Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 240/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.240/CA
Ședințapublicăde la 05 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul pârât MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B, sector 1,--3, împotriva sentinței civile nr. 38 din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C, atr.-, nr.18, -.A,.1,.5, județul C și intimata pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă, recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Se solicită judecata în lipsă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
După strigarea pricinii dar nu înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă pentru intimata reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.21/2008 depusă la dosar, solicitând respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- din data de 24.09.2007 reclamanta în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Sănătate Publică C și Ministerul Sănătății Publice a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat reclamanta că are calitatea de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C iar dreptul pentru prima de vacanță își are temeiul legal în art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarii publici având dreptul să primească, prin efectul legii, prima de concediu, în fiecare an, la nivelul salariului de bază stabilit prin lege. Prin legile bugetare s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus copie de pe cartea de muncă.
Pârâtul Ministerul Sănătății Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, lipsa de obiect a cererii și prescripția dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Caf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca prescrisă, ori ca nefondată, întrucât, fără a i se putea reține culpa, dreptul a fost suspendat succesiv.
Prin sentința civilă nr.38 din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății publice, lipsei de obiect și prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Sănătății Publice; a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Sănătate Publică C și Ministerul Sănătății Publice; a obligat pârâții către reclamantă la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2001-2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat pârâții către reclamantă la plata sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel a reținut prima instanță că potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă " nstanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Potrivit art.4 pct. 49 din nr.HG 862/2006 Ministerul Sănătății Publice are obligația de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea sa și este ordonator principal de credite.
Având în vedere aceste dispoziții legale și faptul că Autoritatea de Sănătate Publică C se află în subordinea Ministerului Sănătății Publice, instanța a apreciat că acesta are calitate procesuală pasivă, astfel a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Sănătății Publice.
Referitor la excepția lipsei obiectului acțiunii, instanța de fond a constatat că obiectul cererii îl reprezintă obligarea pârâtelor la plata primelor de vacanță restante, cererea îndeplinind condițiile impuse de art. 112 Cod procedură civilă.
Astfel, a apreciat că excepția nu este întemeiată și respins-
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2001, 2002 și 2003, instanța a apreciat că este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii, prescripția termenului la acțiune începe să curgă din momentul nașterii dreptului la acțiune.
Cum aplicarea dispozițiilor referitoare la primele de concediu au fost suspendate succesiv atât pentru anul 2001 cât și pentru anii 2002 și 2003, prin prelungirea termenului inițial, această suspendare a avut drept consecință întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii acestui drept și ca urmare termenul de prescripție nu începe să curgă de la data plecării în concediu a reclamanților ci de la data încetării efectelor actului de suspendare.
Având în vedere că suspendarea aplicării prevederilor privind prima de concediu a încetat la data de 31.12.2006 întrucât Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu mai cuprinde dispoziții de suspendare, prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 reintrând în vigoare, acțiunea reclamanților trebuie considerată ca fiind introdusă înăuntrul termenului de prescripție și pentru primele de concediu aferente anilor 2001-2003.
Pentru considerentele expuse instanța a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C conform adeverinței nr. 1-5389/14.12.2007.
Potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată " uncționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Aceste dispoziții au fost suspendate prin art. 3 alin. 1 din OUG nr. 33/2001, art. 32 din Legea nr. 744/2001 și art. 12 din Legea nr. 743/2001 până la data de 31.12.2002.
De asemenea, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002 a fost suspendată aplicarea acestor prevederi până la 31.12.2003, iar prin art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 au fost suspendate din nou prevederile privind plata primei de concediu până la data de 31.12.2004.
Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 a suspendat aplicarea prevederilor privind prima de concediu până la data de 31.12.2005, iar Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 a prelungit suspendarea până la 31.12.2006.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2005 nu s-a mai prevăzut această suspendare și ca urmare, conform art. 62 alin. 2 din Legea nr. 24/2004 republicată, care prevede că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Instanța a constatat că nici unul dintre aceste acte normative nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării acestui drept, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu înlăturarea lui, dispoziția prevăzută de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare și nefiind abrogată.
Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la " nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.
Altfel, s-ar ajunge la situația în care un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță și, practic, să fie lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia ÎCCJ nr. XXIII/2005).
