județului B și Ministerul Administrației și Internelor să plătească reclamantilor drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe perioada 2004-2005 si sporul de fidelitate aferent anului 2005, sume actualizate cu rata inflației.

Totodată, s-au respins pretentiile reclamantei constând în plata sporului de fidelitate pe anii 2004 si 2006, având în vedere că aceste drepturi au fost achitate de pârâți, iar reclamantii nu au produs probe în sensul că susținerile pârâtilor nu sunt reale.

Prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că, gestionând bugetul de stat are obligația să asigure instituțiilor bugetare fondurile necesare.

În consecință a admis cererea de chemare în garanție Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pe chematul în garanție să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești mai sus menționate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentat în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:

În mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Recurentul - chemat în garanție arată că așa cum este reglementată în art.60 - 63 Cod procedură civilă instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în cauză a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul, deci această instituție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor; cererea de chemare în garanție este o acțiune pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, în cazul pierderii procesului pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlu de salarii.

Temeiul unei astfel de cereri trebuie să îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.

Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat îndemnizațiile cuvenite reclamantei nu îi conferă acestuia nicio garanție egală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă; Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministrul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite, iar conform art.23 alin.3 din Legea nr.72/1996, privind finanțele publice (în vigoare până la data de 01.01.2003 și nr.500/2002 care intră în vigoare la 01.01.2003, art.19-35); "creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin Legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite"; Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și cel care repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.

În motivele de recurs recurentul mai arată că Ministrul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite și deține toate pârghiile necesare pentru solicitarea directă a fondurilor, în baza titlurilor executorii, fără intermedierea Ministerului economiei și Finanțelor.

Doctrina juridică (, Participarea părților în procesul civil) a statuat că cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în litigiile de muncă, pe același considerent că raporturile de muncă există între instituția angajatoare, alta decât Ministerul economiei și Finanțelor și angajații - reclamanți în litigiu.

Pentru considerentele arătate consideră că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă și că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de chemare în garanție dispunând obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială.

Cu privire la fondul cauzei, solicită ca instanța să observe netemeinicia considerentelor sentinței pronunțată de instanța de fond.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond nu a ținut cont de deciziile pronunțate cu privire la prima de concediu respectiv nr.214/2005, 37/2005, 148/2005 de către Curtea Constituțională prin care s-a statuat că "beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile invocate din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acorda".

Dreptul la concediu de odihnă plătit ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale nu se confundă cu dreptul la prima de concediu.

Recurentul mai arată că Hotărârea instanței de fond este criticabilă și sub aspectul obligării pârâților la plata sporului de fidelitate în condițiile în care potrivit dispozițiilor din textul art.6 din OG nr.38/2003, cu modificările la zi, sporul de fidelitate se acordă în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne. Rezultă că acest spor în cazul în care se acordă se face în funcție d condițiile stabilite special prin ordin al ministrului de interne.

În motivele de recurs se mai arată că potrivit art.2 alin.2 din OUG nr.118/2004 se suspendă aplicarea dispozițiilor art.6 din OG nr.38/2003 pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2005. Potrivit art.64 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată, iar la alin.2 se menționează expres că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare. Precizează că legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu exista o bază legală pentru aceasta.

Pentru considerentele expuse în cererea de recurs, recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și finanțelor reprezentat în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței civile nr.88/CA/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în sensul respingerii cererii de chemare în garanție și respingerii acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.

În privința chemării în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor: Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.

De asemenea, potrivit HG 208/2005 (vechea reglementare) și HG nr.386/2007 (noua reglementare) privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a elabora proiectul de buget de stat și proiectul de rectificare a bugetului de stat, precum și de a aproba includerea diferitelor propuneri de cheltuire a banilor publici formulate de ceilalți ordonatori principali de credite, iar potrivit art.3 alin1 lit.A pct.10, are atribuția de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar, ceea ce presupune o limitare evidentă a libertății de acțiune a ordonatorilor principali de credite sub aspectul plății unor drepturi salariale care nu fuseseră incluse în bugetul anual sau rectificarea bugetară a acelui ordonator principal de credite, plăți impuse pe calea hotărârilor judecătorești.

Pe de altă parte, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor are printre atribuțiile sale și pe acelea de: a pregăti proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; de a aproba clasificațiile bugetare și modificările acestora, de a analiza propunerile de buget; de a asigura monitorizarea execuției bugetare; de a bloca sau de a reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.

Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21 din aceeași lege și au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.

De asemenea, legea mai stabilește că proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice, care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse de ordonatorii principali de credite. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.

Recurentul nu a fost chemat în garanție pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituții subordonate altui ordonator de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative), ci a fost obligat să asigure aceste sume în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice.

Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru aceasta s-a admis cererea de chemare în garanție pentru ca Ministerul Economiei și Finanțelor să cuprindă în proiectul legii de buget sau în propunerea de rectificare și aceste sume pentru ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Pe fondul cauzei, referitor la admiterea acțiunii reclamantei privind plata primei de concediu: Curtea constată că reclamanta intimată este politist în cadrul IPJ B, iar art.37 alin.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, art.6 din OG nr.38/2003 prevede că polițiștilor li se acordă spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în sectorul de ordine publică, apărare națională și siguranță națională în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.

Aceste drepturi au fost suspendate prin suspendarea actelor normative care le-au consacrat, suspendare intervenită prin legile bugetului de stat din perioada 2001-2006 pentru prima de concediu, respectiv pentru întregul an 2005 pentru sporul de fidelitate, care a fost suspendat prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin2 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare.

Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, dar și la recunoașterea dreptului în sine de i se plăti prima de concediu, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII / 12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, că, fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă. De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești. Un raționament identic operează cu privire la sporul de fidelitate, care trebuie acordat și plătit efectiv reclamantei, pentru perioada în care a fost suspendat și, desigur, numai pentru perioada pentru care nu a fost plătit, anume anul 2005, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Curtea reține că în mod corect a interpretat prima instanță dispozițiile legale și a soluționat acțiunea introdusă de reclamantă.

Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civilă raportat la prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 88/CA/ 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. 30.04.2008/dact.VP 13.05.2008/2 ex.

Judecător fond: Gh.;

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Brasov