Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2442/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2442

Ședința publică de la 26.11.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.1468/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.46667/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚONALĂ A VĂMILOR B și DIRECȚIA REGIONALĂ ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea, constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față,constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1468/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul B -Sectia a IX-a Contencios administrativ si fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Nationala a Vamilor B și Directia Regionala Accize și Operatiuni Vamale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, republicata, privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfașurată aceștia au dreptul la un salariu compus, printre altele, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În condițiile în care nu sunt reglementate și definite suplimentul gradului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturile pretinse de reclamanți nu pot fi cuantificate și prin urmare nu pot fi acordate acestora, stabilirea la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept fiind arbitrară și fără suport legal.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele, invocând aplicarea eronata a dispozițiilor legale.

În motivarea cererii de recurs au arătat în esență că drepturile solicitate trebuiau acordate,simplul fapt că nu este clarificată prin lege întinderea dreptului neputând conduce la concluzia că acest drept nu există sau că titlularii acestui drept ar putea fi privați de beneficiul său.

Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a apreciat că reclamantele nu sunt îndreptățite să obțină plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Art.29 din Legea nr.188/1999 devenit art.31 după republicare, la alin.1 lit.c și d,prevede că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din suplimentul postului și suplimentul gradului.

În perioada 2004 - 2006, aplicarea acestor prevederi a fost suspendată prin OUG 92/2004,aprobată cu modificări și completări prin Legea 76/2005 și prin OG 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea 417/2006.

Pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordare o solicită reclamantele, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale date în aplicarea (executarea) art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale sus menționate.

Se constată că până în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat.

Acordând aceste drepturi pe cale judecătorească, in lipsa unei reglementari legale prin care acestea să fie definite, ar însemna ca instanța judecătorească să-și aroge drepturi de legiferare, încălcând astfel principiul separațiilor puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României cat și prevederile art. 61 alin. 1 in conformitate cu care cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Curtea, raportându-se și la practica CEDO, apreciază ca in cauză nu se poate invoca nici încălcarea art.l din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale deoarece suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu constituie un bun in înțelesul art. 1 din acest Protocol întrucât pentru cele arătate mai sus, aceste pretenții nu au caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile.

În practica CEDO, o creanța invocata pentru a avea valoarea unui bun in sensul art. 1 din Protocol, trebuie sa fie suficient stabilită pentru a apărea ca exigibile.

Or, atât timp cat aceasta creanța nu poate fi determinată, în lipsa unor dispoziții legale, ea nu respectă condițiile de a fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocol.

De retinut că prin decizia nr.20/21.09.2009 pronuntata de Sectiile Unite al Înaltei Curti de Casatie si Justitie,pronuntata în recursul în interesul legii,s-a statuat că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Constatând că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, Curtea în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.1468/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.46667/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚONALĂ A VĂMILOR B și DIRECȚIA REGIONALĂ ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER

Red.

Tehnored.CB/ 2 ex.

14.01.2010

Tribunalul București -9

Judecător fond:

Președinte:Canacheu Claudia Marcela
Judecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2442/2009. Curtea de Apel Bucuresti