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pentru perioada 2001-2006, această suspendare având un caracter temporar (anual), nu echivalează cu stingerea dreptului și de acest drept prevăzut de Legea nr. 188/1999 trebuie să beneficieze persoanele îndreptățite, acesta reprezentând un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului la muncă prevăzut de art. 41 și 53 din Constituție.
Dreptul la prima de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă prima de concediu.
Instanța, a apreciat că reclamanta a suferit un prejudiciu prin neplata primei de vacanță, și în baza art. 269 din codul munciia admis acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamantă a primei de vacanță aferentă perioadei 2001-2006, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculate de la data scadenței până la data achitării efective a drepturilor bănești.
Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății Publice criticând sentința în baza art.304 pct.8,9 art.312 alin.3 și 3041Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cererii a precizat recurenta că solicitarea reclamantei privind plata indemnizației de concediu, drept prevăzut de Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat prin acte normative subsecvente, fără a produce efecte juridice, consideră că dreptul reclamantului se va naște de la data expirării termenului de suspendare. Până la acea dată, dreptul nu exista și pe cale de consecință nici dreptul la acțiune, în condițiile în care nu exista temei legal pentru acordarea acestuia. Pornind de la rațiunea că acest drept pe perioada suspendării nu a produs efecte juridice, nu înseamnă însă că pentru a nu produce efecte juridice dreptul ar fi trebuit desființat. Suspendarea unui drept produce efecte juridice pentru o perioadă limitată de timp iar desființarea unui drept presupune anularea pentru totdeauna a acelui drept. Prin respingerea acestei excepții s-ar putea înțelege că suspendarea aplicabilității prevederilor unui act normativ nu ar produce nici un efect juridic, singura producătoare de efecte juridice fiind anularea acestor dispoziții.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice față de obiectul acțiunii a precizat recurenta că potrivit prevederilor art.4 pct.49 din HG nr.862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, ministerul are numai atribuția de a viza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordine, sub autoritatea sau în coordonarea sa. Răspunderea în ceea ce privește împărțirea pe capitole bugetare a bugetului alocat, aparține fiecărei unități în parte, cu atât mai mult cu cât Autoritățile de Sănătate Publică sunt unități cu personalitate juridică iar directorii acestora au calitatea de ordonatori de credite.
Dispozițiile HG nr.862/2006 trebuie coroborate cu prevederile Ordinului nr.880/2006 privind Regulamentul de organizare și funcționare a autorităților de sănătate publică.
În conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice art.21 alin.2 ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu, în condițiile legii. În ceea ce privește răspunderea ordonatorilor de credite, apreciază că sunt incidente dispozițiile art.22 alin.2 din același act normativ.
Solicită admiterea excepției invocate în condițiile în care legislația în vigoare stabilește în sarcina ordonatorului de credite secundar, în speță Autoritatea de Sănătate Publică C de a repartiza bugetul aprobat conform clasificației bugetare. Instanța nu a ținut cont de dispozițiile Codului Muncii și nici de cele ale Legii nr.188/1999.
În ceea ce privește respingerea excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune a precizat recurenta că Decretul nr.167/1958 - act normativ încă în vigoare, prevede în art.7 că "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită". Ori, dreptul la acțiune al reclamantului de a solicita plata primelor s-a născut odată cu actul/actele prin care acest drept a fost suspendat. Suspendarea acordării acestor prime nu a condus și la suspendarea dreptului de a se adresa instanțelor și a solicita acordarea lor.
Pe fondul cauzei a criticat recurenta soluția primei instanțe sub aspectele:
Prin Legea nr.188/1999, rep. modificată și completată, în art.34 alin.2 se prevede că funcționarul public are dreptul,pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Această dispoziție legală nu a produs efecte juridice de la apariția sa și până în prezent, fiind suspendată anual, prin legea bugetului de stat.
Conform Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, la art.56 se prevede că după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau alte asemenea, iar la art.64: (1) - în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată; (2) - la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare; (3) - prelungirea suspendării ori modificării sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.
În cauza de față nu au fost aplicabile prevederile alin.2, dispoziția legală în discuție neintrând în vigoare.
