Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 234/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 234/ Dosar nr-
Ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANEI AL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.113/CA din 1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentul pârât SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANEI AL MUNICIPIULUI B, lipsă fiind intimații reclamanți,.
Procedura îndeplinită, lipsa dovezii de citare cu recurentul pârât fiind acoperită în temeiul prevederilor art.89 alin.2 Cod procedură civilă prin înfățișarea reprezentantului acestuia.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul este declarat de recurentul pârât SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANEI AL MUNICIPIULUI B în termenul legal și este timbrat.
Intimații reclamanți nu au depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul recurentului pârât depune la dosar în ședință publică delegație de reprezentare. Întrebat fiind învederează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, în baza art.150 coroborat cu art.316 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în cuprinsul cererii de recurs, fără cheltuieli de judecată. Consideră că sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea scopului prevederilor OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, conform acestui act normativ sumele se plătesc eșalonat. Menționează că art.2 alin.2 și 3 din ordonanță se referă la hotărâri judecătorești executării existente anterior. Consideră că o interpretare diferită ar lipsi de conținut OUG nr-146/2007 act normativ cu caracter reparatoriu care instituie o procedură unitară ce vizează interesul public. Promovarea unei acțiuni pe rolul instanțelor după adoptarea OUG 146/2007 cu acest obiect este inadmisibilă. Pentru considerentele arătate solicită admiterea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.113/CA/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a luat act de renunțare a la judecată a reclamantelor -, -, -, a, -, -, -, și s-a admis acțiunea formulată de reclamanții -, -, scu -, -, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei al Mun. B; a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților -, -, scu -, -, prima de concediu pentru anii 2005 și 2006 și pentru reclamanta pentru anul 2006, sume actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței acestora și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei al Municipiului B, fiind funcționari publici, aspect necontestat de către pârât.
În cadrul raportului de serviciu existent între reclamanți și pârât pe perioada lucrată de către fiecare dintre aceștia din intervalul 2001-2006, pârâtului îi incumbă obligația corelativă dreptului prevăzut de prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care stabilește că funcționarul public are dreptul la "o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu", astfel că în ipoteza cererii reclamanților de obligare la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2006, proporțional cu perioada efectiv lucrată, această instituție are calitate procesuală pasivă, revenindu-i obligația corelativă acestui drept.
Pe fondul acestei cereri, tribunalul a considerat că, deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 (Legea nr. 293/2004, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005), exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. prevederile art.33 (devenit 34) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului la prima de vacanță nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu în perioada 2001-2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la prima de concediu, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al funcționarilor publici în baza Legii nr. 188/1999, instituit prin art. 33 alin.2, a fost introdus în această lege încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din ianuarie 2000, continuând să existe și în prezent, fiind prevăzut de art. 34 din același act normativ, în urma renumerotării articolelor.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 33 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2000-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Pe de altă parte, dispozițiile art. III alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2001, prin care s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2003 aplicarea acestor prevederi, ca și cele ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, prin care s-au prelungit până la 31 decembrie 2002 termenele prevăzute la art. III din ordonanța menționată, și cele prevăzute în legile bugetelor pe anii următori, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001 - 2007.
Suspendarea ulterioară, pe fiecare din anii următori, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a continuat să fie prevăzut și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 7 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2001-2006, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Raportat considerentelor expuse, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților sumele reprezentând o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, aferente perioadei in care reclamanții au avut calitatea de funcționari publici in cadrul SPCLEP al Mun. B, în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, actualizată în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Prima instanță a apreciat că voința legiuitorului a fost exprimată în mod evident prin suspendarea exercițiului dreptului pe perioada în care bugetul de stat s-a aflat în dificultate, fără a recurge la instituția abrogării, după care, în Legea nr. 486 din 27 decembrie 2006 bugetului de stat pe anul 2007 nu s-a mai prelungit suspendarea exercitării acestui drept, astfel încât nu se poate aprecia că prin obligarea pârâtului la plata unor drepturi prevăzute de lege s-ar aduce atingere legilor bugetului de stat pentru acei ani, întrucât tocmai recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu pe cale judiciară creează obligația pârâtului de a face demersurile necesare, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, pentru obținerea sumelor necesare executării obligației.
De altfel, dreptul reclamanților de a obține plata primelor de concediu este confirmat și de OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
În temeiul dispozițiilor art. 246 Cod Procedură Civilă, având in vedere cererile scrise prin care se renunță la judecată, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantelor: -, -, -, a, -, -, -,.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei al Municipiului B în baza art.3041Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că soluția a fost dată cu încălcarea scopului prevederilor OUG nr.146/2007 pentru aprobarea primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, conform acestui act normativ sumele se plătesc eșalonat; art. 2 alin.2 și 3 din ordonanță se referă la hotărâri judecătorești executării existente anterior. Consideră că o interpretare diferită ar lipsi de conținut OUG nr-146/2007 act normativ cu caracter reparatoriu care instituie o procedură unitară ce vizează interesul public. Formularea unei acțiuni în justiție după adoptarea OUG 146/2007 având acest obiect este inadmisibilă.
Acțiunea este legal timbrată.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate se constată că recursul este nefondat.
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei al Municipiului
Ei au dreptul potrivit art.35 (după ultima republicare) din Legea nr.188/1999 la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
În perioada 2001 - 2006 exercițiul acestui drept a fost suspendat prin legile bugetului de stat.
Prin OUG 146/2007 s-a reglementat modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Prin ordonanța menționată s-a recunoscut dreptul la primele de concediu neacordate.
Dreptul la aceste prime este însă prevăzut prin legile speciale, în speță Legea 188/1999.
Scopul adoptării OUG 146/2007 a fost evitarea achitării unor sume suplimentare reprezentate de cheltuielile de judecată față de practica majoritară a instanțelor judecătorești de admitere a acțiunilor cu acest obiect și deciziile pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Faptul că s-a reglementat modalitatea de plată a acestor drepturi restante printr-un act normativ nu conduce la inadmisibilitatea cererii în temeiul legii speciale care prevede acest drept.
Recurentul pârât nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată tocmai în considerarea faptului că deja se recunoscuseră pretențiile reclamanților.
Se vor avea în vedere și dispozițiile art.2 alin.(3) din OUG 146/2007 care reglementează modalitatea de plată a drepturilor stabilite după data intrării în vigoare a ordonanței de urgență prin hotărâri judecătorești executorii. Nu se interzice promovarea unei acțiuni cu acest obiect și nu se poate îngrădi accesul liber la justiție al reclamanților.
Dacă aceste drepturi ar fi fost achitate se putea invoca lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată; dar în speță nu s-a pus această problemă.
Motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate raportat la cele arătate anterior.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B împotriva sentinței civile nr.113/CA/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.MC 03.04.2008/dact.VP 08.04.2008/2 ex.
Judecător fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu
