Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 266/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 266/
Ședința publică din 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de recurenții, a, u, B, a, a, G, G, a, toți, reprezentați de Sindicatul, Reșița, și de Sindicatul Învățământului Preuniversitar C-S împotriva sentinței civile nr.322/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații DGASPC C-S, și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 14.01.2009 sub nr-, reclamanții, a, u, B, a, a, G, G, a, reprezentați de Sindicatul, Reșița și de Sindicatul Învățământului Preuniversitar C-S au chemat în judecată pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta să calculeze și să efectueze plata retroactivă precum și plata cu caracter permanent a suplimentului postului de 25%, suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25%,actualizate cu indicele de inflație,de la data nașterii acestui drept și până la data plății efective;de asemenea,au solicitat obligarea pârâtei la înscrierea acestor sporuri salariale în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei și că sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile bănești, sub forma suplimentului postului de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, drepturi salariale ce au fost suspendate prin OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificările și completările prin Legea 75/2005 și prin OG. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006 până la luna 31.12.2006; de asemenea, au arătat că această suspendare a drepturilor salariale este nelegală deoarece s-au încălcat principiul neretroactivității legii, conform disp. art. 1 din Codul Civil și art. 15 alin 2 din Constituția României și principiul specialității legii, Legea nr. 188/1999 privind Statul Funcționarilor Publici fiind o lege specială, care derogă de la legea generală, drepturile salariale în discuție luând naștere în temeiul Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 188/1999, privind Statutul Funcționarilor Publici, Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, Constituția României revizuită, Legea nr. 53/2003- Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr.322/22.04.2009 Tribunalul C-S respins acțiunea formulată de reclamanții reclamanții, a, u, B, a, a, G, G, a, și intervenienții, și, toți, reprezentați de Sindicatul, Reșița, și de Sindicatul Învățământului Preuniversitar C-S, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-
În cauză, au formulat cerere de intervenție în nume propriu, numiții, și, solicitând aceleași drepturi salariale, întemeindu-și cererea pe disp. art. 49-56 Cod procedură civilă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei prin compartimentul registratură, la data de 17.03.2009, adresa nr. 9525/ 16.03.2009, anexând Tabelul cu persoanele (reclamante) ce au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei și perioada în care au fost salariați.
Tribunalul, analizând materialul probator administrat în cauză, reținut următoarele:
Potrivit adresei nr. 9525/16.03.2009, reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege-.
În acest context, reclamanții, având calitatea de funcționari publici, trebuie să fie salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 republicată,privind Statul Funcționarilor Publici și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d, din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/ 19.04.2003, publicată în MO în luna 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare al funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008. Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/ 16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.
Astfel, deși Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
În consecință, în lipsa unui act emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Astfel, instanța a reținut că pârâta nu poate fi obligată, în condițiile descrise mai sus, la plata suplimentelor salariale solicitate prin acțiune, înainte de stabilirea cuantumului acestora, motiv pentru care urmează să respingă acțiunea formulată de reclamanți.
În același timp,a stabili prin hotărâre judecătorească doar dreptul reclamanților la plata acestor sporuri salariale,fără indicare cuantumului,nu ar produce efectele juridice scontate atâta timp cât nu s-a putea executa hotărârea și nici efectua înscrierile cuvenite în carnetul de muncă al acestora.
Pe de altă parte,în situația mai sus menționată,s-ar pune problema admisibilității unei asemeni acțiuni,care nu ar fi decât o acțiune în constatare și,în condițiile stipulate în art.111 cod procedură civilă,cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului,
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, a, u, B, a, a, G, G, a, și intervenienții, și, toți, reprezentați de Sindicatul, Reșița, și de Sindicatul Învățământului Preuniversitar C-S, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% fiecare din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 și până în prezent, sumele urmând a fi reactualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
In motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât deși recunoaște că drepturile pretinse sunt prevăzute în mod expres în compunerea salariului funcționarului public, a procedat la respingerea acțiunii pe considerentul potrivit căruia nu este stabilit cuantumul sporurilor în discuție.
Instanța de fond a interpretat astfel eronat dispozițiile art.31 din Legea nr. 188/1999 republicată, negând astfel reclamanților un drept prevăzut expres prin lege și nesocotind decizia Curții Constituționale nr.820/2008 care prevede că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege.