Având în vedere prevederile art.22 alin.2 din legea nr.500/2002, ordonatorii de creanțe răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, de angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza unei bune gestiuni financiare.
De asemenea, întrucât așa cum rezultă chiar din Constituția României, măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită perioadă determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor, drepturi ce sunt prevăzute de legislația în vigoare.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile art.3041Cod procedură civilă, ținând seama de înscrisurile depuse la dosarul de fond și de prevederile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul nu este fondat urmând a fi respins conform art.312 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice se reține că potrivit art.4 pct.49 din HG nr.862/2006 Ministerul Sănătății Publice are obligația de a viza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea sa și este ordonator principal de credite (art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice),iar hotărârea pronunțată trebui să-i fie opozabilă.
Mai mult potrivit art.7 din OUG nr.146/2007 privind aprobarea primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, ordonatorii principali de credite au obligația aplicării și ducerii la îndeplinire a prevederilor legale privind plata primelor de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006.
Referitor la excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune s-a reținut corect că atâta vreme dreptul reclamantei la prima de vacanță a fost suspendat prin diferite acte normative, termenul de prescripție nu curge.
De altfel, pentru plata drepturilor bănești nu se prevede prin lege un termen de scadență, astfel încât prescripția extinctivă ca și mod de sancționare a lipsei de diligență în cauza de față nu a curs.
In ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cererii formulate în mod corect instanța a dispus respingerea acesteia apreciind că acțiunea formulată întrunește condițiile impuse de art.112 Cod procedură civilă iar susținerea recurentei că suspendarea dreptului nu ar produce efecte juridice și implicit s-ar impune admiterea excepției invocate este nefondată,de altfel aceasta critică este reluată într-o altă formă și în aceea adusă fondului cauzei deduse judecății.
Pe fondul cauzei se constată că, de asemenea că,criticile formulate sunt neîntemeiate raportat la următoarele aspecte:
Potrivit art.32 al. 2 (devenit art.34 după republicarea Legii nr.188/1999) funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,sunt imperative și nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art.32 al.2 din legea 188/1999.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 din OG nr.33/2001, urmată ulterior prin suspendări dispuse prin legea bugetului anual până la finalul anului 2006.
Însă, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu desființarea sa, astfel că începând cu data încetării suspendării, reclamanții sunt îndreptățiți să primească primele de vacanță, pe perioada în care aceste drepturi nu s-au acordat, respectiv 2001-2006.
Interpretarea dată acestei măsuri de suspendare de către recurenta-pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale.
În acest context, examinând dispozițiile legilor temporale privind suspendarea exercitării dreptului raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar proporțional cu situația ce a determinat-o, nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de lipsa exercițiului bugetar nu îndeplinește cerințele impuse de disp. art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional de la Geneva cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Susținerea recurentei în sensul că, primele de vacanță au fost acordate greșit, atâta timp cât constituțional legiuitorul are posibilitatea de a restrânge drepturile fundamentale ce decurg din statutul de salariat, nu poate fi reținută, întrucât acest drept a fost prevăzut în legislația specială aplicabilă în materie și anume art.32 (34) din Legea nr.188/1999 a Funcționarilor Publici.
Faptul că primele de vacanță nu au fost plătite din cauza suspendărilor succesive, nu atrage neplata în continuare a acestora, ca urmare a lipsei culpei autorității publice.
Astfel, dispozițiile art.41 din Legea nr.188/1999 sunt incidente în cauză, culpa autorității publice constând în (prime de vacanță acordate în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu) neplata drepturilor salariale cuvenite după încetarea suspendării acestora.
De asemenea, actualizarea acestor sume s-a dispus în mod corect, întrucât ca urmare a devalorizării sumelor datorate, se impune acoperirea prejudiciului efectiv suportat de reclamanți.
În consecință, Curtea constată neîntemeiate criticile formulate astfel că în raport de considerentele mai sus expuse,se apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică, dată cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art.304 sau 3041Cod procedură civilă, astfel încât în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B, sector 1,--3, împotriva sentinței civile nr. 38 din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.1,.5, județul C și intimata pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 05 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:,
Red.dec.jud.-
Tehnored. 2 ex./02.06.2008
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli
