Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 256/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--01.02.2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 256
Ședința publică din data de 28 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta P A, împotriva sentinței civile nr. 2921/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți G, și intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de lipsa părților și de faptul că în baza art. 242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă,instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
C U RT EA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2921/13.XII.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamanților G, formulată împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A și Ministerul Economiei Și Finanțelor în calitate de pârâți pentru plata despăgubirilor reprezentând prime de concediu.
A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A să plătească următoarele sume reclamanților G - 2778 lei, - 1176 lei și - 2562 lei,sume brute actualizate cu indicele de inflație până la data de 31.08.2007 și în continuare până la plata efectivă a acestora.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce prin rectificare de buget sumele necesare plății despăgubirilor.
Obligă pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 795 lei, astfel;: G - 350 lei, - 140 lei, - 305 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 15.11.2007,reclamanții G, și au chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A și Ministerul Economiei Și Finanțelor solicitând să fie obligați la plata despăgubirilor reprezentând prime de concediu pe perioada 2001-2004, actualizate cu indicele de inflație de la 1.09.2007 până la plata efectivă a acestora.
În motivarea cererii, reclamanții arată că au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A, și că, dreptul la prima de concediu este reglementat de Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, dar că nus-au7 bucurat de acest drept, întrucât prin acte normative, au fost suspendate efectele sale. Suspendarea este contrară principiilor art.b53 din Constituție, art.18 din vechiul Cod al, art.38, art.281 -2284 din noul Cod al.
Prin precizarea de acțiune, reclamanții solicită și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să prevadă și să aloce,prin rectificare de buget, sumele necesare achitării despăgubirilor solicitate care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data 1.09.2007 până la plata efectivă.
Prin întâmpinările depuse, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A invocă excepția prescripției dreptului la acțiune iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive,iar pe fond ambele pârâte solicită respingerea acțiunii ca netemeinică.
După republicarea Legii nr. 188/1999 în Monitorul Oficial nr.251 din 22.03.2004, art.33 a devenit art.34, fiind în vigoare, în aceeași formă și la această dată.
Cu toate acestea,îndată după intrarea în vigoare a Statutului funcționarilor publici, prin art. III din OUG nr. 33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor Publici,s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispozițiilor art. 33 alin.2 din Legea nr. 188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă.
Prin art.32 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 s-a prevăzut că termenele reglementate de art. III din OUG nr. 33/2001 se prelungesc până la data de 30 decembrie 2002.
Prin art.10 aloin.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002, s-a prevăzut o dispoziție similară, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2003 suspendării.
Și art.9 din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr.507/2003, s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă prevăzute de Statutul funcționarilor publici,se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.
Art.8 alin.7 din legea bugetului de stat pe anul 2005,nr.511/2004 a reiterat aceeași dispoziție de suspendare pentru un nou termen, data de 31.12.2005.
În sfârșit, ultima lege, cea a bugetului de stat pe anul 2006, nr. 379/2005, dispune în art.5 alin.5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958,dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit la art. 3 din același decret, care este de 3 ani.
Art.7 alin.3, din același decret, prevede că dacă dreptul este sub un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul.
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamanților pentru primele de concediu aferente perioadei 2001-2006, s-a născut doar la această dată,astfel că nu este prescris.
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedicat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituție revizuită(art.49 din Constituția din 1991),împrejurare în care,instanța va restabili principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv, neputând fi redus la nudum jus.
Pe lângă despăgubirea ce se va acorda reclamanților pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2001-2004,acestora li se cuvin daune interese compensatorii,în scopul acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art. 161 alin. 4 și art. 295 alin.2 din Legea nr.53/2002, aplicabile și funcționarilor publici, în virtutea dispozițiilor art.93 din Statutul funcționarilor publici. Potrivit acestora, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun,respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art.161 alin.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
La acțiune reclamanții au anexat dovezile calității lor de funcționari publici(17-29) cât și notele de calcul cu primele de concediu cuvenite, fiecăruia astfel: G - 2778 lei, - 1176 lei și - 2562 lei,sume brute actualizate cu indicele de inflație până la data de 31.08.2007.
Împotriva acestei hotărâri,în termen legal, a formulat recurs pârâta PAs olicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului pârâta a arătat,în esență, următoarele:
Dreptul la acțiune pentru perioada 2001- 2003, s-a prescris conform art.3 din Decretul nr. 167/1958.
Prima de concediu pentru funcționarii publici a fost prevăzută de art. 34 alin.2 din legea nr. 188/1999 republicată,care prevede că:"Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la oprimă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Plata acesteia a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive până la data de 31 decembrie 2006. Astfel, prevederile art. 3 alin 1 din OUG nr. 33/2001 a art. 32 din Legea nr. 744/2001 și ale art. 12 din Legea 743/2001 au suspendat acordarea cestui drept până la data de 31.12.2002, cele ale art.10 alion.3 din Legea nr. 631/2002 a suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2003, cele ale art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2004, cele ale art.8 alin.7 din Legea nr. 511/204 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2005 și cel ale art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Astfel, avându-se în vedere faptul că acordarea primelor de concediu a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, perioadă pentru care reclamanții solicită plata primelor de concediu, acțiunea acestora este netemeinică și nelegală.
Așadar,astfel cum recunosc și reclamanții, aplicarea textului legal mai sus citat a fost suspendată anual, prin actele normative succesive menționate mai sus,până la data de 31.12.2006.
Această suspendare nu constituie o lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă deoarece însăși legea prevederea posibilitatea suspendării unui act normativ sau articol din acesta pentru o anumită perioadă de timp - în speță anii 2001-2004.
De altfel, dreptul reclamanților la prima de concediu a reintrat de drept în vigoare începând cu data de 01.01.2007, dată din care nu mai este prevăzută suspendarea acestui drept.
Art.64 alin. 2 din Legea 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că"La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Deci, pe perioada suspendării, art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 nu produce efecte, dreptul prevăzut de acest articol neputând fi acordat.
Luând în considerare faptul că, așa cum rezultă din Constituția României măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege,tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată,fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor, drepturi care sunt prevăzute expres în Codul muncii, suspus controlului constituționalității încă de la intrarea în vigoare.
De altfel, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că dispozițiile referitoare la suspendările dispuse prin legile bugetului de stat sunt constituționale, deoarece" prima de concediu nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor".
De asemenea, cu privire la capătul de cerere referitor la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor solicitate, se dorește a se avea în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 1082 din Codul civil,"Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu estre rea-credință din parte-i,afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauză străină,carenu-i poate fi imputată".
Considerăm că măsura suspendării acordării dreptului la prima de concediu dispusă prin legile bugetare este suficientă pentru a stabili că pârâta nu se află în culpă pentru a fi obligați la plata sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu, actualizate.
Ordonatorul principal de credite - Ministerul Economiei și Finanțelor - are obligația să se încadreze în cheltuielile stabilite prin lege. Astfel, ca urmare a suspendării aplicării prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și ale celor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru anii 2001 -2006nus-auprevăzut sumele necesare plății acestor prime de concediu, drept pentru care nu există posibilitatea să fie plătite.
Odată cu apariția OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendare în perioada 2001-2006, instituția în cadrul căreia reclamanții își exercită atribuțiile de serviciu este obligată să-i achite drepturile salariale solicitate prin prezenta acțiune. C puțin, din analiza acestui text legal(OUG nr.146/2007),prezenta acțiune poate fi calificată ca fiind prematură și în consecință, instanța nu poate pronunța o altă soluție decât respingerea acțiunii reclamanților G, și ca fiind prematură. În situația în care va considera că prematuritatea acțiunii nu ar fi cu putință a se reține pentru motivul că la data introducerii acțiunii, această situație creată de OUG nr. 146/2007nu ar retroactiva, prezentul litigiu s-ar putea stinge între reclamanți și pârâți cu motivarea rămânerii fără obiect a acțiunii.
Recursul este nefondat
Împrejurarea că dreptul la prima pentru concediu prevăzut de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, modificată, a fost suspendat prin legile bugetare invocate prin cererile de recurs, nu echivalează cu înlăturarea existenței lui, atâta timp cât printr-o altă dispoziție legală acest drept nu a fost abrogat și prin nerecunoașterea lui s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
De aceea, prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu sunt operabile.
Apoi,odată ce suspendarea a încetat să producă efecte dreptul reclamanților a devenit actual. Cum dreptul la prima de concediu nu a fost înlăturat, ci doar suspendat, drepturile restante trebuie plătite reclamanților și pentru perioada în care prevederile art. 34(2) din Legea nr. 188/1999 au fost inefective, astfel acceptând interpretarea pârâtei recurente, practic, dreptul la prima de concediu ar fi înlăturat pentru perioada în discuție,ceea ce ar contraveni dispozițiilor din legile bugetare prin care s-a decis suspendarea art.34, nu abrogarea acestuia.
Curtea mai observă că referirea recurentei la practica Curții Constituționale este irelevantă în speță. Este dincolo de orice îndoială că legislatorul are posibilitatea de a suspenda pe perioade determinate anumite dispoziții legale, în deplină consonanță cu prevederile constituționale.
Curtea constată că obligarea la plata sumelor solicitate prin acțiune, actualizate nu reprezintă o sancțiune aplicată pârâților, ci are drept scop repararea prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a devalorizării monedei naționale, astfel cum corect a arătat instanța de fond.
Adoptarea OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plăților primelor de concediu nu poate avea consecință calificarea acțiunii reclamanților ca fiind prematură, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul Arad în data de 15.XI.2007, anterior adoptării ordonanței respective fapt produs la 19.XII.2007) a se vedea Monitorul Oficial nr.877/20.XII.2007.De asemenea nu poate fi calificată acțiunea ca rămasă fără obiect,deoarece actul normativ amintit nu face decât să stabilească un calendar de efectuare a plății drepturilor bănești ale funcționarilor publici, recunoscându-se oficial de autoritatea centrală competentă că funcționarii publici sunt îndreptățiți să primească primele de concediu pentru perioada în care prin acte normative succesive art. 34(2) din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat.
În fine, împrejurarea că sumele ce urmează a fi plătite nu au fost prevăzute de ordonatorul principal de credite, de asemenea este irelevantă, deoarece nu înlătură obligația plății primei de concediu, potrivit art. 34(2) din Legea nr. 188/1999.
În consecință, Curtea, conform art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de pârâta P A, împotriva sentinței civile nr. 2921/13.XII.2007 pronunțată de Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta P A, împotriva sentinței civile nr. 2921/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de Februarie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Arad - Judecător,
Red BI-14.04.2008
Tehnored LM 14.04.2008 - 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Ionel Barbă, Răzvan