Recurenții mai invocă totodată dispozițiile art.38 și 39 din Codul Muncii care prevăd imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege, iar limitarea acestor drepturi este lovit de nulitate, fiindu-le astfel garantat dreptul la egalitate la șanse și tratament. De asemenea, nesocotirea dreptului reclamanților la acordarea suplimentelor solicitate încalcă prev.art.1 prin Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Secției de litigii de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel Timișoara, care prin încheierea nr.1592/10.11.2009 a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înregistrarea pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, ținând cont de disp.art.91 din Legea nr.188/1999 ce stabilesc în competența instanțelor de contencios administrativ cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Pretenția reclamanților, funcționari publici în cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-S, privind plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % fiecare, pe perioada 1.01.2004 până în prezent a fost respinsă ca nefondată de Tribunalul C-S, reținându-se prin sentința atacată că deși Legea 188/1999 prevede în mod expres faptul că în compunerea salariului funcționarului public intră printre altele și suplimentul postului precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, totuși legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție și ca atare instanța nu poate să stabilească ea însăși întinderea sporurilor solicitate pentru că aceasta ar presupune încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de art.1 aliniatul 1 din Constituția României. Instanța de fond a mai reținut că stabilirea prin hotărâre judecătorească doar a dreptului reclamanților la plata acestor sporuri salariale fără indicarea cuantumului nu poate produce nici un fel de efecte juridice întrucât nu poate fi pusă în executare și nu se pot efectua înscrierile cuvenite în carnetul de muncă al acesteia.
Curtea reține că, problema de drept vizând posibilitatea acordării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în temeiul art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/199 republicată, a fost tranșantă definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii, nr. 20/21.09.2009 publicată în nr. 880/16.12.2009 a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999 republicată în lipsa unei cuantificării legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut astfel că " în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare sunt în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate".Nefiind creat astfel cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar "drepturi virtuale" iar acordarea pe cale judecătorească înseamnă fie obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat iar eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii aplicate prin analogie echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că neacordarea acestor sporuri nu încalcă prevederile art. 1 din Protocolul I la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât nu suntem în prezența unui "bun" în înțelesul Convenției, câtă vreme nu se poate vorbi de existența unei "speranțe legitime" a reclamantei noțiunea care presupune fie o bază suficientă în dreptul intern fie confirmarea existenței sale printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale, or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora.
Raportat la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiilor legale cuprinse la art. 31 aliniatul 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999 prin decizia anterior menționată și ținând cont și de prevederile art. 329 aliniatul 3.pr.civ. potrivit cărora dezlegarea dată prin recursul în interesul legii asupra problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reține că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și ca atare hotărârea primei instanțe prin care s-a procedat la respingerea acțiunii acesteia pe considerentul lipsei cuantificării suplimentelor solicitate este temeinică și legală, ținând cont astfel de interpretarea dată prin recursul în interesul legii.
Decizia astfel pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt practicii neunitare a instanțelor judecătorești în privința interpretării disp.art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată, astfel încât nu mai subzistă argumentul reclamanților referitor la practica judiciară favorabilă cererii astfel formulate și nici considerentele legate de încălcarea prev.art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, întrucât pentru ca drepturile salariale ce reprezintă drepturi de creanță să fie cuprinse în noțiunea de "bun" în sensul Convenției este necesar ca reclamanții să se bucure de o "speranță legitimă" în realizarea acestor drepturi care s-ar putea justifica printr-o jurisprudență unitară instanțelor în această materie.
Ori, această problemă de drept a fost definitiv tranșată prin recursul în interesul legii pronunțat de care a avut tocmai rolul de a unifica practica judiciară în acest domeniu.
Recurenții nu se pot prevala nici de dispozițiile cuprinse în Codul muncii referitoare la obligația angajatorului de a acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, iar salariații nu pot renunța la drepturile astfel recunoscute, întrucât reclamanții au pretins acordarea unor drepturi salariale în virtutea calității lor de funcționari publici, astfel încât, le sunt aplicabile în totalitate prevederile cuprinse în Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici și care se completează cu dispozițiile privind salarizarea funcționarilor publici, nefiind incidente prevederile Codului muncii a căror aplicabilitate este redusă exclusiv la situațiile nereglementate de Statutul funcționarilor publici.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate,Curtea constată că se impune respingerea recursului declarat de reclamanții ca neîntemeiat conform art. 312 aliniatul 1 Teza II - Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții împotriva sentinței civile nr.322/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații C-S, și ,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.AP/12.03.2010
Dact.GK/2 ex./18.03.2010
Trib.CS.: jud.
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
